Florentina SAVU: Hei cer, sunt aici…

HEI CER, SUNT AICI…

 

Hei cer, sunt aici
Mă primești? Ce zici?
Jos sunt oameni răi,
Cu ochii văpăi,
Acolo e frig
Și oricât eu strig
Nimeni nu m-aude,
Toți au urechi surde…
Acolo mi-e foame,
Vara mănânc poame
Însă iarna rabd
Și geruri mă ard,
Acolo n-am casă,
Un ziar mi-e masă,
Un ungher culcuș
Și-o zdreanță-nveliș…
Hei cer, de mă vrei
Și-ți plac ochii mei,
Voi fi o steluță
Bună și drăguță,
Luna m-o-ncălzi
Și mult m-o iubi,
Poate m-o-nfia
Și-o fi mama mea,
Și-oi avea o casă
Mândră, luminoasă,
Și-oi avea și-o masă,
Și-o pătură groasă,
Și-oi avea și-o sobă,
Și-oi cânta la tobă…
Luna, mama mea,
Se va bucura
Și stelelor toate
Eu le voi fi frate…
Ce zici? Mă primești?
Cât te mai gândești?
Nu mă mai trimite
În lumea dinainte!
Cu greu am urcat
Și m-am cățărat
Să ajung la tine
Să-mi fie mai bine…
Deschide-te cer,
Este tot ce-ți cer,
Pământ nu mă vrea,
Lumea este rea…
Azi e sărbătoare,
Dă-mi un strop de soare
Și alungă norii,
Mă dor ochișorii!
Eu părinți nu am,
Ca un cuc pe ram
Am trăit străin,
Lipsit de cămin,
Mereu jerpelit
Și neodihnit…
De ce să mă-ntorc
Mintea să mi-o storc
Zi de zi-ntristat,
Suflet mutilat,
Ochi înlăcrimați
Și lipsit de frați?
Primește-mă cer,
Uite, mă ofer,
Către tine vin,
La Domnul mă-nchin!

———————————–

Florentina SAVU

8 ianuarie, 2019

Lasă un răspuns