Corneliu NEAGU: Litanii

LITANII

Dorurile-ajunse din trecut
cu năduf, în fiecare seară,
repetau că totul s-a pierdut
când uitate îngheţau afară.

De voiam în casă să ajung,
lângă soba vajnic încălzită,
nu mai auzeam că ele plâng
cu regrete fără recuzită.

Câteodată apăreau discret
pe tavan în cutele lăsate
printre umbre fără epitet
cu penel de flacără pictate.

De acolo mă certau onest
cu un soi de ostoită milă
şi accente calme de protest
din litanii tandre de sibilă.

Le ascult și astăzi răvăşit,
regăsind iubirile trădate,
amintiri venite la sfârşit
cu amar din dulcile păcate.

———————————————–

Corneliu NEAGU

6 noiembrie, 2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Toamnă la Giurgiu

TOAMNĂ LA GIURGIU

 

Ceasul din Turn
ne spune că e toamnă,
arome de gutui
umblă hai -hui
prin amintirile mele-
surâs de crizanteme,
frunze căzute prin Timp
învinse de Anotimp,
și eu pe-aici ,pe undeva,
în loc de inimă,o stea,
aprinsă lângă Dunărea bătrână,
povești adevărate se nasc
sub malul ce sună…

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

6 noiembrie, 2018

Anatol COVALI: Taci

Taci

 

Nici o-ntrebare.
Taci. Din tăcere
vom lua putere
şi-mbărbătare.

Fă din plecare
o mângâiere
şi-apropiere
din depărtare.

Taci şi priveşte!
Din amintire
vechea iubire
cântând soseşte.

Vezi cum zâmbeşte,
ce fericire
are-n privire
când ne priveşte?

Aprinde-n tine
ruguri albastre
şi ia din glastre
flori şi-n retine

fă-le tulpine.
Aruncă-n astre
visele noastre
cât sunt senine.

Vom reîncepe
vechea poveste
urcând spre creste
pe mândre iepe.

Şi vei pricepe
că-n mine este
ceva să-ateste
că nu-ţi dau stepe.

————————————–

Anatol COVALI

București

6 noiembrie, 2018

Sofia Doina GAVRILĂ: Țara „pierdută”

Țara „pierdută”

Edelweiss

 

Nu știți unde mai este o țară
Noi îi spunem patrie, cu dor
Frumoasă, ca o primăvară,
În care acum speranțele mor?

Nu ați văzut și niște codri?
Azi în ei, viețuitoarele plâng,
Furați acum de marii lotri
Cu sufletul întinat, nătâng!

Parcă erau și niște fabrici
Trudea mulțimea de norod,
În patria noastră zilnic, aici,
Acum le facem doar prohod!

Cândva o cloșcă cu pui de aur
Ciugulea pe-al nostru pământ,
Și-aveam atunci și un tezaur
Azi doar pământ pentru mormânt.

Mai erau și oameni zâmbitori
Cu fețe radioase, calde, senine,
Devenit-am popor de gânditori
Purtând toți grija zilei de mâine.

Care prestidigitator înzestrat
Făcut-a toate astea să dispară?
Suntem un popor veșnic damnat
Să purtăm pe umeri grea povară?

Voi sunteți un neam ales români,
De Dumnezeu, mereu viteji să fiți,
Ne cheamă glasurile din străbuni,
A sosit timpul să nu mai dormiți!

—————————–

Sofia Doina GAVRILĂ

5 noiembrie, 2o18

Florin-Cezar CĂLIN: Noua strategie a vieții…

Noua strategie a vieții…

Din hipnotica mea stare îți tot spun de-o veşnicie,
S-alăptezi timpul la sân … când acesta intră-n vrie.
… apoi chiar melodramatic să trimiți scrisori la morți,
să le spui cum că iubirea a-nviat și n-o suporți.

Mă curtează izul dânsei, stimulându-mi indecenţa!,
… că-nainte de trădare eu i-am constatat prezența.
Urlă stelele în noapte parc-ar fi dânsele-n rut,
îmbrăcate-n constelații și-n orgoliul meu tăcut.

I-au delirul tău ca doliu … pentru nopțile pierdute,
(și cutremur sub amprenta dorurilor noastre mute).
Calendarul tău de patimi cred că încă ne pontează,
Cum c-am fi prezenți în visul ce nu ne mai guvernează.

Idioți post mortem suntem sau celibatari nocturni,
Priponiți la tâmpla sorții … din mila unor nebuni.
Arvunind de-acum ‘nainte zile cu nemiluita,
Pentru nopțile perene care ne-au furat ispita.

