Mihaela CD :Pasi de catifea

  Pasi de catifea       

Văd pașii tăi cum repezi au trecut

Prin agonia frunzelor de toamnă

S-au tot grăbit…, nu i-a durut…

Că vine-o toamnă și-apoi altă toamnă..

Irepetabili zvelții pași de-atunci

Ai vrea să-i chemi însă nu-i chip

Trecut e timpul…, clipele adânci

S-au șters… ca valul pe nisip…

Căci timpul trece și nu iartă

Ce mult ai da să-l poți opri

Să poți întoarce această soartă

Și bătrânețea să o poți întineri

Și a venit din nou o toamnă…

Să vie încă multe după ea !

Azi numeri frunzele ce te condamnă

Să calci ușor… cu pași de catifea …

Suntem mai săraci 

Suntem mai săraci cu o clipă

Acel nimic care trece banal

Nu știi, nu o simți… o risipă

Neprețuită și-aruncată la canal

N-o vezi, nu te doare, nu-ti pasă

 Izvorul clipelor iti pare infinit

 Să-mprăstii clipe, inima te lasă

Tot pierzi,cheltuind necontenit

Si dăm clipe scumpe pe nimic

Ne agățăm intarziat de canoane

Bieti muritori ingroziti care zic

Cuvinte din vocale și consoane

Cu fiecare clipă care trece…

Oamenii-s mai săraci puțin

Si-odată sărăcitii o să plece

În lumea unde clipele se țin.

Viorel BIRTU-PÎRĂIANU : Poesis

Lacrima îngerilor
străin într-o lume nebună
mă cațăr spre lumină
să cuprind gânduri în palme
cu speranța deșartă a mă întâlni
în ochi se zbat aprige vânturi
din nord, din sud
pe cel de la apus
nici azi nu știu cine l-a adus
într-o zi am trecut pe aici
acolo, pe la noi
lăsasem muguri de iubire
să încolțească în vale, la voi
acum pășesc prin lumi de păcate
din vremuri culese, apoi adunate
pe buze port albi crini
ramuri de măslini nu mai am
le-am adunat într-o noapte de beție
un rug să fac din acest tragic pământ
în vatră, azi, focul e stins
de dureri, de tăceri
uneori mai vorbesc
cu timpul, cu mine, cu anii pierduți
sub pietrele reci se adună sufletele celor plecați
seara ascult cum țipă sângele în arterele lumii
singur pe un ciot de memorie
adorm într-un gând
îngerii coboară de pe umeri plângând


Între nuferii cerului
treceau vremuri în goană
tu ascultai tăcerea nopții între nuferi
ciripeau stele în cer
m-am așezat pe o stâncă
spălându-mi chipul în mare
lăsând să curgă printre degete clipa
dacă aș fi știut să-ți cunosc lacrima



Dor de mamă
azi a plecat și mama
și nu-i bine
nu mai aude stropii ce se sparg de geam
azi nu mai sunt decât speranța nimănui
aprind bezmetic felinare în pridvorul casei sperând să sting întunericul din jur
sunt disperarea unui rămas bun nebun
azi telefonul nu mai sună
te ascult acum în rugăciuni
privirea nu vrea să înțeleagă că am rămas al nimănui
piciorele-mi sunt grele și cruce mi-e durerea
clepsidra este rece și timpul a trecut


For you
ce tristă e singurătatea
un loc gol în eternitatea reîntoarcerii
în nopți târzii
să vii femeie pe la noi
nu te-am uitat
să știi, să știi
nici azi, în nicio zi
te voi ține de mână
aici și dincolo
în neliniștea cuvântului nerostit

