Olguța TRIFAN: Rondel pentru suflet

Rondel pentru suflet

Suflet pribeag, pe-o potecă de munte,
Urcă domol și cu inimă plină,
Cale aflând cum să facă o punte,
Ce-l duce la Domnul, către Lumină.

Astfel, bătrânul cu plete cărunte,
Privește spre cer, se roagă, se-nchină;
Suflet pribeag, pe-o potecă de munte,
Urcă domol, dar cu inima plină.

Piedici, ispite avea să înfrunte…
Însă, credința fiindu-i deplină,
Cu gând luminos și față senină,
Dă jertfă la Domnul rod din grăunte.

Suflet pribeag, pe-o potecă de munte…

—————————–

Olguța TRIFAN

16 octombrie, 2018

Silvia URLIH: De știam că gândurile scriu

DE ȘTIAM CĂ GÂNDURILE SCRIU

De știam
că gândurile-s grele
și mă trag mai mult spre coborât,
le-incuiam în cuști zidite-n ani,
le puneam să roage pentru mine,
le legam cu lanțuri lângă zei,
le stropeam cu leacuri de urât,
le-aruncam departe peste veacuri,
poate se-ntorceau
să mă aline.

De știam
că gândurile dor
și că rana dorului mi-e leac,
le zideam în grote lângă zâne,
să le-nvețe dorul a uita,
le zvârleam peste câmpii fertile,
să se-nsemine cu roșul unui mac,
le lăsam în cea copilărie,
să învețe ce-i
a legăna.

De știam
că gândurile-s bob
și se pârguiesc tăcute-n seară,
le-nchideam cu noaptea-ntunectă,
să învețe ziua să lumine,
le sădeam la rădăcină miere,
să învețe zborul peste scară,
renunțam la ele de copilă,
să nu vină niciodat’
la mine.

De știam
că gândurile scriu
și că scrisul îmi va fi fior,
le-nvățam cuvinte de ursit,
le lăsam să joace cu un zar,
le spuneam ziua să ancoreze,
să închidă dorul în ulcior,
respiram condusă de solie,
învățam că viața

mi-e altar.

—————————

Silvia URLIH

15 octombrie, 2018

Alice PUIU: Ropot cromatic

Ropot cromatic

Prin artera orei șamanica spirală
înnoadă-n cenușa sângelui ecouri
din noaptea frunzelor încărunțite
pe fruntea uitatului cer.
Stele rănite se-agață agonizând
de scheletul de fum al oglinzii,
printre vertebre de tăcere
se-ncolăcește palma unui gând
încrustat cu noduri de-așteptare
de-un trunchi cu rădăcinile răstignite
în somnul unei păsări,
se-nvârt în metania lăcustelor de jar
umbre ruginite-n trupul toamnei,
beau un strop din paharul cu vise
și-mi pulsează o scoică de tristețe
dospind în pleoapă,
hotarele clipei se-adună-n ora zbârcită,
acolo un înger adoarme pe genunchii zăpezii
Prea albastru frigul din ceara arzând
fantomatic în miez de stea polară,
prea albă buza nopții pe care
bufnița-n metalul zării e-o geană
de lună abandonată la geamul ultimei năluci.
Buruieni despletite-n oase mă-nlănțuie-n
ruina din ropotul cromatic
aerul se sparge de țărmul aprins în flori de sare
și mă-nghite lumina….

––––––––––

Alice PUIU

16 octombrie, 2018

*Acuarelă de Tanya Shatseva

Anna-Nora ROTARU: Versuri

SĂ-NCHINĂM PAHARUL…

Ne-a sosit toamna bogată,
Printre meri, pruni și gutui…
Dup-o vară-ndelungată,
Poposit-a-mbelșugată,
Precum o rugam destui,
Că, de cald fost-am sătui…

Auriu, soare de miere
Și roziu cerul în zori…
Pline crengi în mlădiere,
Se îndoaie-n adiere,
Vântul răscolind fiori…
Zboară cârduri de cocori…

S-au copt strugurii-n podgorii,
Pe crengi frunza se usucă
Și-n ajunul sărbătorii,
Coșărci strâng culegătorii,
Ca-n butoi mustul s-aducă,
Să bem vin, cu miez de nucă…

În hambare am pus sacii,
Din grânar s-avem ce coace…
Pâinea noastră și colacii,
Mămăliga, cozonacii,
Când sosi-va iarna-ncoace,
Cu îngheț și promoroace…

Să-i-nchinăm veseli paharul,
Toamnei, până să ne plece…
Mulțumindu-i ei de darul
Și Celor de Sus de Harul,
Pan’ să cadă bruma rece,
Și-n vântoase să ne sece…

MAI STAI TOAMNĂ, UN’ TE DUCI ?

