NE ÎNTOARCEM
A fost ceva uitat
Într-o lume apusă
Și de nimeni spusă
Un poet aparent ciudat
Care scria versuri și fraze
Pentru oameni și păsări
Nu mai este! ale soarelui raza
Îi scaldă mormântul, nori
Plini de regret deasupra
Țării mele, a pământului
Ce m-a plămădit din astre…
Auzi acel vers al Veșnicului!
VERS MESCHIN
Lume ce te arunci în văpaie
Vorbe ce nu se sting, flăcări
Ce pe noi ne ating, gânduri
Ce rup inimi și vând suflete.
Am rupt tradiția, cultura
E cerșetorul tehnologiei
Zeul Internet ne-a pus pământ
În ochi, minte și pe frunte.
Unde ești tu scriitor
Ce din vechiul dor
Renaști și arunci steaua
Țării mele aruncând-o
În oceanul ce desparte
Lumea toată de mica țară.
Nu mai cânt, nu mai scriu
În mine se naște pustiu…
NECREDINȚA NOASTRĂ
Am oprit gândul, am uitat sufletul
Puterea s-a dus din noi
Lupta am pierdut-o, răul
L-am instala! cu ochii goi
Citim poezii, articole și romane
Iar plini de mândrie dăm sentințe.
Greu și cu umilință ne apasă
Moștenirea noastră, noile ființe
Se uită spre cerul de pretutindeni
Toate li se par un cosmos plin de antologie.
CHEIA
S-a închis ușa ce deschidea
Lumea noastră și sufletul
Plin de păcate și cuget neliniștit.