Mariana GRIGORE: Alter ego (poeme)

PREA MULT PLOUA!

 

Sunt udă până la lacrimi și tremur sub haina celor o mie de nopți fără soare
Dezgustul luminii suferă de răul de înălțime
fără să înțeleagă dilema în care se află umbra ce nu-și vede umbrarul

Privesc hlamida cu poale albastre
alunecă,
mângâie falia alba a coapsei
Foșnetul surâsului tău mustește a foame
și mă întreb dacă și-a lipit buzele
de obsesia că aerul adulmecat
este sărutul celei din urmă zbateri care,
încă ne toarnă în pocal înfrigurarea.

Prea mult plouă!
parcă am uitat să scot din noroiul străzii
pașii cu urme de nisip din care mi-ai modelat
un paj la ușa fără zăvoare

Și dimineața asta șifonată între palmele mângâierii
mă plouă până la lacrimi,
uitând că nimic nu-i mai prăpăstios
decât o furie lăuntrică
uitată într-o amorțeală ursuză

Prea multe încleștări sterile între inexorabila ploaie
și visul unei nopți de vară!

 

 

DALE SI DUNE

 

Adevărul este o bucată de magmă
ce strivește fiecare falangă a mâinii
care adună petale de floare
de pe copitele cailor de pământ

În această splendoare difuză a reversului medaliei,
În această prea suficiență a neantului din care ne cad pietrele,
ne adunăm rămășițele eului ,,prea adevărat”,
din resturile unui piastru cu găuri în falsul argint

Ne întrebăm în retorici uitate la drumul mare,
dacă negând negația,
vom ajunge să înclinăm umărul filosofic
al unghiurilor obtuze,
la 90 de grade de antiteza dintre recriminare și acceptare

Suntem oameni!
Ce scuză primară pentru primordiala facere din lut uscat,
Ce,,alea jacta est” fără culorile cubului rubik,
Nobil vid între adevărul meu și adevărul tău

Nu suntem altceva decât minciuna care învață să își vândă picioarele
pe o scurtătură de drum

Ne pavează cineva tălpile cu sensul unic al sufletului?

 

 

ALTER EGO!

 

De mi-ar fi cuvântul arma, morții de prea multă ură
Și silabele infernul arderii făr’ de-ndurare
Aș trimite-n bolgii pasul ce s-a-ncumetat să vină
Cu eternuri pângărite pe a răului cărare

Bunătatea-n coate ruptă, poartă mantie ,,regală”
Și în rugi cu cruce-n spate urcă golgote-n pustii
Că vândută-a fost pe-arginții numărați fără greșeală
Socotind că albu-n suflet e prostie printre vii

Continue reading „Mariana GRIGORE: Alter ego (poeme)”

Florin-Cezar CĂLIN: Locatarul anonim al gândurilor mele…

Locatarul anonim al gândurilor mele…

 

– Eşti demult o rugăciune, ce mi s-a-ncurcat în păr!,

… sau jăratec sângelui … molipsit de-a mea dorinţă.

(ce-a exclus ura din oameni … falsităţi din adevăr),

– Locatarul anonim, înclinat spre pocăinţă!.

 

Fericirea umbrei tale, a dospit speranţe-n mine,

(complotând meticuloasă … la distrugeri de dureri).

– Mă dezic de nostalgia, zilelor, care-s răpciune!,

… şi îţi integrez iubirea … în completul de plăceri.

 

Nervilor cândva zburdalnici, expulzaţi, cred, din amor ,

… eu le-am devorat substanţa … prin procesul distructiv.

– Ca să mă dedic iubirii! – Un călău interior!,

… să fiu umbra sorţii tale … ori remediu cognitiv.

 

Cred că mi-ai furat trecutul, pus în spaţiul virtual,

… păcălind toţi mateloţii … punţii mele de suspine.

(mi-este dor de visul nostru, care-i supraponderal),

… dar şi de răbdări naive, din privirile-ţi virgine.

