Dan-Obogeanu Gheorghe: Amintire…

Amintire…

 

Eram prea mic…copil de școală…
Și nu aveam atâtea, zău,
Doar un creion și-un sfert de coală…
Dar îl aveam pe Dumnezeu!

 

Prea umilit în curtea școlii
De niște flori…sau de un…dud,
Îmi așteptam mereu doar zorii…
Norocul meu din Polul Sud

 

Iar de la Nord, o Stea Albastră
Să-mi pună-n inimă sorocul,
Cât aș fi vrut ca la fereastră
Să mă mai certe iar…Norocul!

 

Aș mai fi vrut să-mi duc o Cruce
Și chiar am dus-o pân’ acum,
Să o mai car pe un’ m-oi duce…
Măcar la marginea de Drum.

 

Să las un loc de închinare
În șanțul gol, cu mărăcini,
Să-mi cânte-n zori, c-o sărutare,
Măicuța mea cu mii de vini!

 

O „vină” c-am venit în Lume
Mult prea sărac să nu fiu „fur”
Și c-am zburat în depărtare
Cu aripi mari de negru scrum…

 

Și de-aș mai „face-o înc-odată”
Pe-același drum voi înnopta,
Când nopțile în zori se gată…
Aceleași „vini” le-oi așteapta!

 

Și-am să trăiesc precum sihastrul
Cu-același drag de Omul Meu,
Într-un Ocean de Cer Albastru
C-un Dor m-așteaptă…Dumnezeu!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

19 octombrie, 2018

Lasă un răspuns