Rexlibris Media Group: COMUNICAT DE PRESA DIN PARTEA ACADEMIEI ROMÂNO-AUSTRALIENE

EVENIMENT EDITORIAL DEDICAT IUBITORILOR DE POEZIE ROMÂNEASCĂ CARE LOCUIESC ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII, CANADA, AUSTRALIA, NOUA, ZEELANDĂ, MAREA BRITANIE

De curând a apărut în Statele Unite ale Americii și Australia (dar și în alte țări din mediul anglo-saxon cum ar fi Marea Britanie, Canada sau Noua Zeelandă – ultimile prin platformele Amazon și TheBookDepository) volumul „Romanian Poetry from its Origins to the Present/Poezia românească de la origini și până în prezent” – publicată de Australian-Romanian Academy for Culture. Antologator și traducător principal este Daniel Ioniță, asistat de Pr. Dr.Daniel Reynaud, Dr. Adriana Paul și Eva Foster.

Acest grup „recidivează” de la mare distanță geografică față de ultimul lor success, care a fost volumul „Testament – 400 de ani de poezie românească/400 Years of Romanian Poetry” (Editura Minerva, București), volum căruia i-a fost acordat premiul pentru traducere (din limba română într-o limbă strănă) „Antoaneta Ralian”,  decernat de Târgul de Carte Gaudeamus în Noiembrie 2019.

Daniel Ioniță și echipa lui au mai produs în 2018, împreună cu Maria Tonu, și sub sigla editurii MediaTon din Toronto, Canada – volumul „Basarabia Sufletului Meu/The Bessarabia of my Soul”, o reprezentare a unor poeți semificativi, de limbă română, din Republica Moldova.

„Romanian Poetry from its Origins to the Present” este de fapt o re-prezentare, cu mici schimbări, pentru cititorii din afara României, a volumului deja menționat, „Testament – 400 de ani de poezie românească” – pe care editura Minerva din București, sub îngrijirea redactorului șef Ana Munteanu, l-a publicat și îl promovează și distribuie în România.

Ca o scurtă trecere în revistă pentru cititorii din afara României, după cum sugerează titlul, volumul începe cu ceea ce reprezintă probabil perioada primelor poeme în limba română – poeme „dinainte să existe poeți” (cum bine a caracterizat acest fapt scriitorul Lucian Vasilescu) – baladele anonime „Miorița” și „Baladă Maramureșană”, și  continua apoi cu primele poeme oficial publicate în limba română – eșantioane din „Psaltirea lui Dosoftei”,  din poemele lui Ienachiță Văcărescu, Ioan Budai Deleanu (este prezentat tot cântul IX din „Țiganiada” – călătoria lui Parpanghel în iad!), Elena Văcărescu, preclasici precum Ion Heliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu sau Vasile Cârlova.

Bineînțeles că mare parte din volum este ocupat de „clasicii” (în sensul larg al cuvântului) poeziei românești. Amintim, printre alții, pe Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexadru Macedonski, Ion Minulescu, George Coșbuc, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Magda Isanos, George Bacovia, Ion Barbu, Nicolae Labiș. Dar nici poeții de avangardă/suprarealiși sau moderniști nu sunt neglijați – cum ar fi Ion Vinea, Ilarie Voronca, Tristan Tzara, Max Blecher, sau Benjamin Fondane (B. Fundoianu).

Următorul grup, ca reprezentare și spațiu, este bineânțeles rezervat semificativei generații – pentru poezia românească – a anilor 60-70, din care menționăm: Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu, Radu Gyr, Marin Sorescu, Ion Caraion, Nina Cassian, Nora Iuga, Leonid Dimov, Romulus Vulpescu, Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu, Ileana Mălăncioiu, Irina Mavrodin, George Țărnea, Petre Stoica, Dan Verona, Constanța Buzea, Cezar Baltag.

Dintre numele contemporane mai cunoscute nu lipsesc  Adrian Popescu, Ioan Es Pop, Mircea Cărtărescu, Lucian Vasilescu, Angela Marinescu, Marta Petreu, Horia Bădescu, Florin Iaru, Liliana Ursu, Cristian Popescu, Ion Stratan, Aurel Rău, Emil Brumaru, Ioana Crăciunescu, Octavian Soviany, Daniela Crăsnaru, Liviu Ioan Stoiciu.