Viorel Birtu Piraianu

In memoriam Mariana Gurza

În Sâmbăta lui Lazăr (24.04 2021) am fost alături de Familia dragei noastre Mariana GURZA, la Pomenirea după 40 de zile. În timpul slujbei de taină, desfășurată în frumoasa biserică de la Pișchia, la pomenirea numelui, Mariana nu s-a ridicat cu trupul din mormânt ci ni s-a alăturat dintre îngeri cu sufletul. Ajunși acasă, toți din jurul mesei ne-am simțit mângâiați parcă de privirile ei transformate-n raze de soare. Ne-am vorbit despre Ea și am recitit din versurile-i oferite cu generozitate cândva … cumva spre luare aminte. Ne-am simțit bine împreună, parcă dominați de-un sentiment ambiguu izvorât din parastasul creștin înlăcrimat de regrete și sărbătorirea Ei renăscută-n viața-i veșnică de-acum. La revedere, Mariana! Veșnica Ei amintire! Mnerie Dumitru

Din senin s-a iscat iubirea,in senin s-a intors !
Asta v-am spus voua prieteni ai mei ,
Cand mi-ati aratat cerul si stelele,
Cand mi-ati adunat lacrimile , in potire de crini,
Cand din norii rataciti ,
Pe drumul meu plin de poeme
Se vor ivi cohorte de ingeri ,
Si-si vor lasa aripile peste singuratatea mea ,
Acum la sfarsit de drum …..

CELE DOUĂ LUMI

Între viaţă şi moarte
un prag fragil…
Păşesc pe el
în cele două universuri.
Aş mai rămâne în viaţă,
unde e prezentul şi viitorul.
Dincolo…
E timp şi pentru dincolo…
Acolo vom da vămi văzduhului,
pentru popasul veşnic.
Dumnezeu, va avea El grijă de noi!
Ne va ţine de mână
Aici,
Acolo,
O eternitate…



AM RĂMAS ÎN LUMINĂ

Doamne, ce mult lumină
dai acestei lumi în agonie.
Şi însetatei de mine,
mi-au dat să beau din apa vie…
Când sângele a ţâşnit
ca într-un plâns,
m-ai purtat spre lumi necunoscute
ca să o iubesc şi mai tare pe-a mea.
În ea m-am întors, alăturea cu Tine
deasupra cu cerul înseninat.
Ocolisem moartea…

Mariana Gurza

CRISTEA Camelia Scrisoare de bun ramas

Scrisoare de rămas bun
Din pământ am fost făcut
Și în pământ mă voi întoarce
Ostenit de toate căte-am dus,
Vin să-mi pun tărână peste trup,
Ca o pătură, cu care să învelesc
Trupul meu, sleit și omenesc.
Dar voi lăsa sufletul să zboare
Către cerul luminat de soare
Cănd prea sfănta Ta chemare,
Îmi va fi izbăvitoare!
Scriu acum, o ultimă scrisoare.
Rănduri calde, dulce îmbrățișare,
Viața ca un vis, o lumânare,
Pâlpâind în sfeșnicul stingher
Plec, acum la Tatăl către cer !
Eu, cobor în gara cea stelară!
Ceasul din perete s-a oprit.
Veșnicia tainic, mi se-arată,
Timpul meu…aici e pe sfărșit!
Să mă pomeniți în sfânta rugăciune,
Să nu plângeți că în grabă plec.
Mă așteptă Domnul să-mi aline
Rănile, ce rău mă chinuiesc !
Las cu voi, în amintire,
Zilele însorite ce s-au dus
Și Dragostea, liantul ce unește
Lumea de aici, cu cea de sus !
Pe Mariana am ales să o port in rugăciune!
Dumnezeu să-i odihnească sufletul in lumină!
Mulțumesc, Mariana!
Camelia Cristea

