Deoarece cu toții trecem printr-o perioadă dificilă, socializarea fiind limitată, iar sistemul de învățământ este în cădere liberă, tot ce ne rămâne este speranța. În astfel de situații, profesorii încearcă să scoată în evidență aptitudinile copiilor, stimulând creativitatea fiecăruia, încurajând activitățile extrașcolare.
Elevii Școlii Gimnaziale „Ion Luca Caragiale” sunt implicați într-o varietate de activități extrașcolare, îmbinându-le de minune cu viața școlară.
Aici l-am întâlnit pe Raul Alexandru Mitruți, elev în clasa a VII-a care ne-a impresionat cu scrierile sale, având la activ apariții în antologii precum „Zâbetul liric al toamnei”, editată sub auspiciile asociației culturale ASPRA, „Portrete lirice de primăvară”, editată sub auspiciile asociației culturale ASPRA, ,,Vis cu Nichita” Volumul IX și „Toamna sentimentelor”, editată de Editura eCreator.
Apariție în revista „Mărturii Maramureșene”, revista „Vlăstare Băimărene” și Nord Literar.
Premiu de excelență la Olimpiada Mondială de Poezie 2020, secțiunea proză.
Premiul I la Concursul fulger ASCIOR Tineri pentru viitor.
Premiul I la Concursul Național de Creație Literară și Artistică, ediția a III-a, Decembrie 2020.
Premiu special pentru proză cu ocazia ediției I a festivalului „Vlăstare Băimărene”.
Semnează și un volum personal bilingv român-englez „Scările Imaginației” apărută la editura eCreator în 2020.
Grecu Patrick, elev în clasa a II – a B, sportul este foarte important. Patrick a început să practice artele marțiale, în special Taekwon-do, din dorința de a-și consuma energia, dar și pentru că este un sport care impune disciplină și care-l învață tehnici de autoapărare.
Patrick este sportiv legitimat la Alpha MMA Academy Baia Mare, reușind să treacă cu bine trei examene, fiind promovat până la centura verde. Este foarte ambițios și își propune ca drumul lui să nu se termine aici, luptă pentru visul lui, avându-l ca model pe antrenorul său.
Sportul are un rol extrem de important în viața copilului, dezvoltându-l armonios. Alegând să practice un sport, elevul învață să lupte pentru a-și atinge un țel, cultivă treptat încredere în sine, determinare și mai ales perseverență.
Mârza Alexandra este elevă în clasa a II – B și practică înotul. Alexandra a optat pentru acest sport din dorința de a învăța să înoate, pentru a-și ocupa timpul liber, dar și pentru socializare. A început în urmă cu un an, însă fiind o fire ambițioasă și perseverentă, recent a trecut la un nou capitol, făcând înot de performanță.
Doamna învăţătoare a clasei a II-a B, Pop Anamaria, subliniază faptul că sportul are o mulțime de beneficii, atât fizice, cât și psihice. Practicarea unui sport avantajează elevul și în cadrul activităților școlare. Copiii învață să lupte pentru a-și atinge scopul, să-și depășească limitele, aspecte ce creionează o personalitate foarte puternică.
Balint Matei, este în clasa a IV-a, face înot de performanță de 5 ani. A început la îndemnul fratelui său mai mare şi a constatat că îi place foarte mult. Crede că îi place competiția.
Înotul este cel mai bun sport, cel mai complex pentru corpul uman, nu uzează oasele și îi recomandă celor care vor să arate bine și să fie sănătoși. Recomandă cu căldură tuturor elevilor să facă sport pentru a avea o minte ageră şi un corp sănătos!
Pop Raisa este în clasa a IV-a. Face canto de la vârsta de 4 ani. Este elevă a Palatului Copiilor Baia Mare având-o ca profesoară pe doamna Farcaș Ioana. Face parte din Grupul Mlădițe Maramureșene, Clubul de cântec ZESTREA unde îi are ca profesori pe Adela Șanta și Marcel Both.
Încă de la grădiniță îi plăcea să asculte și să cânte muzică populară. La vârsta de 6 ani părinții au dus-o la un profesor care i-a zis că are ureche muzicală. Îi place să cânte melodii din Maramureșul istoric.
Tradiția și portul maramureșean nu trebuie să se piardă!
Cezara Dan este elevă în clasa a II-a, clasa doamnei profesor pentru învățământul primar Loredana Covaci.
S-a născut purtând în suflet dragostea pentru folclor și artă populară, făcând parte dintr-o familie iubitoare de tradiție, originară, în mare parte, din Țara Lăpușului dar și din Țara Chioarului ale județului Maramureș, pe care le reprezintă, purtând cu mândrie portul popular specific acestor zone.
De asemenea, este elevă a Ansamblului folcloric “HORI ȘI JOC” al Palatului Copiilor din Baia Mare, cordonator, profesor coregraf Maria Seraz, din septembrie 2016, încă de la vârsta de 4 ani, unde, doamna profesor coregraf i-a cultivat dragostea pentru artă, pentru tradiție și pentru frumos, precum și emoția și plăcerea de a urca pe scenă.
Tot doamna profesor coregraf Maria Seraz a fost “descoperitoarea” talentului său muzical, într-unul din drumurile prin țară, spre spectacole de renume, undeva prin mai 2018.
,,Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia” – VICTOR HUGO
Titlul mă îndeamnă să intru de îndată, chiar dacă anii ne-au despățit, chiar dacă părul s-a albit …dar ,,prima dragoste” a rămas cufundată, învelită cu grijă și la cea mai gingașă atingere poate, din nou să răzbească spre lumină, spre razele de soare care cîndva dădeau viață scenei, echipei de tineri actori, regisori și secretarului literar-dramaturgul teatrului. Teatrul pe care l-am clădit, în acei ani -1955-îngrădiți de legile nescrise, dar aspre, riscante însemna o îngrădire a libertății gîndirii, visului, imaginației. Doar elanul nostru tineresc, creator ne-a dat puterea morală și fizică. Visam cu toții în a crea o scenă a cărui repertoir să stîrnească setea de cultură pentru tînăra genereție, un repertoire în care literatura dramatică romînească să se împletească în mod organic cu cea universală. O desbatere liberă,creatoare!
…Se mai lucra la șlefuitul podelei scenei, zgomotul uneltelor, a forfetei meseriașilor era în pină desfășurare. În paralel undeva, într-o încăpere de sub scenă, în jurul unei mese nejeluite ne-am adunat într-o dimineață a începutul sezonului toamnei. Ploile și șuieratul vîntului care venea dinspre Dunăre se făceau neauzite, nesimțite. Eram entuziasmați:clasa de tineri actori repartizată la noul și tînărul Teatru care se înscria pentru prima dată în catalogul Direcției Teatrelor din Romînia, era formată absolvenții Facultății de Teatru din Capitală. Printre actorii-pionerii-GINA PATRICHI și ȘTEFAN BĂNICĂ.
Singurul veteran al scenei CRIN THEODORESCU –căruia i se încredințase marea și greaua misiune de a da viață unui tînăr teatru provincial –la Galați. De abea desprins din ani de pregătire a clasei de regie Valeriu MOISESCU plin de entuziasm făcea propuneri pentru repertoriul anului 1955. Ca secretar literar –cu o mică experiență ,doar de un an la Teatrul din Brăila aveam în grijă alcătuirea repertoriului. Absolvent al clasei de critică literară cît și experiența mea de cronicar și ziarist m-au ajutat la alcătuirea repertoriului. Vremea nu îngăduia prea multe dezbateri,așa dar în fața tinerilor –a clasei Buzescu-au fost puse spre lectură o piesă din literatura dramaturgiei clasice romîne. ,,D-ale CARNAVALULUI,,.
,,Ușa era deschisă” propunerilor din partea regisorilor dar și a tinerilor entuziasmați de a păși ,pentru prima oară,pe scena profesionistă în fața publicului.
65 de ani de la primul pas! 65 de ani de dezvoltare a unui teatru profesionist la GALAȚI.Cu alte cuvinte,,Ușa a rămas deschisă ,,actorilor ,regisorilor,dramaturgilor și bine înțeles specatatorilor.
