ROCHIA NEAGRĂ
Rochia neagră
pe marmora rece
Lacrimi după încolăciri
de animale flămânde
ultima iubire-ultima țigare
noaptea cade definitv
pe carnea zgâriată
de disperare
altă rochie neagră
așteaptă să moară
atârnată de ridurile
ce se sting ca o lumânare!
HORA TRISTEȚII
Nu te-am ales cu mintea, sufletul a stat la pândă,
te-am prins despletită și nesigură ca bobocii
de violete, pline de de lacrimile primăverii, dimineaţa.
La hora fecioarelor, cu miros de floare de câmp,
te priveam, flămând de iubire ,cum horeai soarele.
Flăcăii, fără caleaşcă, nu îndrăzneau să sfideze roata vieții.
Poate sângele îmbătrânit de generații se purifică prin tine.
Te-ai desprins din hora tristeții,ciuleandră bătută de istorie!
Nu te-am ales din întâmplare chiar și atunci când istoria doare
DINCOLO DE LACRIMI
Nimeni nu mi-a spus
că plânsul are
sunete ascunse-n
trupul căzut
că niciodată nu
le vor fura alții
să confecționeze
măști vorbitoare
dincolo de lumea din pupile!
VIS DE NOAPTE
Uneori, mă ascund de tine într-o
oglindă ce-mi convine, în spaime cu păsări de
noapte ce alungă cerul din vis,
transpiraţia spaimelor când fug în tunelul din mine,
şi cercul acesta zvârcolit mă duce tot la tine, Isis –
Uneori, mă ascund ca o vietate ce fuge de stele de mare,
aleg să nu vorbesc,
ascuns în vegetaţia neatinsă de om,
agitaţiile din armoniile mării, iubirile
scurte, viaţă au, oare,
ce timp se scurge prin vine-albastre
fericirea din algele pom.
Ce nuntă frumoasă în somn, ce vesel alai mă duce la tine
când eu încerc să ucid păsările din
mine, nocturne păcate, te văd cum fugi goală,
o nălucă ce iubește albul din mine,
eu parcă-s Osiris ce te dorește, călare
pe noapte de păcate,
magia unui vis în mare cu noi, Isis,
trăind uniţi în șoapte!
CEȘTILE CU POVEȘTI
Mă sorb din cafele uitate,
necitite de spaima
celor neștiute,
gânduri rostite în oglindă
de care fug
în dimineți aglomerate.
Omul care vinde povești
ascunse în vechituri,
udate cu votcă ieftină
sunt asemeni cafelei,
răsturnând povești disperate
la mese unde
râde cinismul impregnat în lacrimi.
Povestește, omule
cum este lumea dincolo de zaț,
cum este să te speli în cești murdare
unde avem o poveste fiecare.
FEMEI DE CRISTAL…
Stau bărbații ăștia
și așteaptă perfuziile
să lungească tânjirea
după femei de cristal.
Atâta chimie în aer,
mătăsurile topite
în flăcările bărbaților
unde femeia arde
asemeni unui cristal
de la facerea lumii.
SARMALE ENGLEZEȘTI
Se terminaseră sarmalele
de la bodega de lângă anticariat
unde dormeau cărțile.
Câte un autor dansa pe mesele
unui vânzător de speranțe
fără papagal.
Atunci vigilența mea era trează pe Tamisa,
atâta frig din lipsă whisky
am tras obloanele pe singurătate
pe un refugiat rătăcit de Crăciun
lângă o singurătate beată
o doamnă ce ținea pe Dickens în geantă.
SECUNDA REÎNTOARCERII
Plecasem…
am uitat telefonul în halatul verde,
ăla cu care îmi dădeam aere de domn
furat de elegiile din mintea mea,
de femeile mele sau nu…
Să găsești un răspuns
la întrebările despre moarte
în cărți, nu!
Nu este loc să strecori concluzii
în minte… nu
are atâtea pe cap,
poate în oasele care cad pe rând
răsturnate la un curs de medicină.
Acum nu le mai pot așeza în ordine,
nici nu știți ce fragil poate fi
un rătăcit prin lumea asta…
Ș-apoi, de ce atâta sete?
Aud știrile la urechile astea oarbe,
până și plecarea este un vis…
Atunci unde este tărâmul ăla
de care spunea Paler
că a plecat o clipă?
Adică el sigur va reveni ca mine,
nici nu știu dacă telefonul mă sună pe mine,
oricum acesta este halatul care îmi convine.