Viorel BIRTU-PÎRĂIANU: Rămas bun

                                                         
Rămas bun

 

tu taci
la răspântia ultimului cuvânt nerostit
ai rămas să privești răsăritul
nu ai văzut cât de aproape-i sfârșitul
te-ai îmbrăcat femeie
în albă ie de borangic
pe masă, o prescură și o cană cu vin
te caut în singurătatea unui gând
despărțind nisipuri mișcătoare
printre cuvinte scrijelite pe ziduri
zidul e dur
cripta e rece
tăcerile se scurg agonic acum
te-ai desprins încet-încet de învelișuri
plutind ireal
pe țărmuri de suflet
te sprijini de-o mască aruncată neglijent pe un pat de spital
între trecătoarele lumi
ale unui timp rătăcit nefiresc printre noi
mi-e dor acut de tine
de ce-ai plecat fără un semn de rămas bun
te aștept în abisul unui vis
să îți alin cuvântul nerostit
știu, vei croi lumină din neguri pășind către cer
pe frunte ți-ai pus coroana durerii
cu spini, ascuțiți spini
în ochii o lacrimă crudă
se scurge încet pe obrazul uscat
o ultimă rugă sau un tragic decor
privesc, sfâșiat de întrebări eșuate

ce tristă noapte

în care durerea
a ucis zborul tău, înger stingher
mâine voi fi lângă tine
aduna-voi în mine
mireasma pură a sufletului tău
dimineața pe țărm, o pană albă,
a ultim mister
 Viorel BIRTU-PÎRĂIANU

Victor Cobzac: In amintirea ta ” Poeta cu suflet de inger „

CU PRIMUL TREN
Ar fi nedrept să nu am pană,
E tot de ce azi mă mai tem
Și-am tot arat de-a latul foii,
Să-i scriu cel mai frumos poem .
Un Om… de-o bunătate rară,
Și un Poet, … jos pă-lă-ri-a,
Cu traiul s-a mutat în ceruri,
Cât mai aproape, … lui Mesia.
A dat tot ce-a avut mai scump
Și n-a cerut în schimb nimic,
Cu primul tren… în Pa-ra-dis
Doar… că s-a prea grăbit un pic.
Adio… Om… cu suflet… mare,
În versuri, mulți, te vor bo-ci,
A-di-o… Ma-ri-a-na… Gur-za,
Ce mult… de azi, … ne vei lipsi.
29.03.2021
Victor COBZAC

Cristinel Cristea :Omagiu Marianei Gurza

Doresc să fac cunoscut gândul, tuturor membrilor acestui grup, că toți cei ce scriu acum, cu ocazia tristă a plecării dintre noi a doamnei Mariana Gurza, își exprimă, sau găsesc posibilitatea să își exprime aici, considerația și omagiile față de persoana ei.
Ei nu îi mai putem scrie, familia este îndurerată și nu o putem contacta, la funeralii nu avem voie să participăm.
Fiecare își exprimă durerea aici și se vede clar că nu sunt gesturi ocazionale fiindcă, la fel cum simt eu acest gol imens al plecării ei, așa simțim cu toții.
Simt că ea nu va fi uitată, simt că durerea noastră nu va trece ușor.
Simt că nimeni dintre noi nu va fi judecat dacă va continua să îi scrie Marianei gânduri, ca și cum ar fi aici și este!
Continuați să îi scrieți fiindcă are nevoie de spiritul vostru în zborul ei spre Absolut!
Continuați să îi scrieți fiindcă, așa cum mi se întâmplă și mie, nu văd cum v-ați putea abține să nu o faceți!
Mariana dovedește clar că a rămas și va rămâne veșnic printre noi!
Mă gândesc la o pasăre pfoenix care a zburat spre cer și a găsit și cale înapoi.
Pace în spiritul tău, drum bun spre Dumnezeu!
Cristinel Cristea Alexievici

Nicolae DABIJA: Cât trăim (In memoriam)

(15 iulie 1948 – 12 martie 2021)

Cât trăim

 

Cât trăim pe acest pământ

Mai avem un lucru sfânt,

O câmpie, un sat natal

O clopotniță pe deal.

 

Cât avem o țară sfântă,

Și un nai care mai cântă,

Cât părinții vii ne sunt

Mai există ceva sfânt.

 

Cât durea-ne-vor izvoare,

Ori un cântec ce dispare,

Cât mai avem ceva sfânt

Vom trăi pe-acest pământ.

 

Cât pădurile ne dor

Mai avem un viitor

Cât trecutu-l ținem minte

Mai există lucruri sfinte.

