Emilia AMARIEI: Izbânda poemului

Izbânda poemului

 

Năvălește amărăciunea peste noi

ne îmbătăm cu poeme în fiecare seară în amintirea vieții

uneori… am cerși mângâiere frunzelor

vântului ce adie, câinilor ce ne privesc prin gard

de parcă și ei ar cerși dragoste

totuși… teama ne ține departe unii de alții

și ne privim dureros de canin, dureros de uman

scheunând pe marginea serii

ca niște lupi rătăciți de haită

ce-și cheamă semenii din umbrele lunii

 

m-aș elibera dintre zidurile cetății

născocite în zbaterea mea

aș arunca hainele invizibile ale pustniciei

singurătății i-aș face vânt peste gardul tăcerii,

mi-aș sfâșia clipele în care am ales

să mor singură, ca un copac bătrân de zile

într-un mare pustiu căci ochii nisipului dor…

 

Numai voi, cuvintelor,

voi mi-ați înseninat cerul după furtună,

mi-ați tăiat cărare prin stâncile cetății,

iar munții care-mi stăteau pe umeri

i-ați coborât, așezându-i pe scoarța pământului,

apoi m-ați ridicat în piscurile lor

ca pe o izbândă a poemului asupra morții.

–––––––––––-

Emilia AMARIEI

19 octombrie, 2018

 

Adda NEAG: Taina scrisului (82) – Ce nu te omoară, te face mai puternic…

Când am scris prima dată? Păi să încep cu o poveste. Când eram mică adoram să cânt. Stăteam duminicile în curte și cântam  ore  în șir. De multe ori versurile nu aveau sens, sau poate deviam de la subiect, dar important era că puteam și crea. Anii treceau… și am aflat pe calea cea mai grea că vocea mea e de spart geamuri.

Mai apoi ca orice tânăr care caută un lucru care să îl facă special față de restul lumii, am decis să încep să desenez. Dar întrebarea era ce să desenez? Oricum treceam printr-o perioadaă mai dark, să zicem și desenam chestii abstracte. Și de data aceasta talentul meu s-a dovedit a fi un mare eșec. Pe la 14 ani, viața mi-a aruncat în față o poezie de a lui Bacovia, fascinându-mi existența și ducând la scrierea  primelor mele creații. Erau vai mama lor de poezii. În clasa a IX-a, de Ziua Francofoniei, am citit pentru prima dată o poezie de a mea în public. A fost o senzație greu de descris. Poezia se numea „Inspirația” și e una dintre preferatele mele. Poezia este singura mea ancoră. Public poezii din 2016. Și sunt mândră de tot ce am reușit să fac.

***

Adda Neag – „Demonul Uitării”, Revista „Cofluențe literare”, ISSN/2359-7593, Editia nr. 990, Anul VI, 12 Iunie 2016. Prima dată când am avut ceva publicat, sincer titlut a fost extrem de precis, eu luptând zilnic cu demonii mei. Adică toată lumea are o bătălie cu ei, nu înțeleg de ce unii aleg să fugă de ei sau, în cel mai rău caz, să îi îngroape. Viața ne dă câți demoni putem duce, eu consider că lumea e plină de demoni cu fețe de oameni și suflete de îngeri.

Adda Neag – „Confesiuni”, Revista „Confluențe Literare”, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2085, Anul VI, 15 septembrie 2016, București. Un alt titlu care mi-a descris perfect viața în acel moment, sunt de multe ori o fire foarte directă, adorând  adevărul.

Adda Neag – „Confesiuni”, Revista „Armonii Culturale”, ISSN 2247-1547, Adjud,  Vrancea, RO Ediția 15 septembrie 2016

Adda Neag – „Prima zi de școală”, Revista „Cofluențe literare”, ISSN  2359-7593, Ediția 2101, anul VI, 1 octombrie 2016. Cea mai frumoasă zi, prima zi a clasei a zecea, sufletul îmi bătea cu putere, dar și cu durere. Zilnic realizând că viața trece și eu nu pot rămâne într-un loc.