 

Spiritul demult veghează, frământarea bolii mele,

(cu iubirea ce se-ncrede … că din viaţă-şi trage seva).

… iar destinu-i este scris sau chiar programat în stele,

– Pentru ca-ntr-o bună zi să-ți cunosc din nou eu slova!.

 

– Simt că nu vrei să-mi ataci, propria identitate!,

(ca apoi să te transformi … în probabila sosie).

– În amărăciunea clipei, tu nu eşti o falsitate!,

… ci un spirit dezvoltat … veritabilă soţie.

 

– Eşti demult o rugăciune, ce mi s-a-ncurcat în păr!,

… sau jăratec sângelui … molipsit de-a mea dorinţă.

(ce-a exclus ura din oameni … falsităţi din adevăr),

– Locatarul anonim, înclinat spre pocăinţă!.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

Iulie 2019

 

Adina POPESCU: Doamne, Iubirea mea rouă

,, Ce înghețări mai trec prin flăcări și ard în crengi topind înflorite șoapte, tot glas de zei, cutremurat
se cuibăresc furtunile în rugăciuni de ape,
e universul răscolit și cad luceferi,
 semințe-n lan de grâu ,
cad stelele rănind în maci suavități de liră, nesfârșită îmi era tăcerea ,
s-a pierdut printre crengile frânte ,
spune-mi, iubitul meu,
 ce flăcări mai aruncă rubine peste văpăi,
 îmi strâng în pumni curcubeul de mi l-ai lăsat brâu peste noapte, două ape limpezi ar trebui să mai am luntre între șapte flori ,
cad tăiate între sălbaticele zboruri,
 am învățat să te respir privindu-te dezvelit de toate podoabele false, privirile învățându-le pe de ros ca pe doinele verii ,
Acum știu!
 tu erai pe malul Trifoiului dar eu alunecam în genunchi căutând Piatra norocului!
 Iubirea-i promisă de am dat -o  în Astral
învățând să zâmbesc, trupului  i-am dat răcoarea zâmbetului tău ,căuș Sărutului,
 clipa ,un dans fluid  învârte ploaia în fluturi ,
nu vreau să îmi știi disperarea,
 disperarea de a nu te a avea răsărit,
 tu, darul de l-am smuls de la zei plătind tribut Teilor ,
cât a mir vor înflori îți voi păstra intact potirul cu dragoste, granit ce nu îl pot spulberat nici zeii ,
lună secerând prin ierburi rouă crudă,
sfânt legământ la Izvoare, prag altarului de Sus ocean de soare-i floare inimii din piept
de ai crescut-o dintrun sâmbure de foc,
 singură am despletirea  rugului cântând a floare
 întreagă îmi sunt,
 Nu sunt florile pentru zei, însticlate grădinile lor arderi în stele ,cărări, toate numai Căi Lactee,
 eu te iubesc în rugăciunea florii de rouă,
 luntre către mările înzăpezite
 zeii ,
o poartă cu sunete ,
eu te iubesc cu o singură șoaptă de aer
de mi-o lași ca pe un fluture nevăzut,
l-ai adunat dintre verzile păduri din trunchiul de gheață al iernilor ,nopți reazem cetăților de le ridici,
 fragede păpădii, țesătură între dumbrăvi,
 licurici ,șoapte răsfirate pest chip ,înmiresmată floare de cireș ,
slăvit-am izvor închis În petalele crinului,
 slăvit-am însetarea fântânilor dăruindu-le dimineți de rouă ,magice stele,
 limpede stea, vezi -mă!
 zidul dintre ape miracol ce-l înfrunzesc  pădure de dor, țară ,mărgăritar înflorit tivind trifoiul împletit ,alb roșu  roșu alb ,

Continue reading „Adina POPESCU: Doamne, Iubirea mea rouă”

Constanța Doina SPILCA: Irizație

Irizație

 

Ziua de mâine
e o amintire
înainte
de a miji
din taina stelară.
E un sloi
plutind în derivă,
geruind lumina,
prin refracție,
în caleidoscop.