 

Cât Luceafărul răsare,

Și în cer e sărbătoare,

Și e pace pe pământ,

Mai există ceva sfânt.

 

Cât durea-ne-vor izvoare,

Ori un cântec ce dispare,

Cât mai avem ceva sfânt

Vom trăi pe-acest pământ.

 

Cât avem un sat departe

Și un grai ce n-are moarte

Cât ai cui zice părinte,

Mai există lucruri sfinte.

 

Cât durea-ne-vor izvoare,

Ori un cântec ce dispare,

Cât mai avem ceva sfânt

Vom trăi pe-acest pământ.

 

Autor: Nicolae DABIJA

 

***

Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în satul Codreni, raionul Cimişlia, Republica Moldova. În 1972, a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău. A fost lector la catedra de literatură română a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, lector superior la catedra Ştiinţele comunicării a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

În calitate de redactor-şef al săptămânalului „Literatura şi Arta”, editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, a avut un rol important în lupta de renaştere naţională din Republica Moldova.

A debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea” (1975). Au urmat culegerile de proză: „Apă neîncepută” (1980); „Zugravul anonim” (1985); „Aripă sub cămaşă” (1989); „Dreptul la eroare” (1993); „Lacrima care vede” (1994); „Oul de piatră” (1995); „Fotograful de fulgere” (1998); „Tăceri asurzitoare” (2000); „Nu vă îndrăgostiţi primăvara!” (2013) şi altele.

Nicolae Dabija a scris şi literatură pentru copii: „Poveşti de când Păsărel era mic” (1980); „Alte poveşti de când Păsărel era mic” (1984); „Domnia lui Ştefan cel Mare” (1991); „Nasc şi la Moldova oameni” (1992). A fost autorul manualelor şcolare „Daciada, ciclu de manuale pentru clasele I-IV” (1991-1993) şi „Literatura română pentru clasa a VI-a” (1998-2002).

A alcătuit o „Antologie a poeziei vechi moldoveneşti” (1988) şi a tradus din Federico Garcia Lorca, Goethe, Jukovski.

Pentru activitatea literară, i-au fost decernate: Premiul Naţional al Republicii Moldova (1988), Marele Premiu „Nichita Stănescu” (1992), Premiul „Giacomo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei (2015), Prix de l’Autre Edition (2016), Marele premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internaţional de Poezie de la Havana (2017).

În 1995, a fost distins cu Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.

A fost cavaler al „Ordinului Republicii” (1996), cea mai înaltă distincţie a Republicii Moldova, precum şi comandor al Ordinului naţional „Steaua României” (2000).

Începând cu 21 iulie 2003, a fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

În anul 2010, Academia de Studii Înalte din România i-a acordat titlul de „Honoris Causa” şi titlul onorific de Academician în semn de înaltă preţuire şi respect pentru întreaga activitate. În 2012, a devenit membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

 

 

Mirela-Ioana DORCESCU: POETUL EUGEN DORCESCU – PORTRET ANIVERSAR

(50 de ani de activitate literară)

 

În cei 50 de ani care îl despart de momentul debutului absolut în revista bucureşteană „Luceafărul”, binecunoscutul scriitor timişorean EUGEN DORCESCU a creat, cu talent şi intensă preocupare pentru punerea în lucrare a „darului său de har”, ceea ce exegeţii săi, având proprietatea termenilor, au numit „operă monumentală” (Radu Ciobanu) sau „operă totală” (eu însămi). Anvergura naţională şi internaţională a creaţiei dorcesciene este determinată de originalitatea viziunii artistice, de gravitatea tematică, de nivelul său estetic, dar şi de numeroase particularităţi discursive, stilistice, semiotice etc.