Alfabetizând trecutul … am uitat să conspectăm,
… daunele nemorale ale visului diform!.
Fluturi care nu mai zboară … e normal să-i retractăm,
Și în doruri întinate noi de-acum să dezertăm.

Optimist eu sunt din fire dar acum nu mai suport,
Lașitatea … ca remediu și perfidul tău complot.
O să bântui multă vreme printre morții încă vii,
Ca să știi că viața noastră face alte strategii.

Poemul face parte din trilogia ”Mâna destinului” volumul III intitulat ”Donatoarea de speranță”

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

5 noiembrie, 2018

 

Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri

Bust de dor

 

Amurgul făcuse cu răsăritul un târg
Să-mi creeze din umbre un nemaivăzut burg
Cu porumbei de curcubeu jucăuși între ele
Printre nesfârșite carnavale-n foc de iele

Pe unde te zăream cum fugi în voal de fum
Lăsând răvașe ce ardeau,atinse,în parfum
de rouă,ce mă învăluia-n derviș sărat de brumă,
Ciugulit de porumbei, lăsându-mă-n bust de humă…

 

Filă de clipă

 

Ce ființă o fi poetul?
Dacă nu o frunză-n apă
Precum o gondolă clipă
Scufundat să guste mâlul..

Lumii ce-l judecă-n pripă
Răsărit în nufăr de file!
Fumat de albatros în pipă
Prin ale gândului, vâsle…

———————————–

Petru Daniel VĂCĂREANU

6 noiembrie, 2018

Maria LEU: Clipă târzie

Clipă târzie

 

Ce târzie este clipa și ce greu e infinitul,
Când o frunza legănândă, plânge astfel nesfârșitul.
Ce pustiu îmi este gândul, când în noapte l-am pierdut,
Printre miile de stele rătăcind într-un cuvânt.
Noaptea grea se lasă-n mine
Și de caut amintirea,
Nu găsesc decât o pată
Ce-mi întunecă privirea.
Rătăcind în al meu suflet
De ruina și de jar,
Vei găsi doar frunze moarte
Învelind un amalgam.
Simți și tu că azi în mine
Frunzele se descompun?
Simți și tu că sunt ruină, în ruină și că plâng?
Ce târzie este clipa, și ce greu e infinitul.
Ce pustiu îmi este gândul, pustiind tot nesfârșitul.

———————

Maria LEU

 

Nicu GAVRILOVICI: Versuri

Umbra umbrei Tale

 

Dă-mi Doamne harul de-a putea ierta
Ba chiar iubi pe cei ce rău mi-au vrut,
Aprinde Tu în candela-mi de lut
Lumina vie din iubirea Ta.

Dă-mi Doamne Tu puterea să îndrept
Tot răul care l-am făcut cândva,
Îți împlinește-n mine voia Ta
Și-ajută-mă senin să o accept.

Dă-mi Doamne ca lui Solomon cândva
Înțelepciune să aleg ce-i bun,
De m-ar lovi pe cale un nebun
Să simt pe rană mângâierea Ta.

Tot ce-mi doresc să fiu în astă Vale
A Plângerii, e umbra umbrei Tale…

 

Mica publicitate

 

Dacă aș putea cumpăra
(ori măcar fura)
sufletul limpede al unui copac…
Cât de adânc mi-as înfige rădăcinile,
cât de înalt mi-aș ridica ramurile
și cât de statornic aș rămâne
în bunătate!
Primăvara aș înmuguri, prefăcându-mi fiecare
încheietură în cuib,
vara umbră si răcoare aș ține,
toamna mi-as dărui oamenilor rodul
iar pământului haina,
pentru ca iarna să îmbrac
hlamida imaculată a zăpezii…
Până și dincolo de moarte folositor,
aș arde
oferind căldură și lumină.

Are cineva de vânzare
sufletul limpede al unui copac?

 

Circumstanțe

 

În nopțile cu ger să-mi fii vioară,
În zilele fierbinți ți-aș fi arcuș,
Îmi fi-va-ți gura hrana necesară,
Îți fi-va pieptu-mi călduros culcuș.

Să fii în zorii zilei căprioară
În lup să mă prefac în negre nopți,
Iubirea interzisă să ne doară…
Să te alung… Tu, tandră, să m-adopți…

Să fii înțelepciunea-ntruchipată,
Să fiu al nebuniei sclav docil,
Să înflorești de mâna mea udată
Precum zambila-n luna lui april.

De-ai fi regină peste-o lume-ntreagă,
Cu mâini întinse cerșetor de-aș fi,
Nerelevant…cât timp ‘mi-ești cea mai dragă…
Neimportant…cât timp mă poți iubi.

