Anatol COVALI: Recapitulare

Recapitulare

 

Să recapitulăm ce au făcut
toţi comuniştii care-au fost în frunte
şi care-s vinovaţi că ne-am zbătut
şi-am suferit în vremuri aspre, crunte.

 

Au aservit şi ţară şi popor
unor străini barbari veniţi de-aiurea,
care văzând în jur cozi de topor
i-au pus să-i taie patriei pădurea.

 

Dorind să fie domni, şi-au omorât
şi fraţii şi părinţii şi nepoţii,
vârându-se în crime pân` la gât,
fiind părtaşi şi vinovaţi cu toţii.

 

Erau analfabeţi şi nu puteau
ca să suporte oamenii cu carte
ce prin prezenţa lor îi umileau
şi-atunci cu ură i-au trimis la moarte.

 

S-au instalat în vile, alungând
proprietarii dezbrăcaţi în stradă,
doar în câteva clipe ajungând
dintr-un gunoi infect,protipendadă.

 

I-au obligat cu forţa pe ţărani
să-şi dea comoara ce mai preţioasă,
pământul sfânt, şi doar în câţiva ani
au spulberat a ţărănimii clasă.

 

Au construit uzine care-au fost
ghetouri unde biata ţărănime
era pusă la muncă fără rost,
primind tot timpul nişte lefi infime.

 

Ca nimeni să nu-ncerce un protest
au instalat în ţară prin teroare
un nou ev mediu jalnic şi funest
ce l-a-ntrecut pe primul ca oroare.

 

Dorind să fie numai ei stăpâni
au alungat din ţară Monarhia,
care dintotdeauna la români
a fost la fel de sfântă ca şi glia.

 

Şi s-au suit pe tronul ei trufaşi,
convinşi că tot ce vor li se cuvine,
în timp ce ei erau doar nişte laşi
ce se.nchinau unei puteri străine.

 

Inculţi şi idioţi au tăbărât
cu furie dementă pe Cultură,
căci le stătea lumina ei în gât
şi-i îngheţa superba ei căldură.

 

Au vrut să fim egali,când ei erau
mereu de-asupra noastră cu trufie,
fiindcă în timp ce dânşii huzureau
noi ne zbăteam în cruntă sărăcie.

 

Ne-au obligat să facem din ei cult,
să ne-nchinăm la ei ca la icoane.
Nemulţumiţi doreau mereu mai mult,
iar noi le-ndeplineam orişice toane.

 

Au construi cazărmi în care-am stat
în frig şi-n întuneric ca în peşteri,
cu care peste tot s-au lăudat,
că-n laude au fost întruna meşteri.

 

Atei fiind s-au năpustit turbaţi
ca să dărâme sfintele biserici
şi groaznic e că au fost ajutaţi
şi de trădarea unor josnici clerici.

 

Cinczeci de ani am stat cu toţi aici
ca-n cea mai odioasă închisoare,
răbdând pe-obraji al umilinţei bici,
călcaţi fără de milă în picioare.

 

Am suportat ca un hidos cretin
şi cea mai mizerabilă cretină
să terfelească-al nostru sfânt destin,
să pângărească nobia-i lumină.

 

Pe-acest tiran,pe-acest cumplit infam
încep acum să îl regrete unii !
Îl plâng cei care-au stat în al lui ham,
doar profitorii , proştii şi nebunii.

 

Prea am iertat uşor, prea des uităm
întruna de la mână pân` la gură
şi pe călăii noştri îi lăsăm
să ne distrugă cu-a lor cruntă ură.

 

După ce ani în şir tristul noroc
ni l-au spurcat în cloaca lor murdară,
le-ngăduim acum să-şi bată joc
de noi şi de această sfântă Ţară !

 

Atuncea va fost frică. Dar acum ?
De ce tăceţi,de ce răbdaţi întruna
ca pe al vieţii voastre jalnic drum
să tropăie cruzimea şi minciuna ?

 

Chiar nu vedeţi că tot aceiaşi sînt,
că şi-au schimbat doar blana peste noapte,
că n-au nici azi în ei nimica sfânt
şi că miros de sânge-ale lor fapte ?

 

Iertaţi de vreţi. Dar nu uitaţi că ei
sunt cei ce v-au adus în starea asta,
că aceşti cruzi şi ticăloşi mişei
întruchipează pe deplin NĂPASTA !

1993

————————————–

Anatol COVALI

București

Maria LEU: Triunghiul iubirilor

Triunghiul iubirilor

 

O latură tu,
o latură eu,
o latură ea
în unghiuri: iubire,
disperare,
dispreț.
Compasul îmi face un cerc,
să nu mai am unghiuri și brusc raza începe să se-nvârtă.
Vârtej.
eu, tu, ea.
Timpul se scurge prin clepsidra plină de lacrimi.
Nisipul n-a mai fost nisip,
a fost durere.
Jos în adâncuri ne regăsim,
fericiți și incompleți.
Sădim triunghiuri.
pe-o latură tu,
pe-o latură eu,
pe-o latură noi.

———————

Maria LEU

10 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Tablou votiv

TABLOU VOTIV

 

Vântul, care se lăsa sub deal,
mătura poteca-ntortochiată,
un amurg de toamnă ireal
dezlega uitarea dintr-odată.

 

Din trecutul ce părea lăsat
la o margine de gând precară
ajungeau pe umbre de păcat
dorurile-n strune de vioară.

 

Acordate într-un triolet,
aduceau în cuget neuitarea,
cu bemoli pictați în violet
căutând în inimă trădarea.

 

Iar diezii fără portativ,
răscolind iubirile rebele,
cu o tușă de tablou votiv
mă legau în visurile mele.