Argumente forte pentru amplitudinea axiologică a acestei opere sunt, pe de o parte, încadrarea autorului în literatura de vârf de către experţi în domeniu, precum Virgil Nemoianu (care l-a plasat pe Eugen Dorcescu între primii trei poeţi români ai începutului de secol XXI), Andrés Sánchez Robayna (cea dintâi voce autorizată ce a propus abordarea sa ca poet european), Luis León Baretto (care îl consideră cel mai mare poet român în viaţă); pe de altă parte, aşezarea sa alături de genii ale poeziei româneşti (Al. Philippide; I. Pillat – G.I. Tohăneanu; Ioan Alexandru – V. Nemoianu; Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga – Andrés Sánchez Robayna; G. Bacovia – Ion Pop, M.-I.D. etc.) şi universale (T.S. Eliot – Virgil Nemoianu; Bonnefoy, Luzi – Andrés Sánchez Robayna; Jorge Manrique – Coriolano González Montañez; E.A. Poe – M.-I.D.; J.-P. Sartre – Florin-Corneliu Popovici; P. B. Schelley – Horia Ţâru etc.).

După o jumătate de secol dedicată literaturii, anul 2020 i-a prilejuit lui Eugen Dorcescu bucuria unor evenimente cu adevărat jubiliare:

– apariţia, în Spania, la Editura Arscesis din Zaragoza, a antologiei de elegii dorcesciene, inspirat intitulată Elegías Rumanas, prefaţată de Coriolano Gonzáles Montañez;

– publicarea, la Editura timişoreană Mirton, a Jurnalului lui Eugen Dorcescu (recomandat de autor drept „cartea vieţii mele”), în două volume: Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998) şi Adam. Pagini de jurnal (2000-2010);

– campania de promovare a sus-numitelor cărţi în ziarul „Timişoara” (Redactor-şef Petru Vasile Tomoiagă), în paginile consacrate culturii, în fiecare vineri (martie-decembrie);

– deschiderea unui fond de carte de patrimoniu „Eugen Dorcescu” la Biblioteca Academiei, Filiala Timişoara;

– definitivarea unui volum omagial, coordonat de M.-I.D., intitulat Despre opera lui Eugen Dorcescu, lucrare amplă, care conţine: o biobibliografie actualizată, trei interviuri şi o crestomaţie critică (compusă din peste 80 de cronici, eseuri, studii şi note de lectură despre poezia şi proza dorcesciană, scrise de critici/eseişti consacraţi sau de tineri discipoli ai lui Eugen Dorcescu, în număr de 43. Toate acestea au fost preluate din presa literară – tipărită sau online –, unde au fost publicate în perioada noiembrie 2014 – decembrie 2020).

Celebrarea lui Eugen Dorcescu a ocazionat primirea a numeroase elogii şi dovezi de simpatie din partea confraţilor. Semnatarii acestora sunt renumiţi scriitori români (din România, Moldova şi Serbia) şi spanioli. Iată câteva dintre aprecierile care oglindesc audienţa elevată şi extinsă de care beneficiază în prezent sărbătoritul: „Am citit şi recitit (citesc, de fapt, mereu) pagini… inhibitoriu (!) de frumoase din Îngerul Adâncului şi din Nirvana” (ŞERBAN FOARŢĂ); „La Eugen Dorcescu, simbolismul limbii se integrează în contextul culturii fără graniţe. Poetul tratează materia poeziei dincolo de frumuseţe, până la sublim” (VASILE BARBU); „Când a început Eugen Dorcescu să recite poemul său În tăcere… mi-am amintit cadenţele psalmice… Acest poet român îşi va aminti că a fost laureatul Festivalului de la Uzdin şi când va lua premiul Nobel” (NICOLAE DABIJA);

