MUGURE DE-ARIPĂ
Îmi pipăi omoplatul uneori,
Cu ochii aţintiţi adânc în nori
Şi întrebându-mă în pripă:
Să fi avut cândva aripă?
Iar de-am avut-o, când a fost?
De-mi are întrebarea rost,
Înseamnă că de mult, cândva,
Strămoşul meu chiar o avea…
Şi înger tainic, pământesc,
Îl văd în cinul îngeresc,
Zburând pe-acord de lerui-ler
Între pământ şi ‘naltul cer.
*
Îmi pipăi omoplatul uneori,
Cu ochii aţintiţi adânc în nori,
Făcând de întrebări rispă:
De ce, doar urmă de aripă?
Şi cum de noi, în timpul nostru,
Pierdut-am zborului tot rostul?
*
Îmi pipăi omoplatul uneori,
Cu ochii aţintiţi adânc în nori,
Şi mult mă mir cum poţi să cazi
Dinspre un ieri înspre un azi
Şi cum aşa, din clipă-n clipă,
Rămâi cu-n mugure de-aripă?!
*
Acum, în iarna mea de-aici, din sat,
Adăst ca bobul meu din omoplat
Să aibă-o dăruită primăvară,
Spre-a zămisli din el o… aripioară.
———————————
Gheorghe PÂRLEA
8 ianuarie 2019