CLIPA NOPŢILOR DE MIERE
Moţăind opaiţul arde, luminând în pâlpâire
Pânza veche de paianjen, semnul veşnicei uitări,
Şi în picuri mi se cerne, tot punând în tăinuire
Până-n colţuri de odaie, adormitele visări.
Cariul roade sus în grindă ţandără de veşnicie
Iar motanul toarce timpuri ghemuit sub calda vatră,
Mărunţind în clipe vremuri, orologiul nu mai ştie
Cât secunde numărat-a, în viaţa-i depănată.
Noaptea-şi ţese vălul negru înflorat cu mii de stele
Şi cu-a lunii raze pale mi-l mângâie-nfiorată,
Adormind în hăul lumii toate sufletele cele
Care dorm în cuib de vise, somn cu miere picurată.
Pace-i pe pământ şi-n ceruri ca-n a lumii începuturi,
În rotiri pe bolta naltă trec luceferii în roiuri,
Infinitul de de-asupra scânteiază-n sterpe luturi
Să-şi arate măreţia, din a sale large hăuri.
Eu, străpung cu ochii minţii lumi ce nu mi se mai gată
Fermecat de ce-i pe-acolo, ruşinat de ce-i pe-aici
Şi visez ca-n alte timpuri voi ajunge poate-odată
FATA LA IZVOR
În răcoarea dimineţii, lunca lăcrimată-n rouă
Se trezeşte lenevoasă din cuibaru-i visător
Şi de soare mângâiat, feciorelnic se-nfioară
Lăsând vântul s-o alinte cu-alui şoapte de amor.
Florile încet suspină după visele din noapte
Ce trăitu-le-au alături de luceferi iubitori,
Ei purtatu-le-au prin ceruri în caleşti înaripate
Ca s-adoarmă legănate de-nstelaţii zburători
Peste toţi şi peste toate se ridică mândrul soare
Scânteind din înălţime cu săgeţile-i de foc
Trimiţând călduri în valuri ca pe toţi să-i înfioare
Îndulcindu-le viaţa, în clipite de noroc.
***
Din a zării depărtare, cu ulciorul într-o mână
Vine-o crudă fetişcană căutând din ochi izvorul,
Să ia apă ne-ncepută şi s-asculte cum îngână
Ne-nţelese şoapte care, îi ghici-vor viitorul.
Când ajunge-n locul cela rourat şi cu răcoare
Cu nesaţ îmi soarbe apa ca să-i stâmpere arsura
Şi-a ei buze-nfiebinţeală da-va dulcea sărutare
Izvoraşului sfielnic, tulburat peste măsură.
El în val se unduieşte şi-apoi trestiile toate
Simt fiorul ce le trece în smerelnic ruşinat,
Bătând malu-n clipocire cu-ale sale limpezi ape
Se tot duce mai departe şuşotind în tremurat
DE NE-AM ÎNTOARCE-N TIMP
Din clepsidra veşniciei vreme curge trecătoare
Aducând din ieri spre mâine clipe lungi la numărare
Şi-ntr-o parte cât se-adună ni se ia ca un făcut
Din cât datu-ne-a Măritul ca avere de-nceput.
Eu, copil, ca nesătulul timp luam să-l risipesc
Pe nimicuri lucitoare, bucuros că mai trăiesc
Clipa ceea mult visată când aprins de-a ta privire
Mă ardeam ca foc de paie în prădalnica iubire.
Doamne, cum acele zile erau miere şi divin
Ce-o sorbeam ca însetaţii de arsura unui chin,
Ele toate tăinuite puse-n ţandără de gând
Mângâia-ne-o amintirea, anilor ce vin la rând.
N-a pierit nici azi simţirea din a vremii tinereţe
Când, sub boltă de luceferi în cuvinte de tandreţe
Ne-ndulceam cuminţi în noapte tot luând cu împrumut,
Fierbinţeală de săruturi din iubiri de început.
Din fântânile de suflet, din speranţa unui gând
Tot băut-am apa vie multe zile ani la rând,
Şi-nspre cer tot înălţat-am pătimaşul nostru dor
Să ne umplem cu iubire, întomnate vremi ce mor.
BLESTEMUL DE FECIOARĂ
Te-ai îndulcit cu mierea iubiri de-nceput
Luând fecioarei vamă a gurii fierbinţeală
Şi-n sufletu-i stârnit-ai fiorul ce-a-ncăput
În boaba unei lacrimi ce-a şters-o cu sfială.
Apoi te-ai dus pe lume pierdut în necuprinsuri
Şi-n urma ta lăsat-ai pustiul s-o doboare,
Morganele speranţe topeasc-o-n grele visuri
Iar lunga aşteptare încet să mi-o doboare.
Făcut-ai oare bine pungaş de inimi crude
Să furi fără să-ţi pese speranţe nălţătoare?
Şi-a tale simţămine să fie mute surde
La chipul plâns de-atuncea a tinerei fecioare?
Ai merita să capeţi pedeapsă fără milă
La fapta ta mârşavă făcută din plăcere,
Să fii proscrisul lumii, iar veşnicita-ţi vină
Să-ţi umple restul vieţii cu clipe în durere.
Cu spini fie-ţi a vieţii cărare lunecoasă,
Ciulinii fie-ţi perna pe care capul pui,
In visul nopţi fie-ţi doar doamna cea cu coasa
Ce-n smoală să te fiarbă la talpa iadului.
***
Lăsaţi în bună pace smeritele fecioare
Iubesască visătoare aleşii Feţi-Frumoşi,
Norocul cel zburdalnic le steie la picioare
Şi-a vieţii ani la fie în toate bucuroşi.
Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: POEZII PENTRU SÂMBĂTĂ SEARA (3) ÎNĂLȚĂTOARELE IUBIRI” →
Tot mai des, în lumea cotropită de materialism și cosumarism vulgar și de proastă calitate, obișnuim să ne facem “daruri”, de cele mai multe ori primind lucruri de care nu avem nevoie. Este firesc ca într-un asemenea climat să pierdem semnificația profundă a “darului” și a “dăruirii”.
Picture by Lo Ching, Taiwan
Ninge în alb și negru