Când eram copilă mică și mai hoinăream prin crâng,
Adunam frunzele toamnei, spulberate cu duiumul…
Mă ademeneau culori, ca-n buchete să le strâng
Din celea ce vântul smulge și vârtejurile le frâng,
Ca să le presez prin file, în ierbarul meu, albumul,
Păstrând toamnelor parfumul…

Dar și azi mângâi conturul, nu mă satur de culoare,
Roșii, galbene-arămii, toamna-și pune pe tarabă,
Sau-nșirate în lungi salbe, sau mătăsuri și covoare,
Să ne fure ochii-n vrajă și în dans să ne-nconjoare,
Până să ne vină ploaia, să le-adune vântu-n grabă,
Că, pe nimeni doar nu-ntreabă…

Mă mai văd iar ca atunci, alergând, jucând șotron,
Să mă iau ades la harță, cu vântul poznaș și rău,
Ce-mi făcea pe fiorosul, așezat pe-al toamnei tron,
Dar mă ascundeam de el, dând fuguța în șopron,
Pe la uși să-l las să geamă și să urle ca dulău,
Cât la lună, cât în hău…

Și acum vine să fure, destrămând a toamnei vrajă,
De îți vine să te ascunzi, când îți vâjâie prin uluci…
Însă fac eu pe viteaza, nu mă prinde el în mreajă,
Cu vătraiul îl aștept, după poartă stând de strajă
Și-n grădină de îl văd, îl alung c-un pumn de nuci…
Mai stai toamnă, un’ te duci ?

——————————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

16 octombrie, 2018

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Versuri” →

Doina PANĂ: Toamna

TOAMNA

Toamna îşi scrie singură poezia
Nebunatica îşi aruncă
Mantia arămie
Peste largi întinderi
Păduri, livezi, vii
Ea, năzdrvana pătrunde
În inimile noastre
Ca o ploaie de flori.
Mirosul fructelor ne invadează simţurile
Gutuiile ne amintesc de copilărie
Pe alei mai vezi câţiva trandafiri întârziaţi
În grădini crizanteme de aur
Îşi deschid petalele
Departe pe cer o pată albă
E un nor care pluteşte cam stânjenit
În imensitatea albastră.
Frunzele dănţuie cu graţie
Ne anuntă venirea
Căruţaşilor cu coşuri pline de struguri,
Viile surâd fericite de îndestulul toamnei
Lacrimi si must
Se preling pe feţele fetelor
În inimile noastre
Lacrimi de binecuvântare
Pământul se roteşte spre soare
Mulţumind cu supunere
Natura întreagă cântă
Bucuria toamnei împlinite

———————————
Doina PANĂ

16 octombrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Eram un nor…

Eram un nor…

Eram un nor prin albe stele
Purtat de vântul albăstriu,
Prin ,,universuri paralele’’
Treceam ades fără să ştiu

Născut din ploile de toamnă,
Ce-au picurat în loc pustiu,
Sau dintr-o lacrimă de Doamnă
Căzută-n glastră prea târziu.

Mă căuta pământul reavăn
Să-l răcoresc cu o mireasmă
Şi flori cu dorul fără seamăn
Voiau un picur de agheazmă….

Am colindat pe cerul verii,
Privind copiii cei desculţi,
Iar pe cărări în toiul serii
Zăream perechi de ochi cuminţi.

Mai căutam să las o umbră
Pe faţa unui chip solemn
Si îmi era atât de sumbră
Lumina mea p-un ,,chip de lemn”

Ca lemnul însetat de apă
Şi prea uscat de anii mulţi
Aşa-mi părea ca mie-mi scapă,
Din ploi, doar picurii fierbinti.

Şi am plouat cu nemurire
Atâtea vise-n foi de cărţi,
Poveşti vă las ca amintire
Şi-o inimă în mii de părţi…

…………………………………….

