De curând am primit de la prietenul meu din tinerețe, Ilie Vulpe, profesor și specialist în arhivistică, din capitala Banilor, o carte, semnată de el și Nicolae Mihai, intitulată “Un craiovean pe meridianele globului- Impresii de călătorie la cumpăna de veacuri XIX-XX“. Volumul, având 336 de pagini, (apărut la Editura ALMA-Craiova, 2007), prietenul mi-l-a trimis cu următorul autograf: “Familiei Țene cu prietenie veche, trainică și bazată pe considerație. Ss I. Vulpe, 20 mai 2020, Craiova.“, este structurat în șapte capitole: Studiu introductiv, Notă asupra ediției, Lista documentelor, Scrisori, Glosar, Abstract și Resume, inclusiv un mic album fotografic din epocă, conținând 32 de imagini un fel de memoria clipelor unor însemnări de călătorie.
Originalitatea și importanța acestui volum sunt precizate în câteva rânduri în ceea ce scriu autorii pe ultima copertă:”La sfârșitul secolului al XIX-lea, călătoria nu mai este doar un simplu voyage, ci a devenit un adevărat process cultural prin care întâlnirea cu celălalt operează deopotrivă asupra celui întâlnit și a călătorului. Globe trotter-ul nu este altceva decât variant deghizată a hidalgo-ului lui Cervantes, ce se îmbracă pentru o nouă aventură, în care descoperirea celuilalt înseamnă de multe ori și propria descoperire.“
Citind studiile de la început despre această carte, m-am adus aminte de „Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha”, satiră a literaturii cavalerești, imagine complexă a conflictului dintre real și ideal, care se înscrie printre capodoperele prozei universale , ne duce cu gândul la primii călători români dornici de cunoaștere, pe care nu-I putem numi nebuni, ci descoperitori de tărâmuri pentru cei lăsați acasă.În acest context îl putem numi pe Nicolae Milescu Spătaru, pe Dinicu Golescu, amintit în “Studiu introductiv” de autorii cărți de care facem vorbire, inclusiv pe Nae Vrăbiescu, olteanul, despre care Ilie Vulpe și Nicolae Mihai îl imortalizează ca un deschizător de drum în domeniul culturii moderne a călătoriei.
Cele 96 scrisori expediate de Nae Vrăbiescu din diferite colțuri ale pământului, meridiane, pe care se află diferite țări cu multiple tradiții, obiceiuri și univers etnografic, cuprind impresii și observații despre evoluția culturilor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile oamenilor, a felului lor de viață și legăturile cultural-istorice cu spațiile spiritual limitrofe.
Majoritatea scrisorilor sunt adresate surorii sale, Polina,(1854-1944 ) căsătorită Vorvoreanu, adresândui-se cu regionalismul țațâ, care se folosește, ca apelativ față de mătușă, fiind un termen de respect cu care cineva se adresează, în mediul rural, unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă;se mai folosește regionalismul lele.Acesta este un termen alintător dat de un bărbat femeii iubite; mândră fiind un peiorativ, epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică.
Pentru realizarea volumului, autorii au copiat cele 96 de scrisori ale lui Nae Vrăbiescu, pe care cei doi istorici arhiviști le-au identificat în fondul Vorvoreanu, de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale din capitala Băniei, orașul Craioveștilor.
Călătoriile, așa cum autorii scriu în “Notă asupra ediției “, s-au desfășurat în perioada anilor 1895-1926, iar scrisorile au fost selectate pe ani, cu scopul ca cititorul să poată urmării desfășurarea călătoriilor de-alungul timpului.
Scrisorile au fost transcrise conform normelor academice ale limbii române, iar pentru a păstra “culoarea”, savoarea limbii și ”parfumul” epocii și al locurilor vizitate, au fost păstrate specificul fonetic, cel gramatical și lexical descoperite în scrisori.
Din “Studiu introductiv“ aflăm că acest globe trotter este fiul lui Constantin Vrăbiescu și al Anghelinei Vrăbiescu, iar fiul Nicolae Vrăbiescu, al noulea copil al familiei, s-a născut la 24 aprilie 1867, bucurându-se de o copilărie fericită în Craiova.Această familie a avut o legătură tangențială cu familia actorului Coco Demetrescu, tatăl poetului Ragu Gyr.
Interesantă este comparația dintre “varianta deghizată a hidaloo-ului lui Cervantes“ cu al lui Rosinantă (Rocín înseamnă în spaniolă un cal de povară sau o gloabă, dar poate însemna, de asemenea, but can also mean an illiterate or rough man. Există cuvinte similare în franceză (roussin; rosse), portugheză (rocim) și italiană (ronzino). Etimologia cuvântului este incertă.Numele calului este un joc complex de cuvinte. În spaniolă, ante are mai multe sensuri și poate fi un cuvânt de sine stătător, dar și un sufix. Un sens este „înainte” sau „anterior”. Un altul este „în față”. Ca sufix, -ante este adverbial în limba spaniolă; rocinante se referă la aspectul său de rocín. „Rocinante” urmează modelul lui Cervantes de a folosi cuvinte polivalente, ambigue, care este un aspect comun pe tot parcursul romanului.) și lumea, deja, mecanizată ce a mărit viteza dintre destinații. Citind cartea celor doi autori mi-a permis să fac o digresiune pe marginea călătoriilor ca obiectiv turistic și cultural.
