Motto:
„Am primit Darul de a fi Oameni, pentru a putea deveni Îngeri, ori de câte ori dorim, fără să ne doboare povara aripilor lor…” Gheorghe A. Stroia
Fiecărui om i s-a trimis un înger care să-l însoțească de-a lungul vieții și cu care poate să vorbească atât în stare de veghe, cât și pe durata somnului; totul este ca să știi să înțelegi răspunsurile acestui duh imaterial și inteligent-adaptat ființei tale umane; în cele ce urmează voi încerca să redau mai multe întrebări și răspunsurile îngerului la problemele care mă frământă.
-Toți vom avea aceeași soartă nemiloasă?
-Da, cu toții vom muri, se vede la orizont această posibilitate, dar nu știm când și cum se va întâmpla acest lucru. E un miracol și ca toate miracolele rămâne și este un mister.
Viața nu face zgomot, trece atât de ușor, încât dacă nu suntem atenți, ne scapă printre degete!
-De ce trece timpul de viață atât de repede? Acum am fost tânără, apoi adolescentă plină de viață și cu multe planuri de viitor… și dintr-o dată mă trezesc la vârsta senectuții și nu-mi dau seama cum a trecut timpul!
-Cu cât ai fost mai fericită-cu atât a trecut mai repede timpul. El poate să stea și în loc sau să treacă mai greu, mai încet- ca atunci când ai fost bolnavă…
-Când mă gândesc la moarte inima-mi bate ca nebuna în piept!
-Nu te gândi la„ Ea”, numai Domnul știe când va veni, de aceea n-are rost să te neliniștești!
-Să ne resemnăm?
-Da, n-are rost oboseala, neliniștea, gândul!
-Dar cu timpul?
-Ce e cu timpul? El e nemilos, nu ne lasă prea mult „timp”; adevărul e ascuns în interiorul omului, în subconștient, el trebuie descoperit!
-Dar cu coșmarul de azi noapte cum rămâne? Aveam un puternic sentiment de ușurare, chiar pluteam…și acum că s-a sfârșit visul. Se făcea că eram moartă și trebuia să fiu îngropată, dar nu eram eu în corpul meu, eram undeva în afară și știam tot ce se întâmplă. Eram ca un lujer cu rădăcini adânc înfipte în pământ și cu capul în afară. Mă îngropau în pământ, eram din nou „EU”-alături, din nou mă îngropau, eram ca un bulb de ceapă cu vârful în afară, la soare, se făcuse în exteriorul pământului un rând de ceapă de primăvară. Am deschis ochii și am văzut lumina realității…deci totul a fost un vis… dar „EU” existasem departe de trupul meu, îl vedeam acolo jos, deci „EU” ca poziție în spațiu eram mai sus, vedeam tot ce se întâmplă, dar ceilalți nu mă vedeau pe mine!
-Cred că noi suntem mai mult decât corpul nostru, ne aflăm în trup, dar suntem mai mult decât un trup, probabil că acel „ceva” mai mult decât trupul ne reprezintă, se numește „suflet” sau anima și după unii cercetători care au studiat oameni muribunzi ar avea și greutatea de douăzeci de grame. „Acea parte din noi care se regăsește în sufletul celorlalți este cea mai adevărată și cea mai profundă parte a sufletului nostru”. (I. G. Herder)
-Da, aveți trup și suflet; noi îngerii suntem aici să vă ajutăm atât în viața pământească cât și după moartea trupească. Fiecare om își are îngerul lui pe care-l primește la naștere, acest înger e un mesager al păcii, e nevăzut și te ajută mereu chiar dacă tu nu realizezi acest lucru.
-Cum e posibil „să trăim” și după moarte-așa cum zice Biblia?
-Da, vom trăi în altă parte. Ai ieșit din trup -dar ai rămas tot tu însăți, vei ieși din trup, el nu va mai reprezenta nimic pentru tine, vei fi separată de trupul tău care zace acolo jos; vei fi bucuroasă și vei trăi o nouă viață ca și fluturele de mătase. La început sunt ouăle acelea mici cât un vârf de ac, după ce primesc mâncare frunze de dud-devin omizi din ce în ce mai mari, când ajung la un anumit stadiu al dezvoltării se transformă în crisalide-iar din aceste forme vizibile-iese un fluture minunat care va zbura sau la un moment dat din crisalide se va face firul de mătase naturală.