Dar editorii și-au luat riscuri în a promova și poeți relativ „recenți” (unii mai tineri alții mai puțin…) –  menținăm doar câțiva: Adela Greceanu, Miruna Vlada, V.Leac, T.S. Khasis, Marius Ianuș, Ciprian Măceșaru, Ania Vilal, Teodor Dună, Claudiu Komartin, Ruxandra Cesereanu, Hana Botta, Eva Precub, Diana Geacăr, Vasilica Ilie, Simona Popescu, Traian Furnea, Camelia Radulian, Robert Șerban, Magda Cârneci.

Continue reading „Rexlibris Media Group: COMUNICAT DE PRESA DIN PARTEA ACADEMIEI ROMÂNO-AUSTRALIENE”

Rexlibris Media Group: COMUNICAT DE PRESĂ DIN PARTEA PRM CLUJ

În cursul zilei de 19 august 2020, parte din suflarea clujeană care nu e plecată în vacantă aștepta cu interes să afle cine sunt candidații în competiția electorală locală din acest an. Ei bine, la ora ora 16:30,  deschizând una dintre paginile media presupusă “bine informată”

(https://media9.ro/11-contracandidati-pentru-emil-boc-un-bucatar-vrea-locul-actualul-primar-sondaj/), potențialul votant avea să se lovească de aceeași ignoranță sau rea credință din partea mesagerului media. Lista candidaților la Primăria Cluj-Napoca este incompletă.

Fiindcă oficial lipsesc nume de la partide care par a nu conta nici pentru media, nici pentru cei deja bine “înscăunați” de 16 ani încoace. 27 septembrie, o dată extrem de controversată pentru o competiție ce pregătește viitorul Parlament, se arată ca o fată crescută la pension și aruncată în stradă să-și câștige pâinea.

Partidul România Mare (PRM) nu a pierit. Partidul România Mare a renăscut, asemenea păsării Phoenix, din propria-i cenușă, suficientă ca să contureze harta istorică a nației române.

Acum, PRM este o echipă întinerită care crede în valorile românești și păstrarea identității culturale. Simte românește și crede cu adevărat în tot ceea ce este românesc!

Continue reading „Rexlibris Media Group: COMUNICAT DE PRESĂ DIN PARTEA PRM CLUJ”

Al. Florin ŢENE: Comunicat privind sărbătorirea Limbii Române din 31 august 2020

În organizarea revistei internaționale STARPRESS și sub egida Ligii Scriitorilor

Epidemia Coronavirus 19 nu împiedică sărbătorirea Limbii Române

 

În veacurile în care s-a format Limba noastră, dulce ca mierea, odată cu poporul român, a trecut prin sute de epidemii și nu a dispărut, românii au păstrat-o în vorbirea curentă și în folclorul nostru.În urmă cu 9 ani, la inițiativa regretatului scriitor Corneliu Leu, alăturându-se Ligya Diaconescu și Al.Florin Țene, s-a depus un memoriu, semnat de cei trei, ca în 31 august să se sfințească, prin sărbătorire, Ziua Limbii Române.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, preluată de la inițiatori de senatorului PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”. Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2011 adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

În această zi va fi arborat drapelul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice.

În 2011 Ziua Limbii Române s-a sărbătorit pentru prima oară în Bucegi, lângă Babele, unde au participat  Corneliu Leu și Ligya Diaconescu. Și de atunci revista STARPRES, sub egida Ligii Scriitorilor au organizat Ziua Limbii Române în diferite orașe ale țării, începând cu stațiunea Jupiter și sfârșind cu Olănești, unde au răsunat poezii ale scriitorilor români din țară și diasporă, cântece și jocuri populare, dar și comunicări tematice susținute de exegeți români.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Comunicat privind sărbătorirea Limbii Române din 31 august 2020”

REVISTA UZP NR. 18. PRESA PROFESIONISTĂ, LA APEL

Revista UZP este una dintre foarte puținele publicații tipărite din Europa care abordează strict problematica mass media, în toate valențele și segmentele ei. Combinație fericită între un conținut dens și o prezentare grafică distinctă, ediția cu numărul 18 prezintă din nou, din alte unghiuri, felul în care presa profesionistă se prezintă la apelul vremurilor, oricât de complicate.