 

Schimnicie

 

Și simt că mie nu-mi mai plac de-o vreme…
Și-aș vrea în ploi să pot urca, străin…
Cu un caiet și un burduf cu vin
Mă voi retrage, schimnic în poeme.

În spate am să șterg orișice urmă,
Călăi cu lanțuri nu mă vor găsii;
Voi bea cu vulturi rouă-n zori de zi
Și voi cina cu-a gândurilor turmă.

Stăpân peste bucata mea de humă
Mă voi scălda în iezere cuminți,
Voi sta la sfat cu demoni și cu sfinți
Și tălpile-mi voi răcori în brumă.

Nu voi pofti nimic din lumea voastră,
Povara mea îmi fi-va de ajuns;
De autumnale nostalgii pătruns
Am să lipesc o frunză pe fereastră.

Un singur lucru sufletu-mi îmbie…
Iubito, curcubeul meu din ploi,
Să urci la mine, să murim în doi
Si să trăim în ceruri cu chirie…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Versuri”

Mariana Zorița TURDA: Poeme

SĂ NU REGREȚI

 

Iubitul meu cu părul brun
Și ochii de safire ,
Cu brațele-ți de catifea
Și zâmbetu-ți pe buze…

Cu glasul tău tremurător
Și pasul de felină,
De ce tu vi,mă ispitești
Și fugi apoi de mine !

De ce mă chinui ne-ncetat…
Pe mine roaba-ți care…
Iubirea, ție ți-am păstrat
O viață-ntreagă…oare ?

De ce tu,nu ști sa plătești…
Doar, c-o moneda mică. ..
La muntele de diamant,
Ce la picioare-ți pică ?

Ce așternu-ta covoraș…
De crini…și de garoafe…
Pe care tălpile-ți călcau
Fără…să le miroase !

Dar…poate, că-ntr-o zi ,
Tu,vei voi …vreodată…
Să-mi cauți dragostea cu dor,
Și eu…voi fi departe !

Atunci, să nu regreți nimic !
Să nu-ți dorești iubire,
Căci, numai tu, te-ai pedepsit…
Râzând …mereu de mine !

Turda, Romania
26.04.1997

Continue reading „Mariana Zorița TURDA: Poeme”

Alexandru NEMOIANU: Despre personalitate și despre națiune

Toate câte există pe lume sunt rezultatul lucrării lui Dumnezeu. În această înțelegere Ortodoxia nu disprețuiește nici una dintre componentele “lumii”, ale cosmosului, ci în toate vede strălucind măreția și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu a creat lumea pentru a se “împlini”. În El sunt “totul” și “toate”, El este suficient Lui însuși. Creația lumii a fost un act de iubire, dorință de a avea frumusețea Sa împărtășită. De aceea “lumea” este veșnică, deoarece a fost creata din cugetele veșnice ale lui Dumnezeu.

Într-un mod foarte convingător arăta acest lucru Ernst Junger, poate cel mai de seamă scriitor și gânditor german al veacului XX.Ernst Junger, care între altele a fost și un remarcabil entomologist și descoperitorul unor viețuitoare, arată că în “natură” doar circa 5% are rol “utilitar”, restul este pur și simplu frumusețe, de dragul frumuseții.

În privința modului în care cele ce sunt se dezvoltă și perpetuează trebuie arătat că aceasta se face conform cu “modelul” (sau “gândul divin”) așezat în ele (și modelul genetic a dovedit acest fapt). Fiecare creație rămâne în modelul statornic în care a fost făcută, în identitatea veșnică a “persoanelor”. Ele nu apar și dispar, rămân așa cum au fost create. Și orice încercare de modificare poate avea urmări catastrofice, cu neputință a fi prevăzute. Acest lucru este încă mai evident în cazul “omului” și al comunităților umane.

Orice om este născut cu o personalitate dată, unică. Nici un singur om nu este identic altuia și la fel nici un fir de iarbă nu este identic altui fir de iarbă. Această personalitate nu depinde decât marginal de cauze naturale sau sociale. Cum se explică împrejurarea că doi frați gemeni, crescuți identic, pot fi atâta de diferiți? Despre cauze “naturale” nici nu poate fi vorba, căci legea naturală se caracterizează prin constanță, prin monotonie. Este deci limpede că fiecare om vine cu o personalitate dată și în cadrul ei își va manifestă el libertatea de opțiune creatoare. Iar calitatea de om înseamnă însuși umanul într-o anumită formă, într-un anumit “ambalaj”. În această înțelegere trebuie să știm că nu există om “pur” sau “anațional”. Asta ar fi o convenție abstractă și care nu există în realitate. Omul există ca entitate națională, aparținând unei națiuni și națiunea nu este doar o realitate istorică, ea este mai ales o realitate spirituală.

