Mariana POPAN: Aniversare

Mi-ai dat o rază, doar să-ți scriu,

Pe cerul tău senin, pustiu.

Eu l-am încondeiat cu stele,

Cu cântec viu de păsărele.

Ți-au intonat urări nescrise,

Mereu frumoase, neatinse.

Eu am mai luat cu drag o rază,

S-aduc pădurea ce-ți veghează:

Trepte de curcubeu de vis,

Pe care noi, cum ne e scris,

Le mai suim din când în când,

Veghindu-te, dar pe pământ,

Cu piscuri munți de ciocolată,

Palat cu verde de-altădată,

Să te ating c-un zâmbet mic,

Așa cum știi s-asculți un pic…

Azi, când e ziua ta, pe ducă,

Ai fost în la noi, din nou în luncă.

Cu toți îți mulțumim că ești

Viața pe care-o dăruiești!

Acolo, de pe cerul tău,

Tu soare, de la Dumnezeu

Să ne aduci iertare multă,

Chiar pentru-acei ce nu te-ascultă.

Să mai răsari și pe la noi,

Dar să ne-aduci zile cu ploi,

Pentru pământu-ți veșnic viu…

Sub cerul tău, senin… Pustiu…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare

21 iunie 2019

Anatol COVALI: Pace

Pace

E-atâta pace-n mine dintr-o vreme

de când în bătătura soartei joc,

zâmbind că viaţa mea nu se mai teme

şi-a pus, pe rând, tristeţile pe foc.

Îmi simt fiinţa plină de lumină

şi dominată de-un superb extaz

de care a mea inimă e plină

şi sufletul mi-l ţine pururi treaz.

Nu am crezut că am să-ajung vreodată

să nu regret nimic şi să trăiesc

o senectute binecuvântată

în care absolut totu-i firesc.

Nu mai sunt lupte-n trup, iar a mea minte

a-ntinerit într-un superb avânt

ce are-ntr-însul mii şi mii de ţinte

în care sper cuvinte să împlânt.

Simt că destinul meu mă ocroteşte

ca să-mplinesc tot ce-am primit în dar,

iar Cel de Pretutindeni îmi zâmbeşte

schimbându-mi vechiul har într-un alt har.

————————————–

Anatol COVALI

București

22 iunie 2019

Ioan POPOIU: Condotier solitar

CONDOTIER SOLITAR

Condotier
în armiile regești
lupți
sub o străină zare
ziduri se surpă
armate se prăbușesc
năluca victoriei
se-ndepărtează
mereu
singur
mărșăluiești
lângă zidurile
Wittenbergului
visezi
la o himerică
glorie
te vezi
luptător
sub steaua lui
Fortinbras
strălucit înveșmântat
în armură
lupte
marșuri
arme
toate
victorii à la Pyrrhus
lupta
se mută înăuntru
orizontul
se-nchide în
inima ta

——————————-

Ioan POPOIU

22 iunie 2019

Ileana Cornelia NEAGA: Grupaj cu poezii dedicat Sânzienelor

Floare sânziană

Noapte de vară

noapte în care

zeci de felinare

licuricii-aprind

ieșindu-le-n cale

dalbelor fecioare

desculțe pe rouă

două câte două

culeg braț de flori

galbene culori

flori înmiresmate

cu dor descântate

în noapte cu stele

în jocuri de iele

de leac ca să fie

balsam, doctorie

pe-a inimii rană

Floare sânziană!

Flori galbene

înflorite-n zori de zi

flori galbene, sânziene

rupte-n grabă și-mpletite

în cununi cu spice verzi,

puse pe creștet de fete

în cântări de ciocârlii!

Mănunchiuri, noaptea culese

sânzieni de prin poieni

alduite, descântate

la umbra cornului lunii,

să fie de leac în vară

când plâng ochii la codane.