Pornind de la oglindirea activității Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, cea mai mare organizație de breaslă din țară, Revista UZP nr. 18 punctează, în materiale relevante, felul în care activitatea Uniunii leagă ramurile jurnalismului profesionist din țară și din Diaspora într-un arbore enorm care cuprinde munca și vocația tuturor jurnaliștilor care sunt membri ai organizației. Sunt reflectate Premiile și premianții pe anul 2019 care au câștigat concursul profesional „ACTA non verba”, Seratele „Eminescu, jurnalistul”, cu toată încărcătura lor de tradiție a împletirii jurnalismului profesionist cu creația și cu valorile naționale, cele mai recente apariții în Editura UZP, cărți de ecou în tabloul complex al culturii din România, publicațiile editate de membrii UZPR care și-au dăruit toată puterea și priceperea unui act jurnalistic la cele mai înalte standarde. Nu lipsesc materialele polemice, aplicate, implicate, cum este cel al președintelui Doru Dinu Glăvan, care vorbește, de pe cea mai înaltă poziție a organizației, despre provocările, dar și despre forța jurnalismului care își respectă deontologia, valorile și principiile.

Continue reading „REVISTA UZP NR. 18. PRESA PROFESIONISTĂ, LA APEL”

Comunicat de presă – Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România

Premiile UZPR pe anul 2019, „ACTA non verba”
Distincţii pentru jurnalismul la cele mai înalte standarde

Într-o atmosferă cu totul specială, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România acordat, în cadrul unei festivităţi online, Premiile pentru activitatea din anul 2019 a jurnaliştilor care au participat la concursul „ACTA non verba”. Juriul, alcătuit din personalităţi ale mass-media, a distins cele mai bune producţii jurnalistice din toate segmentele profesionale, care certifică, o dată în plus, standardele înalte la care profesează membrii Uniunii.

PUBLICAŢII – REVISTE – CARTE

Printre nenumăratele faţete prin intermediul cărora se exprimă jurnaliştii, publicistica se află la loc de frunte. Chintesenţă a discursului profesional, segmentul PUBLICAŢII – REVISTE – CARTE a prilejuit acordarea Premiilor UZPR unor profesionişti dedicaţi.

DUMITRU BUŢOI

Coordonator şi fondator al periodicului ,,Petrolistul” (1983-2015), fondator şi redactor şef al „Jurnalui Juridic”, redactor şef şi fondator al revistei de cultură ,,Luceafărul de Vest, Dumitru Buţoi publică materiale de presă cu un larg caracter social, însumând însemnări, reportaje, interviuri, portrete, realizând şi o importantă operă publicistică, în volume ca „Oamenii aurului negru”, ” Oameni şi destine”, 1999,” Oameni, foc şi apă”, „Septembrie de vis”, „Oameni şi miracole”, „Oameni şi amintiri”. Dumitru Buţoi a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru lucrările din Almanahul UZPR, 1919-2019.

ANA-CRISTINA POPESCU

Fondator şi redactor-şef al revistei online „În bătaia peniţei”, din Caransebeş, Ana-Cristina Popescu scrie permanent la ziarul „Caraş Severinul în şapte zile” şi colaborează frecvent cu diferite publicaţii: „Vatra Veche”, „Izvoare codrene”, „Mărturii maramureşene”, „Constelaţii Diamantine”, „Confluenţe Literare”, „Literatura de azi” sau „Agora Literară”. A publicat până în prezent 25 de volume de publicistică, teatru, romane, poezie, antologii şi o lucrare monografică despre localitatea Oţelu Roşu, primind Premiul. „ACTA non verba!” pentru volumul „Din tiparniţele presei”.

CORNEL CEPARIU

Cu o activitate remarcabilă în cadrul publicaţiei băcăuane ,,Context”, jurnalistul este o personalitate a presei din Bacău şi in ţară. Efervescenţa sa creatoare este legată de unele dintre cele mai cunoscute publicaţii, Almanahul de vară şi cel de iarnă ale revistei „Context”, precum şi de Almanahul anual ,,Sportul băcăuan”, printre puţinele de asemenea gen din România. Cornel Cepariu a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru activitatea jurnalistică la publicaţiile din Bacău, cunoscute şi apreciate în ţară şi peste hotare.