-Cum voi zbura, că doar eu nu sunt fluture?
-Nu vei zbura, ci te vei transforma în altă formă de expresie, vei fi tot tu-cu conștiința ta, cu sufletul tău și cu memoria ta. Trebuie să știi că Dumnezeu a pus și-n tine suflet, o scânteie divină, care după moartea trupului se va întoarce la Creator.
-De fapt-ce este moartea?
-Moartea e un proces trecător, sufletele există acolo unde spațiul și timpul dispar-iar ființele se pot deplasa oriunde în dimensiunea nouă în care tocmai au ajuns, au pășit!
Platon-filozoful grec a spus că atunci când omul moare, sufletul sau conștiința lui se întoarce de unde a venit. Trupul e ca o haină învechită pe care o părăsește spiritul. Când a venit sufletul în copilul acela mic-ce abia se născuse-el nu și-a amintit nimic de unde a venit și toți oamenii pe parcursul vieții vor încerca să descopere misterul vieții și al morții.
Deci, fiecare om are un destin dinainte stabilit?
-Dacă îți folosești gândirea logică, poți să trăiești în continuare o viață într-o altă lume, să speri măcar la aceasta-deoarece speranța nu moare, sau moare ultima! Deși Eminescu scria: „Nu spera și nu ai teamă/Ce e val, ca valul trece/De te-ndeamnă și te cheamă/ Tu rămâi la toate rece!”-totuși- eu am încercat mereu să fiu utilă familiei și societății, să-mi fac datoria cu cinste și onoare oriunde m-aș fi aflat-păstrând în suflet dragostea de muncă și față de Dumnezeu.
-Existența ta pe pământ ca suflet și trup face parte dintr-un plan mai amplu pe care Dumnezeu l-a creat, ca și pe noi, de altfel. Noi, oamenii nu cunoaștem acest plan, nu putem avea acces la el, doar la o mică parte care e însăși viața noastră-care e incoerentă, uneori absurdă și fără noimă. Dumnezeu nu are limite: este într-un spațiu multiplu și universal. După moarte omul își schimbă starea…ca și apa care poate fi lichidă, solidă sau gazoasă. Când te afli la poalele unui munte, poți vedea ceea ce se află în plan orizontal, dar, dacă te urci în vârful muntelui-perspectiva ta vizuală e mult mai amplă și vezi izvoare, râuri, orașe, sate…așa e și cu Dumnezeu pe care nu-l poți înțelege-deoarece tu ești o picătură de ploaie cu o scânteie divină…misterul „voinței lui Dumnezeu” ni se poate revela doar din perspectiva oamenilor și nu din cea a divinității.
-Deși uneori suntem bolnavi, mereu îmbătrânim din moment ce ne-am născut odată-urmează drumul înapoi spre „viața veșnică”, aspectul corpului se schimbă, în interior mă simt aceeași(ca la douăzeci de ani) Cum se explică acest lucru? Am căutat să mă împrietenesc cu oameni care erau pe aceeași lungime de undă cu mine, cu sinele meu, ne asemănam, dar, deși diversitatea aduce bogăția spirituală, am mers pe drumul meu!
-Poate că uneori realitatea nu poate fi exprimată în cuvinte, de aceea noi nu credem că există, că poți să trăiești în același timp în trecut-dar și în prezent, poate studiul cuantic al materiei minuscule ne va dezvălui adevărul, să ne ridicăm deasupra realității noastre!
-Unde vei ajunge după ce vei muri?