CUBUL RUBIK
am schimbat oglinzile din mine
eram prea tânăr să cred
că imaginea se topește în afară
făcând scălâmbăieli copilărești
mai am multe de făcut între ușile
care mă prind din zbor ca un fluture
capcane care au chei identice
chiar dacă una este fără ieșire
lasă-mă pușcăriaș între doi gardieni
nu știu care este corupt sau care minte
o singură întrebare pentru libertate
să pun negativă sau pozitivă
atunci scap de gardianul șef
care poate întoarce timpul
ocupat să topească ceasurile
de colecționar plictisit
iar eu aștept în cubul Rubik să ghicesc
cum să trec prin oglindă
și să rămân tânăr
nu mai trageți de mine
nu iau nimic după mine
când perfuziile din tendonul stâng
descarcă tot ce este în minte
spitalul de nebuni se dezminte
stau legați toți cu fire din papiote
și fiecare se învârtește să zboare
eu deschid aripile și plutesc în disperare
să nu cad în țesuturile colorate carnivore
papiote nebune ce vor să mă devore
RESPIRAȚII DIVINE…
Prea mult respirat
între mine și tine
crinii albi
ce sufocă intimitatea…
Miroase a
apă de scoici care
înoată în minte
a ne-viață ce simte,
prea mult respirat
în iubiri închise
în care crinii
au aere filistine
ce ucid respirații divine.
ZBORUL ALB
Momentul în care cazi
gol în gol amețit de zbor
până nu vei mai plânge
așezi țărâna după lacrimi
ca un copil care se joacă frumos,
orgoliul te părăsește și strigă
aiureli despre ce ai fi fost
din locul păsărilor târzii…
Zborul fără aripi se ridică
alb și luminos…
PĂPUȘILE DE IUTĂ
Privea vitrina cu păpuși imaginare
legănate în nopțile de singurătate,
când spaimele de copil
ascund alte spaime,
muzică tristă, viață de noapte,
filmul acela ce rulează continuu,
aceiași stație unde coboară o femeie
ce privește vitrina cu păpuși despuiate.
Cocheta femeie leșină pe stradă
când vede plângând o păpușă de iută.
LIBERTATE LEGATĂ LA OCHI
De ce să nu-mi pun cătușe la ochi,
cătușe la mâini,
să-mi cos buzele de taină
să nu cadă noaptea pe lacrimi
care desenează în oglinzi opace?
Apoi, ce are de ascuns fugarul
sau cel care cerșește libertatea
pe străzi legate cu lacăte?
Numai melcul disperat
trece peste capătul de linie
al unui tramvai
care apare numai noaptea,
când singurătatea este aievea
și lumile se suprapun
cu zgomotul roților de circ
unde flașnetele aruncă
clopoțeii uitați…
Ce încătușare de gânduri
când libertatea este legată la ochi!
VÂNĂTOAREA PERFECTĂ
În mintea ta îndrăgostită
sunt făcut din bucăți,
pe care le vânezi sălbatică
și le aplici pe un perete mort.
Trupurile căzute pe pânză
au culori de dinți încolțiți,
plângi cu strigăte de fecioară arsă,
nimic din ce sunt eu nu ajunge.
Cauți printre capetele căzute la turnir,
numai pe cei care tac în coasta ta!
Tu femeie colecționezi trofeele din
perfecțiunea bărbatului sfânt,
deschizi picioarele,
să poți desena un puzzle,
apoi mă îneci,
cu lacrimi din piroanele
în care m-ai prins,
eu care din fiecare bărbat
am devenit un vis!
ÎNTÂLNIREA CU VIAȚA
Sunt prima poveste
de la facerea lumii
dintr-un glob minune.
Mama mă simțea în palme,
iar eu o ciupeam de foame,
ea povestea ce voi vedea ,
eu înotam în apa botezului
până adormeam…
Când mama a strigat,
Dumnezeu ne-a dat
întâlnire cu viața.
NUMAI EL PRIN MINE SALVEAZĂ ÎNGERII
Mă pot ascunde de mine,
o izolare zgomotoasă a sufletului,
un zâmbet schimonosit, fals,
asemeni unui costum care nu este al meu.
Ce pot face cu cerul meu
din care cad îngerii,
pe care vreau să-i salvez în mâinile obosite.
Cum este, unde nu este EL,
Ce drum mă duce în noaptea continuă,
asemeni orbilor fără amprente digitale,
care nu pot distinge decât pipăind lacrimile.
Un tablou cu soarele în spate,
repară retina minții, să pot vedea calea
unde lumina mă soarbe fără întoarcere,
mă văd iubind o femeie luminoasă
care mă naște, chiar dacă este furtună,
și nu poți distinge și atinge tabloul acesta mișcător.
Mă pot ascunde de voi, de boală,
de răutăți rătăcite,
însă nu pot să nu fur aerul din care vă respir,
că nu mă am decât pe mine și o bucată din EL
așezat pe o pânză, asemeni unui talisman.