ŞTEFAN RADU

Jurnalist care care consideră că echipa din care face parte la revista „Context” şi Almanahul UZPR din Bacău este o adevărată „şcoală de presă”, Ştefan Radu adaugă de fiecare dată, prin articolele sale, încă o tuşă de profesionalism la imensa arie de cuprindere pe care o acoperă UZPR, vădindu-se un jurnalist pasionat, echilibrat, echidistant şi cu o reputaţie solidă. Pentru activitatea sa în cadrul Almanahului UZPR din Bacău, Ştefan Radu a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!”.

VICTOR EUGEN MIHAI – VEM

Reperele profesionale ale lui Victor Eugen Mihai, cunoscut în lumea presei şi a expoziţiilor internaţionale care i-au recompensat munca drept VEM, au o importantă componentă jurnalistică, cu atât mai relevantă cu cât caricatura de presă este o specie complexă, care cere un cumul de calităţi pe care VEM le demonstrează din plin. Desenele celui care este organizatorul Salonului Umorului Bacău, concurs internaţional de caricatură, au fost publicate în ziare, reviste şi cataloage din peste 50 de ţări şi au primit un mare număr de disticţii în ţară şi în străinătate.Victor Eugen Mihai – VEM a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru promovarea Uniunii în cadrul expoziţiilor de caricatură din ţară şi străinătate.

PRESĂ SCRISĂ

Componentă centrală a mass-media, presa scrisă este un segment profesional care cumulează în actul jurnalistic vaste cunoştinţe, altruism, pricepere, pregătire continuă şi pasiune pentru aflarea adevărului şi informarea publicului. Toate aceste calităţi vădite în materale de presă au stat la baza acordării Premiilor UZPR pe anul 2019.

DUMITRU ŢIMERMAN

În cei peste 30 de ani de activitate jurnistică, Dumitru Ţimerman, licenţiat în presă scrisă, jurnalist de radio şi televiziune, s-a dovedit un redactor de forţă, care şi-a pus amprenta asupra unui mare număr de publicaţii din Satu Mare. De-a lungul anilor, materialele sale au relevat, au inspirat, au reflectat şi au cuprins toate ariile de interes jurnalistic. În prezent este colaborator la ziarul „Gazeta de Nord-Vest” şi la televiziunea NORD VEST TV, din Satu Mare, continuând să fie un reper pentru jurnaliştii din ţară. Dumitru Ţimerman a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru materialele de presă din „Gazeta de Nord-Vest”.

VASILE VULPAŞU

Unul dintre jurnaliştii cei mai apreciaţi din Strehaia, Vasile Vulpaşu, este fondator şi director al ziarului independent judeţean „Informaţia de Strehaia”. Critic literar profund, publicist şi scriitor, Vasile Vulpaşu a reuşit să edifice o operă complexă, din postura de redactor, redactor-şef, precum şi colaborator la peste 50 de publicaţii din întreaga ţară. Remarcat în presă ca un jurnalist cu vastă experienţă, Vasile Vulpaşu continuă să activeze intens pentru creşterea prestigiului presei româneşti, Premiul UZPR „ACTA non verba!” fiindu-i acordat pentru articlele din „Informaţia de Strehaia”.

MIRON MANEGA

Jurnalist cu voce inconfundabilă, scriitor şi publicist de marcă, Miron Manega a scris peste 2.000 de articole la publicaţii reprezentative pentru presa românească – „Evenimentul Zilei”, „Naţional”, „Jurnalul Naţional”, „Săptămâna Financiară”, „Finanţiştii”, „Cuvântul Liber”, „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Baricada”. Cunoscut pentru raportarea sa la modelul Mihai Eminescu, Miron Manega activează neobosit, prin intermediul unui demers jurnalistic distinct, reflectat pe deplin în publicaţia „CERTITUDINEA”, pe care a fondat-o şi o susţine din anul 2017 şi pentru care a fost distins cu Premiul UZPR „ACTA non verba!”.

LIVIA CIUPERCĂ

Redactor literar la revista „Constelaţii diamantine”, din Craiova, Livia Ciupercă activează în Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, precum şi în Asociaţia Română de Istorie a Presei. Colaborator reputat al unui mare număr de publicaţii din ţară şi de peste hotare, jurnalista are o bogată activitate, ce include cărţi, scenarii dramatice, articole de presă. Juriul UZPR a decis acordatea Premiului „ACTA non verba!” Liviei Ciupercă pentru piesa de teatru „UZP 100”.

