Căutător

poezia se răstoarnă în valea cuvintelor
rostite cu mâna goală,
duhoarea lor atrage condorii pleșuvi
ce zbor cu ceruri dedesubt în hăcuiala
ghearelor silabisite
pe coroane mortuare fără
dex,
vagabond și orb tărându-mi haina
cu prea multe buzunare
printre gunoaie,
căutător mă înegresc în tușul nopților
al gurilor căscate
nefiresc în umbra mâinii drepte…

Profile poetice

Drepte stau aleanuri strâmbe
intr-o flamură candidă ce se flutură în alb,
inimii în armistițiu cu tot griul
unui gând
nici de flamuri nu îi pasă nici de veacul
unui pas,
vrea iubirea-n cap de coasă, moartea
un nimic decent
să îl treiere prin rituri ce dispar cochet
in ceas, o secundă infinituri pârjolite în amor
să ne fie focul sacru ce ne arde berechet,
indoielnice clepsidre așezate-n
colț pe cer,
noime de trecut prin viață cu miros închis
de var, sunt doar ziduri în spoială
cruntă trecere de ani,
gândesc grabnic începuturi când n-am
tâmplă a visa și aștept cu nerăbdarea unui
pan sătul de van
alchimii zorind sfârșituri ce se-ntorc
in avatar, deja vu-uri-ghilotina împruncire
fără sfat,
Doamne lasă-mi orbii din catrene ce le scriu
doar bâjbâit să nu știu când se termină
drum toiagului prin umbre ajutându-ma
să strig,
imi aud atunci ecoul fandosind în rime goale
cerșetori în frac și straie purtând cruci
de spovedit,
lume, lume întrunchiată în decorul altor lumi
ce stai flamură blazată suspendată
fără vânt,
nici cădere nici înalt, înălțarea-i rost de moarte
inainte de aripi
inainte de tiară stă genunchiul suspinând,
nu e loc de-aleanuri drepte strâmb
e visul tău cărunt,
eu acum degeaba mirui în cuvinte ce mă ard
patrafire de iubire sau călăi de neștiință
doar poetic mă revendic și pe voi din
preajma mea,
vămilor golite-n beciuri de profeți ce-ați
fost candva.

Orășelul copiilor

e mai seară că ieri seară
mai vechi ca vinul mult străvechi din
călimara cu cerneală,

copii ridică zgârâie nori din șotroane
cu fațada la două asfalturi,
doar creta fără alb
rămâne jos în căruțul celui mic născut
in statuia libertății de la colțul
cu toneta de înghețată,

tot seară e și-n leagăne
un Mickey Mouse cu ochelari de soare
vinde pozne din nopți cu gemeni
trași pe sfoară
de tați nematurizați,

mame grijulii
iși strâng la sân toate cârligele de rufe,
e mai seară ca ieri seară
se dau drumul hoților
de vin vechi,
in orășelul copiilor se vând călimări
fără cerneală,

pe jos șotroane în zgârâie nori
și-un pic…de albăstreală.

Persiflări nediagnosticate

la gâtul tău toți ateii mei de noapte
râd în poze îngălbenite
sub mustață ori din sâni de anduranță
ceruiți în Pegași morți,
umeri moi mai dau din aripi
un nezbor de zile mari, crucea ce ți-o port
pe spate se preschimbă-n cărăbuși,

Continue reading „Simon JACK: Nefiresc în umbra mâinii drepte (poezii)” →

Nu până demult
dansam copacilor corola în spectre
de lumini ce-aveau ceva din
pegasul cu aripi îngreunate de nove ursitoare,
azi răsfoiesc pământului
tăcerea brazdelor fără folos, citesc în rugina
carelor goale,
nu până demult însuși eu eram anotimpurile
și treceam prin vremuri
in chip de pescăruș cu cerul în gheare,
balize de timp le făceam torturi
in valuri și din fiecare mal ridicam schituri
de primăvara, clopote de vară, în scoici
perlam toamne, închideam gura ploilor
iarna glugă albă peste negrul frunților
așezam și cântam prohodul omătului în
saivanele inorogilor furați,
acum mă închin în lespezi peste soare
recit din poezia vampirului din gutui
necoapte,
leg de picioare serafimi cu mersul clătinat
și le scriu oracole de-ntoarcere acasă,
inventez drumuri prin aer pentru migrația
noilor apostoli, croiesc nimburi din
platoșa templierului ce a murit la picioarele
Sfântului Gheorghe ucigând balauri
in lesă de sare,
lipesc vitralii de tâmpla zenitului în bernă
fac acolade peste bolți ce arcuiesc ghiocei
de-nsingurare, străpung ecouri cu numele
meu și-mi primesc strigătele înapoi
sub forma viorilor fără arcuș,
in colivii din lut vârtos țin corbi albi să-mi
aducă aminte de Adami divorțați în pântecul
frunzelor savante,
refac Eve în șerpi cu ochiul întors de la rod
și, nu până demult,
invățam cum să mă spăl pe mâini de colbul
țarânii rămase printre degetele aruncării
cu piatra în cel ce m-a știut nefiind.

Atât de dor!

S-atat de dor mi-a fost de tine
că mi-au crescut spinări în gând
ce nu puteau să poarte vină,
de-atata greutate de pământ
si liniștea dintre cuvinte,
in stoluri zboară pe ziduri de buze solitare
ce arcuiesc săruturi tandre de poeți,
cu mine esti în orice vară
si toamna te dezbraci de mine prin frunza
ce moare sub pereți,
atat de dor îmi e de tine, că nu mai pot
sa umblu noaptea, desculț în bruma,
ce cade rece fără vină, prin scaieți …

Noiembrie

am înnoptat o clipă în paradisul cailor
neobosiți de fugă,
m-am simțit grajdul lor când câmpul
ii alungă, nepotcovite gânduri
stau nechezat potcoavei ce lupii mi-i
adună la ultimul pătrar de lună,
imponderabile fânețe hrănesc guri
de portal
cad frunze la hotare și zgomotul căderii
e un echinocțiu pe-o gaură săpată
in suflet de gropar,

spânzur ferestre-n ziduri ce-nchid
solii de iarnă în toamne
fără saci,
voi poposi un veac în ranița luminii
ce a uitat de umbre încorsetând venere,
Noiembrie e leacul spășirii de-ntuneric
un domino al morții născând
mereu himere,
culcușul din odaia ce leapădă de schituri
călugări beți de viață
și îngeri fără tați…

Anonim

Cu mare grijă să nu deranjez
păsările-echer
așez duminici oranj acolo unde timpul a omis
să facă cuiburi de-aducere aminte,
e nevoie de puțină odihnă
in closetele minților nevoiașe,
se sorcovesc cu mir amar
oasele curvelor de piatră
duminici mai puține,
mai mulți latifundiari
de câmpuri pline cu opiu,

Continue reading „Simon JACK: Nu până demult (versuri)” →