 

 

Nonlumină

 

Radiografia viețuirii
pe șevaletul Universului
țipă în negru
cu pleoape grele
de gene împletite
în odgon – pendul
al inimii ticăit
în ritm de smoală.

 

 

Copilărie

 

Mi-e dor
să mă nasc
la senectute
și …
apoi …
să învăț
tabla înmulțirii
de zâmbete și bucurii,
șotronul
printre năzdrăvănii,
zborul
în scrânciob
spre năzuințe,
iubirea
la sânul candorii
în ritm
de murmur matern!
Continue reading „Constanța Doina SPILCA: Irizație”

Adriana POPA: Din când în când (poeme)

din când în când
îmi rătăcesc amintirile
mă doare iar aripa
și răstignirea noastră pe gene de vară
aș vrea să înnod timpul
ca atunci când alergam printre stele pe dig
prin grădini se-aprindeau focuri albe
și de nicăieri
ne-mbrățișau suflete de sfinți
și-n noi se desfrunzeau
toți caii verzi de pe pereți
plopii-și strângeau frunzele-n brațe
umbrele noastre-mpleteau așteptări
visele din ochi
își zburau fluturii pe rând

se rotunjește din nou luna pe cer
ia-mi mâna
să fugim cu primul gând
abandonându-ne zborul undeva
pe dealuri sub cruci

iubitule
îți mai sângerează și-acum tâmpla rănită de vânt?

 

 

Vară

 

am pumnii-atât de plini
de soare şi de verde

dacă i-aş deschide-acum
aş luneca deodată
într-o altă poveste mai lungă
cu ploaie frig şi ceaţă
ar trebui să-mi pun gene de aripă
ca să putem bea vară
din paharul sufletului tău
rănit
de dorinţa mea de-a domni
peste atâtea şi atâtea frunze

te-aştept iar
pe malul iluziei
dacă plouă cu versuri
lumea rămâne în spatele ploii

 

 

Acolo unde se-aud doar verbele

 

acolo unde
se-aud doar verbele
când se lovesc de singurătate
o să te-aștept învăluită-n verde
și-n mugurii de început de lume
o să îmbrățișez cuvântul
ce pe buze ne-a rămas
acolo unde
luna-și trimite lupii suri în stradă
prea multe sentimente-nchise
se-adună-n felinare
lipsesc adjectivele cu lumină și umbre
nici nu știu dacă tu mai exiști
pot doar să visez
că voi uita de cuie și de lacrimi
lăsându-mă încă o dată
rănită vindecată rănită vindecată
Continue reading „Adriana POPA: Din când în când (poeme)”

Mariana GRIGORE: Zbor ca o efemeridă (poeme)

Să nu te superi!

 

Să nu te superi dacă-ți spun că stelele mai plâng pe cer
Și lacrimi de argint îmi țes din borangicul efemer
Iar dorul se adapă-alene dintr-un cauș de palme strânse,
Cu liniile de destin în vise frânte, necuprinse

Să nu te superi dacă gândul mai cade-n toamne ruginite,
Câte-un copac mai desfrunzește iluziile adormite
Și florile uitate-n geam doar gheață îmi pictează-n soare
Când sufletul se rătăcește printre troiene de ninsoare

Să nu te superi nici de uit să mai răsar în dimineață,
Hiatul nu-l recrimina că n-a știut să umple-o viață
Cu zbor și fluturi în culoare de curcubeie ce vestesc
Că-apteri suntem în astă viață de lut rămânem, sufletesc

Să nu te superi de voi pune-n tabernacolul de trăiri
O flacără ca să vegheze altarul inimii-n zidiri
De insolite clipe-n care în anamneze de iubire
Un deja vu mă recompune în altă lume, fericire.

22 iulie 2019

 

 

Troc!