Suntem într-o perioadă mondială critică-a Pandemiei-care aduce zi de zi victime .Dar porțile teatrului ,scena,tinerii dramaturgi,actori și regizori –sunt maeștrii medicinei moderne ,care prin intervențile lor culturale vin să vindece sufletele ,dînd speranță în ziua de mîine. Teatrul Dramatic ,,FANI TARDINI,,din Galați ,în pofida tuturor neajunsurilor ,,A deschis ușa,, -monodrama dramaturgului ANDREI VELEA –scriitor gălățean. A.Velea –scriitor a căror numeroase volume de proză și versuri au apărut în decursul anilor la cele mai prestigioase edituri. Debutul în publicistică la realizat prin publicarea în revista Gălățeană ,,Școala Galatei,, ;primele lucrări în proză au văzut lumina tiparului în revist,,CALIGRAF,, Printre altele voi cita,,,,Plaja de la Vadu,, editura,,Bruner-Timișoara; ,,Orgoliu,,editat la Centrul cultural Dunărea de jos,, Impresionante nu numai în conținut ,dar și prin modul original de a prezenta ,,LUMEA e o pisică jignită,, -poeme;,,Hotel în ATLANTIDA,,apărută în editura,,Fundația culturală Galați. ,,Gimnasul fără plămîni,, -poeme apăute în 2010 sunt impresinante nu numai prin tema lor ,dar și a modului de prezntare-aș putea sublinai,,original,,. Poetu-prozator ANDREI VELEA –la numai 42 de ani a fost răsplătit cu numeroase prestagioase premii .Subliniez în mod special PREMIUL I primit în 2012. Continue reading „Paul LEIBOVICI: UȘA E DESCHISĂ !”→
MILENARIUM – Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea, TERMEN LIMITĂ ÎNSCRIERE: pentru VOLUMUL I – 1 OCTOMBRIE 2021 (coordonator: Gheorghe A. Stroia – membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe)
REVISTA Armonii Culturale, în parteneriat cu EDITURA Armonii Culturale, dă STARTUL înscrierilor pentru un nou proiect marca Armonii Culturale, intitulat MILENARIUM – Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea. Noul proiect își propune să includă în paginile sale scriitorii români de pretutindeni, atât din țară, cât și din diaspora, poeți, prozatori, eseiști și exegeți, critici literari, publiciști, monografiști, etc, cu date biobibliografice proprii.
Pentru înscriere, fiecare participant trebuie să aibă în portofoliul său editorial minim 2 cărți, fără să fie obligatoriu membru al unor uniuni/asociații de creație literar-culturale. Pot participa autori de limbă română, de orice vârstă, fără nicio restricție de areal geografic. Lucrarea va avea mai multe volume, în funcție de numărul autorilor participanți (40-60 autori/volum).
AUTORII Armonii Culturale (deținătorii unui cont de autor), cei care ne-au onorat de-a lungul timpului cu valoroase colaborări în paginile revistei Armonii Culturale, dar și cei care ne-au acordat încredere prin publicarea volumelor proprii la editura Armonii Culturale, vor fi prioritari includerii în dicționarul enciclopedic.
CERINȚE PENTRU PARTICIPARE:
– o fotografie format bust;
– date biografice (data și locul nașterii, studii, profesie, domiciliu);
– titlurile cărților publicate (inclusiv anul apariției și editura);
– 2, maxim 3 referințe critice, pe care autorul le consideră reprezentative pentru opera sa;
– un material propriu, care să cuprindă 3-4 poezii, o proză, un eseu sau orice altă specie literară predilectă;
– datele de contact (adresă poștală, telefon, email). Autorii din diaspora vor indica datele unei persoane de contact din România, la care va fi expediat volumul.
CERINȚE PENTRU REDACTARE:
– fișier Word, editabil;
– font Times New Roman 12 pct., spațiere la 1 rând;
– maxim 10 pagini în format A4;
– materialul să conțină diacritice și să fie „curat” din punct de vedere ortografic, ortoepic, deci gramatical;
– materialul nu trebuie să conțină tabele, liniaturi sau orice alte marcaje, preluate din documente gen CV, pentru facilitatea editării.
– materialul să conțină strict secțiunile solicitate, coordonatorii nu își vor asuma selectarea informațiilor participantului, iar materialul care nu respectă formatul impus, poate fi respins pentru reconfigurare;
Am primit cartea „Raftul de la colț”, vol. 3, Timișoara, Castrum de Thymes, 2020. Sincere mulțumiri autorului Daniel Luca.
Nici pe departe nu este o carte de „pus la colț” asemenea copiilor, pentru cine știe ce necuviință, obrăznicie, cu atât mai mult pe autorii acestora. Este o carte de cronici de întâmpinare a cărților unui număr însemnat de autori (peste 100). O prezentare succintă, dar la obiect, cu gândul bun de sesizare a esenței scriiturilor.
Cu respectul cuvenit, sub un titlu metaforic, criticul Daniel Luca întreprinde un demers literar admirabil, cuminte și generos aducând lumina din noile apariții editoriale în colțul ochilor și minții cititorului. Volumul merită așezat în „colțul inimii” deschise spre noutățile literare, spre lirism și frumos, spre cunoașterea și deslușirea unor trăiri și experiențe oferite spre lectură.
Mulțumesc pentru adnotările cu privire la cartea mea de poeme: „Stropi de toamnă verde”, Iași, PIM, 2020 (p. 270-271).
Felicitări autorilor și recenzentului, despre care Cristian Gabriel Moraru ne spune: „Personalitate complexă a vieții culturale timișorene și nu numai, fie că abordează poezia, romanul, literatura pentru copii, eseul sau critica literară, Daniel Luca dovedește de fiecare dată că este un profesionist al scrisului. Ceea ce nu ne miră absolut deloc!” și „Prestigiul criticului este conferit în special de erudiția sa, de capacitatea de a pune corect în context o carte sau de a intra în subtextul acesteia, respectiv de verdictul critic din final care face ordine în haos, propunând o ierarhie axiologică, de care este atâta nevoie”.
Grigore Vieru s-a născut 14 februarie 1935 în localitatea Pererîta, județul Hotin, Regatul României– a fost poet basarabean, membru al Academiei Române. În anul 1957 debutează editorial, fiind student, cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, La 8 iunie1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”,actualmente „Noi”, și ziarul „Tănărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe” . Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. În 1970, apare Abecedarul, elaborat în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. Acest manual a servit drept bază mult timp pentru învăţăcei. În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.
În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
Se stinge din viaţă la 20 ianuarie 2009 la Chișinău, după ce pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident. Pe 16 ianuarie2009 fiind internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.
Editura Fides anunță publicarea antologiei „M-am născut pe Google”, semnată de Ionuț Caragea. Antologia are 760 de pagini și conține o selecție de 518 poeme și 1161 de citate și aforisme scrise în perioada 2006-2021. Antologia este realizată în condiții grafice deosebite: format B5, copertă dură, pagini cusute, hârtie semilucioasă. Tehnoredactorul lucrării și director al editurii Fides: Dumitru Scorțanu. Coperta și ilustrația modificată: Ionuț Caragea. Ilustrația originală: „Ascension-Ghost Constellation“, de Tiberius Viris. Pentru comenzi: editura Fides (editura_fides@yahoo.fr) sau ionut.caragea@gmail.com (un număr redus de exemplare, cu autograf).
Ionuț Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanța. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme și promotor cultural. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreședinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec, membru al Societății Poeților Francezi, membru al Societății Poeților și Artiștilor din Franța etc. Deține numeroase premii naționale sau internaționale pentru poezie, aforisme, critică literară și proză scurtă. Cărțile sale de poezie au fost premiate de mai multe ori de Societatea Poeților Francezi și de Societatea Poeților și Artiștilor din Franța. Academicianul Giovanni Dotoli, una dintre personalitățile marcante ale Francofoniei, consideră că Ionuț Caragea este un poet care onorează România și literatura europeană.