TELEVIZIUNE

Domeniu al presei care are un impact major asupra publicului, televiziunea cere profesioniştilor din domeniu putere de convingere, capacitate de concentrare, rezistenţă şi cunoştinţe profesionale complexe. Oamenii de televiziune care au reuşit să se remarce prin producţii de excepţie în anul 2019 au fost selectaţi pentru acordarea Premiilor UZPR.

NICOLAE DINESCU

Preşedintele Societăţii Culturale „Anton Pann”, coordonatorul Facultăţii „Spiru Haret”, directorul Academiei Olimpice Române, Filiala Vâlcea, preşedinte al Asociaţiei „Veteranmont România”, Filiala Vâlcea, Nicolae Dinescu are o impresionantă carte de vizită pe domeniul sportiv şi o vastă experienţă ca jurnalist şi realizator de emisiuni de televiziune. Pentru activitatea sa în cadrul postului Vâlcea1 TV, Nicolae Dinescu a primit Premiul „ACTA non verba!”.

SORIN BURTEA

Jurnalist de televiziune binecunoscut, Sorin Burtea a realizat sute de reportaje şi emisiuni economico-sociale, inclusiv pentru radio, a coordonat producţii care au devenit repere în domeniu – „Reflector”, „Economia încotro?”, „Studioul economic”, „Ziua de mâine” – care au adus cote de audienţă record sau campanii tv de mare impact în opinia publică, precum „Învinge apele!”, din emisiunea „Interes general”, şi „Solicitaţi bonul fiscal!”, de pe TVR 1. Apreciat pentru profilul său profesional puternic, Sorin Burtea a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru emisiunea „Investiţi în România”, de la TVR1.

PETRU FRĂSILĂ

Exponent al felului în care jurnalismul poate potenţa orice pregătire profesională din alt domeniu, Petru Frăsilă şi-a pus o amprentă deosebită asupra breslei jurnaliştilor, ca fondator şi conducător al unor entităţi media de anvergură, dintre care se remarcă „TeleMoldova Plus” Iaşi, cu emisie, în prezent, în 14 judeţe din ţară şi în Chişinău. Petru Frăsilă a primit Premiul „ACTA non verba!” pentru emisiunea „La un ceai cu Petru Frăsilă”, la „TeleMoldova Plus”, Iaşi

PRESA ONLINE

Considerate o poartă largă pentru accesul la materialele de presă profesionistă a cât mai multor cititori, media online au cucerit domeniul cu forţa şi viteza cu care se mişcă întreaga societate, şi implicit informaţia, în era tehnologiei „pe repede înainte”. UZPR a premiat cele mai relevante materiale de presă online din anul 2019.

ŞERBAN-PETRU CIONOFF

Condei remarcabil, personalitate implicată în comunitate şi în societate, un glas cu ecou deopotrivă în breasla jurnalistică, precum şi în opinia publică, Şerban-Petru Cionoff a activat cu determinare în cadrul unor publicaţii ca „Universitas”, „Scînteia tineretului” sau „Dimineaţa”, accentând teme de cel mi larg interes în materiale de certă valoare jurnalistică. Pentru realizările sale în cadrul publicaţiei „Jurnalul Naţional”, Şerban-Petru Cionoff a primit Premiul UZPR „ACTA non verba!”.

AL. FLORIN ŢENE

Membru corespondent al Academiei Americano-Română şi al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada, voce distinctă a presei din România, jurnalistul a editat numeroase lucrări de importanţă publică şi a înfiinţat „Liga Scriitorilor din România”, care are 30 de filiale în ţară şi 12 în străinătate şi care editează 15 reviste în care se promovează literatura română autentică. Este fondatorul revistelor „Agora Literară”, „Regatul Cuvintelor”, „Constelaţii diamantine”, „Scurt circuit oltean” etc. A publicat circa 6.000 de articole de critică literară, anchete sociale şi economice şi a fost distins cu Premiul „ACTA non verba!” pentru revistele online „Logos şi Agape” şi „Confluenţe literare”.