Eram un nor pe faţa lunii
Şi mă iubesc acum ,,nebunii’’!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

16 octombrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Te-am așteptat

Te-am așteptat

Te-am așteptat iubite când vânturile-s moarte,
Pădurile-n rugină și-n flăcări ce-au pierit,
Poteca dinspre suflet, păstrează gânduri sparte
Și lacrimi scurse-n verde, din ochi îndrăgostit

Pădurile din mine, s-au despletit de frunze
Și norii bolții noastre, demult sunt despletiți,
Pe perna absolută, trec visele confuze
Prin trandafiri de stele, de parcă sunt cosiți.

Pleoapa minții mele, e trează și nu strânge
Din lacrimi scurse vieții noianele de ploi,
Te-am așteptat în mine și viața mi se scurge
Toți munții grei din suflet, sunt pustiiți și goi.

Pe calea neumblării în timp v-a crește iarbă,
Sahara dispersării , mai creste prin uscat,
Iar timpul din desagă va prinde să mă fiarbă
Prin lutul copt în mine, demultului crăpat.

In așteptări sihastre, prin suflet țes cărare
Prin vremi ce par departe, sau au întârziat,
Pun așteptării mele, o Lună ce răsare
Și-o trec la foi diverse, în timpul meu uitat.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

15 octombrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Ce-i poezia?

Ce-i poezia?

Poezia-i suflet cu iubire
Etalat prin minunate cuvinte,
Trăire de sentimente,
Trăire în timp
Simțire trimisă
Pe un gând,
Frumoasă împletire,
De vers alb şi blând
Pe ritm de inimă albastră.

Poezia-i sânge clocotind
Temeri şi dorințe,
Zâmbet şi speranță,
Zbor spre înălțimi
Cuvinte-n rime pe o hârtie
Călimari umplute cu flori
Simfonii pe strune de viori,
Picuri de rouă si nori
Praf de stele şi sori

Poezia-i scufundare
În lagune albastre,
E vuiet si valuri,
Nufăr alb ieşit din mâluri,
Petale de albi trandafiri,
Peste vise şi doruri
E împreunare de inimi,
Pe câmpuri de roşii maci
În triluri de privighetori

Poezia înseamnă lacrimi fierbinți
De dor mistuitor, de tristețe
De jale, de bucurie,
De fericire, de împlinire
Poezia este aleasa
A lumii crăiasă
Lângă muzică, pictură
Este minunată ARTĂ

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

15 octombrie, 2018

ZAMFIR ANGHEL DAN: Anunț

ANUNȚ

Dau toată frumusețea de început a lumii
pe un sărut și-o patimă aprinsă,
la schimb cu o mângâiere din atingeri
lăsate în urmă de o cometă în drumul ei
trecută prin grădinile iubirilor nestinse.

Primesc și simple treceri de ochi ascuns după o geană,
chiar și o ținere de mână pe o alee înfrunzită de o grăbită toamnă,
o ținere de braț, o îmbrățișare scurtă și apoi iubire multă
dăruită în prag de suflet oferit cu drag pe tavă.

Dar să nu-mi ceri după ce pleci ce mi-ai dat prima oară,
chemarea ta,
dorința înfășurată în călimară,
sărutul acela de degete aprinse ce mi-au fript buzele
când le-am întins la început să te sărute,
lacrima ce a aprins în ochii tăi un curcubeu
când zâmbetul de înger mi l-ai întins să fie al meu
și toată frumusețea de început a lumii
ne învăluia în mângâiere și atingeri de petunii.

Să mi te lași pe tine !
Doar asta vrea eternitatea clipei ce înmugurește în mine.

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

15 octombrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pescărușul alb

Pescărușul alb

(poem dedicat unei prietene de suflet, poeta Mariana Gurza)

ieri, marea a fost furioasă
un pescăruș zburdalnic foc
s-a cuibărit în palma mea
un fâlfâit ușor
o adiere a trecut în zbor
și am simțit mirosul mării în gând
ți-ai pus astăzi rochia albă de dantelă
în palme drumul
aștepți pe scări
te vei uita la cer
îl vei acoperi cu aripile
albe și pure
vei scrie o poveste, așa cum știi, doar tu
cu pana gândului pe coala albă
când vei vorbi
vei așeza cuvintele în dreptul sufletului
să prindă rădăcini
vei aduna în cioc pietricele
le vei așeza duios apoi
o piatră peste fiecare taină
știi, pescărușii nu pleacă din cuib
casa lor este peste tot
între cer și ape
într-un loc sfânt
azi îți desfaci aripile pe țărmul înspumat
zboară peste suflete, alb pescăruș

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

15 octombrie, 2018