Gheorghe PÂRLEA: Mugure de-aripă

MUGURE DE-ARIPĂ

Îmi pipăi omoplatul uneori,
Cu ochii aţintiţi adânc în nori
Şi întrebându-mă în pripă:
Să fi avut cândva aripă?
Iar de-am avut-o, când a fost?
De-mi are întrebarea rost,
Înseamnă că de mult, cândva,
Strămoşul meu chiar o avea…
Şi înger tainic, pământesc,
Îl văd în cinul îngeresc,
Zburând pe-acord de lerui-ler
Între pământ şi ‘naltul cer.
*
Îmi pipăi omoplatul uneori,
Cu ochii aţintiţi adânc în nori,
Făcând de întrebări rispă:
De ce, doar urmă de aripă?
Şi cum de noi, în timpul nostru,
Pierdut-am zborului tot rostul?
*
Îmi pipăi omoplatul uneori,
Cu ochii aţintiţi adânc în nori,
Şi mult mă mir cum poţi să cazi
Dinspre un ieri înspre un azi
Şi cum aşa, din clipă-n clipă,
Rămâi cu-n mugure de-aripă?!
*
Acum, în iarna mea de-aici, din sat,
Adăst ca bobul meu din omoplat
Să aibă-o dăruită primăvară,
Spre-a zămisli din el o… aripioară.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

8 ianuarie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: De când te caut…

De când te caut…

De când te caut, tălpile-au prins dor,
Puterea conștiinței mă subjugă.
Eu nu am cui să cer vreun ajutor!,
Fără ca dânsul să nu mă audă.

Mi-a amorțit chiar limba de secrete,
Vorbind eu de ființa-ți neștiută!.
Un amalgam de vise și regrete,
… din lumea largă, viața mi-o inundă.

Un alt izvor secat din neștiință,
Așterne în cascade visuri noi.
Gândul meu darnic (din nesăbuință),
Încearcă să îl umple înapoi.

Ca un ecou se-aude pasul tău,
(lăsând o urmă veche … de milenii).
Purtând stigmatul drumului mereu,
Cu răni deschise … multe de decenii.

Eu le-am purtat (chiar dacă sângerau),
(de dragostea și doru-ți … permanent).
În liniște … privirile-mi spuneau!,
… în vise să îți fiu omniprezent.

Când dragostea va hotărâ destinul,
… sau drum în viață (ce tu-l vei urma).
Să înțelegi că uneori chiar chinul,
Este dușmanul lui … a nu putea.

De când te caut, doru-mi plânge,
(vădit el e pătruns de sentimente!).
Nici lacrima (se pare) nu-i ajunge,
Ca să-i trateze răni … reminiscente.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

8 ianuarie 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: Ai ales culoarea violet

Ai ales culoarea violet

As vrea să ating
patul moale ,
în care tu ai ales
culoarea de violet
să îmi mângâie trupul
parfumat de dorințe
și iubiri de început !

Lasă-mi timp să cred
că lumină vine de sus,
că tu ești în razele ce-mi
sărută buzele fierbinți de
lumi pe care nu le-nțeleg!

Ploaia vine din nori
și stropii mi-ating
bratele și umerii goi
și aburul din seva
pământului se lasă
greu peste noi!

Capriciul iubirii
e dragostea mare,
Un coș cu fructe
zemoase și coapte…
Ce te îmbată din aroma
ce curge în neștire
peste al razelor de
culoare violet, ce-ți
ating patul moale!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Franța, Paris

7 ianuarie, 2019

Corneliu NEAGU: Dulce fericire

DULCE FERICIRE

Nopțile de toamnă vin pe o cărare
rătăcită-n dorul dintr-un gând uitat
printre jertfe false din chemări bizare
răscolite-n vară de un vechi păcat.

Se aud adesea-n vorbe născocite
de amante-ntoarse fără pașaport
să ajungă-n taină, pe cărări ferite,
la nava sosită cu soldați în port.

Nava neuitării ce mai poartă încă
amintiri cusute-n steagul tricolor
și în portul vesel așezat sub stâncă
unde dorm uitate scene de amor.

Reînors acasă, de privesc în zare
să găsesc și chipul încă neuitat,
fără îndoială cred că reapare –
ah,ce fericire, pentr-un brav soldat!