Când uit să îngenunchez,
mă rog și plâng invocând îngerii
să cadă în brațele mele,
numai așa ei nu vor fi loviți,
iar eu voi întinerii veșnic ca EL!
EȘTI STRIGĂTUL DIN MINE
Ochii nu sunt suficienți să te atingă,
nici mâinile nu văd întunericul.
Cum să privesc prin pahare false
deformata noapte din tine?
O știre televizată despre un destin
alergat de spaime
care traversează strada pe zebră,
un fel de spațiu închis într-o colivie urbană,
lumi desenate pe asfalt cu mâinile negre,
albul care enervează haosul mental
și tu, tu care mergi oarbă pe străzi
cerând o țigară și un coniac vechi.
Privesc un spectacol cu tine din altă lume
pe acest caldarâm fără nume…
Pileala are ochii stinși prea departe
să te pot opri din alergarea ta fără noapte,
geamurile rulează un film cu tine
numai eu te văd ca un strigăt din mine.
PICIOARELE GOALE ALE ONESTITĂȚII
Nu a părăsit cetatea,
îl voiau mort
așteptau apusul
precipitați…
Mulți spini
până la credința lui,
mulți cai identici
galopau disperați,
iar el,
în picioarele goale ale onestității,
invoca herghelia de prieteni
să zboare…
PARTEA DIN MINE ..
Pisicul meu trăiește viața prin mine
privește pe geam cum cad clipele
ca un om la maturitate
el știe mai bine ca mine
locul unde timpul doare
se așează ca un doctor
pe respirația mea
de parcă știe că pleacă primul
un simbiot care vrea să mai salveze
ceva din noi…
noaptea se uită la mine cum dorm
știe când se va deschide poarta
prin care eu voi respira mai puțin
cafeaua va păstra biscuitele
iar eu voi plânge peste cuvinte
fără fularul -doctor care va pleca
nu știu când,numai el știe
atunci voi privi pe geam
partea din mine care nu mai vine!
CÂND NIMENI NU ESTE LÂNGĂ NIMENI…
Ultima oară ușa era deschisă,
ai plecat noaptea,
când mai ardeau în noi poveștirile trecute,
iar cerul încerca să nu ne uite.
Nu mai scriu versuri pentru tine-
cel care pleacă grăbit,
să hrânească păsări rătăcite,
care bat cu ciocurile în ușile părăsite.
Zgomot de vânt închis în intuneric,
scârțâit de lemn viu, care nu doarme,
spaime,multe spaime izolate în piept…
Eu credeam că faci baie în ploaia de lacrimi,
căzută din cer pentru noi,
noaptea, când nimeni nu este lângă nimeni și
simt cum te strecori în noi,prin ușa ruginită de ploi!
PATRIOTISM?
Porția de patriotism
pe locurile din față,
la aparatul de filmat,
plasa cu pâine ieftină
colorată patriotic
așezată la piept,
străzile cu șoareci și oameni,
simbioză dementă.
Toți aliniați de Cioran pentru defilare,
astăzi patriotismul este o negare?
Câțiva au lacrimi în facturi
sau în mașinile blindate din război,
alții bătrânețea privilegiu de o zi,
câteva medalii fără picioare
apoi amicul meu cam întârziat
care flutură un steguleț pătat
gol pe dinăuntru…
Nu știe ce preț are o chirie,
nimic nu știe…
Teatru absurd, aproape chel,
lumea asta adunată,
discursuri fără bucurie,
doar copiii știu viitorul,
dar într-o limbă străină de glie…
Acesta-i patriotismul cu simbrie.
Cine mai știe ce este adevăr sau uimire?
Trec armele grele spre cimitire
călcând peste șoareci,
peste mine, peste tine…
OCHIUL CARE NE ASCUNDE
De ce să te ascunzi după uși uitate
la care nici timpul nu mai bate,
să meștereşti o clanţă falsă
care ascunde o viaţă flască.
De ce să ascunzi după cuvinte
acele nebunii ferecate în minte
şi prin silabe aruncate în aer
să te expui aiurea, ca un fraier.
Așa sunt ușile pe care le avem,
care se aseamănă ca un blestem,
în spatele acestora stăm noi,
lipsiţi de personalitate și speranţe,
fără fărâmă de intimitate,
nişte cutii aşezate matematic
unde un ochi ucide sistematic.
SUNTEM DOI CARE TREC…
O sală de așteptare
unde cardul de sănătate
este golit din mine .
Unghiile roșii ale asistentei
pune viață în perfuziile mele
apoi tastează mesaje de iubire,
nu mai contez pentru ea,
sunt risipă de medicamente
pe o listă de economat.
