Te-ntoarce, tu, făptură!
– Sonet –

Un fluture se pierde încet spre ‘naltul cer,
Păşind timid pe urme de nevăzute fire,
Ce toate-ntrepătrunse ţes slavei împletire,
Ca un năvod pe luciul bătrânului eter.

Nu am în piept puterea să-i strig ce rău mă tem,
Că viaţa lui plăpândă se numără în clipe,
Iar zborul lui spre ceruri în zbateri de aripe,
O să îi împlinească al vieţii lui blestem.

Te-ntoarce, tu, făptură, de unde ţi-ai luat zborul!
Sau poate la-nălţime vrei visele să-ţi stâmperi,
Să faci întoarsă calea până nu-i tras zăvorul

Şi-n timp, ireversibil, să n-ai cum să răscumperi
Al vieţii fir, ce stingher, se-agaţă în fuiorul
De vise nemplinite, ce-oriunde poţi să-ţi cumperi.

Pictatele pânze sub lupă …

Maestrul rutina-și impută;
Tiparele vechi vrea să rupă.
Din har, chintesența-mprumută,
Pictatelelor pânze sub lupă.

O tentă se zbate captivă,
În raiul mirabilei schițe.
Promisa lucrare votivă,
Se-așterne sub tălpi de penițe.

Când ziua și-ntinde aripa
Și vezi greu muncite peneluri,
Pe-al lui șevalet a prins clipa,
Ce leagăn își află-n pasteluri.

Pe colțul de masă-o paletă,
Zăcând sub uscate vopsele,
E martoră, lâng-o lavetă,
La nașteri de stiluri rebele.

Cât nuanțe preschimbă sub ochii-i,
O tușă se naște perenă,
Dând pânzei, cum dă unei rochii,
Un aer distins, lunga trenă.

Pe pânză-nflorește pictura,
Sub ochii secundelor sparte.
Minutul își uită măsura,
Când arta pășește-n nemoarte.

Semnează-mplinita lucrare,
El, magul divinelor forme.
Preaplinuri de sens și culoare,
Trezesc noi șabloane și norme.

Cu-o tușă-n crochiu răstignită,
E timpul să tragă cortina.
Cu umeri măreți, dezvelită,
Ne poartă-n extaz Mesalina.

Continue reading „Mihaela BANU: Sărut sufletul (poeme)” →