Omul și “umanitatea” există numai în formă națională. Omul este determinat național și națiunile sunt realități eterne în Dumnezeu. Spus în alte cuvinte, calitatea națională este manifestarea a ceea ce este veșnic în om într-o anume, unică modalitate. În cazul nostru, manifestarea în cadrul “fenomenului românesc”, a înțelegerii românești a diferenței dintre bine și rău. Iar Ortodoxia exprimă cel mai profund și integral această superbă unitate în diversitate. Pentru Ortodoxie existența nu este o stare monotonă și uniformă, este o conlucrare simfonică, în care fiecare persoană și fiecare națiune aduc darul lor, ca într-un organism. În această înțelegere dragostea de Neam este o datorie. Nu trăim în abstract, trăim în realitate concreta, în “materie” și pentru Ortodoxie “materia” nu este o categorie impură. Este o categorie în stare căzută, ca urmare a păcatului, așa cum este și omul. Dar și omul și “materialul” sunt chemate la mântuire, la înduhovnicire. În această lumină putem spune că Ortodocșii sunt singurii cu adevărat “materialiști”!

Această personalitate, de care vorbeam, care nu poate fi schimbată, existentă și în persoană și în națiune, este exprimarea concretă a unui gând divin. Dar personalitatea se dezvoltă conform cu liberul arbitru, cu opțiunile, bune sau rele, pe care le fac, și persoanele și națiunile. În acest fel putem vedea cum darurile bune, prin lucrarea celui rău, se desfigurează, pot deveni urâte și rele. Așa apar oamenii răi și tot așa pot apărea manifestările naționale nătânge: șovinismul tribal, aroganța șovinistă, rasismul, etc. În același timp, încercarea de a preschimba personalitatea omului sau a națiunilor, de a le reașeza, de a le “reeduca”, această încercare este întotdeauna de la cel rău, de la negativitatea pură.

În momentul de față asistăm la un asalt programat asupra personalității individuale și asupra personalității Națiunilor.

Mai înainte de a adresa acest aspect un altul, legat de modificarea “personalității”, trebuie amintit.
Este vorba de modificările genetice și de clonări. Aceste procedee sunt foarte la modă și foarte discutabile și din punct de vedere practic dar mai ales etic. Tot mai mulți sunt cei care spun că folosirea de țesuturi umane în “modificări’ genetice este în formă și spirit canibalism. Căci canibalismul nu era o “dietă”, era și este o acțiune spirituală, cea mai de jos și direct legată de duhul negativității pure.

La fel de monstruase sunt încercările de schimbare, condiționare,”reeducare”, a personalității umane.
Aceste încercări, propovăduite de către “pedagogul” sovietic Makarenko, vorbesc de modalitățile prin care poate fi schimbat “omul vechi” și creat “omul nou”, care să corespundă unor societăți care se întemeiază pe încercarea de a îl “ucide” pe Dumnezeu. Toate aceste încercări au început cu declarații “eroice” despre “fericirea umană” și toate au sfârșit în cele mai dezgustătoare universuri concentraționiste, de la Pitești la Guantanamo. La fel, dacă nu încă mai mult, dezgustătoare sunt încercările de a schimbă personalitatea Națiunilor. Întotdeauna s-a apelat la cele mai josnice instinct ale masei de oameni fără gând și s-a ajuns la sinistrele “isme”: Nazism, comunism, și azi “globalism”. Manipulând fără milă mase de “imbecili utili” s-a ajuns la aceste sinistre regimuri. Așa vedem sub ochii noștri cum hidoasele Organizații Ne Guvernamentale, abominația #rezist, și alte eiusdem farinae pregătesc “preschimbarea “ Națiunii Române, înlocuirea omeniei românești cu egoismul sălbatic, sodomia, pedofilia și pustiul. Să nu ne înșelăm. Încercările de schimbare a “personalității” nu au ca scop îmbunătățirea condiției umane, ele sunt acte perfect gândite, intenționate, duse împotriva lui Dumnezeu. Sunt acte care tăgăduiesc personalitatea celor create de Dumnezeu. Iar în aceasta privință suntem clar avertizați: ”Vai de cei care zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumina; care socotesc amarul dulce și dulcele amar”(Isaia,5;20)

Această nerușinare nu va reuși azi, așa cum nu a reușit nici în trecut. Dar vai de cei care îi stau complice, vai de cei care cer eliberarea lui Baraba, vai de cei care strigă, ”spitale nu biserici”. Dumnezeu nu se lasă batjocorit, nici El și nici lucrarea Lui și “înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu”.(Sf.Pavel,Evrei 10:31).

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

6 noiembrie, 2018