Hei, viața merge înainte,
au terminat de scris anamneza
unui nebun acoperit cu cearceafuri .
Iluziile albe întinse pe culme
de femeia iubită, așa se spune,
coala de hârtie unde semnez
să întrați în mine cu picioarele înainte.
Dincolo de geam văd fețe
schimonosite care se roagă
să mai trag de viață ca ața
ascunsă a speranței.
Tot pe aici este unul care
mă trage din tavan,
nu mă lasă să plec
pe mine sau pe cel din cearceafuri,
doar suntem doi care trec.
TABLOUL CARE TRĂIEȘTE
În cinematograful prăfuit
un patefon zgâriat,
o doamnă fără titluri nobiliare
cărând o poșetă cu amintiri,
pelicula care curge infinit,
adevăruri ascunse-n fluturi
în fânul crud în care noi
tăvăleam culorile din cireșe coapte,
doi îndrăgostiți fără timp,
mii de stele pe care le alergam,
noi veneam la întâlnirea cu noi
în cinematograful prăfuit
în care timpul a amuțit
într-un tablou care trăiește!
PASĂREA FIINȚĂ
Nu te prinde de mine
Ființa mea este captivă
în cuștile minții și în mine
aripile-mi sunt
în cădere liberă…
clopotele ne aud bine
din spatele
ușilor ferecate
de gânduri
nu te lega de mine
sunt pasărea ființă
care cade din captivitate
în teamă
FIINȚA CEREASCĂ…
Așa au adormit copacii cu liniștea din noi,
puteai să fugi de mine în toamna aceea știrbă
când te-am rugat să mă iubești
după o viață în care ai iubit pe altcineva…
Niciodată nu am ascuns paltonul
din care îți citeam scrisorile.
Inundat de zăpadă,
atâta frig agățat de ferestre
luminate de sori iubitori și calzi
eu… singuraticul de lângă felinarul spart,
niciodată viața nu mi-a dat ce voiam…
Te-am smuls și pe tine ca un hoț de flori,
m-am epuizat în lecturi cu centauri,
cu nemuritoare care îți semănau.
Până și cariatidele astea îți seamănă.
Așa este fiecare zi din viața mea pierdută
în care trăiesc, încă trăiesc
tras de mânecă de copii,
tras de mânecă de viață,
în care văd o femeie care îmi spune ceva,
iar eu te privesc în gol peste altă ființă cerească.
–––––––-
NISTOR, Nicolae, născut la 24 martie 1958, Mihăeşti, Vâlcea, actualmente fiind domiciliat în Râmnicu Vâlcea. După anul 1989 a editat şi a colaborat cu săptămânalul „7 zile” şi cu cotitdianul „Actualitatea vâlceană”. A participat constant la emisiuni TV şi Radio, locale și naționale. Cărțile autorului au fost prezentate la târgurile naționale și internaționale. Este unul dintre fondatorii Societăţii Culturale „Anton Pann” (membru în Consiliul Director), al Cenaclului Poetic Schenk și al Cercului Literar de la Cluj. A primit Premiul de Excelență eCreator și a fost laureat pentru poezie cu Mențiune Specială la Festivalul eCreator (ediția a II-a). De asemenea, Nicolae Nistor este laureat al Concursului Național de Poezie „Radu Cârneci” (locul VI, mențiune și diplomă de onoare semnate de Florian Copcea). Nicolae Nistor a publicat și a fost consemnat în numeroase reviste literare dintre care menționăm: Poezia, Convorbiri Literare, Plumb, Argeș, Rotonda Valahă, Algoritm Literar, Vatra Veche, Revista Nouă, Urmuz, Luceafărul, Cafeneaua Literară, Cenaclul de la Păltiniș,Nordul, eCreator, Noul Literator, Creneluri Sighișorene, Cervantes, Glasul Iubirii, Ante Portas, Sintagme literare, Oltart, Arte, Destine literare, Arena literară, Singur, Top Litera, Cultura Vâlceană, Spații Culturale, Povestea Vorbii, Impact, Helis, Observatorul ș.a. Volume publicate: Scrisori către Eva – volum premiat de editura Singur, de Societatea Culturală „Anton Pann” şi de Radio Unirea din Diaspora românească, editura Singur, Târgoviște, 2014; Îngerul timpului (editura Singur, Târgoviște, 2015) propusă unui sondaj făcut de Bookaholic, pentru Cea mai bună carte românească din 2015; Baleiajul vieții sau impedanța spamei, editura Singur, Târgoviște, 2016; Iubire cu gust de marsala, editura Singur, Târgoviște, 2016; Elefantul din vitrina de cristal, editura eCcreator, Baia Mare, 2018. (George Roca, Rexlibris Media Group, Sydney, Australia, noiembrie 2019)