 

Prin viață, zbori ca o efemeridă ce se viseaza condor,
cu vântul în oglinda cerului care reflectă zborul,
vezi nevăzutul dintre aripi,
simți aerul în respirația visului,
urci când treptele îți leagă abisuri
de gleznele prea obosite,
te arunci de pe piscuri ce au cunoscut Calvariae Locus(Locul Calvarului),
fără să înțelegi izbăvirea
de dincolo de păcatul Edenului.
Când trupul obosit atinge pământul,
îti pregătești drumul porților deschise
și speri omule
ca vama mânuirii tale,
să îți accepte banul dezlegării de tine.

Așteaptă,
nu ți-ai răsărit încă toate firele de iarbă
în verdele primăverii
și nu ți-ai adunat tot nisipul pe țărmul iubirii!
Mai ai vreme pentru nemurire!
Doar când
aer peste aer
și timp peste timp,
turnul gigant al Babilonului tău
va lăsa caramida tribut
dumnezeirii,
vei înțelege de ce lutul zamislirii
a dat la schimb moartea, pe naștere.

21 iulie 2019

 

 

Viața merge înainte!

 

Mă retrag într-o depărtare apropiată de suflet
Acolo, totul este mers cu pasul măsurat în aripi
Stelele nu plâng,
iar lacrimile nu au argint pe gene.
Nici timpul nu se adumbrește cu secunde
scorojite pe la colțurile orelor pierdute.
Continue reading „Mariana GRIGORE: Zbor ca o efemeridă (poeme)”

Simon JACK: Chimii lirice în timp…

 

Antet

 

Timpul trece voalat prin chimii
adesea sumbre,
precursor de fețe docte sau de măști
neurgisite în argile lenevind
nenăscute, adormite,
e un joc al indolenței plăsmuit în raiul
minții când eram neîmbrăcați,
dădeam vina pe-ntâmplare că eram
numai noi doi, aveam mâini aveam
și aripi tot pământul deasupra
chiar și cerul de sub ploi,
din adâncuri largi de ape aveam duhuri
neumblate, peștii toți și salamandre
nonculori cu nimburi pure
adumbrite de fiori,
mergeau laolaltă leii lângă miei crescuți
de post, demonul făcut în șarpe
era doar copil și prost,
timpul trece voalat neștiut luminii-nalte
trece doar și numărând patru anotimpuri
oarbe, ne-am trecut și noi cu dânsul
fredonând acest,,cuplet”,
nu mai suntem singuri dară nici nimic
de-avut să doară, mai sperăm în plânsul
ierbii sub pământul altui eden
pregătit și scris de-o șchioapă sub
cireșul unei nalbe ca un nevăzut
antet.

22 iulie 2019

 

 

Satiră cu clovni spânzurați

 

Câteva corecturi pe vicii de-amiază
și pot sta liniștit pe meridianul
unei duminici evadată din lanuri de maci
trecuți,
in fapt duminicile mele sunt gări la capăt
de lumi cu peroane strivite-ntre ceruri
oglindind propria-mi liniște obșteasca
colorată în roșu urban,

cândva mi-am pierdut toți corbii de stradă
și toate nucile din podul casei
cu pedepse,
rămas fiind sărac boem de promenadă
mi-am cules singur cu mâinile pline
de apă, toate vrăbiile pe care le-am găsit
in anticariate pline ochi cu cărți de geometrie
păsărească și le-am făcut plimbări
de toamnă-n toamnă,

până ce am devenit triunghi isoscel
in propriile mele aripi,

și uite așa câteva corecturi de amiază
vrăbiile mele pline de apă, cojile nucilor
nemâncate din mansardă,
cu toatele sunt clovni spânzurați pe un
meridian de satiră fără viață.

p.s.- e musai să fie duminică !

