Nicu GAVRILOVICI: Jalbă pentru țară

Jalbă pentru țară

Această țară s-a născut din dorul
De libertate, dragostea de glie,
Această țar-a fost și-o să mai fie
Mereu înveștmântată-n tricolorul

Sub care au căzut viteji, străbunii
Pictând cu roșu sânge-al ei stindard…
Această țară, rai fără de gard
Pe care-au vrut-o turcii, slavii, hunii,

Această țară-n galben îmbrăcată
Secătuită de-aur si de grâne,
Rănit-a fost de hoardele păgâne
Dar nu a fost nicicând îngenunchiată.

Această țară murmurându-și ruga
Purtând albastrul cerului pe frunte,
Având coline, șesuri, mare, munte,
A fost de-a lungul vremii buturuga

Ce răsturnat-a carele de aur
A nesătuilor porniți pe pradă,
Fecioară blândă din a cărei ladă
De zestre, hoții au furat tezaur…

Iubesc această țară ce cu sânge
și-a apărat neatârnată vatra,
În Apuseni ascult cum cântă piatra,
Pe Dunăre ascult cum valul plânge

Cu vița cea de vie sânger greu
Pe dealurile Dobrogei bătrâne,
Cu grâul din câmpiile române,
Și combinate date pe un leu

Și simt durerea fiecărei palme
Din trupul țării, pe dolari vândută
Și fac din poezie o redută
Iar pixul meu înșiruie sudalme…

În muzici de parade militare
Voi plânge… voi veți aplauda obraznici
În spatele jandarmilor slugarnici…
Jos gheara de pe România Mare!

Această țară iarăși va renaște,
Acest popor se va uni ca unul,
Vom întrona între Carpați Crăciunul
Și fiecare zi va fi un paște…

De nu…aceste rânduri fie jalba
Ce, Doamne, ți-o trimit cu Tricolorul
Pentru o țară ce-și mai poartă dorul
De libertate… Fă minuni la Alba!

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

29 noiembrie, 2018

Costache NĂSTASE: Națiunea

NAȚIUNEA

M-aș sufoca de n-aș mai fi român,
Chiar inima ar refuza să bată
De i-aș impune-un ritm străin
În care n-a pulsat vreodată.

Și m-aș topi puțin câte puțin
Ros permanent de disperare
De-ar fi lipsit al meu destin
De-a țării binecuvântare.

Datini, tradiții, obiceiuri,
Tot ce-am văzut și tot ce știu
Venind de la străbuni prin vremuri
Asigură un neam unit și viu.

Ne-asigură identitate,
Mersul firesc spre înainte,
Ieșiri din situații complicate,
Vigoare pentru trup și minte.

Desigur sunt și rătăciți
În stare chiar să și ucidă
Pentru o mână de arginți
Dar națiunea, în ansamblu, e solidă.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

29 noiembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Poeme

TOAMNĂ RĂZVRĂTITĂ

Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
cățărat pe vântul năpustit din munți,
lângă soba caldă, cu motanu-poală,
gândul îţi aduce amintiri fierbinţi.

Şi privind tăcută flacăra-mbrăcată
cu un snop de lemne puse pe tăciuni,
parcă-n hornul sobei tu auzi deodată
cum citește vântul mii de rugăciuni.

Te gândești la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt ?…
Am plecat de-acasă, să ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ți ascult.

Ah, ce vijelie !…casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n dușmănie, s-a făcut târziu…

Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea
ploaia se oprește, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.

LA CEASUL UITĂRII

E toamnă târzie – aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieșind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.

Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheață, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.

Citește, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheață pe loc,
ascultă și vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur așa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure sunt pomii mai goi.

———————————————–

Corneliu NEAGU

29 noiembrie, 2018

Continue reading „Corneliu NEAGU: Poeme” →

Olguța TRIFAN: Rondelul plângerii

Rondelul plângerii

Plâng azi cu firul ierbii strivit sub talpa grea,
Îi simt durerea-acută, îmi rupe inima…
El rabdă-așa cum șerbii-au răbdat fără să vrea
Bici ce-adâncea o cută, iar suflet lăcrima…

Îl pasc în tihnă cerbii, de-i vreme bună-ori rea,
Copitele își mută, încet, parcă-ar mima.
Plâng azi cu firul ierbii strivit sub talpa grea,
Și-i simt durerea-acută, îmi rupe inima…

Doar oamenii, acerbii, calcă-apăsat și prea
Ușor întreținută-i voia de-a suprima,
În iarbă ne-ncepută, urma de-a-și imprima.
Pe pajiște, imberbii gândesc cum i-ar durea

Când plânge firul ierbii, strivit sub talpa grea.