Adda Neag – „Prima zi de școală”, Revista „Clipa”, ediția 1216, 30 octombrie 2016, Anaheim, California, SUA

Adda Neag – „Prima zi de școală”, Revista „Prolitera”, 2 octombrie 2016, Germania.

Adda Neag – „Călătorie în lumea umbrelor”, Revista „Cofluențe literare”, ISSN / 2359 -7593, Ediția 2183, anul VI, 22 decembrie 2016. Lumea mea e o lumea a umbrelor, gândurile mele adesea conturate de frică și durere. De multe ori, poeziile mele sunt niște victime colaterale ale problemelor mele zilnice… ele suferă pentru mine, mor și îmi dau putere să continui.

Andreea Diana Neag Csizmar – „Frica de oameni”, Revista Liceului Teoretic „Lucian Blaga”, Oradea, editia nr. 22 mai 2016, ISSN 2241-2606, ISSN L=2247-2606. Revista școlii! Ce bucuroasă și mândră am fost de poezia mea” E  pur și simplu sentimentul ce mă bântuie zilnic… frica de oameni, de necunoscut, de respingere.

Andreea Diana Neag Csizmar – „Confluențe blagiene”, Colectivul de redacție, editia nr. 1, aprilie 2016 ISSN 2501-5664 ISSN – L = 2501- 5664.

Andreea Diana Neag Csizmar – „O bucată de istorie alături de Varujan Vosganian”,  Ghid local Oradea.

Concursul de Creație „Lauda semintelor, celor de față și-n veci tuturor”, Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, editia 2016.

Adda Neag – „Bonjour, tristețea mea!”, Revista „Cofluențe literare”, ISSN 2359-7593, Editia 2341, anul VII, 29 mai 2017. Chiar că, tristețea mea, ajungea la cote maxime. După câteva luni de la moartea bunicului meu, o lumină mi s-a arătat, adică poezia. Am fost ca o fantomă și chiar numai aveam nicio șansă de a compune. De multe ori am crezut că moartea e ceva simplu, dar durerea pe care am simțit-o atunci era sfâșietoare. Chiar dacă doare, lacrimile nu ajută, viața e nedreaptă și mereu te lovește când nu te aștepți. Sunt lacrimi pe obrajii mei chiar și acum, dupa un an jumătate. În trecut moartea mă fascina, îmi oferea încredere, știam că este un loc mai bun, dar acum e durere, și eu doar despre durere pot scrie, pentru că mă definește.

Adda Neag – „Păcatele îngerilor damnați”, Revista „Cofluențe literare”, ISSN 2359 -7593, Editia 2539, anul VII,13 decembrie 2017. Un înger damnat de multe ori e ceva greșit în ochii unor oameni! …dar și ei sunt printre noi.

Mențiune la faza națională, lucrare prezentată la secțiunea „Creație literară pentru elevi”. Am participat la Cenaclul „ECOART” coordonat de prof. Univ. Dan H. Popescu, la Biblioteca Județeana „Gheorghe Șincai” din Oradea. A fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, mulțumesc profesoarei Ruxanda Gavra, care s-a ocupat de mine căci altfel cred că aș fi rămas la rimele mele fără cuvânt. În cadrul Cenaclului am făcut cunoștiință cu domnul George Roca, venit din Australia, redactor șef al revistei „Confluențe literare”  care m-a încurajat și inițiat în tainele poeziei. Aș putea spune că dânsul a fost prima persoana care a crezut în mine ca poet și a avut grjă să nu mă pierd pe tărâm literar.

Continue reading „Adda NEAG: Taina scrisului (82) – Ce nu te omoară, te face mai puternic…”

Ion IANCU VALE: Veșnicul umblător și femeia ultima

                     VEȘNICUL UMBLĂTOR ȘI FEMEIA ULTIMA

 

Suflarea vântului nebun

a adus cu sine setea de sânge fierbinte

și a făcut pe mulți muritori să se înfrupte,

fără rațiune,

din ambrozia veacurilor de pe urmă.

