TOAMNĂ RĂZVRĂTITĂ
Arde focu-n sobă, frigul dă năvală
cățărat pe vântul năpustit din munți,
lângă soba caldă, cu motanu-poală,
gândul îţi aduce amintiri fierbinţi.
Şi privind tăcută flacăra-mbrăcată
cu un snop de lemne puse pe tăciuni,
parcă-n hornul sobei tu auzi deodată
cum citește vântul mii de rugăciuni.
Te gândești la mine, cel rămas afară
ud în ploaia rece si bătut de vânt ?…
Am plecat de-acasă, să ajung deseară,
stând la gura sobei vraja să-ți ascult.
Ah, ce vijelie !…casa ta-i departe,
nu zăresc pe nimeni, locul e pustiu,
cineva anume parcă ne desparte,
plouă-n dușmănie, s-a făcut târziu…
Dar zăresc deodată, rătăcită-n zare,
o lumină sacră ruptă dintr-o stea
ploaia se oprește, chipul tău apare
luminând cărarea dinaintea mea.
LA CEASUL UITĂRII
E toamnă târzie – aud la fereastră
doar ploaia venită pe aripi de vânt,
garoafele puse de ieri într-o glastră
desfac din corole un vechi jurământ.
La ceasul uitării, ieșind din petale,
cuvintele scrise cândva în trecut
aud la fereastra cu geamuri ovale
rafale desprinse din vântul pierdut.
Sosite acum din fiorduri stâncoase,
cu vechiul vapor andocat lângă port,
ajung la fereastră spre seară să lase
un alt jurământ pe un mitic suport –
o floare de gheață, demult rătăcită,
purtând în petale înscrisul cel nou
cu versuri rescrise de-o mână rănită
la masa tăcerii de lângă hublou.
Citește, iubito, cuvintele toate,
topite din floarea de gheață pe loc,
ascultă și vântul ce încă mai bate
cu vorbele mele scăpate din toc.
Desigur așa vei afla, fără grabă,
că timpul se scurge acum înapoi,
iar orele-ntoarse întruna întreabă
de ce în pădure sunt pomii mai goi.
———————————————–
Corneliu NEAGU
29 noiembrie, 2018