Flori mărunte

Smocuri, smocuri

pe pajiște

flori galbene, flori mărunte

sânziene

înflorite în ajun de sărbătoare

așteptând să le culeagă

doar fecioare bălăioare,

desculțe și despletite

hârjonindu-se-n poiană

în licăr de licurici

și purtându-le pe brațe

până-n sat.

Continue reading „Ileana Cornelia NEAGA: Grupaj cu poezii dedicat Sânzienelor” →

Mircea Dorin ISTRATE: Poeme

NE TOT RĂREȘTI TU DOAMNE

La 56 de ani de la absolvirea liceului

Înlăcrimat mi-e gândul privindu-vă pe voi,

Colegii mei cu care, de-ntoarcem timp n-apoi

Mă văd în vremea ceea, de-acuma ce-i trecută,

Ce ne-a-ndulcit clipita, din raiuri parcă ruptă.

Nebuni fără vre-o grijă iubeam în desfătare

Și d-am un cer de stele pe-o dulce sărutare,

Și duși într-o visare, în mutele cuvinte

Din inimă și suflet ne spus-am jurăminte.

N-aveam nimic cu lumea, ci doar cu tinerețea,

Nebună fost-a clipa și dulce frumusețea

Acelor zile care, tot cursu-mi-au la vale

Că se cereau trăite, cu toate ale sale.

Credeam că noi schimba-vom din temelii ce-a lume

Și-n roșie hlamidă, pe cap purtând cunune,

Visam c-om fi în glorii de-atunci pân’, la sfârșit

Și lumea la picioare va sta în gudurit.

N-a fost așa să fie, dar n-am rămas datori

Părinților și școlii și-apoi, adeseori

În fală și-n mândrie, de viață prețuiți,

Am fost cum se cuvine, cu ce-am avut în minți.

Acum, în jurul nostru un gol mereu se face,

Din câți am fost odată, prea mulți îmi dorm în pace,

Și va veni, sunt sigur, de-acuma ziua-n care

Un ultim ce-o rămâne, plecava-n înălțare.

Ce-o fi apoie după, o scurtă amintire

C-am fost și noi odată aici, în viețuire

Ființe gânditoare sub umbră de noroc,

Ce-n veșnicitul lumii, avutu-am un loc.

Trăiți aceste clipe că-s cele de la urmă,

Suntem în toamna vieții, cu vii răcori și brumă,

De-acum, a noastre zile cu grijă-s numărate,

Că una de-i primită, se scade din ce-s date.

20.06.2019

ÎNTR-O VARĂ DEZMIERDATĂ

Mai ții minte cum odată

Într-o vară dezmierdată

Ne-am iubit ca doi nebuni.

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Poeme” →

Sofia Doina GAVRILĂ: Viața

Se scurg secundele-n clepsidră
Împreună cu nisipul nepăsător,
Timpul nesățios cu cap de hidră,
Mi-arată că sunt doar un muritor.

Tăcerile încep să mă-împresoare
Și mă închid de vie printre ziduri,
Cu orologiul pus să-mi măsoare
Orele ce trec printre anotimpuri.

Sărmani ani, mereu tot fugăriți
De graba noastră către un final,
Vă împovărați cu griji și obosiți
Cereți răgazul să acostați la mal.

Începi să prețuiești tot ce-ai lăsat
Gaj sau amanet în nopți pierdute,
Chiar timpul însuși pare să fi uitat
Veșnicia închisă-n secundele tăcute.

Viața-i o iluzie înainte de a te pierde
Printre îngeri cu aripile de fluturi,
Ochiul meu mai are-o licărire verde
Sub genele nopții prefăcute-n scuturi.