Revoltat, Veșnicul Umblător

și-a înfipt sabia sa ageră, de cezar,

în văzduhul otrăvit,

împroșcând fulgere nepărtinitoare

ce au pârjolit suflarea suprasaturată

de minciună, ipocrizie și ură,

vestind moartea tuturor,

a celor fără limită sau inutili.

S-a scufundat apoi în valurile imense

ale apelor ce acopereau păcate ancestrale

și neispășite, purificându-le.

Ajuns la țărm, viu și nevătămat,

el și-a îndreptat privirea

spre pădurea de inimi,

ce implorau umile clemență și ajutor

Întunericului alb, glacial și dens

și a descoperit așteptând-ul, solitară,

pe cea care era Femeia Ultima.

A sărutat-o și a îmbrățișat-o

bucurându-se de trupul ei

încântător și curat de zeiță.

Înțelegând că femeia era sora lui

și că rostul i s-a încheiat,

și-a răsucit în pântece

sabia lui împărătească,

nu, însă, înainte de ai înmâna

cheia Iubirii absolute.

Rămânând din nou singură,

femeia a plecat hotărâtă la drum spre

Noua Cetate,

unde trebuia să-și găsească

un loc potrivit

pentru a naște un alt dumnezeu,

și despre care

nu se auzise nimic, niciodată,

adică pe Cel Neprevestit.

–––––––––

Ion IANCU VALE

19 octombrie, 2018

 

 

„Înstelatul Finteuș”, Corul Bărbătesc din Finteușu Mare

Instituție de prestigiu a Maramureșului, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare oferă cititorilor cartea „Înstelatul Finteuș”, Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, 2018, având ca autoare pe doamna Angela-Monica Jucan, iar coordonator pe dr. Teodor Ardelean. Lucrarea se înscrie în programul cultural „Maramureșul perpetuu”, seria Aniversări. Încă din prefața cărții, semnată de Anca Sima, care este menționată consultant și lector de carte, găsim mențiunea că prezenta apariție este un omagiu special, alături de alte lucrări documentare, o ofrandă adusă localității Finteușu Mare din Maramureș, precum și „Marelui său Cor bărbătesc”.

De o vârstă cu Marea Unire, corul de la Finteuș a reușit să-și întregească repertoriul de-a lungul anilor cu multe cântece patriotice, glasurile coriștilor dorind să însuflețească prin cântec sentimentul de cinstire a neamului. Nu poți să nu fii pătruns de fiorii demnității că ești român auzind vocile acestor demni bărbați interpretând: „Doamne, ocrotește-i pe români” sau „Treceți, batalioane române, Carpații”, ori înălțând acele imne care cutremură orice inimă întru slava lui Dumnezeu. Faima acestui cor a depășit de mult granițele țării, acesta concertând în Letonia, Polonia, Ungaria, Republica Moldova, Elveția, Italia, Franța etc. Prin concertele susținute în comunitățile românești din diferite zone ale lumii, el constituie, cu siguranță, liantul care le readuce acestora țara în suflet întru păstrarea nealterată a identității, ostoirea dorului de acasă.

Ca o particularitate a cărții, trebuie reținut faptul că autoarea urmărește, pentru fiecare corist în parte, caracterul și personalitatea acestuia, aducând date certe de viață și activitate, dar și prin semne zodiacale care-l reprezintă. Astfel, fiecare apare unic în felul său, aici sigur având însemnătate și discuțiile avute cu fiecare corist. Cu siguranță, trăinicia acestui cor își are ancorate rădăcinile în „unitatea” sa. Hotărârea fermă a unui grup de români din ținutul „cetății de piatră” a Chioarului de a păstra vie în conștiința neamului, a generațiilor care urmează sentimentul treaz că vatra noastră geto-dacă își binemerită locul acesta apărat de-a lungul vremii cu prețul vieții, la nevoie.