23 iulie 2019

Continue reading „Simon JACK: Chimii lirice în timp…”

George ANCA: cine citind

cine citind

 

cine citind nu înţelege textul nici cât autorul mii de scuze

o antisemnificare e binevenită întru dragostea trecerii

liniştite a panicii din toate părţile vom mai avea viaţă

nedorită şi-n contexte ale aceluiaşi deznădăjduit uman

 

1

părinţii-n risipire copiii laolaltă un iog tradus în sârbă

sunteţi rusoaică sunt româncă get beget iubind în Cernăuţi

cum te-o fi dus sterilizarea bărbaţilor cu gândul la Hitler

am stat de vorbă despre dhvani pompieri biroul senatului

 

nota mergea mai departe pircoteam cum poţi să spui aşa ceva despre tata

s-a dus să bea ceva cu tataia e aici domnul domnul doarme

atunci se poate înregistra ei cum poţi spune şi asta am uitat

unde rămăsesem mă gândeam la feminitate şi maioneză

 

dreptatea oboselii fastul pe uitarea şantajului şi diferenţei

pe unde-oi scoate vreodată cămaşa când altfel de vânt

în temperamentul plopilor nu se va mai auzi

avem idee de mai rău şi luând-o înapoi povestiri biologice

 

mi-ai închis uşa parcă spunând la revedere îţi începi sărbătoare

ne vei povesti ordinea copiilor dezordinea distracţiilor

comunică şi câţiva părinţi în pofida excesivităţii

embargo pe băutură ne-om lăsa întâmplării

 

niciun amuzament niciodată fără nevoie de explicaţii

măcar mă prefăceam în cutare cum

nu ne vom mai uita după întâmplare ori din Bosfor

întorcându-te bătrâneşte te-ai aduce în copilărie crinului

 

sar vocile deja pe observat şi mai ales cu sentiment

vârstă şi fete băieţi toleraţi uşa închisă încotrova

jocul de cameră dublează în spirit aleea nicio căinare

la o adică nu e casă de bani nici cheia pierdută cu tăiere

 

e singuratic fraţii la fel aşa şi fata dumneatale

de zici a nu fi bine să când ea a nu te fi vizitând

îi place acasă vrea s-o şi schimbe altele-s snoabe

m-am dus şi la stupi ce face bine alte discuţii

 

2

dacă las din viaţa mea gesturile neînsemnate în rând

mărturisirea o dărâm neantului fără of or sistemă

mă bate gândul morţilor ce s-ar întoarce în mine

a nu-mi mai afla intimităţi dublu părăsite

 

când pornesc în vreo amintire sunt de-al lor

şi pot să-i întreb de nu-i supără o persoană

dintre ei care-aş fi eu de se vrea cineva umbra de-oi fi

în cuvinte nedescriptive obişnuiam dizarmonii obiective

 

ceea ce impresionează prost e o etichetă post-mortem

mai ales atunci strigoii şi încă se plimbă după un orar

ce Vetala alatăieri şi încă n-au încăput în muzeu

din raţiuni de timp eclipsată composiţia  omonimă

 

altfel zis inspiraţia în loc sunete crezi tibetane

onorat fiind la gând mitomanie denivelată

opţiunea tăcerii alte câteva scurse a raport

singura haină nedezbrăcată mi-amintesc năduşeala

 

nu numai liber de teme nici teme libere niciun canon

nu-mi visez se petrecea un proces de intenţie mutat

între generaţii personalizate cu ajutorul inconştientului

acum treisprezece ani nu căutasem şoricelul

 

notam conversaţia şi tot fără haz se uita

nestându-mi în caracter niciun fel de comerţ

de unde şi incompatibilitatea cu toată curgerea

soru-mea cum aş ruga-o să citească şi printre ce

 

3

copiii vor să se distreze părinţii dau în primire de-o parte

nici nu se amestecă nici nu-şi aduc aminte întocmai

cum nu mai ştiu ei jocuri de societate jucate de ceilalţi

întreabă cocoanele de tine vii mai târziu şi răspuns

 

