Simina PĂUN-MOISE: Poesis

Doamne!

 

Târăşte-mă Doamne, pe ape!
Prin ramuri de pom, mă poți zgâria!
Dar lasă-mi lumina, te rog, mai aproape,
Învață-mă când şi unde, mai pot eu zbura.

Dă-mi Doamne, putere şi milă!
Mă-nvață să-ndur pe cei ce mă mint!
Nu mă lăsa să-mi fie silă de mine,
Veşnicul om, cu-n dor de-un alint.

Nu-mi tulbura nici simțirea!
Nu mă-nrobi, Doamne, prea mult,
Nu-ți cer nicicum, nemurirea,
Îți cer să mă-nveți a iubi…şi atât!

Căci doar iubind eşti într-o zburare!
Căci doar iertând înveți a te înălța!
Îm palme-ai avut bătute piroane
Şi doamne, de noi, n-ai incetat a te bucura!

Mă ia Doamne, de-un rău şi mă scapă!
Mă plimbă cu tine, pe norul uşor!
Şi Doamne, de nu-ți sunt atât de aproape,
Ajută-mi, in jos, să mă-nveți cum să zbor!

 

caii mei

 

caii mei din herghelie
au fugit de pe hartie.
au fugit în zori de zi…
cine ştie unde-or fi?!

îi tot caut noapte de noapte,
sā-i aduc mai pe aproape.
să îi am mai la-ndemâna ,
doar în nopţile cu lună.

caii mei, mustangi, rotaţ,
nu mai sunt, ca altă dat’!
i-am schimbat pe nişte gloabe,
zi de zi, pe la tarabe.

n-am luat nimic pe ei,
nici macar, doi sau trei lei.
i-am cedat, i-am scos din scheme,
i-am omis din teoreme.

roibii mei cu stea in frunte,
n-au ajuns în varf de munte!
doar s-au intrecut pe ei,
s-au purtat ca nişte zei.

au tunat şi-au fulgerat,
au dansat şi-au nechezat!
au dansat doar in galop,
din prislop, în alt prislop.

au fugit toti caii mei!
s-or lupta, cu care zmei?
au fugit, s-au lasat duşi,
caii mei, deja apuşi.

caii mei neînseuaţi,
ne-mblânziţi, nesperiaţi…
au plecat cand i-a chemat,
vremea…timpul….neiertat…

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

12 ianuarie, 2019

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poesis”

Ioana CONDURARU: Cu ale mele gânduri

Cu ale mele gânduri

 

La orizont se-arată același răsărit
Ce-mi bate în fereastră, cu razele de-argint,
Dar eu privesc departe spre zările de jad,
Dorindu-te pe tine, mai mult ca altădat’.

Licoarea fericirii, s-a scurs printe nămeți,
Iar pașii-mi rătăcesc pe sub tăcute bolți
Și din amintirea firavă și divină,
A mai rămas doar clipa când mă țineai de mână.

Furată fericire! Mai poți un dar să-mi faci
Acum când trandafirii, dorm singuri pe poteci?
Iluzii. Doar iluzii în iarna ce se-alină,
Cu falduri de mătase din bolta cristalină.

Cu ale mele gânduri răzbat către apus,
Nemaivoind cuvântul care încă s-a spus
Lăsând eternitatea, pe geană să se pună,
Cu lacrima uitării în noaptea ce se îngână.

–––––––––––-

Ioana CONDURARU

12 ianuarie 2019

Imagine: sursa internet

Alexandra GĂLUȘCĂ: Vreau să-mi fii

Vreau să-mi fii

 

Ursitoarele cred că ți-au dat
Tu să-mi fii ales şi să mă-nvii
Prin iarna rece, albă de omăt
Tu, prințul pe cal alb să-mi vii

Să-mi fii tu primăvara ce renaşte,
Să-mi încolțeşti în suflet iubirea,
Sa-mi fii simfonia ce-n inimă bate,
Lumina din privirea ta si fericirea

Să-mi fii sărutul dulce ce mă-nvie,
Alintul tandru care mă trezeşte,
Rugăciunea ingerului cu evlavie,
Steaua ce-n viață mă călăuzeşte

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

11 ianuarie 2019

 

Florentina SAVU: Luceafăr și primăvară!

LUCEAFĂR ȘI PRIMĂVARĂ

 

Tu, Luceafăr din zenit
O să fii de-a pururi mit,
Strălucitor pe vecie,
Ziditor de poezie,
Vei veni noapte de noapte
Cu-ale tale mândre șoapte
Să ne-aduci pacea gândirii
Peste tainele iubirii,
Vei pătrunde-n casă, -‘n gând,
Vise cu noi făurind,
Vei aluneca din boltă
Cu a stelelor cohortă,
Ochii ni-i vei săruta
Și-n brațe ne-oi legăna
Cu răceala nemuririi
Din pridvorul strălucirii,
Ne-oi răpi și ne-oi conduce
Către lac cu apă dulce
Unde nuferii plutesc
Și suflete încălzesc,
Unde freamătă pădurea
Și e cântată iubirea…
Tu Lucefăr vii, te duci,
Precum strigătul de cuci
Și, nemuritor și rece
Veacurile le-oi petrece,
Nimeni nu este ca tine,
Versului îi ești zidire
Iară noi ți-om duce dorul
Că tu ne-ai predat amorul
Când treceai îndrăgostit
Printre plopii-ntineriți
Care fără soț erau
Dar visele îți purtau…

Ești pe bolta nemuririi
Geniu al nefericirii,
Al iubirii fără seamăn
Cu-n destin tragic și geamăn,
Tu, poete, ești izvorul
Ce-și revarsă cu foc dorul
Peste pământ, peste țară,
Luceafăr și primăvară!