„Vrednic Sunteţi, Maestre! Bucuria Dumneavoastră e şi a noastră Bucurie! Fluturând din inimă, de pe mal de Prut, Vă mulţumim!” (TRAIAN VASILCĂU); „Poeziile pe care Eugen Dorcescu le dedică lupilor sunt atât de spiritualizate, încât nu pot fi cuantificate cu aparatele criticii, se ridică la înălţimea sentimentului, ceea ce în lirică se întâmplă foarte rar; fericiţi Poeţii ale căror trofee nu le rămân doar lor, ci se conferă Poeziei româneşti! Poezia lui Eugen Dorcescu este o glorie a liricii, iar izbânda lui o sărbătoare a întregii noastre Poezii. Excelsior!” (MIRON SCOROBETE); „Poezie de deplină maturitate artistică, de mare, intensă trăire, profundă, lucrată la filigran de un bijutier, de un ales, rar rafinament prozodic şi stilistic”; „DOAMNE, cât de profund este în tot ce face, cât de distins, de nobil! Din când în când, ca să nu ne întristeze, cred că din delicateţea lui indicibilă, ne minte, cu farmec, că mai este şi fericit. Eu nu îl cred, căci am apucat să citesc extraordinarele vorbe ale lui Camil Petrescu: «Câtă luciditate, atâta dramă»” (VICTOR RUSU); „Simplitatea ex/clamării trăirilor profunde. Acesta-i secretul” (NICOLAE TURTUREANU); „O operă cu adevărat încărcată de divin, peste care Omul EUGEN DORCESCU a trecut degetul său de Lumină!” (GEORGE STROIA); „Şi din Nord, de la «Poesis», ne bucurăm să-l vedem şi să-l citim pe acest mare poet contemporan, Eugen Dorcescu!” (GEORGE VULTURESCU); „…JURNALUL Maestrului Eugen Dorcescu, o scriere răscolitoare şi definitorie, reprezentativă pentru Masivul foarte puţin explorat al literaturii române!” (ZENOVIE CÂRLUGEA); „Nu ştiţi cât mă bucură să primesc vestea publicării în Spania a cărţii Dumneavoastră Elegii Române – cu a sa frumoasă aluzie la Elegiile romane de Goethe. Consider foarte important ca opera Dumneavoastră să fie difuzată tot mai mult în Spania şi, de asemenea, în restul Europei” (ANDRÉS SÁNCHEZ ROBAYNA); „Eugen Dorcescu îşi revendică transcendenţa înţeleasă drept o componentă a realităţii” (JAIME SILES) etc. etc.

Prezentarea, în câteva fraze, a specificului dorcescian este o întreprindere dificilă şi riscantă. Cu toate acestea, absenţa ei ar dăuna acestei schiţe de portret aniversar. De aceea, mă încumet să evidenţiez câteva aspecte esenţiale (definitorii chiar), care, însumate, să contureze individualitatea lui Eugen Dorcescu în literatură. Poet cultivat, poliglot, conectat, datorită lecturilor asidue în franceză şi în spaniolă, ocazional, şi în italiană, la marile culturi romanice, importantul scriitor timişorean este informat direct de la sursă despre ceea ce înseamnă literatura de valoare universală, şi anume aceea spre care a ţintit, începând de la debutul cu volumul „Pax magna” (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1972).

Pregătirea filologică, specializarea în lingvistică, poetică, stilistică şi semiotică adaugă, în cazul său, noi orizonturi de înţelegere, de interpretare şi de prelucrare originală a fenomenelor culturale. Conexiunea nu exclude intertextualitatea, temperată însă de autocenzura onestă şi depăşită de o forţă creativă rară şi de o pasiune faţă de expresivitatea limbii române, care implică o enunţare cu totul aparte a ideii poetice. Totuşi, Eugen Dorcescu se arată, în Jurnalul său, precum Mihai Eminescu odinioară, dezamăgit, frustrat chiar, de incapacitatea de a exprima, în totalitate, gândul sau trăirea, starea poetică ce generează textul literar. Ceva rămâne întotdeauna nespus, fiindcă este imposibil de exprimat, din diverse motive (nu doar din cauza „neajungerii limbii”), în contextul în care scrierea îşi definitivează forma artistică. Ceea ce ne face să bănuim că gândirea poetică a lui Eugen Dorcescu are încă mari rezerve creative, din care se mai pot ivi texte literare, că, după 50 de ani de acumulări, creaţia sa nu este încheiată. Prin urmare, nu o pot analiza ca pe un „anthropos ergon”, ci ca pe o energeia, în desfăşurare în momentul de faţă, într-un anumit cadru şi pe anumite coordonate relativ stabile, evidenţiate de scrierile sale de până acum. CADRUL este cel al poeziei spirituale, cu ascendent în cărţile sapienţiale şi poetice ale Bibliei, în special în Psalmi:

Psalm

„Lăudat să fii, Doamne,

pentru lumină şi soare,

lăudat pentru alba ninsoare,

lăudat pentru ploi, pentru grâne,

lăudat pentru luna şi stelele ce

clipesc primăvara în Râu şi-n fântâne.

Lăudat pentru bucata de pâine

şi pentru paharul de apă, date mie azi,

date ieri, date mâine.

Lăudat că eşti Duh. Că-mi vorbeşti

fie-n vis, fie-n suferinţă, fie-n gând.

Fiindcă eşti.

Lăudat pentru-nmiresmatele ierburi.

Pentru frunze şi flori.

Lăudat că-n final

mă omori…”

Sfera inspiraţiei nu se restrânge însă la creştinism, nicidecum la cultul creştin-ortodox, căruia îi aparţine Poetul, ci se amplifică prin explorarea altor şi altor religii, cu scopul de a cerceta şi de a înţelege, din multiple unghiuri, relaţia finitei fiinţe umane cu Infinitul divin. Ecourile diverselor religii se intersectează, cooperează şi fac posibilă varietatea în vasta paradigmă spirituală pe care o deschide Eugen Dorcescu. Sunt activate aici concepte fundamentale din hinduism (opinează M.-I.D., Virgil Nemoianu, Iulian Chivu) şi buddhism (v. Nirvana, Samsara, Vacuitatea etc.). Iată cum idealul nirvanic devine o soluţie existenţială în condiţii dramatice:

Nirvana

(ars poetica)

„Vom sta alături, uşă

lângă uşă.

În două urne

gemene-n mormânt.

Cu mâna ta firavă, de

cenuşă,

vei bate-ncet, mă

vei chema plângând,

şi-ţi voi răspunde

că acolo sunt,

dar că nu pot

deschide sumbra uşă

a morţii, că sunt mort,

că nu mai sunt

acela care-am fost.

O grea cătuşă

ne leagă cu teluric

legământ.

Să ne desprindem, deci,

tu – gând, eu – gând,

şi-aşa ne vom uni din nou,

zburând,

şi liberi,

şi eterni,

şi jubilând,

ca flacăra zvâcnită din

cenuşă”.

Poetul asimilează, mai cu seamă în deceniul debutului, mitologia greacă şi revine, constant, la mitul lui Orfeu (şi al Euridicei):

Elegiile de la Carani (9)

„Lumea toată-i a

noastră

(cum se spune adesea),

lumea toată-i a

mea.

E nesfârşită,

deplină,

de la fereastră,

până-n

grădină

şi la

şosea.

Tăinuita-i substanţă,

tăinuita-i minune

se desfăşoară-n

adânc.

Acolo-n genune,

coborâm amândoi,

când soare, şi lună,

şi stele

într-un ghem de-ntuneric

se strâng.

Acolo,

în noaptea ceţoasă,

în bezna

complice.

Acolo, te strig şi-mi

răspunzi.

Acolo-mi răspunzi

când te strig:

Euridice!

E-u-ri-di-ce!”

O altă interesantă sursă spirituală o reprezintă cultele precreştine (idolatre), din care provine, de exemplu, figura zeului antic Moloch:

Montségur

Mirelei-Ioana

„Revăd, ca-n vis, natalul Montségur,

Biruitor în orişice înfrângeri.

Ce puri eram! Eram atât de puri,

Încât păream mai îngeri între îngeri.

Desprinşi de lume, rupţi de elemente,

De apă, de văzduh şi de pământ,

Ne-am fost iubit aievea-n trup şi-n gând

Şi-am ignorat vrăjmaşu-aşezământ

Al omenirii pururea demente.