între acestea îmi vine în minte copilul lui Tagore mai

masonic încât îl scrisese în limbă străină a

scenariu propagandistic doctrină contra doctrină

zilele trecute am auzit caseta cu Sisir eliberându-i-se

 

nu te mai cuprinde un sentiment pe nume starea vânată

nesiguranţa formală ai schimbat-o pe renunţarea în chinuri

curgerea societăţilor abia surâs întârziind sinucideri

sună de pe vremuri şi asta mulţime de ani umflă venele

 

măcelarii vorbesc latineşte se zgârie femei pe un pumn de păstăi

numai cei cu iluzii n-ar urî de zece ani Bucureştii

anecdotele ce ni se întâmplă suntem noi  în permisiune v-a

plăcut frunză verde şi-un dudău cine şade la bulău explicaţii

 

recursul la călătoria externă la arest la vedere la autocitare

repovestirea momentelor şi curajoase şi paradoxale

băutul ceva pe căldură şi seara ness-ul rece şi ce

Continue reading „George ANCA: cine citind”

Ella IAKAB: Facă-se-a Rai în noi…!

Sunt tată distanțe ce despart pentru-o clipă
Și clipe destule ce despart, nu unesc…
Te-am avut și te am, dar în jur e risipă
Copilăria nici nu mai știu s-o jelesc

Mai știi când grădina se-asemăna cu Edenul
Când liniște-nflorea între noi ca un crin?
Privesc azi nostalgic și constat că Infernul
Stă în curtea unde mi-este dor să…mă închin.

Sunt tată secvențe ce-mi sfiesc și tăcerea
Cum deunăzi tu urlai la noi și la mama…
Am învățat ce frumos te călește durerea
Dacă hrană ți-e frica și apă ți-e drama…

În ograda ce-a fost aeroport Luminii,
Clișeic în colțuri ne caută-amintirea
Și-n locul nostru tată se-arată ciulinii
De-o seamă cu regretul ce-ți stinge privirea.

Îți aduni ploile albastre-ntr-o năframă
Pe ascuns să nu simt ce te arde încet
Între noi este-un cer ce pământu-l blesteamă
Că în noi nu se-observă pași ce duc la Siret…

Seminții de greșeli ai întins peste veac
Și recolte ce strânse te ucid repetat…
Nu știu dacă pentru întrăinare-i un leac,
Dar te plâng și înseamnă că eu nu te-am uitat.

Sunt tată distanțe ce despart pentru-o clipă
Și sate în care chiar veșnicii-mbătrânesc…
Te-am avut și te am…dar în jur e risipă
Făcă-se-a Rai în noi, nu uita că… te iubesc!

——————————

Ella IAKAB

Iulie 2019

Gheorghe APETROAE: Crepusculul Firii

Magnetic ax din tron ceresc,

arzi rugul violet al Firii

și îți întorci trecerea-n rest,

cântând cu cerul, să-ți dezmierzi

copilăria-n tropii serii…

…trezită-n dangăte rebele,

tremole stele-i cântă-n greieri…

Cuprinsu-i de prasen al zării

i-l colorezi dens cu poeme…

La anemone-n ne-nceputuri

le-arunci sămânța-n sol veneric,

pe pajiștea de anatas, celestul…

Și-ți joci cu seara sufletul:

plăceri cu rod din re-nflorire

din muguri noi: izvod iubirii…

Cu patimi reaprinzi în roze-

pe trecerea-ți din depăşire-

galanthe crise…în amurg:

flori în buchete de nelinişti,

iar din clepsidră verși tot cerul

peste oceanul apollinic…

Damnat, în grota ei cu legi,

împrăştii umbrele-i, zâmbind

la crinii cei robiți, pribegi…

În insomnii de mult i-aluneci

şi razei duh îi furi adâncul,

să i-l oferi Firii, în schimb,

la întâlnirea cu mormântul…

Împarţi din vrere-i, necuvinte:

plăceri, ce ştii să i le-nchini

icoanei vii în stânci…; revii

în Fire, ca să-i fii prezență

secundei ce-ntoarce lumini

aprinse-n candele-nvechite:

simțirile-ți și mai fierbinți…

…. de cât iubeşti, o odihneşti

în alte lumi… din galaxii,

un demiurg pătruns de zi,

cobori în Fire-i aluniu amurgul

şi pacea – n sufletu-i trudit:

cu cerul, spre a-i fi curând,

la re-nvierea-n ne-nceput!

——————————–

Gheorghe APETROAE

Sibiu