TABLOU VOTIV
Vântul, care se lăsa sub deal,
mătura poteca-ntortochiată,
un amurg de toamnă ireal
dezlega uitarea dintr-odată.
Din trecutul ce părea lăsat
la o margine de gând precară
ajungeau pe umbre de păcat
dorurile-n strune de vioară.
Acordate într-un triolet,
aduceau în cuget neuitarea,
cu bemoli pictați în violet
căutând în inimă trădarea.
Iar diezii fără portativ,
răscolind iubirile rebele,
cu o tușă de tablou votiv
mă legau în visurile mele.
———————————————–
Corneliu NEAGU
10 octombrie, 2018