Citind cartea, vom (re) descoperi frânturi de istorie dar și chipuri de oameni, semeni de-ai noștri, care duc mai departe cu mândrie „cântul neamului nost”.

 

De pr. Radu BOTIȘ și Prof. Mircea BOTIȘ

Anatol COVALI: Doar aici

Doar aici

 

Undeva o să-mi continui mersul
întrerupt ca să mă întrupez
şi să înţeleg că universul
are-aici clocotitoru-i miez.

 

Viaţa are-alt sens în alte sfere,
alte forme şi dimensiuni.
Doar aici, cu marea Sa putere,
Dumnezeu a-nfăptuit minuni.

 

Voi pleca sorbit de constelaţii,
caerul luminii să îl torc,
dar cât timp am să colind prin spaţii
voi visa mereu c-o să mă-ntorc.

 

Ştiu că iar voi hohoti-n durere,
că voi sta-n genunchi adeseori,
dar nu-mi pasă dacă e-nviere
clipa când te naşti în loc să mori.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 octombrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Amintire…

Amintire…

 

Eram prea mic…copil de școală…
Și nu aveam atâtea, zău,
Doar un creion și-un sfert de coală…
Dar îl aveam pe Dumnezeu!

 

Prea umilit în curtea școlii
De niște flori…sau de un…dud,
Îmi așteptam mereu doar zorii…
Norocul meu din Polul Sud

 

Iar de la Nord, o Stea Albastră
Să-mi pună-n inimă sorocul,
Cât aș fi vrut ca la fereastră
Să mă mai certe iar…Norocul!

 

Aș mai fi vrut să-mi duc o Cruce
Și chiar am dus-o pân’ acum,
Să o mai car pe un’ m-oi duce…
Măcar la marginea de Drum.

 

Să las un loc de închinare
În șanțul gol, cu mărăcini,
Să-mi cânte-n zori, c-o sărutare,
Măicuța mea cu mii de vini!

 

O „vină” c-am venit în Lume
Mult prea sărac să nu fiu „fur”
Și c-am zburat în depărtare
Cu aripi mari de negru scrum…

 

Și de-aș mai „face-o înc-odată”
Pe-același drum voi înnopta,
Când nopțile în zori se gată…
Aceleași „vini” le-oi așteapta!

 

Și-am să trăiesc precum sihastrul
Cu-același drag de Omul Meu,
Într-un Ocean de Cer Albastru
C-un Dor m-așteaptă…Dumnezeu!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

19 octombrie, 2018

Corneliu NEAGU: Gânduri peste timp

GÂNDURI PESTE TIMP

 

Tăcerile care ajung spre seară
pe-o umbră de uitare-ntârziată
mă țin lângă fereastra încărcată
cu gândurile-ntoarse de afară.

 

Revin acum mai obosite-n casă
să-mi tulbure tăcerea regăsită
cu bocete ascunse de-o ursită
în lungile regrete ce m-apasă.

 

Ieșite-acum din muta neuitare,
lăsată pe o margine de dună,
pe muchia ferestrei se adună
când soarele se duce la culcare.

 

Din buza nopții vântul le ridică,
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să le aducă din trecut pe toate
când flacăra în sobă se despică.

 

Poveștile-ascultate mă-nfioară
cu armonii aduse peste vreme
din versurile scrise în poeme
cu notele găsite-ntr-o ghitară.

 

Adorm târziu tăciunii în cenușă
se rupe-n sobă flacăra tăiată
când glasul tău se-aude deodată
în vântul care intră pe sub ușă.