—————————–

Olguța TRIFAN

28 noiembrie, 2018

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: E timpul…

E TIMPUL…

Motto:

Nu căuta la alții să-ți vândă fericirea,
Găsește-n tine sensul, prorocirea…

De mic, de când aproape-ncepi să mergi,
Ești pus pe-un scaun, silit de toate să înveți…
Asculți cum toți îți spun, „te scoală să alergi,
Că timp nu ai, să fugi, din toate să culegi ” !
Bombardați suntem, cu fel de feluri de poveți,
Să fim mai vrednici, mai isteți…

Și-am alergat, cu limba scoasă, ca zăluzii,
În timp ce alții se doseau, făcând pe-Ariciul…
În minte, pătruns-au cunoștințe, în perfuzii,
Până m-am împotmolit și eu printre confuzii,
Neștiind la urmă, ce-i adevăr, unde e viciul,
Pierzându-mi tinerețea-n sacrificiu…

Și-azi, Aricii-s la putere, nu am prins indiciul,
Dețin ei pâinea și cuțitul, pentru a o împarte…
Acei analfabeți, cu pielea groasă, ca șoriciul,
Conduc și eu râd-plâng, făcând pe măscăriciul,
Ca fraierul, hrănindu-mă cu visele-mi deșarte,
Umanitate, Dreptate, ”baliverne” pe pancarte…

Alții-s sus-puși, profanii sistemului să îi răsfeți,
Ascultându-i gură-cască, să ne umple cu iluzii…
Ei tot mai sus urcând, cărând avutul cu găleți
Noi adunând firimituri și caii verzi de pe pereți…
Târziu ne-am deșteptat, toaca bătând cu-aluzii
Când, la timp n-am tras concluzii…

Mă-ntreb, cu toată-nvățătura, care fu menirea,
Dând vot nepricopsiților, să-mi vândă fericire ?
Și-așa ca mine, prostitu-s-a întreagă omenirea,
De parcă marionete-am fi, lipsindu-ne gândirea,
Ce ne-au spălat-o, făcându-ne prin domesticire,
Din lupi adevărați, jigodii prin corcire !

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

29 noiembrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: La mulți ani iubita mea țară, România

LA MULȚI ANI IUBITA MEA ȚARĂ, ROMÂNIA !

Arde o flacără-n Carpați,
De veacuri inimă română
Ne unește sângele de frați
Și glia cea străbuna.

Nemuritori suntem aici,
Statornici crezului suprem
Limba și crucea, două stânci
Reperele acestui neam.

Dunărea și cu Carpații,
Vatra României mari
Își cheamă acum fiii, frații
La Alba Iulia degrabă.

A sosit ziua unirii,
Ziua României Mari
Ziua-n care toți românii
Vor fi frați fără hotar.

Pe 1 Decembrie la Alba,
Noi istorie vom scrie
O sută de ani într-o salbă
De Sfântă și mare Românie.

De Centenar zic la mulți ani,
României și la toți Românii
Și acestui pământ milenar
Apărat de atâția martiri.

La mulți ani Române,
Oriunde te-aii afla
Chiar de te vor răstigni
ROMANIA-I ȚARA TA !!

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

29 noiembrie, 2018

Alla TONU: Ninge-n decembrie

NINGE-N DECEMBRIE

Ninsorile-aduc nostalgii,
Te-ncântă, devin poezii,
Câți fulgi sunt în cer și-n văzduh, rând pe rând
Se-nghesuie toți, coborând spre pământ
Să ningă din nou pe hârtii.

Ninsorile-aduc amintiri,
Frământă în inimi trăiri,
Azi ninge în țară precum la-nceput
Cu veacuri, istorie, ani ce-au trecut –
Ecou ale sfintei Uniri.

Azi ninge din cer ca din saci,
Cu geți, cu romani și cu daci,
Cu zvonuri de clopot, de spezi și de cânt
Cu-oștenii lui Ștefan ce-n luptă se-avânt
Cu gloria strămoșilor dragi.

Azi ninge ușor și tăcut,
Pe râul de lacrimi umplut,
Pe aripi de sfinți, fulgi coboară dibaci
Sa șteargă durerea urmașilor-daci
Pe ambele maluri de Prut.

Azi ninge, -de iarnă-nceput,
Decembrie ca și-n trecut,
Ne-aduce aminte că-o limbă avem
O patrie, -un țel și un nume purtăm
Și-un unic destin prea-durut.

Azi ninge din cer și din dor,
Trezește-te vrednic popor!
Și sus cu mândrie-a ta frunte ținând
Înalță-ndrăzneț peste țară cântând
Al nostru frumos tricolor.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

29 noiembrie, 2018

Foto – Internet

Dan-Obogeanu Gheorghe: Unire

Unire

Ne-am prins în hora de cuvinte
Pe câmpul doinelor ce zac,
Tăcute între albele morminte
Sau în istorii care se prefac.