———————————————–

Corneliu NEAGU

8 ianuarie, 2019

Florentina SAVU: Hei cer, sunt aici…

HEI CER, SUNT AICI…

Hei cer, sunt aici
Mă primești? Ce zici?
Jos sunt oameni răi,
Cu ochii văpăi,
Acolo e frig
Și oricât eu strig
Nimeni nu m-aude,
Toți au urechi surde…
Acolo mi-e foame,
Vara mănânc poame
Însă iarna rabd
Și geruri mă ard,
Acolo n-am casă,
Un ziar mi-e masă,
Un ungher culcuș
Și-o zdreanță-nveliș…
Hei cer, de mă vrei
Și-ți plac ochii mei,
Voi fi o steluță
Bună și drăguță,
Luna m-o-ncălzi
Și mult m-o iubi,
Poate m-o-nfia
Și-o fi mama mea,
Și-oi avea o casă
Mândră, luminoasă,
Și-oi avea și-o masă,
Și-o pătură groasă,
Și-oi avea și-o sobă,
Și-oi cânta la tobă…
Luna, mama mea,
Se va bucura
Și stelelor toate
Eu le voi fi frate…
Ce zici? Mă primești?
Cât te mai gândești?
Nu mă mai trimite
În lumea dinainte!
Cu greu am urcat
Și m-am cățărat
Să ajung la tine
Să-mi fie mai bine…
Deschide-te cer,
Este tot ce-ți cer,
Pământ nu mă vrea,
Lumea este rea…
Azi e sărbătoare,
Dă-mi un strop de soare
Și alungă norii,
Mă dor ochișorii!
Eu părinți nu am,
Ca un cuc pe ram
Am trăit străin,
Lipsit de cămin,
Mereu jerpelit
Și neodihnit…
De ce să mă-ntorc
Mintea să mi-o storc
Zi de zi-ntristat,
Suflet mutilat,
Ochi înlăcrimați
Și lipsit de frați?
Primește-mă cer,
Uite, mă ofer,
Către tine vin,
La Domnul mă-nchin!

———————————–

Florentina SAVU

8 ianuarie, 2019

Maria HOTEA: Să simt iarna cum mă ninge

Să simt iarna cum mă ninge

Când coboară inserarea
adun străluciri de stele,
Cu privirea le petrec
și mă pierd în vis cu ele
Chiar de-i iarnă și ninsoarea
pentru-o clipă s-a oprit,
Este ger dar gându-mi zboară
și se pierde-n infinit.

Doar în vis pot să mai caut
urma timpului trecut,
Revăd clipe ce îmi par
că-n zadar le-am petrecut
Iau un petic de hârtie
și în versul meu le scriu,
Simt un dor de tot ce-a fost
iar în suflet mi-e pustiu.

Bir i-am dat vieții mele
și-am plătit-o cu iubire,
Căutând să pun în clipe
câte-un stop de fericire
Chiar când greul l-am simțit
cu un zâmbit l-am trecut,
Am luptat cu înverșunare
și-n speranță am crezut.

De-aș putea pentru o clipă
timpul să-l opresc pe loc,
Aș uită ce înseamnă dorul,
să nu întru-n al lui joc
Să simt iarna cum mă ninge
cu fulgi dalbi și cu iubire,
Iar în suflet să-mi pătrundă
cu imensa-i strălucire!

——————————-

Maria HOTEA

7 ianuarie, 2019

Anna-Nora ROTARU: Poesis

FLORILE DEZAMĂGIRII…

Arde focul în cămin, făcând umbre pe cortine…
Geme viscolul afară, rupe frunze, crengi și stuh…
Înserarea a căzut și gândurile-mi fug spre tine,
Pe-atunci când ni se juca, soarta de-a destine,
Luând zborul fiecare, ca păsările prin văzduh,
Sub aripa Sfântului Duh…

Din cafeaua rece sorb, câte-o mică-nghititură…
Focul îl mai întețesc, punând în el ceva surcele…
Cu dosul palmei șterg, zâmbetul amar pe gură,
Privindu-te în minte, ca o veche de-ani gravură,
De timpuri ștearsă, palidă și scursă de vopsele,
Crăpată-n zeci de bucățele…

Privesc pe geamul gol, cum noaptea s-a prelins…
Surâde luna enigmatic, stelele din ochi clipesc…
Din noapte o faptură, parcă văd cum s-a desprins,
Cu pieptul desfăcut și brațul larg spre mine-ntins,
C-un buchet de dalbe flori, de gheață ce sclipesc,
La sânu-mi cald să le strivesc…

Și-mi pari așa frumos, în întuneric cum lucești…
Ca nu știu d-ești iluzie, a nopții, ori fantasmă…
În ce colț de lume oare, pierdut mai rătăcești,
Atâta vreme scursă, de când tot îmi lipsești ?
Sau, bântui doar în minte, a-nchipuirii plasmă,
Cu miros de mir și-aghiasmă…

Și totuși îmi răsari, din marama noptii-albastră !
Îți văd parcă făptura, suflarea aburindă-n geam !
Să plâng, să râd, aievea apărut-ai la fereastră ?
Mi-e teamă, că visul s-o destrăma și eu sihastră,
M-oi întoarce în alcovul, de ani unde strângeam,
Florile dezamăgirii și plângeam…