Când am aflat că totu-i doar un joc

Şi sacrul munte însuşi e-o fantasmă,

Îţi aminteşti? Ne-am aruncat în foc,

Drept jertfă detestatului Moloch,

Şi-am renăscut în două flori de plasmă”.

În acest context, direcţia predilectă a liricii dorcesciene este spiritualizarea, care merge până la spiritualizarea materiei. Astfel, lumina este percepută ca substanţă sacră, simbol al prezenţei Celui Etern printre noi:

Sub cerul Genezei (2)

„Lumina,

ca o maree,

inundă casa,

răvăşeşte grădina,

urcă, împreună cu

soarele,

pe Râu, până-n munte,

şi săgetează izvoarele.

Apoi, coboară, şi

iarăşi coboară,

avalanşă

infinit de uşoară,

rămânând neclintită, plină,

întreagă,

din zenit până-n

miezul cetăţii.

Lumina –

substanţă

a eternităţii”.

Reveriile acvatice, cele pirice şi visul pneumatofor compun un univers spiritual ce implică şi valorifică trei dintre cele patru simboluri arhetipale ale materiei. Apa, focul şi aerul/vântul (duhul), interrelaţionate direct sau de la distanţă, comunică simbolic despre

enigma fiinţei în faţa misterului Existenţei:

Poemele Bătrânului (52)

„Fiicele Bătrânului nu

l-au uitat, deşi, de fapt,

nu-l mai ţin minte.

El nu le-nvinovăţeşte, el nu

învinovăţeşte niciodată pe

nimeni (poate tocmai de-aceea

nu-l mai ţin minte),

el contemplă liniştit marele

Râu al timpului

(seamănă cu Ibrul, îşi zice),

aşteaptă clipa când îşi

va îmbrăţişa mesagerul de

flăcări,

când va intra şi se va

face nevăzut în familia

focului,

când fiicele focului,

nepoţii focului vor

deveni

propria sa

familie”.

Continue reading „Mirela-Ioana DORCESCU: POETUL EUGEN DORCESCU – PORTRET ANIVERSAR” →

Ziua Brâncuşi celebrată la Cluj-Napoca. „Brâncuşi a sculptat zborul, nu pasărea”

Ziua de 19 februarie a fost declarată zi de sărbătoare naţională – „Ziua Brâncuşi” – potrivit Legii nr. 305/2015. În această zi se sărbătoreşte anual data de naştere a sculptorului român Constantin Brâncuşi. Potrivit actului, ziua de 19 februarie este considerată, în mod oficial, sărbătoare naţională.

19 februarie 1876 este ziua în care s-a născut în localitatea Hobiţa sculptorul român Constantin Brâncuşi, recunoscut pe plan mondial ca unul dintre cei mai importanţi artişti ai lumii.

Celebrarea „Zilei Brâncuşi” în data de 19 februarie a.c., ora 12.00, a avut loc la Cluj-Napoca, în foaierul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”, prin organizarea unei expoziţii de carte despre marele sculptor român şi a unei conferinţe susţinută de prof. univ. dr. Mircea Popa şi de către Constantin Zărnescu, cel mai mare brâncuşolog din lume, care locuieşte în oraşul nostru.

La eveniment au participat circa 30 de elevi din unităţile de învăţământ preuniversitar de pe raza muncipiului Cluj-Napoca şi renumiţi scriitori clujeni, ca Adrian Ţion, Eugen Cojocaru, Dan Marius Drăgan, Sorin Grecu şi reprezentanţi ai societăţii culturale „Avram-Iancu”: Tiberiu Groza şi Victor Bercea.

D-na Delia Chira a prezentat exhaustiv expoziţia de carte despre Brâncuşi organizată de bibliotecă, cu noutăţi editoriale de excepţie.

Continue reading „Ziua Brâncuşi celebrată la Cluj-Napoca. „Brâncuşi a sculptat zborul, nu pasărea”” →