Continue reading „Comunicat de presă – Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România”

Comunicat de presă – Regal Literar

În aceste vremuri marcate de conflicte subtile ale lumii noastre și cu amenințări în tot ceea ce poate defini educația prin pierderea culturii, a identității și a tradițiilor ca identificare a etniei, cădem de acord, cei care am promis pe întreg totul că vom apăra adevărul și vom muri pentru adevăr, să aducem în fața iubitorilor de cultură și literatură, antologii care se doresc a păstra spre neuitare autorii incluși, creațiile și darurile lor către orice percepție. Regal Literar reprezintă ultimul curent de creație pe care românii îl abordează din anii 2000.

Autori de toate vârstele sunt incluși în aceaste antologii ale creațiilor literare contemporane la care noi am visat să existe și să se promoveze neîncetat publicului român a cărui fundație este construită din valorile ce vor triumfa etern: dragostea, arta, adevărul și bunătatea necondiționată. Așa cum axis mundi face legătura între lumea creată și lumea necreată, arta face legătura între noi toți, oameni ce trăim pe Pământ și ne dăruim cu trupul și sufletul misiunii intuitive cu toată rațiunea umană – aceea de a ajunge în cer. Indiferent unde se află cerul, centrul lumilor, Agartha sau raiul promis pocăiților, tot ceea ce avem și toată bucuria noastră stă în arta și dragostea pe care le naștem și le împărtășim aici, pe Pământ. Și acestea sunt incontestabile daruri ale divinului sau poate chiar parte din el, neputând nimeni, niciodată, să considere dragostea sau arta că fiind simțiri, acte sau manifestări păcătoase.

Ne putem uni și putem întinde o mână spre a-i ajuta pe cei ce nu pot înțelege, simți și vibra atunci când sunt în centrul unui profund manifest și proces artistic, fie acesta muzical, teatral, literar sau de altă natură.
Să începem să arătăm celor neputincioși, trimiși pe drumuri ale pustietății de către maleficul omenesc și supra-omenesc, universal și non-universal; că viața este o explozie de stări, emoții și vibrații coordonate de artă și de dragoste. Cu toată plăcerea de a dărui, sperăm ca acest proiect să vă aducă procesul de catharsis de care aveți nevoie în urma ultimelor învățături, înțelegeri, credințe și speranțe.

Regal Literar este un proiect cultural care își propune publicarea de antologii ce cuprind creații literare ale scriitorilor contemporani. Antologiile proiectului Regal Literar se vor publica o dată pe an cu menționarea numărului ediției. De asemenea, creații literare – eseuri, proză și poezie, vor apărea și pe platforma digitală a proiectului.
Fondatorii își propun a decerna premii autorilor de literatură în fiecare an, în semn de recunoștință și apreciere pentru contribuțiile aduse culturii și societății din care aceștia fac parte. În cadrul proiectului va activa și un cenaclu care îi va purta numele din care vor face parte autori ce vor trimite solicitări de înscrieri.
Mai multe informații la adresa de e-mail :regal.literar@yahoo.com.

Coordonatori:

Claudiu Dumitrache

Alexandru-Eusebiu Ciobanu

Stefan Lucian Muresanu

 

Revista SOLITUDINEA: Comunicat de presă – Liviu Antonesei, director onorific al revistei ,,Solitudinea”

Scriitorul, cercetătorul, publicistul și profesorul universitar Liviu Antonesei a onorat invitația membrilor redacției de a deveni director onorific al revistei ,,Solitudinea”.

 

Domnul Liviu Antonesei s-a născut la 25 aprilie 1953 în satul Vlădeni, județul Iași. Este scriitor, cercetător ştiinţific, jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune. De asemenea, este profesor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, titular al mai multor rubrici la publicaţii din ţară şi din SUA, Canada, Franţa și realizator de emisiuni la Radio Iaşi şi Antena 1 Iaşi.

 

A debutat în 1988 cu „Semnele timpului” şi a publicat zeci de volume de literatură şi despre literatură: poezie, proză, eseuri. Printre creațiile sale se numără și „Căutarea căutării”, Editura Junimea, 1990, „Apariția, dispariția și eternitatea Eonei”, Editura Paralela 45, 2007, cea mai recentă apariție a sa fiind  volumul de poezii „Ajungă morții măreția ei”, Editura Junimea, 2020.

 

Pe aceasta cale, întregul colectiv de redacție al revistei dorește sa își exprime mulțumirea față de atenția acordata.  