Istoria-i rescrisă între oameni
Şi-adesea-i ruptă de Pământ,
Citită cu durere printre semeni…
Ne-am adunat din jertfa spre Cuvânt!

Ne-am prins în braţe de iubire
Pe munţii ce hotar n-au fost
Decât în mintea fără de simţire
Sau în ,,tratate’’ scrise pe de rost.

Şi se vor scrie încă pe vecie,
Cu litere,de aur cruci,
Cu nume ce-s uitate în robie…
Soldat necunoscut la Cer te urci!

Te prinde-n hora de Cuvinte
Pe Cerul Sfinţilor Martiri
Şi vor ieși din albele morminte
La Înviere, Şfinții, cu Psaltiri!
…………………………
Ne-am adunat în hora de cuvinte…
Istoria e scrisă pe…. morminte!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

28 noiembrie, 2018

Anatol COVALI: Zadarnic

Zadarnic

Ninge-ntruna în cuvinte.
E-o cumplită iarnă-n ele.
Ger bezmetic crapă stele
ce-au ars splendid înainte.

Nu mai e nimic fierbinte,
orice-ntreg e bucăţele.
Lacrimile doar sunt grele
şi aducerea aminte.

Străbat trist poteci uitate,
care-ntruna se înfundă
încercând ceva să-ascundă
după crengile uscate,

ce le-nlături doar tăiate,
căci din ce în ce abundă
într-o linişte profundă,
tragică singurătate.

Caut şi găsesc comoara.
Ochii-îmi ard de-a ei splendoare.
Mângâi tandru fiecare
sunet ce-l dă piatra rară.

Dimineţi în a mea seară
se-mbulzesc nerăbdătoare
să-aprindă mistuitoare
ruguri de speranţă iară.

Dar bufneşte-un plâns amarnic
în deşertul din fiinţă
văzând cum cu prisosinţă
prea târziu destinu-i darnic,

că degeaba eu sunt harnic
şi în toate ard dorinţă,
când tăcerea e sentinţă
iscălită de zadarnic.

————————————–

Anatol COVALI

București

28 noiembrie, 2018

Lia RUSE: Unirea

UNIREA

100 DE ANI, DE-ATUNCI

Câtă istorie s-a strâns, nețărmurită!…

Câți falnici fii te-au întregit, o, țară,

Ardeal supus fiind, cu inima amară,

Sub călcâiul străinilor, strivită!…

-Pierdusei identitatea strălucitoare,

Din nou, s-a-ncercat recompunerea ta,

Iar românii, toți, aveau puterea de a vrea

Deși, alții inventau stăvilare…

În câte secole ați pârguit voi gândul

De libertate,-n dorul de frăție,

Cu vise blânde, tot trudind pe glie,

Răbdând cruzimea lor, atâția ani de-a rândul?!…

Atâta timp voi ați simțit dorința țării,

Cât de curat vă obloja frământul!

În șuier înăsprit ați ridicat cuvântul

Cu glas de trompetă pe-ntinsul zării.

Șirul prelung, fără număr, al oamenilor,

Cu tren, car, sau pe jos, la Alba-a venit

Îngenunchind pe pământul alb și geruit,

Cu reprezentanții ținuturilor…

S-a adunat poporul cu steaguri în frunte

Trăind, din plin, măreția unirii,

Agitând drapele în mijlocul firii,

Acoperind de glorie, munte cu munte.

Caldă și blândă, era vatra strămoșească!

Și,.. râdea zăpada coborând din cer…

Pe trosnetul clipei de atâta ger,

Cât de iute s-a închegat -ȚARA ROMÂNESCĂ !

Au trecut pe sub poarta Viteazului Mihai,

În sumane albe și port țărănesc,

Jucând hora pe întreg pământul românesc.

Mare bucurie s-a-ncins, sus, pe plai!

Peste câmpul lui Horea ningea dor fierbinte,

Din acel dor s-a schimbat spațiul hărții!

Unirea a fost scrisă-n paginile cărții,

Hotarele-au strâns surorile sfinte…

………………………………………………..

Deschid cartea! Ochii-mi citesc pergamentul vechi…

Peste pagină cade o lumină,

A fost scris într-o limbă domoală, senină.

O sută de ani,?! Imnu-mi intră-n urechi…

Visul lui Mihai Viteazul a fost împlinit,

-Regele Ferdinand cu Maria lui

Au fost cei sub care -țara s-a unit-

Ascultând dorința vie a poporului.

……………………………………………

Citesc ce vorbeau frații în noaptea cea albastră,

Reverberând credință și-unitate,

Înălțare și-autenticitate…

………………………………………..

Trăiască ROMÂNIA!…Și Franța, sora noastră!

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

29 noiembrie, 2018