Mă arde lumina din soarele apus
Mi-s ochii răniți de-atâta culoare,
Mă întristează timpul care s-a dus
Când anii ți-i numeri invers și doare…

—————————–—–

Sofia Doina GAVRILĂ

23 iunie 2019

Mariana GRIGORE: Gânduri ale unui înger (versuri)

Mi-e atât de alb în liniște!
dezintegrarea fiecarei culori îmi alunecă printre degetele universului
Acolo,
în amestecul care mă pătrunde reiventându-mă etern,
am fost gând al dorului șlefuit de veșnica ardere a iubirii

Nu știu de unde vine senzația de materie
care m-a remodelat în aer
și nici vântul nu știu dacă bate la poarta păcatelor neferecate
sau este doar un zbor de efemeridă
ce se pictează singură în perpetuare

Ating cu senzația aripii ce mi-a crescut din rădăcina sufletului
umărul clipei siderale înmărmurită pe vitraliul unui ecou

Ascult
tăcerea celor o mie de nopți infinite
și respirația dintre două ere glaciare,
pîrjolită în focul misterului dealului Palatin al Cetății Eterne

Îmi amintesc!?
Am fost cândva un lut adunat din apă și pământ
Acum,
nu sunt un eu în trecere prin timp
uitat între geneze fără Olimp
Sunt nedefiniția din liniștea ce sprijină cu lumină pură
o singură clipă…
Ascultă…

Și așa mai departe!

Ursuzenia care nu vorbea cu nimeni,
Teama de alfabetul braille al privitului ignorant
Angoasa ce se coace înainte
de a încolți germenele eului,
Introspecția surexcitată de rezultatul cu semnul minus după egal,
Indiferența obsedată că nu se poate gândi la nimicuri între atâtea stări universale,
Prostituția de fiecare zi a cuvântului rezumat la consoane care înțeapă auzul,
Poezia care își înghite lacrimile ca pe-o sinucidere în lațul indignității,
Deriziunea ridicată la rang de primadonă pe scena cu actori mai mulți decat ritmul regulat al respirației,
Prietenia care sfidează bunul simț al noțiunii dar se împăunează cu trăire,
Fugi prin statice neîmpliniri dar etalări de preaplin pe tarabe cu preagolul la vedere
….
Și multe alte sindrofii la care bem vinul cu gust de grimă
recomandând sufletul ca monedă de schimb pentru prețul ce crede că ne vinde tot.

Limb și lumină!

Aș măsura orele cu ornicul spart de pereții tâmplei…
să aud secundele cum fug zălude prin arcuri cu cuci cumpărați la celalalt capăt de lume
și trag după glezna timpului static,
pietrele de moară înțepenite în strânsoarea gândurilor

Continue reading „Mariana GRIGORE: Gânduri ale unui înger (versuri)” →

Simon JACK: Versuri târzii

Versuri târzii se scriu între gioconde
fără zâmbet pe pragul minții stau
cheflii în cherhanale de refluxuri
și noaptea-i mare de stihii,
hingheri de visuri strâng poeți
încătușați pe străzi pierdute
cu ștreang la gât ținuți la stâlpi
ce nu așteaptă vreun cuvânt,
abisuri dezvelesc de goluri
preaplinul unor hăuri oarbe,
prin coaste deșirate-n vânturi
ființe nasc din oseminte alte ființe
neînceputuri contenesc și prea genezelor
se-nchină din colburi alte mituri
de grotesc,
versuri târzii, poeți mai sunt în rana
fricii doar doar or trece cei ce mai iubesc
stigmate false pe trupuri
ce nu se mai căiesc,
vă strig mereu din călimară nu auziți
la ce folos, în plus din nou spânzurătoare
hingheri pe drumuri iar si bâjbâială,
căci si hingherii astăzi poate
sunt poeți!…

————————–

Simon JACK

Israel

Iunie 2019

Imagine sursă facebook

Mugurel PUȘCAȘ: Vatra părintească

VATRA PĂRINTEASCĂ

Mă-ntorc la vatra părintească,
Nu mă aşteaptă ” nime ” – n prag,
Cei dragi sunt ” detaşaţi ” departe
La Dumnezeu, pe alt meleag.

Păşesc pe vechea ulicioară
Înconjurat de umbre vechi,
Se plimbă Cel de Sus prin mine,
Împărăţind stele-perechi.