În anul 2001 publicam la editura Dacia un volum destul de cuprinzător din corespondența purtată de Lucian Boz din Australia, cu câțiva reprezentanți de seamă ai exilului românesc. E vorba de Ștefan Baciu, ajuns profesor la Universitatea din Honolulu, de Cioran și Ionescu de la Paris, de Mircea Eliade de la Chicago, și de Constantin Noica, Nicu Steinardt și Anton Dumitriu din țară. Marea cantitate de scrisori mi-a fost trimisă în mai multe tranșe par avion de la Sydney la Cluj, transcrisă și prelucrată în răstimp de mai mult de un an pentru tipar. Deși transpunerea electronică a acestora a durat și ea ceva timp, urmată de aranjarea cronologică a scrisorilor și notele aferente, respondentul meu de peste ocean continua să-mi mai trimită texte, pe care le găsea între timp adăpostite prin cine știe ce cotloane ale spațiosului cămin în care locuia. S-a întâmplat astfel că unele din aceste materiale au mai fost trimise și altora din țară, precum lui Nicolae Florescu de la „Jurnalul literar” (în ciuda faptului că într-o scrisoare sau lui N. Țone pentru revista consacrată exilului scoasă de el, sau pur și simplu erau loturi noi, care nu ajunseseră să fie triate de expeditor decât mai târziu).
Am constat astfel cu vremea, că în portofoliul ediției se mai păstrează unele scrisori care n-au ajuns să fie cuprinse în volmul amintit. Făcând recent un nou inventar al acestora am ajuns la concluzia că în posesia noastră se mai află scrisori aparținând aceloași destinatari, dar care n-au văzut lumina tiparului. Cele mai bogate și mai spectaculoase aparțin poetului Ștefan Baciu, multe dintre ele fiind însoțite și de poezii, desene și caricaturi din (revista sa N.R.) „Mele”, astfel că pe acestea, pregătite într-un fel de autorul însuși pentru tipar, să alcătuiască un volum separat și ca o mărturie a modului în care el își concepea corespondența, pe hârtie de culori diferite, cu antet special sau cu ilustrații trăznite, cu o anumită tehnică a așezării în pagină, ceea ce trimite la o lecție de design și fantezie poetică de factură suprarealistă, reprezentând una dintre experiențele colocviale neîntrecute până astăzi. Ea propune un delir dialogal de o frumusețe aparte, menit să încânte ochiul și să-l desfete pe privitor. Adeseori această performanță i-a reușit și grație complicității lui Grigore Cugler, și el un fantezist debordant, care își realiza singur desenele și lui Lucian Boz, care îi furniza tăieturi din ziare, fotografii și pagini de xerox cu materiale literare de o deosebită elocvență.
Sub raportul conținutului se poate desprinde din acest dialog epistolar o anume linie de conduită, urmărind libertatea de expresie și cultura dincolo de frontiere, dar și un cult al amabilității și gentileței. Tonul e totdeauna cald, plin de solicitudine și de atenție față de familia celuilalt, de necazurile fizice ale sănătății, de etapele mai bune sau mai rele sub raport pecuniar. Scrisorile lui Ștefan Baciu sunt apoi o sursă necontenită de informații despre evenimente personale și colective, despre noutăți editoriale și proiecte de viitor, despre modul în care este văzută politica culturală din țară. Pe primul plan figurează întotdeauna scriitorul ca generic și scrisul lui ca expresie a conștiinței epocii. Îl vedem astfel pe scriitorul nostru conectat la tot ceea ce vine din această zonă, cu o memorie colosală a faptelor din trecut și cu preocuparea ca ele să facă parte din zestrea pe care generația sa a lăsat-o neamului românesc, continuând să susțină tradiția literară de acasă și s-o înzestreze cu ceea ce exilul românesc a produs în acest sens. Una dintre preocupările sale majore a fost aceea de scoate din uitare figuri ale scrisului românesc interbelic, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna de primă mână sau tocmai de aceea, deoarece personajele trecătoare ale faunei bucureștene au reprezentat la un moment dat mari promisiuni și au întreținut spiritul viu al boemei capitalei, cu picanteriile lor diurne și replicile și șotiile pe care le puneau la cale. Adică un mod de a fi și a gusta libertatea de opinie și de confort european sui-genris, în care acest tip de scriitor se complăcea cu ardoare. Atenția pe care el o acordă acestor figuri de plan secund merită toată atenția, deoarece în timp ce la București aceștia erau sistematic ignorați, socotiți ca aparținând unei lumi apuse, el le reînvia memoria oarecum la nivel „mondial”, americano-havaiez și australian, ca o recompensă și un afront adus artei proletcultiste. (de altfel, despre lucrurle din România, nu vorbește decât la modul tragic-eroic, ca o țară a „fericirii” în care nu e permis ca cineva să se sinucidă!). Politica dusă sistematic de el în cadrul Caietelor „Mele” este una fundamental recuperatoare, încercând să aducă în actualitate tocmai pe acești scriitori uitați și marginalizați, numerele respective constând și din reproduceri din operă, cât și prin aprecieri și comentarii critice, echialând cu mici monografii și situări în epocă, excelente puncte de plecare pentru o seamă de cărți care ar merita scrise despre climatul literar interbelic și despre oamenii tineri ai anilor 30, fără de care avangarda românească n-ar putea să existe.
Reluăm mai jos pagini din această corespondență, continuând un mai vechi epistolar din revista „Apostrof”, despre care Lucian Boz vorbește cu simpatie și îi saluta cu deferență.
Cum și când a început dialogul nostru epistolar? Enigma e lămurită chiar de Lucian Boz, care, la 10 iulie 1993, îmi adresa această scrisoare, ce reprezenta începutul unui fertil dialog epistolar:
/antet /
„Stimate Domnule Popa,
Profesorul ieșean Mihai Drăgan mi-a trimis mai de mult „medalionul” ce mi-ai consacrat în STEAUA, uitând să-mi indice adresa D-tale sau cea a revistei. I-am scris, rugându-l să-mi dea adresa D-tale, dar nu s-a învrednicit cu un răspuns. Am scris și altor prieteni, dar nici ei nu m-au lămurit. În sfârșit, grație poetului Barbu Brezeanu, am căpătat adresa revistei, aș că pot să-ți mulțumesc pentru perfecta obiectivitate ce-ai arătat scrierilor mele. Cum nu cunosc nimic din ce-ai scris, în afară, bineînțeles, de cronica menționată mai sus, ți-aș fi îndatorat dacă-mi vei trimite lucrările D-tale. Dacă, la rândul meu, îți pot fi util cu ceva, nu evita de a-mi scrie.
Cu cele mai bune salutări, râmân al D-tale,
Lucian Boz”.
Reluăm în continuare publicarea acestei corespondențe, printr-un lot nou din scrisorile lui Ștefan Baciu către Lucian Boz, prietenul australian, care îl sponsoriza în permanență cu noi sume de bani. Într-una din scrisori, Baciu își declară supărarea pe țară, numită pe RSR (el îi spune RĂSĂRĂ!), unde i se pare că Labiș e supralicitat în defavorul altor scriitor importanți, sau e de părere că jurnalul lui Octav Șuluțiu a fost obținut de la Securitate prin prietenie, autorul lui dorind a fi ars. Baciu face și unele trimiteri la pasajele scoase. În general pentru Ștefan Baciu, realitățile din țară s-au oprit la anii în care el a fost și a trăit acolo și în asta poate că stă și farmecul amintirilor lui din scrisori sau din volumul „Praful de pe tobă”. Scrisorile sale transmit însă informații despre activitatea literară prestată (volumul „Îngerul malagambist”), Antologia poeziei surealiste, sumare numerelor din „Mele”, despre legăturile lui cu scriitorii români de la Paris sau din țară, despre activirarea Mirei. Două evenimente mai importante au loc în acest interval: moartea soției sale, Mira Simian, bolnavă de cancer, și o dispută cu Lucian Boz legată de publicarea într-un număr din „Mele” a unei poezii considerată de Boz ca antisemită.
