Toate câte există pe lume sunt rezultatul lucrării lui Dumnezeu. În această înțelegere Ortodoxia nu disprețuiește nici una dintre componentele “lumii”, ale cosmosului, ci în toate vede strălucind măreția și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu a creat lumea pentru a se “împlini”. În El sunt “totul” și “toate”, El este suficient Lui însuși. Creația lumii a fost un act de iubire, dorință de a avea frumusețea Sa împărtășită. De aceea “lumea” este veșnică, deoarece a fost creata din cugetele veșnice ale lui Dumnezeu.

Într-un mod foarte convingător arăta acest lucru Ernst Junger, poate cel mai de seamă scriitor și gânditor german al veacului XX.Ernst Junger, care între altele a fost și un remarcabil entomologist și descoperitorul unor viețuitoare, arată că în “natură” doar circa 5% are rol “utilitar”, restul este pur și simplu frumusețe, de dragul frumuseții.

În privința modului în care cele ce sunt se dezvoltă și perpetuează trebuie arătat că aceasta se face conform cu “modelul” (sau “gândul divin”) așezat în ele (și modelul genetic a dovedit acest fapt). Fiecare creație rămâne în modelul statornic în care a fost făcută, în identitatea veșnică a “persoanelor”. Ele nu apar și dispar, rămân așa cum au fost create. Și orice încercare de modificare poate avea urmări catastrofice, cu neputință a fi prevăzute. Acest lucru este încă mai evident în cazul “omului” și al comunităților umane.

Orice om este născut cu o personalitate dată, unică. Nici un singur om nu este identic altuia și la fel nici un fir de iarbă nu este identic altui fir de iarbă. Această personalitate nu depinde decât marginal de cauze naturale sau sociale. Cum se explică împrejurarea că doi frați gemeni, crescuți identic, pot fi atâta de diferiți? Despre cauze “naturale” nici nu poate fi vorba, căci legea naturală se caracterizează prin constanță, prin monotonie. Este deci limpede că fiecare om vine cu o personalitate dată și în cadrul ei își va manifestă el libertatea de opțiune creatoare. Iar calitatea de om înseamnă însuși umanul într-o anumită formă, într-un anumit “ambalaj”. În această înțelegere trebuie să știm că nu există om “pur” sau “anațional”. Asta ar fi o convenție abstractă și care nu există în realitate. Omul există ca entitate națională, aparținând unei națiuni și națiunea nu este doar o realitate istorică, ea este mai ales o realitate spirituală.

Omul și “umanitatea” există numai în formă națională. Omul este determinat național și națiunile sunt realități eterne în Dumnezeu. Spus în alte cuvinte, calitatea națională este manifestarea a ceea ce este veșnic în om într-o anume, unică modalitate. În cazul nostru, manifestarea în cadrul “fenomenului românesc”, a înțelegerii românești a diferenței dintre bine și rău. Iar Ortodoxia exprimă cel mai profund și integral această superbă unitate în diversitate. Pentru Ortodoxie existența nu este o stare monotonă și uniformă, este o conlucrare simfonică, în care fiecare persoană și fiecare națiune aduc darul lor, ca într-un organism. În această înțelegere dragostea de Neam este o datorie. Nu trăim în abstract, trăim în realitate concreta, în “materie” și pentru Ortodoxie “materia” nu este o categorie impură. Este o categorie în stare căzută, ca urmare a păcatului, așa cum este și omul. Dar și omul și “materialul” sunt chemate la mântuire, la înduhovnicire. În această lumină putem spune că Ortodocșii sunt singurii cu adevărat “materialiști”!

Această personalitate, de care vorbeam, care nu poate fi schimbată, existentă și în persoană și în națiune, este exprimarea concretă a unui gând divin. Dar personalitatea se dezvoltă conform cu liberul arbitru, cu opțiunile, bune sau rele, pe care le fac, și persoanele și națiunile. În acest fel putem vedea cum darurile bune, prin lucrarea celui rău, se desfigurează, pot deveni urâte și rele. Așa apar oamenii răi și tot așa pot apărea manifestările naționale nătânge: șovinismul tribal, aroganța șovinistă, rasismul, etc. În același timp, încercarea de a preschimba personalitatea omului sau a națiunilor, de a le reașeza, de a le “reeduca”, această încercare este întotdeauna de la cel rău, de la negativitatea pură.

În momentul de față asistăm la un asalt programat asupra personalității individuale și asupra personalității Națiunilor.

Mai înainte de a adresa acest aspect un altul, legat de modificarea “personalității”, trebuie amintit.
Este vorba de modificările genetice și de clonări. Aceste procedee sunt foarte la modă și foarte discutabile și din punct de vedere practic dar mai ales etic. Tot mai mulți sunt cei care spun că folosirea de țesuturi umane în “modificări’ genetice este în formă și spirit canibalism. Căci canibalismul nu era o “dietă”, era și este o acțiune spirituală, cea mai de jos și direct legată de duhul negativității pure.

La fel de monstruase sunt încercările de schimbare, condiționare,”reeducare”, a personalității umane.
Aceste încercări, propovăduite de către “pedagogul” sovietic Makarenko, vorbesc de modalitățile prin care poate fi schimbat “omul vechi” și creat “omul nou”, care să corespundă unor societăți care se întemeiază pe încercarea de a îl “ucide” pe Dumnezeu. Toate aceste încercări au început cu declarații “eroice” despre “fericirea umană” și toate au sfârșit în cele mai dezgustătoare universuri concentraționiste, de la Pitești la Guantanamo. La fel, dacă nu încă mai mult, dezgustătoare sunt încercările de a schimbă personalitatea Națiunilor. Întotdeauna s-a apelat la cele mai josnice instinct ale masei de oameni fără gând și s-a ajuns la sinistrele “isme”: Nazism, comunism, și azi “globalism”. Manipulând fără milă mase de “imbecili utili” s-a ajuns la aceste sinistre regimuri. Așa vedem sub ochii noștri cum hidoasele Organizații Ne Guvernamentale, abominația #rezist, și alte eiusdem farinae pregătesc “preschimbarea “ Națiunii Române, înlocuirea omeniei românești cu egoismul sălbatic, sodomia, pedofilia și pustiul. Să nu ne înșelăm. Încercările de schimbare a “personalității” nu au ca scop îmbunătățirea condiției umane, ele sunt acte perfect gândite, intenționate, duse împotriva lui Dumnezeu. Sunt acte care tăgăduiesc personalitatea celor create de Dumnezeu. Iar în aceasta privință suntem clar avertizați: ”Vai de cei care zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumina; care socotesc amarul dulce și dulcele amar”(Isaia,5;20)

Această nerușinare nu va reuși azi, așa cum nu a reușit nici în trecut. Dar vai de cei care îi stau complice, vai de cei care cer eliberarea lui Baraba, vai de cei care strigă, ”spitale nu biserici”. Dumnezeu nu se lasă batjocorit, nici El și nici lucrarea Lui și “înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu”.(Sf.Pavel,Evrei 10:31).

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

6 noiembrie, 2018