Călătoriile pot îmbunătăţi calitatea vieţii, fiind cel mai bun remediu pentru a diminua oboseala fizică şi mentală. Este, de asemenea, un ajutor terapeutic pentru suferinţele sufletului, deoarece, în plus faţă de reîncărcarea bateriilor şi de oxigenare, vă puteţi pune ideile în ordine. În mod sigur, după ce aţi călătorit, nu veţi mai fi aceeaşi persoană.
Este bine să călătoriţi pentru a vă schimba „chipul” zilnic, să vă distraţi şi să vă exersaţi hobby-urile preferate. Este o oportunitate să vizitaţi prieteni vechi sau să întâlniţi oameni noi. Pe scurt, trebuie să călătoriţi atunci când primiţi semnale că este timpul pentru o oprire sau o schimbare. În general, persoanele care călătoresc sunt mai flexibile şi mai creative. Acest lucru se datorează faptului că o călătorie implică rezolvarea problemelor mici sau mari.
De câteva luni încoace, Îngerul Despărțirii răscolește toate ungherele lumii! Imaginile cutremurătoare ale stivelor de sicrie și ale mormintelor înghesuit săpate mărturisesc efectele extreme ale bolii Covid-19. Pare că întreaga omenire a devenit adoratoarea lui Azrael (unii se roagă pentru cei trecuți în lumea drepților, alții pentru a se fofila din ghearele lui)! În afară de moartea fizică, zilele acestui leat mustesc de despărțire! Unii patronii s-au despărțit de angajați, iar fluxurile de știri semnalează creșterea numărului de divorțuri. Incertitudinea viitorului, umbra lungă a Morții, traiul forțat și îndelungat în același spațiu restrâns sau dimpotrivă separarea forțată timp de săptămâni și luni le-au accentuat oamenilor senzație de sufocare morală. Monotonia, dificultățile suplimentare ale traiului în pandemie, combinate cu posibilitatea îmbolnăvirii au crescut încărcătura psihică a partenerilor. Descătușarea acestei tensiuni a produs ruptura definitivă în urzeala și așa slăbită a multor cupluri contemporane!
(Cu dragoste, Ruxandrei)
„Dacă un lucru nu este, unu este încă/ și cu el toată lumea”./ Toate în Unul și El – peste toate!/ Dumnezeul inimii mele!/ „Minus doi a b de înmulțit cu trei a”,/ unu operația algebrică inteligibilă făcând,/ înțeles Universului dând./ Dumnezeul minții mele, Dumnezeule algebric,/ Dumnezeule al absolutului,/ Unu-le care ai pus în mișcare orologiul cosmic/ ce bate secunda pentru univers,/ ca timpul să curgă într-un singur sens./ Ți-a plăcut atât de mult ordinea, Doamne?/ Ai cunoscut vreodată regretul?”
EPILOG
Tora, Învățătura, reprezintă Cartea de bază a poporului lui Israel. Ea i-a fost dată de Dumnezeu prin Revelația Sinaitică. Moșe (Moise) a urcat pe Muntele Sinai, iar preoții (Cohanim) și poporul au rămas la poalele muntelui. Și Muntele Sinai fumega tot, iar poporul au văzut glasurile Celor Zece Porunci. Ei au primit Tora întreagă, nu numai Cele Zece Porunci (Decalogul), ci cele 613 porunci ale ei (TaRYaG Mițvot). Dumnezeu le-a predat Tora, iar obligația lor a fost nu numai să o păstreze, ci și să respecte poruncile ei. Îmi amintesc un catren al epigramistului B. Spic (respectiv Bernard Spiegel, cu care eram rudă), activ la Comunitatea Evreilor din București la începutul anilor 1970. Epigramă care a circulat prin viu grai (atunci nu putea fi publicată), dar care plăcuse fostului Șef-Rabin dr. Moses Rosen și soției sale Amalia Rosen, atunci când Șef-Rabinul se străduia să atragă spre Comunitate cât mai mulți evrei și să-i facă să înțeleagă conținutul și sensul iudaismului. Epigrama se referea la un evreu căruia îi plăcea să se plimbe cu un sul de Tora în brațe în sinagogă, de la și spre Chivotul Sfânt: „Tu, ce ești un bun evreu,/ Un lucru trebuie să știi:/ Tora ca s-o duci nu-i greu;/ Mult mai greu e ca s-o ții”. Joc de cuvinte care spune mult. Acest catren avea și o variantă în idiș, cu același sens și aceeași metodă de expresie.
Eroismul şi Martiriul creştin ortodox sunt supremele virtuţi milenare pe care Neamul binecuvântat dacoromân le poartă în sufletul său mare cât Ţara străbună, adânc cât Marea neţărmurită a generaţiilor de aur, întins cât Pământul nemărginit al Strămoşilor legendari, înalt cât Cerul necuprins al Sfinţilor săi,cărora le aduce prinos de smerenie, de cinstire, de slujire, de slăvire şi de iubire Bunului Dumnezeu.