Îți trimit aceleași gânduri (dragi) din vacanța „sălbatecă”![1] Am fost în Berlin (W) și Viena; te-am evocat, ai fost prezent! Cu Gherasim Luca, Ionel Jianu, Virgil Ierunca.[2] Toamna bate la geamurile pariziene, unde Brauner[3] e pe toate gardurile cu afișele spendidei expoziții! Cartea apare la 15-20 ale lunii. O vei avea „par avion”, așa cum merge spre D-ta iubirea veche a lui, Ștefan Baciu
II
Sașa Pană, str. Dogari 36, tel.11.99.40,
București*.
Dragul meu, dragii mei,
ieri – duminecă 5 noiembrie – spre ora prânzului. Aud soneria. Eram în așteptarea copiilor. Dar era factorul, care, în această zi a săptămânii, îmi depune în cutie doar ziarul. Îmi aducea neverosimil de prost – după o călătorie de cinci zile doar – Poemele poetului (mereu tânăr)[4] Ceeea ce a risipit și norii de pe cer! Deocamdată am privit-o, am pipăit-o: se prezintă încântător. Prefața lui Lucian Boz e o admirabilă poartă spre inima cărții. A găsit fiecărei afirmații suport de elocvente citate. Ce să mai spun de contribuția iluștrilor Iancu, Harold![5] Atâtea active să-ți trimit pe puntea unui curcubeu un grand mersi.
Motto: „Călcată Țara ca un teasc de struguri/ Stă sub copita vremilor de-apoi,/ Cu miile, când n-avem grâu, sub pluguri,/ Ne-ngroapă și ne seamănă pe noi.// Pe Regi ni-i azvârliră la gunoi, / Din pântece ni-s pruncii puși la juguri, /Strămoșii șterși ca basme cu strigoi.” (dr. Vasile Voiculescu, Adio Libertății, 1949)
După ce torturile Securității anti-românești descrise de fostul deținut politic Silviu Crăciunaș în volumul Pașii Pierduți („The Lost Footsteps”, prefațat profesorul Grigore Nandris, Londra, ianuarie 1961) făcuseră vâlvă în Anglia și în Franța, ziarul de duminică „Observatorul” („The Observer”) publicase pe 28 mai 1961 articolul Prizonierii uitați („The Forgotten Prisoners”). Apoi, în iulie 1961 a luat ființă la Londra „Amnesty International”. Printre fondatorii organizației „Amnesty for Political Prisoners” s-a aflat și exilatul român Ion Rațiu.
Acesta a încercat, fără succes, să intervină în Repere (Republica Populară Română) pentru eliberarea filozofului C-tin Noica din închisoarea politică ale cărei porți îi fuseseră deschise de trioul proletcultiștilor Zigu Ornea-Pavel Apostol-Ion Ianoși (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Harismele Duhului Sfânt si fotografia „de 14 ani”, https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabela-vasiliu-scraba-fotografie-mircea-eliade/ ).
Ca o mică paranteză, ar fi de observat că Mircea Eliade – care contribuise cu bani la tentativa de scoatere din „statul-închisoare” (M. Eliade) a filozofului Noica prin cumpărare, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, „Rinocerizarea” criteriului biografic la un istoric dilematic: Andrei Pippidi, https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-rinocerizarea/ -, în romanele sau nuvelele sale în care apar deținuți politici, el nu descrie niciodată torturile din timpul anchetelor securisto-comuniste. Doar sugerează sinistrele situații prin felurite formulări precum cele din Pelerina (apărută inițial în germană la Suhrkamp Verlag, apoi în rev. „Ethos” III, Paris, 1982 si, un an mai târziu, la Gallimard): „eu sunt un om bun de felul meu, dar…”, anchetatorul „șuieră”, „vorbi printre dinți”, „clătină de câteva ori mâna foarte aproape de obrazul lui Pantelimon” …„privindu-l amenințător în adâncul ochilor”.
Pentru scoaterea lui Noica de după gratii, Ion Rațiu apelase neinspirat la un profesor de științe politice (Maurice Cranston, vezi vol.: Ion Rațiu, „Cine mă cunoaște în țară așa cum sînt?”, București, 1991, p.94), autor, în 1962, al unei monografii dedicată lui J.P. Sartre, proeminent admirator al dictaturilor comuniste și al totalitarismului sovietic în mod special.
Dacă prin „Amnesty International” Constantin Noica n-a putut fi scos din închisoare în 1962, în schimb în acel an s-a tipărit Soljenițîn în Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. Mica scriere O zi cu Ivan Denisovici printre prizonierii politici ai regimului comunist s-a publicat în 1962 cu acordul lui Hrușciov și a fost exportată grabnic în Occident, apărând un an mai târziu simultan la Paris și la Milano.
In Germania de vest (ale cărei universități -ca si în Franța sau Italia- dospeau de profesori marxiști), anul 1963 a fost marcat de editarea documentatului volum: Fascismul în epoca sa: Acțiunea franceză – Fascismul italian – Naționalsocialismul, prezentând cadrul de apariție a regimurilor fasciste europene (vezi Ernst Nolte, Der Faschismus in seiner Epoche. Action francaise – Italienischer Faschismus – Nationalsozialismus, Muenchen, Piper, 1963; vezi în italiană înregistrarea din 1995, https://www.youtube.com/watch?v=ajl7sxcsQmM ).
Filozof al istoriei, Ernst Nolte i-a fost student lui Martin Heidegger la vremea când studenți îi fuseseră „latinii” Octavian Vuia (rămas în Occident), Alexandru Dragomir (nevoit să opteze, sub ocupația sovietică a țării, pentru exilul interior, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Statul-închisoare și artistul adevărat –despre nuvela „Uniforme de general” de Mircea Eliade, https://www.youtube.com/watch?v=BBv0XqGDjsg&t=505s ) și Constantin Oprișan, ucis de Securitatea anti-românească în temnița politică (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, C-tin Oprișan, un discipol necunoscut al lui Heidegger, în vol.: Constantin Oprișan, Cărțile spiritului, București, Ed. Christiana, 2009, pp.81-94; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/ivs-oprisandiscipheidegger/ ).
Fiind vremea Războiului rece, suedezii s-au grăbit să-l premieze în 1970 pe Soljenițîn cu Nobel. Premierea a fost interpretată de sovietici ca un act politic ostil. Autorul Pavilionului canceroșilor (Paris, 1968), tipărit în traducere la Paris în același an cu volumul Primul cerc (1968), n-a putut avea parte de Premiul Nobel decât în 1974, când a fost arestat de K.G.B., cum arestată i-a fost și dactilografa „sinucisă” la anchetare. Alex. Soljenițân a fost în 1974 expulzat în Germania de Vest după ce i-a fost retrasă cetățenia rusească. Intre timp, peste granițele închise ale Imperiului sovietic, dizidentului i se mai publicase Arhipelagul Gulag (Paris, 1973) care a avut o bună mediatizare în presa occidentală.
In Pelerina, Mircea Eliade se inspiră din evenimente petrecute real în România aflată sub ocupația armatei staliniste, citindu-l foarte probabil pe Silviu Crăciunaș precum și alte volume cu mărturii ale nenumăratelor atrocități pe care ideologii comunismului le vroiau pe vecie ascunse. Dar și aflând verbal (de la foști deținuți politic) ce se-ntâmpla în gulagul comunist după gratiile imensei rețele de închisori politice, în lagărele de exterminare (precum Canalul Dunărea-Marea Neagră, supranumit „Lagărul morții”) și în unele spitale psihiatrice.
Nuvela Pelerina, scrisă în 1975, înfățișează ca personaj principal un român de profesie inginer a cărui viață (neieșită din comun) se reduce la orele de serviciu, de relaxare si la câteva relații amicale. „Statul-închisoare” (/statul-comunist), în care dusese până la un moment dat o viață tihnită, îi rezervă însă tânărului inginer nebănuite surprize odată cu întrebarea (practic anostă) a unui necunoscut îmbrăcat cu o pelerină.