ZACE ORAȘUL CA-N MORMÂNT…

O noapte neagră s-așterne peste-orașul adormit,
Se prelinge, ca smoală, de pe-un alt parcă tărâm…
Alene, ca panteră languroasă și-o privesc uimit,
Cum se-apropie de mine, dar nu stau la tocmit,
Mai departe imi port pașii fugind pe caldarâm,
Tăcerea nopții s-o sfărâm…

Mă pierd printre clădiri, sub lumini de felinar,
Suflarea să mi-o trag, bătăile inimii s-ascund…
Departe mă avânt, singur sufletu-mi hoinar,
Al nopții vagabond, ca prin talazuri marinar,
În liniștea orașului, mai mult să mă afund,
Simțindu-i pulsul muribund…

Că-i ora cea târzie, plină de misterul anumit,
Când la ferestre, una câte una, luminile se sting…
Când, oamenii adorm, unii cu suflet mulțumit,
Alții, cu vinovatul gând, că poate-au pătimit,
Simțind aripile coșmarului, cum mințile le-ating
Și-n somn mistuitor îi-mping…

Și-i grea tăcerea, tare, ca o lespede de piatră,
Te-apăsa pe suflet, ca zale-n locu-i de veșmânt…
Un buf mai plânge câteodată, speriat câinele lătră,
Treziți din somnu-adânc, de hohotul de idolatră,
Al vreunei sărmane, ce se tânguie cu legământ,
Că n-o mai călca vreun jurământ…
(… zace-orașul ca-n mormânt… )

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

7 ianuarie, 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

Irina Lucia MIHALCA: Spirala gândurilor

Spirala gândurilor

Timpul există sub semnul întrebării.

Sentimentele pentru ea

te-au ridicat, în vârtejuri,

la înălţimi alarmante.

Nimic nu s-a schimbat.

Cel mai adânc ocean

este aici lângă tine,

amintindu-ţi

de dragostea ta.

Ai nevoie de căldura ei

aşa cum ai nevoie

de aripile îngerilor.

Vântul îi poartă departe şoaptele,

plângi, o mie de lacrimi în praf,

dorul te sugrumă,

trebuie vărsate,

aşa se curăţă sufletul.

Un vis nedescifrat, un vis

încremenit într-o buclă

ţi se tot repetă,

uneori ea e acolo

şi atunci nu o poţi găsi,

ca, în final, să se topească

printre stele, odată cu muzica,

în tăcere totală,

în ritmul bătăilor inimii.

Gândurile tale pentru ea

sunt întotdeauna neîntrerupte.

Gândul, o tranziţie de sentimente

între două inimi!

Mori de dragoste pentru ea.

Nu lăsa sa se întâmple asta! îi spui.

Timpul înfăşurat între umbre fugare

şi raze diafane de lumină

plimbă visele întrepătrunse,

în floare de amurg îndepărtat,

pe un cer înstelat, străbătându-l.

Pierdut în emoţie,

îmbrăţişezi speranţele,

binecuvântându-le din zbor,

şoapte calde ţi se presară în inimă,

le-aprinde şi le stinge-n ecou,

ca un far

ce-ţi luminează gândurile.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

8 ianuarie 2019

Prelucrare grafică: Irina Lucia Mihalca

Silvia URLIH: Un simplu dacă

UN SIMPLU DACĂ

Dacă ar fi să semeni într-o palmă
un bob de întuneric
și unul de lumină ,
dacă ar fi să semeni
în cealaltă palmă
un bob uscat
și unul roditor,
ce ți-ar șopti
simțirea,
ce livadă ai alege ?

Dacă în palma dreaptă
sufletul mi-ai ține
și în cea stângă
iubirea de mine ,
în care dintre zările
ființei
te-ai urca,
să mă-nțelegi puțin
dar
să mă ştii mai mult ?

Dacă în ambele palme
mi-ai cuprinde trupul,
dacă în ambele palme
mi-ai simți freamătul,
cum mi-ai percepe
plânsul
și râsul laolaltă
când ți-aș spune
simplu

te iubesc ?

—————————

Silvia URLIH

7 ianuarie, 2019

Anatol COVALI: Nu mă-ndoiesc

Nu mă-ndoiesc

Nu mă-ndoiesc şi ştiu că niciodată
n-am să renunţ să cred că viaţa mea,
mi-a fost cu dărnicie sfântă dată,
ca până la sfârşit să pot crea.

Nu mă-ndoiesc, căci sufletul îmi spune
că n-am să calc pe-alăturea nicicând
şi am să-ndeplinesc ce-mi voi propune
pentru că el e-n fiecare gând.

Nu mă-ndoiesc. Eu cred clipă de clipă
că prin regrete n-am să rătăcesc
fiindcă de tot ce am nu fac risipă
şi dau cu bucurie şi firesc.

Nu mă-ndoiesc. Simt că numai iubire
e-n inima ce bate-n al meu piept,
convins fiind că în a ei gândire
se află tot ce-aştept şi nu aştept.

————————————–

Anatol COVALI

București

7 ianuarie 2019