-Într-o lume mai bună, în Rai, conștiința își ia zborul ca un fluture către noua ei viață, vei ajunge în lumină, ea-lumina-devine una cu tine-iar tu devii una cu lumina. Am o prietenă căreia îi murise soțul de curând, mergem la mormânt să-i ducem flori și…dintr-o dată o aud zicând: „-Hai, dragă, acasă de acolo! Limitele vieții sunt stabilite dinainte și e dureros că nu se poate schimba nimic. Conștiința fiecăruia legată de personalitatea lui va continua să trăiască și în afara corpului.
-Cum ține legătura Dumnezeu-Creatorul cu noi?
-Toți oamenii sunt „una” și această unitate e perfectă, de aceea nici un fir de păr nu se mișcă fără voința lui Dumnezeu, EL ne trimite semne, viziuni-pe care dacă le înțelegem, putem să mergem mai departe prin viață cu mai multă lejeritate. Valoarea unei viziuni, chiar și revelată în somn-e ceea ce înseamnă ea pentru tine, ți s-a oferit în mod special, e ceva personal, intim și precis. Trebuie să fim conștienți de valoarea vieții-de frumusețea unui răsărit de soare, de zborul vulturului, de cântecul ciocârliei și măiestria ciocănitoarei, deoarece la un moment dat(nu știe nimeni când)viața ne va fi luată.
-În ce măsură suntem liberi să alegem?
-În viață suntem liberi să acționăm cum vrem, dar ar trebui să știm că tot ceea ce facem bine sau rău semenilor noștri se va întoarce la noi ca efectul unui bumerang, singurul lucru care ar trebui să fie luat în seamă ar fi compasiunea și iubirea față de oameni. Toată ființa, toată viața ce există pe pământ se găsește într-o relație de armonie, într-un mare Univers viu. Gândurile, cuvintele și faptele noastre se întorc la noi mai devreme sau mai târziu cu o acuratețe năucitoare.
-Care sunt adevăratele valori pe care ar trebui să le respectăm cât timp suntem pe pământ?
-Acestea sunt: armonia între oameni, între om și natură, smerenia, compasiunea, toleranța, admirația creativității, cunoașterea Bibliei și respectarea legilor ei, dezvoltarea prin învățare, iubirea în general și față de semeni.
-Ce e iubirea?
-O emoție puternică și generoasă, o forță dinamică și altruistă care trece dincolo de interesul personal.
-Ce să fac pentru dezvoltarea mea personală?
-Să te rogi periodic și să-i mulțumești Creatorului pentru tot ce ai, să înțelegi că fiecare își are propriul destin, din perspectiva umană nu ai cum să cunoști motivele, tu te găsești în vale și apa curge mereu, iar cel ce se găsește în vârful muntelui are altă percepție globală asupra a tot ceea ce vede! Să știi că nimic nu dispare, nu se pierde, totul se transformă-precum bobul de grâu în făină-pâine-hrană; precum oul de fluture de mătase în omidă sau fir. Noi, ca ființe umane nu cunoaștem întregul, esența se ascunde uneori de ceea ce vedem cu ochii; gândul nu-l vezi-deși el există, adevărul există dincolo de vizibil, soarele cu lumina lui puternică ne împiedică să vedem universul în infinitatea sa, presărat cu mii de stele; soarele dreptății va domni și pe pământ în curând!
-Să știi că în lume Hristos luminează pe toți oamenii; EU-LUMINA”-am venit în lume, ca cei ce nu văd-să vadă! Dumnezeu a scos la suprafață lumina din om(exemplul orbului din naștere)-toți oamenii suntem „un strop de lumină”, ne diferențiem ca lumină prin puterea de ardere- care e mai mult sau mai puțin puternică; rămâne câtă lumină ai dat! Omul nu luminează de la sine, ci prin lumina lui Dumnezeu, luminăm în funcție de câtă Lumină primim sau adunăm în viață. Trebuie să știm că această lumină o vom lăsa în urma noastră! Dacă trupul e templul lui Dumnezeu, atunci sufletul este altarul. Aprinde lumina în altar, ai grijă ca ea să fie vie mereu… să-ți lumineze pașii vieții și cărările gândului!
_____________________
Prof. Olimpia MUREȘAN,
Liga Scriitorilor Români, Maramureș