Despre acest necunoscut cititorul află că a fost ani de zile deținut politic. Însăși pelerina „mărturisește” că ar fi vorba de un fost erou decorat cu ordinul „Mihai Viteazul” în războiul pentru Basarabia si Bucovina de Nord cotropite de Stalin în vara anului 1940.
Necunoscutul înveșmântat în pelerină ar dori să afle de la inginerul întâltnit pe stradă „Ce zi e astăzi ?”. Întrebarea nu vrea nici pe departe să-nsemne ceva de genul „tinere, oare tu știi pe ce lume trăiești în ziua de azi?”. Ea intenționează doar să corecteze o datare eronată a unui ziar comunist.
Si totuși nevinovatele cuvinte ale străinului întâlnit în mijlocul Bucureștiului l-au și transformat pe inginer într-o victimă. Practic l-au azvârlit într-un abis, chiar înainte de formularea răspunsului. Tânărul acostat pe stradă este imediat luat în vizorul Securităţi care până atunci urmărise pas cu pas doar vechea sa victimă (1) supraviețuitoare torturilor și condițiilor de exterminare prin foame și frig din închisorile politice.
Pe neștiute, inginerul din nuvela Pelerina a fost și el metamorfozat într-o victimă a terorismului polițienesc din „statul-închisoare”, fiind făcut părtaş la o suită de întâmplări cunoscute doar cu prilejul anchetelor comunisto-securiste (a curtat o fată care locuia pe aceiași stradă si chiar lângă casa omului cu pelerina, iubita sa lucra în secția cernelurilor, la o secție de cerneluri de la Slatina fusese o explozie, etc., etc.)
Intrebat pe ce motiv a făcut 13 ani de temniță politică, filozoful Petre Țuțea (1902 -1991) a spus următoarele „Dacă aș ști ce vină am în mod real, aș cere premiul Nobel. „Ce vină vă însușiți dumneavoastră ?”, m-au întrebat. Si am fost condamnat la 20 de ani” (vezi Ultimile dialoguri cu Petre Țuțea, înregistrate la începutul anului 1991 de Gabriel Stanescu, Criterion Publishing, 2000, p.17).
La apariția mărturiilor lui Silviu Crăciunaș, cu mare succes de librărie (cf. Ion Rațiu), Daniel Norman – „jurnalist de extremă stângă, evreu român de origine si corespondentul lui „Figaro” la Londra” (vezi Ion Rațiu, „Cine mă cunoaște în țară așa cum sînt?”, București, 1991, p. 86)-, nu s-a jenat să-l amenințe pe editorul cărții „Pașii pierduți” pe care a calificat-o drept o „înșiruire de neadevăruri” (ibidem).
In 1958 și exilatul Theodor Cazaban (2) recenzase o plachetă de poezii compuse de un fost deportat la Canalul Dunăre – Marea Neagră, accentuând sublititatea expresiei din unele poeme religioase („E-aproape, e-aproape/ Răsufletul liniștii reci/ Lumina surâde în veci/ Și-nchide seninul sub ploape”, V. Vasiliu, Aici, acolo; vezi vol: Theodor Cazaban, Eseuri și cronici literare, București, Ed. Jurnalul literar, 2002).
Tânărul inginer din nuvela Pelerina îşi pierde postul din București, are un timp o slujbă în provincie, iar la sfârşit, la interogatoriul cu care se încheie nuvela, este adus dintr-un sanatoriu de boli psihice unde fusese „cazat” de Securitate.
La ultima anchetare, inginerul află, chiar de la angajatul Securității care-l chestiona, că iubita lui rămasă într-o ţară de dincolo de Cortina de fier i-a transmis pe căi misterioase îndemnul să nu deznădăjduiască şi să aibe încredere în puterea lui Dumnezeu.
Mesajul biblic venit de la iubita stabilită în Uganda invocase următoarea frază din Noul Testament: “Fericiţi cei săraci cu duhul căci a lor va fi împărăţia Cerurilor”.
Ca si în cazul prezentării unui fenomen religios oarecare, renumitul filozof al religiilor preferă studiul intrinsec al manifestărilor, nu înșirarea pe ața timpului a istoriei fenomenului religios.
Dacă luăm în considerare evenimentele ce au dus la anihilarea tihnei unei vieți monotone și la închipuita metamorfozare a unui om obișnuit într-un „dușman” al poporului/ al regimului de democrație populară, observăm că din prima secundă a întâlnirii pe stradă cu un fost deținut politic, tânărul a intrat ca si automat în mașinăria terorismului comunist.
Vânat de Securitate fusese tânărul chiar cu vreo doi ani mai înainte, de când trimetea peste Cortina de fier cărți poștale ilustrate fostei sale logodnice care alesese libertatea, refuzând a se întoarce de la un Colocviu din Suedia.
Intr-un mod criptic şi extrem de bine elaborat, prin meandrate peripeţii relatate în discuţii purtate la Securitate, tânărul inginer solicitat a lămuri unui necunoscut o greşală de datare a ziarului „Scânteia” este pe nesimțite „cooptat” în alcătuirea unui stufos dosar de urmărire securistă în care ticluirea de scenarii (3) suplinește lipsa acută de FAPTE si de DOVEZI juridice pentru inculparea celui anchetat.
In finalul nuvelei apare și ideea de transcedere a terorii securisto-comuniste prin credința creștină. De parcă Mircea Eliade ar fi aflat în amănunt conținutul prelegerii despre sinucidere ținută în coșăria închisorii Aiud de prietenul său, filozoful Mircea Vulcănescu (vezi Teodor Duțu, Apropouri penitenciare, Ed. Alpha, 1999) martirizat în temnița politică.
Despre povestirea Pelerina, un doctor „în Mircea Eliade”, în lipsa oricărei opinii personale, a preferat să preia perspectiva torționarilor securiști, servită în mod ironic de academicianul Mircea Eliade, spre a sugera falsul patriotism al păzitorilor regimului comunist (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, La Centenarul Marii Uniri, o privire filozofică asupra istoriei României, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/romania1918-2018/ ).
Nesesizând ironia, Lucian Strochi citează pasajul unde stă scris că victima complotului descoperit de vigilența statului polițienesc ar fi fost însăși România, „o țărișoară fără vreo importanță reală pe eșicherul internațional”. Și că împotriva României ar fi conspirat (vezi Doamne) „forțe imense externe și interne” (cf. tezei de doctorat susținută în 2003).
Printr-o „ironie mușcătoare” (descoperită de doctorul în proza eliadescă exact unde nu era cazul) complotiștii n-ar viza „un război, fie el unul psihologic”, ci culmea, ei lansează sloganuri pacifiste (vezi Lucian Strochi, Dimensiuni ale fantasticului în proza lui Mircea Eliade, Iași, 2004, p.207).
Poetul dr. Vasile Voiculescu luându-și adio de la libertatea dinainte de ocuparea sovietică a României, consemnează atât uciderile în massă la vremea foametei din anii 1946 și 1947 cât și forțata îndoctrinare comunistă prin sistemul de învățământ, i.e. rapida „înjugare a pruncilor” la marea minciună a „raiului” adus cu sine de noul totalitarism. Poetul ajuns nevinovat în temnița politică la peste șaptezeci de ani nu uită nici de cenzurarea masivă a valorilor culturale românești de până la instaurarea ilegală a comunismului, când scrie de „strămoșii șterși ca basme cu strigoi.” (dr. Vasile Voiculescu, Adio libertății)
Intr-una dintre revistele exilațior, Mircea Eliade descrisese în 1953 ocupaţia comunistă a României drept “vremea sterilizării spirituale prin distrugerea sistematică a elitelor şi ruperea legăturilor organice cu tradiţiile autentic naţionale”
Interesată preponderent de „revelațiile asupra lagărelor, proceselor și închisorilor” din literatura sovietică, Monica Lovinescu se lăsase păcălită de poliția politică din țară care confisca sistematic mărturiile de detenție pe care Noica le-ar fi vrut publicate în Anglia (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Indicii de manipulare în eseistica unui fost discipol al lui Noica: dl Ion Papuc, https://isabelavs2.wordpress.com/ion_papuc/), sau ale lui Remus Radina apărute dincolo de Cortina de fier, ca și cele ale lui Aurel State.