———————————————–

Corneliu NEAGU

18 octombrie, 2018

Mariana Zorița TURDA: Eu nu am timp

Eu nu am timp

 

Curând se face noapte
Și soarele apune
Și ziua aceasta pleacă
Și câte vor venii
Iar eu privind la stele
Încerc a-mi regăsi
Uitarea despre tine
Un vis neîmplinit !
Și peste timp
Privi-vom îndărăt
La ani ce trecură
La noi ce am ales
O cale ce ne doare
Ș-un drum făr-de-nțeles !
Eu nu am timp ș-aștept
Orgolii ca să treacă
Nici vicii ca să vindeci
Nici versul să-l pricepi
Pot doar să cer la viață
Un pic de sănătate
Un pumn de ani…ș-o carte
Să-mi scriu în versuri…
Din viața mea, o parte !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

18 octombrie, 2018

Florentina SAVU: Nu plânge mamă !

NU PLÂNGE MAMĂ !

 

Nu plânge, mamă! De ce plângi?
De ce azi mâinile îți frângi?
Credeai că dacă ai copii
Mai fericită o să fii?

 

Nu plânge, mamă! Nu mai plânge
Cu lacrimi roșii ca de sânge!
Fii mândră că tu le-ai dat viață
Și-ncredere-n ei și speranță,

 

Fii mândră că trăiesc prin lume,
Chiar dacă au uitat de tine,
Fii mândră c-ai clădit o viață
Chiar dac-a ta e ca o ață!

 

Nu plânge, mamă! Nu mai plânge,
Chiar de ți-e inima ghem, minge!
Tu ai făcut lăstari frumoși,
Iartă-i de sunt nerespectuoși!

 

Iartă-i de-n lupta lor prin timp,
În suflet mi ți-au înfipt ghimp!
Trimite-le gânduri frumoase
Și uită de dureri de oase,

 

Și uită de boli, de căderi
Și scoate-l din minte pe ieri,
Mergi,mamă dragă, înainte
Cu pași mărunți dar, ia aminte,

 

Fi-vor și ei cândva bătrâni,
Urează-le să fie buni,
Copiii lor să îi ajute,
Să n-aibă comportării urâte,

 

Mereu să le fie aproape,
În miez de zi dar și de noapte,
Să le aline dor și lacrimi,
Să nu cunoască nicicând patimi!

 

Nu plânge, mamă! Nu mai plânge
Și la piept poze nu mai strânge!
Roagă-te mult să-și amintească
De dragostea cea părintească

 

Și roagă-te și-acas’ să vină
Și slăbiciunea să-ți susțină,
Să le zâmbești cu bunătate
Că, mamă, tu le ierți pe toate!

 

Iar dac-o fi să nu mai vină,
Așează-ți capul pe perină,
Când ceasul vremii s-o strica
În gând s-o ai doar pe Maica,

 

Ea va veni cu-nduioșare,
Cu-o dragoste atât de mare,
Și sufletul ți-l va conduce
În cer unde lumina-i dulce,

 

Unde nu este supărare
Și niciun pic de-ncrâncenare,
Unde un Rai ți s-o deschide
Și-n el, primitor te-o închide…

 

Le iartă fapte, nepăsare,
Iartă-i că nu ți-au pus o floare
Pe la mormânt, din când în când,
Că te-au gonit din al lor gând!

 

O mamă iartă-atât de multe!
Copiii și-i poartă sub frunte,
Sunt nelipsiți din pieptul său
Oricât acești i-ar face rău.

———————————–

Florentina SAVU

18 octombrie, 2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Noaptea de spirit

Noaptea de spirit

 

Teamă de tine să-ţi fie
mai mult ca de alţii
nimeni nu te salvează
din ghearele oarbei fixaţii.

 

Noaptea de spirit
lumina n-o mai întrevede
steaua ta neagră
se apropie ca o fiară cu dinţii de piatră.

 

În cel ce-ai fost nu te mai întorci
trebuie să te desparţi de trecut
ca de un mort,

 

să-ţi pierzi în uitare gândurile
să se nască alte orizonturi
fără negură-n ochi,
fără monştri în somn
ori chemări de dincolo.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

18 octombrie, 2018