Alina CRISTIAN: Chimia ce ne leagă

Astăzi sunt o poezie, simt chimia cum ne leagă
Soarele a răsărit, cu frumuseţea-i întreagă…
Îţi zâmbesc, puţin sfioasă, ca un puf de păpadie,
Ce tot zburdă-n adierea, vântului ce îl mângâie.

De sub borul pălariei, mă privești cu zâmbet larg,
Parcă ești un călător, rătăcit la mine-n prag…
Părul tău ca abanosul, strălucește ca o noapte,
Unde-un roib mă tot răpește peste zările albastre.

Imediat, îmi dai bineţe, și-apoi ochii-ţi iscodesc,
Parcă vrei să afli taine, din adâncul strămoșesc…
Dar și eu îţi cat privirea, doar atunci când nu mă vezi,
Nu vreau ochii tăi să vadă, tainele din ochii verzi.

Așa trec zilele toate, și-ntre noi plutesc chimii
Ne leagă ca niște aţe, nu te știu, tu nu mă știi…
Pentru tine-s fata care, niciodată n-a crescut,
Însă, dacă vrei s-o superi, e tăioasă ca un scut.

Te privesc cum iarași treci, pe aleea mea cu flori,
Chiar și florile surâd, parc-ar ști că-mi dai fiori…
Stau ascunsă sub un tei, ca să nu mă poţi vedea,
Însă teiul cu miresme, te-aduce în faţa mea.

Rușinoasă ca un mac, în obraji port mere coapte
Tu, nu mă întrebi nimic, însă ochii-ţi sunt doar șoapte…
Teiul este fericit, natura-ntreagă vibrează
Și zâmbind ca doi copii, teiul ne îmbrăţișează.

——————————–

Alina CRISTIAN

Iunie 2019

 

Lasă un răspuns