Nepricepând multe dintre povestirile eliadești (precum Uniforme de general, Pelerina, Dayan, care și azi sunt lipsite de mediatizarea de care se bucură beletristica sa interbelică), Monica Lovinescu credea că numai la români „teroarea stalinistă” ar fi fost (vezi Doamne) pusă în paranteze”, și că „în uitarea astfel pogorâtă pe trecut, morții mor a doua oară” (vezi Monica Lovinescu, Unde scurte, ediția a doua, București, 1990, pp. 9-10). Trăind în afara Cortinei de fier si având contacte la Paris doar cu „trimișii stăpânirii” (cf. V. Ierunca) din „statul-închisoare”, ea n-avea de unde să afle că până în 1990 fusese “strivită orice idee anti-comunistă” (cf. Ion Ianolide). Conştiinţa este însă „supusă principiului libertăţii şi nimeni nu va putea să doboare această lege” scrisese fostul deținut politic Ion Ianolide (vezi rev. „Atitudini”, nr.7/2009, p.40).
Chiar dreptatea (pe care Platon a încercat s-o definească în multe din dialogurile lui, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mistica Platonică, Slobozia, 1999), ar fi „sensul însuși al vieții de fiecare zi ca și al istoriei, cea dintâi lege guvernând universul” după cu nota Nicolae Herescu (1903-1961) la moartea lui Albert Camus. Glasul scriitorului rebel îi apăruse rafinatului latinist „inconfortabil pentru iubitorii de pace fără justiție și de știință fără conștiință” (vezi Nicolae I. Herscu, „Albert Camus și noi”,în vol.: Dreptul la adevăr, București, Ed. „Jurnalul literar”, 2004, p.194).
In consens cu părerea universitarului Herescu, înlocuit în 1945 la catedră cu Alexandru Graur, pentru că refuzase „să se întoarcă sub regimul sovietic de la București” (apud. Horia Stamatu, în „Libertatea Românească”, Madrid, 1951), Mircea Eliade nota pe 6 ianuarie 1975 gândul lui Camus după care oamenii n-ar trebui să aștepte plinirea vremii cu Judecata pe care o va face Iisus Cristos. Pentru că judecata divină are loc în fiecare zi („N’attendez pas le jugement dernier. Il a lieu tous le jours”, Camus, La chute, p.129).
Ideea de bază a scriitorului Mircea Eliade după care demonia timpului istoric poate fi pusă în paranteze doar de adevărata cultură, născută sub auspiciile timpului permanentei judecăți Dumnezeiești apare indirect în nuvela Pelerina, ea însăși o capodoperă literară cu surprinzătoare mesaje ce nu ţin seama nici de granițele de țări, nici de vigilența poliției politice.
Note si comentarii însoțitoare
„Foștii condamnați politic deși „eliberați” au continuat să fie… amenințati, persecutați, interogați [de Securitatea regimului dictatorial de stânga], supuși la continue presiuni morale și materiale”, scria fostul deținut politic Emil Manu în monografia „Ion Caraion” (Ed. Universal Dalsi, București, 1999, p.167).
„Scenarită” este și fabricarea (din 1994) „dosarului politic” a internării bolnavului Eminescu, internare pricinuită în 28 iunie 1883 de evoluția spre creier a sifilisului netratat (apud. George Călinescu). Alexandru Paleologu taxase drept „dobitocie” asemenea „scenarită”, amintindu-și declarația lui Maiorescu în care-i spunea doctorului Șuțu că „nu va cruța nici un ban” pentru tratarea bolnavului Mihai Eminescu. Cine-l acuză pe Titu Maiorescu ar fi, în opinia lui Al. Paleologu, „ignar, incult și idiot” (Alexandru Paleologu într-un interviu publicat în „Caiete botoșănene”, nr. 2-3/ 1999, p.19; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Un căutător de înțelepciune discret: Alexandru Paleologu, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-paleologu/; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, De ce nu este întotdeauna bine să fii în vogă, https://isabelavs2.files.wordpress.com/2020/07/de_ce_nu_este_intotdeauna-1.pdf). O carte interesantă și bine documentată despre relația dintre Eminescu și Maiorescu a scris Florin Paraschiv: Imperceptibila Junime (Baia Mare, 2015, ISBN 978-606-8423-25-8; la p.36 el citează volumul: Isabela Vasiliu-Scraba, Configurații noetice la Platon și la Eminescu, Slobozia, 1998; https://archive.org/details/configuratii/mode/2up).
Theodor Cazaban n-a putut fi amețit cu vorbe de „trimișii stăpânirii” de după împușcarea Ceaușeștilor și „rotirea de cadre” (apud. Mihai Cantuniari). Într-un interviu din iunie 1993 îi spunea Mihaelei Cristea (angajată a Televiziunii din România) de nivelul scăzut al consumatorului de emisiuni televizate, amintind de o carte italienească al cărei titlu era: „La prevalenza del cretino”. Pe urmă nu lasă neobservate „calculele în materie de onorabilitate a persoanelor”, altfel spus, „cosmetizările” biografice de mare succes la „prostia de massă” care l-a huiduit pe Corneliu Coposu, „un martir al rezistenței” (vezi Th. Cazaban în volumul de interviuri: Experiența inițiatică a exilului, București, Ed. Roza Vânturilor, 1994, p. 334). Semnificativă este și prompta sesizare a truncherii adevărului istoric, prin încercarea de evacuare din memoria colectivă a instituționalizării crimei de genocid din totalitarismul de stânga prin încarcerarea și exterminarea în temnițe politice a milioane de români nevinovați, atât în țara aflată sub „ocupație moscovită” cât si în provinciile românești (Bucovina de nord si Basarabia) înglobate în Imperiul sovietic (U.R.S.S.). In Raportul de la Helsinki referitor la victimele comunismului ar fi fost trecute patru milioane de români (apud. Magda Ursache, Bulevarde de cenzură). „Megafoanele puterii” de după 1990 trâmbițau „marea schimbare” odată cu înlocuirea lui Ceaușescu prin Iliescu. In acest sens fusese manevrat (de Radu Varia) și Emil Cioran să vorbească de bine noul regim de la București (vezi Radu Portocală, Cioran- sfârșitul furat, https://isabelavs2.files.wordpress.com/2020/01/radu-portocala-cioran-sfarsitul-furat.pdf). Insistent invitat să se întoarcă în România scăpată de „pârlitul” (Th. C.) de Ceaușescu al cărui regim fusese departe de „teroarea stalinistă de sub Gheorghiu-Dej „și Ana Pauker” (Th. Cazaban), autorul romanului Parage a ocolit capcana prin care practic era constrâns a accepta minciuna cu „marea schimbare” spunând că a plecat dintr-un regat și ar dori să se întoarcă „tot într-un regat” (p.336).
Repere bibliografice
Mircea Eliade, Pelerina, terminată în august 1975, în românește publicată în rev. „Ethos”, Paris, 1982, scoasă de Virgil Ierunca.
Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credințelor si ratatele colaborări ale lui Eliade cu I.P. Culianu, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul IX (XLIV), Nr.4 (322), aprilie 2009, p. 22, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/culianu_in_colab3-2/.
Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor.Nae Ionescu prin discipolii săi : Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-8134-05-6; https://philpapers.org/archive/VASILR.pdf .
Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.333/ 2016, pp.19-20 și nr.334/ 2016, p. 25; on-line https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ .
Isabela Vasiliu-Scraba, Platon la doi foști discipoli ai Profesorului Nae Ionescu: Mircea Vulcănescu șI Mircea Eliade, pe hârtie în „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.342/ 2016, p.10 și p.31; https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton/ .
Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA, vezi fișa scriitoarei înainte de vandalizarea ei de către birocratul Mycomp care îndepărtează din Wikipedia informațiile despre studiile ei post-universitare si din titlurile cărților publicate după căderea Cortinei de fier, https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf .
Liga Scriitorilor premiază an de an cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent. Pentru această ediție, au fost luate în considerare cărțile sosite pe adresa conducerii naționale a LSR pentru jurizare până în 24 ianuarie 2021, reprezentând aproape 150 de titluri, făcându-se câte trei selecții pentru fiecare gen literar și în final au fost stabilite cărțile câștigătoare.
Cele 148 de titluri de cărți și reviste selectate au apărut sub siglele unui număr de 21 de edituri din 16 orașe din țară.
Ținând cont de faptul că aceste cărți au fost scrise în interiorul Literaturii Române, premiile s-au acordat exclusiv pe baza criteriului valoric, indiferent de apartenența la vreo organizație profesională a autorilor. Liga Scriitorilor, militând consecvent pentru promovarea spiritului democratic în lumea literară, de aceea adoptat acest principiu încă de la înființare, în 2006, prin Statul.
Juriul, format din scriitorii Iulian Patca (președintele juriului), Gavril Moisa, Voichița Pălăcean-Vereș, Ionuț Țene și Ion Constantinescu, reunit în ședință în 26 ianuarie 2021, a hotărât premierea celor mai bune cărți apărute în anul editorial 2019, astfel:
Premiul național pentru Opera Omnia
FLORIN ȚENE, poet, prozator, critic și istoric literar, eseist și jurnalist
Premiul pentru „Cartea de poezieˮ (din 19 nominalizări)
DORIAN MARCOCI – pentru volumul „Tuneluri de luminăˮ, Ed. InfoRapArt, Galați
TEODOR BARBU – pentru volumul „Exercițiu bonomˮ, Ed. Kitcom, Verguleasa
EUGEN COȚA – pentru volumul „Zbor prin anotimpuri (poeme de iubire și parodie)”, Ed. Nappoca Nova, Cluj-Napoca
Premiul pentru „Cartea de prozăˮ (roman) (din 18 nominalizări)
OCTAVIAN IRIMIEȘ, pentru romanul „Târâți de soarta crudă”, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca
Premiul pentru „Cartea de proză scurtăˮ (din 13 nominalizări)
MARIANA MOGA, pentru volumul „Negustoarea de iluzii”, Ed. Ștef, Iași
Premiul pentru „Cartea de satiră și umorˮ (din 11 nominalizări)
EUGEN ALBU, pentru volumul „Vizita mare. Catrene compensateˮ, Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca
MIHAI SĂLCUȚAN, „Nigrimiada”, Ed. EditGraph, Buzău
Premiul pentru „Cartea de critică, eseu și istorie literarăˮ (din 17 nominalizări)
CRISTINA SAVA – pentru volumele „Eminescu. Lectură și interpretareˮ și „De la poezie la mitologie”, Ed. Vatra Veche, Târgu Mureș
Premiul pentru „Cartea de memorialistică și spiritualitateˮ (din 12 nominalizări)
FLOAREA R. CÂNDEA, CARINA BABA – pentru volumul „O viață de om într-o jumătate de veacˮ, Ed. UZPR, București
Premiul pentru „Cartea monografică și de cultivare a valorilor tradiționaleˮ (din 12 nominalizări)
MIRCEA DAROȘI – pentru volumul „Gavril Istrate, ardeleanul moldovenizat”, Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca
Premiul pentru „Cartea de antologie și de cultivare a valorilor literareˮ (din 13 nominalizări)
NADIA FĂRCAȘ – pentru volumul „Ecoul singurătății. Momente din vremea pandemieiˮ, Ecou Transilvan, Cluj-Napoca
Prin totalitatea valorilor spirituale şi materiale se regăseşte mereu omul, fiinţa umană care comunică continuu cu sine însuşi şi cu lumea înconjurătoare doar pentru a găsi izvorul sau drumul etern spre lumină, spre cultură, spre civilizaţie. Anume omul este acel izvor de lumină care prin complexitatea fenomenelor spirituale dă viaţă proceselor evolutive civilizate, concomitent dezvoltând atât natura proprie, cât şi întreaga comunitate a acestuia. Omul, înzestrat cu inteligenţă, are capacitatea de a dezvolta lucrurile până la cele mai sofisticate nivele ale existenţei. Astfel, prin capacitatea intelectuală, se produc acele acţiuni ce inspiră şi provoacă omul spre culmi măreţe şi anume: în a concepe și a pune în lumină creaţii de valoare – creaţii artistice, culturale, științifice etc.. Respectivele procese, parte componentă a spiritualităţii, includ în sine inteligenţa, insistenţa, dibăcia, munca enormă – fenomene naturale prin care evoluează omul în pas cu natura. În aşa mod, pentru a crea valori care să surprindă şi să impresioneze întră în competiţie atât nivelul de cultură şi inteligenţă al omului, cât şi dorinţa acestuia de a crea valori desăvârşite pentru necesităţile umane în dezvoltare. Ca urmare, prin complexitatea valorilor spirituale se regăseşte mereu fiinţa umană, care tinde la nesfârşit să cuprindă frumosul din univers, sincronizând în același timp procesul distinct al evoluţiei și al civilizaţiei umane.
Prin dorinţa de a satisface necesităţile spirituale ale omului prin intermediul artei literare – domeniu ce are drept scop producerea şi reproducerea valorilor estetice – se realizează acţiuni/ activități culturale în scopul de a face existenţa umană cât mai placută şi cât mai atractivă. În acest proces de producere al valorilor estetice intră în joc actorul sau, mai bine zis, scriitorul care ştie să monitorizeze mijloacele de exprimare în a evolua neîntrerupt arta scrisului. Deci, capacitatea intelectuală a fiinţei umane îşi găseşte locul şi poate fi atribuită la acest capitol, deoarece omul este acel ce poate crea cuprinsul frumosului și anume: arta culturii în procesul civilizaţiei umane, cultura reprezentând totalitatea valorilor spirituale și materiale dobândite şi acumulate de om de-a lungul timpului. Așa fiind, prin totalitatea valorilor spirituale se regăsește mereu ființa umană, se regăsește omul care a fondat și revista „Ofranda Literară”, revistă de cultură cu apariție trimestrială.
Ofranda literară este o nouă revistă în cultura naţională română, director fiind Liana Nicolae (scriitoare, poetă, eseistă, publicistă, membru al USR), iar redactorul şef Ioan Popoiu (scriitor, poet, teolog, istoric, cercetător literar). Revista este deja la numărul 4-5 în anul 2020, cu 247 pagini, având sediul în București. Cu o denumire foarte frumoasă, elaborată sub mitul unei legende, publicația respectivă întruchipează contribuția în opera de binefacere – un sacrificiu în numele umanității. De la prima vedere revista se prezintă într-o formulă destul de interesantă şi plăcută care formează și unește punctul de atracţie dintre cititor şi lectură. Conţinutul acesteia îşi concentrează atenţia pe subiecte clare, definind imaginea reală a creaţiei literare, având în palmares tematici din diverse domenii ale culturii, fiecare eseu sau studiu redând efectul real al esteticului, acesta fiind în corelaţie directă cu valorile spirituale.