Turla bisericii-n depărtare,
Presară-n cuget har ceresc,
Dascălii mei din vechea scoală
Cu paşii de slove mă-nsoţesc.

Chiot de fete, jos în luncă,
Sub ” Bursucău ” , pe ” Hora” – n vii,
Maci roşii-mi sângerează-n tâmple,
Săruturi dragi de păpădii.

Mă cheamă Mureşul prealinul,
Curgând alene, drag şi sfânt,
Să-mi îmbăiez copilăria,
Cărări de soare, brazi, pământ.

Bunii mei dragi m-aşteaptă-n poartă,
Cu iz de basm şi busuioc,
Au viscol şi nepoţi în plete,
Aşteaptă veşnici alt soroc.

Îl văd pe tata prin grădină
Împovărat de griji şi rând,
Pe mama străjuind lumină,
Culcându-se cu mine-n gând.

Ciotârna casei e căzută
Iar locu-mi pare-aşa pustiu,
Mă-ntorc să reclădesc trecutul
Acum, cât nu e prea târziu.

Adie iz din alte vremuri,
De mere dulci şi nepătruns,
Stau lucruri bătrâneşti în casă,
Aşteaptă blânde un răspuns.

Fără odihnă sau zăbavă
Voi reclădi pridvorul vechi,
Meticulos, fără de grabă,
Învăţ de meşteşug străvechi.

M-aşteaptă coasa roasă-n şură,
Iarba-n ogradă-i până-n brâu,
Lipsit de griji şi cu măsură,
Voi umple corliţa cu grâu.

La ceas de taină după muncă,
Ca bunii mei voi hodini,
Un cor melodios de greieri
M-a încânta spre zori de zi.

Cândva, pleca-voi mai departe,
La rându-mi ” detaşat ” şi eu….
Mă-ntorc la vatra părintească
Păşind sfios… Cu Dumnezeu….

( vol. Călătorul, ed. Vatra veche, 2018 )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Foto ( Ruşii-Munţi ): Ionel Ilovan

Anna-Nora ROTARU: Ofrande lirice (versuri)

ŞI… S-A MAI SFĂRÂMAT UN VIS

În seara asta-i clar de lună…
La fereastră, stelele-mi clipesc…
Tăcerile… îmi împletesc cunună,
Greierii mai zgândăresc din strună,
Din picoteala mea să mă trezesc…

Aud în noapte-un plâns amar…
Nu-i vaiet de bufniţă sau câine…
E cel al sufletului hoinar,
Ce tot se zbuciumă-n zadar,
Spunând, că zi va fi şi mâine…

E clar de lună… dar ce trist…
Singurătatea geme-ntre pereţi…
O flăcăruie pâlpâie la Crist,
Împrăştiind culori de ametist
Şi albe aşteptări de la profeţi…

Mi-e dor… de fetiţa cea din poză…
Zâmbeşte din ramă p-etajeră…
Dar şi de tânăra lângă veioză,
Cu ochii verzui, muşcând o roză,
Sfidând, c-ar fi viaţa efemeră !

Mi-e dor, de ce-n urmă a rămas…
Vreau să uit cum curge ceasul…
Să mai aud al tinereţii glas,
În crudu-i verde să mai fac popas,
Legând de parul timpului pegasul !

Un zgomot mă trezeşte din visare…
Îmi sparge liniştea, mă face să tresar…
Mi-a venit cumva Ursita pe cărare ?
În plină noapte, mi-a răsărit un Soare ?
Nuuu… s-a sfărâmat un vis în sanctuar…

RENĂSCÂND DIN MINE…

Fără să-mi dau seama, m-am dărâmat,
M-am surpat în mine, bucată cu bucată…
Laolaltă toate, vise trăiri s-au sfărâmat,
Și speranțele ce-aveam s-au destrămat.
La poale risipindu-se, m-au lăsat secată,
Între ruine ferecată… Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Ofrande lirice (versuri)” →