———————————————–

Corneliu NEAGU

10 octombrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Pădurea, vioara sufletului

Pădurea, vioara sufletului

 

În genunchi îți cer iertare, pădure,
Ai fost fără milă răpusă de secure
Şi la străini pe nimica vândută,
Erai comoara țării, de noi crescută

 

Pădure,tu mi-ai lăsat testament,
Vioara, cel mai prețios instrument,
Când o asculți ştii ce-i fericirea,
Căci, ea-ți sădeşte-n suflet iubirea

 

Cântă lemnul tău în a mea vioară,
Vibrează pădurea în a ei cutioară
Suspină bradul, carpenul, paltinul
În muzica esențelor tale e divinul

 

Ce suflet negru, rău te-a doborât,
Muntele acum e golaş, posomorât,
Nici pasarea nu o mai auzi cântând
Animalele nu te mai sperie, urlând

 

Vioara suspină după tine, pădure,
Muzica ta, câtă durere să-ndure?
Înalță la Dumnezeu o rugă fierbinte
Să-i redea românului pădurile sfinte

–––––––––––

Alexandra GĂLUȘCĂ

3 octombrie, 2018

Imagine – sursă internet

Mariana Zorița TURDA: Dacă ai fi…

DACĂ AI FI

 

Dacă ai fi…
Un grăunte de nisip,
Te-aș purta…
În buzunarul de la piept !
Dacă…ai fi fluture,
Te-aș prinde…și
Te-aș așeza gingaș
În cositele mele !
Dacă ai fi stea
Te-aș simții
În privirea ochilor mei !
Dacă floare…ai fi,
Ți-aș spune mac…și
Ai fi culoarea buzelor mele !
Iar,dacă…ai fi sânge
Mi-ai curge prin vene
Și mi-ai umple inima…
De tine !
Dar tu,tu ești tot…
Și…mai mult de tot
Și pot…și vreau
Să strig universului…
Că mi -e dor…
Mi-e tare dor !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

Sarmato PC.IT.

21.12.2015

 

Dan-Obogeanu Gheorghe: Noapte cu inima de Rai

Noapte cu inima de Rai

 

Noapte cu inima de Rai,
Din Cerul în care te-ai născut,
Stelelor Lumină sa dai
Şi lumii iubire de-mprumut

 

Să zbori ca vântul prin campie
Cu aripi din flori de cireş,
Pe munţi zăpada să învie
În albul mătăsii să te ţeşi.

 

Să-ţi scapi şi trupul de robie,
Iar inima să-ţi scape de dor,
Să te reverşi în poezie
Ca ploile din vara cu nor

 

În nopţile în care Cuvântul
Şopteşte cu aştrii în poezii
Mai scrie pe boltă Legământul
În strofe de ploaie cu stele vii.

 

Să laşi în urmă durerea
Ca vântul s-o ducă în patru zări,
Din noaptea de Rai îţi iei puterea
De-a ferici o mie de ţări…

 

Cununa să-ţi fie Lumina Divină
Şi dintr-o rază să-ţi faci veşminte,
Aşa-ţi vei duce o viaţă senină…
Iubirea e Rai peste morminte!

………………………………..
Noapte cu inimă de Rai
Iubirii luceferi în zori să-i dai!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

10 octombrie, 2018

Daniel BARBU: Chemare!

Chemare!

 

Îmi cheamă cerul marea oglinda între zări,
Când viața mea în taină se trece pe-ndelete!
Și mă îngheț în ploaia ce curge-n dulci fiori
Hrănind cu seva vieții golitele schelete…

 

Îmi cheamă timpul clipa-n adâncul efemer,
Când port cu mine-n taină un ultim chip cu dor!
Și într-un colț din suflet sunt vise ce nu pier
Trăite-ntr-o poveste de gânduri ce nu mor…

 

Îmi cheamă lutul carnea mă cumpără eternul,
Când a mea rugă stearpă mă-nchide în abis!
M-ascund în a mea scoică când mă arde infernul
Cu norul ce mă vărs mă răspândesc în vis…

 

Să nu las să se stingă iubirile cu noi,
Îți cumpăr fericirea cu lacrimi nevărsate…

——————————

Daniel BARBU

10 octombrie, 2018

Costache NĂSTASE: Frumoasa fată

FRUMOASA FATĂ

 

Zeiță pe alei trecând
Un deliciu pe retină,
Rămâi în inimă și-n gând,
Stârnești dorință, patimă

 

Ten alb, coajă de mesteacăn,
Rotunjimi de lună plină,
Pas de căprioară, sprinten,
Feerie de lumină.

 

Și în dorința mea-mbrăcată
Ca într-o rochie de bal,
Ravisantă, delicată
Ești pentru mulți un ideal.

 

Adoratori la fel ca mine
Ți-admiră mersul, părul, ochii
Însă depinde doar de tine
Pe cine vrei să îți apropii.

 

Cu farmecul pe care-l ai
Și cu dorința ce te-mbracă,
Cu ochi verzi, cu păr bălai
Tu nu vei fi nicicând săracă.

 

Și cu prestanța de regină,
În cartea dragostei tu ești
O luminoasă pagină,
O eroină din povești.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

10 octombrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Lipită de tine

Lipită de tine

 

O privești cum surâde în somn

la pieptul tău

și-i auzi

respirația ritmică, ușoară, senină.

 

Te gândești

cât de mult o iubești,

poate să treacă o noapte, o moarte,

în linii delicate

sângele vostru

se prelinge în șoapte:

A, T, E, H…

 

Ca și cum v-ar mângâia,

o stea

vă luminează,

pe buze, zâmbetul.

 

În zori, tăcut, răbdător,

lângă fereastra larg deschisă,

un înger al iubirii

vă veghează visul

acesta adânc și întins.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

9 octombrie, 2018