 

Pentru mai multe informații,

Gabriela NEGRU-VODĂ

Secretar general și recenzor al revistei ,,Solitudinea”

revistasolitudinea@gmail.com

https://revistasolitudinea.wordpress.com/

București, 23 aprilie 2020

Revista Solitudinea -Comunicat de presă – Oglinda lui Prier (antologie online)

„Solitudinea” – revista tineretului literat lansează antologia de poezie online „Oglinda lui Prier”, proiect coordonat de:

  • Alexandru-Eusebiu Ciobanu (fondator ,redactor-șef și prim-coordonator al cenaclului online „Solitudinea” );
  • Iuliana Pașca (secretar general, coordonator al cenaclului online ”Solitudinea”);
  • Ionuț Dumitru ( redactor de evaluare, coordonator al comisiei de evaluare, coordonator al cenaclului online ”Solitudinea”)

și evaluat de:

  • Alexandru-Eusebiu Ciobanu (fondator ,redactor-șef și prim-coordonator al cenaclului online „Solitudinea”);
  • Iuliana Pașca (secretar general, coordonator al cenaclului online ”Solitudinea”);
  • Ionuț Dumitru (redactor de evaluare, coordonator al comisiei de evaluare, coordonator al cenaclului online ”Solitudinea”);
  • Keresztesi Zsolt Albert (coordonator al cenaclului online ”Solitudinea”);

Doritorii pot participa gratuit, fiecare având dreptul până la 4 pagini, în care să se regăsească și o scurta prezentare, materialele care nu sunt selectate pentru proiect, se vor publică în  revistele din diaspora.

Va așteptam cu textele pe  adresa:

revistasolitudinea@gmail.com

cu menționarea ”proiect”,

pana la data de 18.04.2020.

***

Continue reading „Revista Solitudinea -Comunicat de presă – Oglinda lui Prier (antologie online)”

Rexlibris Media Group – COMUNICAT DE PRESĂ: „DE TREI ORI FEMEIE” LA BUCUREȘTI

Seducătorul spectacol DE TREI ORI FEMEIE la TEATRUL DE ARTĂ din București

Asociația Culturală LIBRIS Brașov vă  invită sâmbătă, 22 februarie a.c., la Teatrul de Artă din București (Strada Sfântul Ștefan, nr.21, sector 2) să vizionați de la ora 19:15, spectacolul „DE TREI ORI FEMEIE”,  un seducător ONE WOMAN SHOW… DESPRE BĂRBAŢI cu și pentru FEMEI! cu minunata actriță CLAUDIA MOTEA, regia și concept spectacol, LUCIAN SABADOS.

Două monoloage comico-dramatice scrise de Aldo Nicolaj pentru actriţă, plus alte câteva consideraţii adiacente subiectului constituie substanţa teatrală super ofertantă a spectacolului nostru.

 

Stupina şi Debitul de tutun aşezonate cu fragmente disparate din alte două monoloage compun o posibilă vivisecţie a Femeii etalon, în cazul nostru actriţa, asupra conceptului şi modelului contemporan masculin (tot etalon… şi el).

 

Emoţie, poveste, suspans, viaţă în direct, lacrimi, răzbunare, comic grotesc dar şi multă, multă OMENIE, sunt ingredientele favorite şi câştigătoare (credem noi), ale celebrului moralist şi portretist al Femeii Universale de după cel de al doilea razboi mondial, Aldo Nicolaj. Continue reading „Rexlibris Media Group – COMUNICAT DE PRESĂ: „DE TREI ORI FEMEIE” LA BUCUREȘTI”

COMUNICAT din partea Asociaţiei Jurnaliştilor Români de Pretutindeni

Concursul deschis pentru jurnalişti, organizat de Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP), în noiembrie/decembrie 2019, cu tema „30 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989” s-a încheiat. Criteriile de selecţie a premianţilor au fost: respectarea temei, a ortografiei limbii romane, a originalităţii, a talentului jurnalistic şi a opiniei personale.

 

După selecţia făcută, vă informam că doi jurnalişti s-au încadrat în cerinţele profesionale.

Astfel:

Locul I: „Memoria inimii”, autor: Al. Florin Tene ;

Locul II: „Diversiunea”, autor: Maria Vesa Aursulesei

 

Multumiri autorilor pentru participare!

Felicitari castigatorilor!

 

Va dorim mult succes pe mai departe si La multi ani!

 

Presedinte AJRP

Secretariat AJRP