Din primele pagini ale revistei, în editorial, facem cunoștință cu un articol întitulat „Între posibil și ireal”, scris de scriitoarea Liana Nicolae, o descriere demnă de atenție despre filozofia și cultura umană – lucruri cu adevărat captivante ce completează în mod distinct conţinutul publicației. Structurată în multiple secțiuni – editorial, aniversare, poezie, proză, interviu, eseu, orientalistică, literatura diasporei, traduceri, corespondență, memorii, arte, arta spectacolului, spiritualitate, studii și articole, cronici și recenzii, historia magistra vitae – revista își însumează cuprinsul cu eseuri de analiză literară, studii din domeniul creaţiei artistice, cicluri de poezii, articole şi recenzii despre diverse genuri literare, în ansamblu, conținuturi de esență despre literatură, artă, cultură, istorie, aniversări, interviuri, evenimente din trecut și prezent – toate acestea fiind realizate de către scriitori români cu renume, dar și scriitori începători care se prezintă cu lucrări literare de calitate, printre ei regăsindu-se: Ioan Popoiu, Al.Florin Țene, Emil Sude, Mariana Gurza, Mircea Trifu, Val Răzeșu, Adrian Goia, Corina Dașoveanu, Marilena Apostu, Adrian Păpăruz, Mihail Coandă, Vasile Dan Marchiș, Răzvan Gabriel Dinu, Gabriela Tănase, Tamara Tomiris Gorincioi, Camelia Cristea, Simona Diana Țîru, Ioan Vișan, Tucu Moroșanu, Carmen Stoian, Viorica Șerban, Vasilica Grigoraș, Cornelia Șchiau, Draga Sbiera, Alexandrina Tulics, Mihaela Cristescu, cât și mulți alții. Tematica lucrărilor puse în circulație exprimă un limbaj expresiv și clar despre dragostea umană raportată la idealurile supreme ale acesteia, în așa mod fiind deschise noi orizonturi în a cunoaște mai bine realitatea existentă pusă față în față cu relațiile sociale dintre oameni, cu procesele vitale efective ce se intersectează cu existența umană. Istorisirile se asociază în modul cel mai direct cu tot ceea ce este uman și real în viața pământească, cu tot ceea ce este plin de esență și fundamental pentru existența omului în astă lume. Descrierile realizate prin cuvântul literar, regăsite în paginile revistei, se asociază perfect cu spiritul intelectual al omului ce este menit să creeze lucruri capabile de sentimente înalte. Prin armonia acestor argumente se regăsește spiritul intelectual al scriitorului român, al omului de cultură și artă.
Deoarece cu toții trecem printr-o perioadă dificilă, socializarea fiind limitată, iar sistemul de învățământ este în cădere liberă, tot ce ne rămâne este speranța. În astfel de situații, profesorii încearcă să scoată în evidență aptitudinile copiilor, stimulând creativitatea fiecăruia, încurajând activitățile extrașcolare.
Grecu Patrick, elev în clasa a II – a B, sportul este foarte important. Patrick a început să practice artele marțiale, în special Taekwon-do, din dorința de a-și consuma energia, dar și pentru că este un sport care impune disciplină și care-l învață tehnici de autoapărare.
Mârza Alexandra este elevă în clasa a II – B și practică înotul. Alexandra a optat pentru acest sport din dorința de a învăța să înoate, pentru a-și ocupa timpul liber, dar și pentru socializare. A început în urmă cu un an, însă fiind o fire ambițioasă și perseverentă, recent a trecut la un nou capitol, făcând înot de performanță.
Balint Matei, este în clasa a IV-a, face înot de performanță de 5 ani. A început la îndemnul fratelui său mai mare şi a constatat că îi place foarte mult. Crede că îi place competiția.
Pop Raisa este în clasa a IV-a. Face canto de la vârsta de 4 ani. Este elevă a Palatului Copiilor Baia Mare având-o ca profesoară pe doamna Farcaș Ioana. Face parte din Grupul Mlădițe Maramureșene, Clubul de cântec ZESTREA unde îi are ca profesori pe Adela Șanta și Marcel Both.
,,Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia” – VICTOR HUGO
Grigore Vieru s-a născut 14 februarie 1935 în localitatea Pererîta, județul Hotin, Regatul României– a fost poet basarabean, membru al Academiei Române. În anul 1957 debutează editorial, fiind student, cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, La 
În anul 2001 publicam la editura Dacia un volum destul de cuprinzător din corespondența purtată de Lucian Boz din Australia, cu câțiva reprezentanți de seamă ai exilului românesc. E vorba de Ștefan Baciu, ajuns profesor la Universitatea din Honolulu, de Cioran și Ionescu de la Paris, de Mircea Eliade de la Chicago, și de Constantin Noica, Nicu Steinardt și Anton Dumitriu din țară. Marea cantitate de scrisori mi-a fost trimisă în mai multe tranșe par avion de la Sydney la Cluj, transcrisă și prelucrată în răstimp de mai mult de un an pentru tipar. Deși transpunerea electronică a acestora a durat și ea ceva timp, urmată de aranjarea cronologică a scrisorilor și notele aferente, respondentul meu de peste ocean continua să-mi mai trimită texte, pe care le găsea între timp adăpostite prin cine știe ce cotloane ale spațiosului cămin în care locuia. S-a întâmplat astfel că unele din aceste materiale au mai fost trimise și altora din țară, precum lui Nicolae Florescu de la „Jurnalul literar” (în ciuda faptului că într-o scrisoare sau lui N. Țone pentru revista consacrată exilului scoasă de el, sau pur și simplu erau loturi noi, care nu ajunseseră să fie triate de expeditor decât mai târziu).
Liga Scriitorilor premiază an de an cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent. Pentru această ediție, au fost luate în considerare cărțile sosite pe adresa conducerii naționale a LSR pentru jurizare până în 24 ianuarie 2021, reprezentând aproape 150 de titluri, făcându-se câte trei selecții pentru fiecare gen literar și în final au fost stabilite cărțile câștigătoare.
Juriul, format din scriitorii Iulian Patca (președintele juriului), Gavril Moisa, Voichița Pălăcean-Vereș, Ionuț Țene și Ion Constantinescu, reunit în ședință în 26 ianuarie 2021, a hotărât premierea celor mai bune cărți apărute în anul editorial 2019, astfel:
Prin totalitatea valorilor spirituale şi materiale se regăseşte mereu omul, fiinţa umană care comunică continuu cu sine însuşi şi cu lumea înconjurătoare doar pentru a găsi izvorul sau drumul etern spre lumină, spre cultură, spre civilizaţie. Anume omul este acel izvor de lumină care prin complexitatea fenomenelor spirituale dă viaţă proceselor evolutive civilizate, concomitent dezvoltând atât natura proprie, cât şi întreaga comunitate a acestuia. Omul, înzestrat cu inteligenţă, are capacitatea de a dezvolta lucrurile până la cele mai sofisticate nivele ale existenţei. Astfel, prin capacitatea intelectuală, se produc acele acţiuni ce inspiră şi provoacă omul spre culmi măreţe şi anume: în a concepe și a pune în lumină creaţii de valoare – creaţii artistice, culturale, științifice etc.. Respectivele procese, parte componentă a spiritualităţii, includ în sine inteligenţa, insistenţa, dibăcia, munca enormă – fenomene naturale prin care evoluează omul în pas cu natura. În aşa mod, pentru a crea valori care să surprindă şi să impresioneze întră în competiţie atât nivelul de cultură şi inteligenţă al omului, cât şi dorinţa acestuia de a crea valori desăvârşite pentru necesităţile umane în dezvoltare. Ca urmare, prin complexitatea valorilor spirituale se regăseşte mereu fiinţa umană, care tinde la nesfârşit să cuprindă frumosul din univers, sincronizând în același timp procesul distinct al evoluţiei și al civilizaţiei umane.
Ofranda literară este o nouă revistă în cultura naţională română, director fiind Liana Nicolae (scriitoare, poetă, eseistă, publicistă, membru al USR), iar redactorul şef Ioan Popoiu (scriitor, poet, teolog, istoric, cercetător literar). Revista este deja la numărul 4-5 în anul 2020, cu 247 pagini, având sediul în București. Cu o denumire foarte frumoasă, elaborată sub mitul unei legende, publicația respectivă întruchipează contribuția în opera de binefacere – un sacrificiu în numele umanității. De la prima vedere revista se prezintă într-o formulă destul de interesantă şi plăcută care formează și unește punctul de atracţie dintre cititor şi lectură. Conţinutul acesteia îşi concentrează atenţia pe subiecte clare, definind imaginea reală a creaţiei literare, având în palmares tematici din diverse domenii ale culturii, fiecare eseu sau studiu redând efectul real al esteticului, acesta fiind în corelaţie directă cu valorile spirituale.