PREA MULT PLOUA!
Sunt udă până la lacrimi și tremur sub haina celor o mie de nopți fără soare
Dezgustul luminii suferă de răul de înălțime
fără să înțeleagă dilema în care se află umbra ce nu-și vede umbrarul
Privesc hlamida cu poale albastre
alunecă,
mângâie falia alba a coapsei
Foșnetul surâsului tău mustește a foame
și mă întreb dacă și-a lipit buzele
de obsesia că aerul adulmecat
este sărutul celei din urmă zbateri care,
încă ne toarnă în pocal înfrigurarea.
Prea mult plouă!
parcă am uitat să scot din noroiul străzii
pașii cu urme de nisip din care mi-ai modelat
un paj la ușa fără zăvoare
Și dimineața asta șifonată între palmele mângâierii
mă plouă până la lacrimi,
uitând că nimic nu-i mai prăpăstios
decât o furie lăuntrică
uitată într-o amorțeală ursuză
Prea multe încleștări sterile între inexorabila ploaie
și visul unei nopți de vară!
DALE SI DUNE
Adevărul este o bucată de magmă
ce strivește fiecare falangă a mâinii
care adună petale de floare
de pe copitele cailor de pământ
În această splendoare difuză a reversului medaliei,
În această prea suficiență a neantului din care ne cad pietrele,
ne adunăm rămășițele eului ,,prea adevărat”,
din resturile unui piastru cu găuri în falsul argint
Ne întrebăm în retorici uitate la drumul mare,
dacă negând negația,
vom ajunge să înclinăm umărul filosofic
al unghiurilor obtuze,
la 90 de grade de antiteza dintre recriminare și acceptare
Suntem oameni!
Ce scuză primară pentru primordiala facere din lut uscat,
Ce,,alea jacta est” fără culorile cubului rubik,
Nobil vid între adevărul meu și adevărul tău
Nu suntem altceva decât minciuna care învață să își vândă picioarele
pe o scurtătură de drum
Ne pavează cineva tălpile cu sensul unic al sufletului?
ALTER EGO!
De mi-ar fi cuvântul arma, morții de prea multă ură
Și silabele infernul arderii făr’ de-ndurare
Aș trimite-n bolgii pasul ce s-a-ncumetat să vină
Cu eternuri pângărite pe a răului cărare
Bunătatea-n coate ruptă, poartă mantie ,,regală”
Și în rugi cu cruce-n spate urcă golgote-n pustii
Că vândută-a fost pe-arginții numărați fără greșeală
Socotind că albu-n suflet e prostie printre vii

,, Ce înghețări mai trec prin flăcări și ard în crengi topind înflorite șoapte, tot glas de zei, cutremurat
din când în când
Să nu te superi!

Sunt tată distanțe ce despart pentru-o clipă
Magnetic ax din tron ceresc,