Îţi scriu două rânduri în grabă,
Că ce-a fost odată, ne-a fost…
O lumină mai pâlpâie slabă,
Din basm mai păstrez o silabă ,
În minte-n ungher, l-adăpost !

Departe în noapte chemând,
Ecoul cu vocea lui blânda,
Citise ascunsul meu gând,
Cum inima-mi cere plângând
O viaţă de care-i flamândă…

Sătulă-i de ani de-agripnie,
Întuneric doar s-o-nveşmânte…
Mi-i noaptea albă, de insomnie
Dar şi neagră-i, rece şi pustie,
Cu umbre doar s-o-nspăimânte…

Acum mă avânt pe-ulicioară,
De gând nu ascult, că-i făţarnic…
Bocceaua o pun în subsuoară,
Paşii-mi urcă, paşii-mi coboară,
Nu-mi pasă, ca-mi sunt paznic !

În urmă îmi las zbuciumate,
Şuvoi clipele frânte-n beţie…
Îmi las şi dorinţele fărâmate
Şi turnurile de vise dărâmate,
Zvârlindu-mă în nouă drumeţie !

Am colindat ani şi ani, negăsind un leac,
Căutând prin neant, pe cineva… ceva…
Voiam să strig, dar nu puteam decât să tac,
În vis, himere să nu mă bântuie cumva !

M-am avântat… ca şoim crezând, spre cer,
Dar aripile mi-erau mici… de rândunică,
Ce, vrând cunoaşte dintr-al lumilor mister,
I s-au frânt, de vrea să se înalţe, pică…

Cătând pe drumuri, dădui de cel din urmă,
Prin străfunduri pribegii şi printre-abise…
Mi-e stinsă vocea, puterea mi se curmă,
Tăcută-n letargia mea, la graniţa-ntre vise…

Aştept Lumina Sfanta, după nopţi în şir
Si cânt angelic, ce nimeni nu-l poate auzi…
Din stropii vieţii sorb, prelinşi dintr-un potir,
Să pot să mă mai bucur, de zorile de zi…

Apoi… m-oi îndrepta pe Calea mea Lactee…
În Univers voi hoinări, de oameni neatins…
Cu visul meu pelegrinând, acum, eu Zee,
La graniţă-l voi trimite, de unde s-a desprins…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

12 ianuarie, 2019