———————————–

Florentina SAVU

11 ianuarie 2019

Árpád TÓTH: Pe o terasă în prag de seară

Pe o terasă în prag de seară

 

Pe o terasă în prag de seară

Plutea în aer un vals frumos,

Vrăjite acorduri de chitară,

Se bălăceau în vinul spumos!

 

Erau la prima lor întâlnire

Doi tineri chipeși, amorezați,

Cu priviri dulci pline de iubire…

Comunicau,  foarte cumpătați!

 

Șoapte rostite sub un liliac

Ce își împrăștia aroma…

C-un ton dulce, afrodisiac,

În subtil, oare cine-i  îndruma?

 

Cupidon veșnic neastâmpărat,

Țintea două inimi blânde!

Săgețile-i  în straie de împărat,

Însuflețeau  corpuri plăpânde!

 

Totul  este atât de trecător…

Tinerețea  fulgerătoare,

Nepoftit,  sosi planul următor,

Căsnicia înfloritoare!

 

Atâtea promisiuni deșarte

Și vorbe aruncate-n vânt,

Ce valoare au acestea toate,

Când soțul nu are un cuvânt?

 

Iubești doar o singură persoană

Din adâncul inimii tale,

Trecând anii înveți ce înseamnă

Un trandafir  fără petale!

———————-

Árpád TÓTH (Artangel)

13 ianuarie 2019

Anatol COVALI: Mă simt alt om

Mă simt alt om

 

Eu am sperat şi iată că speranţa
s-a împlinit, fiindcă-am căutat
înfrigurat să nimeresc nuanţa
ce strălucire dragostei i-a dat.

Mă simt alt om, cum nu am fost vreodată,
pentru că-n mine zburdă mândrii cerbi
care-au păscut iubire-adevărată
în pajiştile codrilor superbi.

Şi chiar de ninge-n mine şi e iarnă,
în suflet port o primăvară ce
a început de-un timp nu fulgi să cearnă,
ci mici petale-n care viaţă e.

Nu mai mi-e frig, nu tremur în derută,
fiindcă-n suflet bunul Dumnezeu
îmi mângâie duios şi îmi sărută
destinul ce-a crezut în El mereu.

————————————–

Anatol COVALI

București

12 ianuarie 2019

 

Costache NĂSTASE: Urcuș

URCUȘ

Mângâiam timpul cu mâna
Timp prețios și infinit
Pe care-l străbăteam grăbit.

Voiam să las semne în urmă
Ca să se știe c-am trecut
În liniște și nevăzut.

Urcam impins de aspirații
Având bagaje doar povești
Spre unde eu credeam că ești.

Călcam pe clipe, pe minute
Atras de nevăzutul țel
Neclar și mișcător și el.

Și ani întregi am tot urcat
Înverșunat, încrâncenat,
Robot greșit programat.

Abia târziu am căpătat
O altă atitudine
Bazată pe certitudine,

Că nu urcușul este totul
Că-s multe opțiuni pe lume
Și accesibile și bune.

Iar după descrâncenare
A fost o perioadă calmă,
Că mi-am pus sufletul în palmă.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

12 ianuarie  2019

Marin BEȘCUCĂ: Dinspre Mneru (II)

DINSPRE MNERU (II)

 

… dar să lăsăm rădăcinile să soarbă sevă de neam,
să ne bucurăm că din acele rădăcini vin izvoarele cele cristaline, dar mai ales …
MNERULE !
am învățat din tradiția asta pe care ne-o hulesc acum,
copii de-ai noștri ce minune este să te fii totdeauna curat,
curat la haine, curat la port, curat la gând, curat la comport …
lacrima spală durerea sufletului, dar …
și asta n o spune oricine,
lacrima nu se murdărește niciodată …
NICIODATĂ !
cum niciodată n-am să uit strigarea Marianei:
-vezi că un profesor universitar …!
și n-am să uit această strigare care se venea pe un fond
al respingerii mele din toate cele patru vânturi …
MNERULE !
am știut mereu să disociez secretele din memoria apei, dar memoria asta m-a uluit,
Nanometric !… ai zice tu …
eu iau o vocabulă și trag de ea până ce reușesc să mi-o pun de rădăcină sufletului, iar sufletul nu se amestecă în năzbâtii, decât atunci când se amestecă inima …
MNERULE !
inima este amestecul de omenesc, aici este coprimat tot ce înseamnă om, dar inima a greșit, firesc:
e omenește !
și a greșit că n-a luat în calcul niciodată sufletul …
l-a rănit cu un astfel de comportament, dar, norocul ei …
hei tu, Cinstite Cititorule, ia spune tu, care e norocul ei ?
ha-ha !
norocul ăsta, că tot suntem pe comportament omenec,
norocul ei este că lacrima nu trădează !
oare, MNERULE,
ați putea voi în laboratorul vostru de prețiozități să măsurați
fie și nanometric loialitatea lacrimei ?
ce fericit obrazul sfâșiat de fiorul ei !
ce fericit colțul de gură care-i soarbe sarea,
ce fericită barba care o vede cum se aruncă spre țărână,
să ascundă teluric secretul ei …
Doamne,
cum de și pământului n-ai dat memorie ?
și atâtea voci se sugrumă sub mormânturi …
când magma mi se spoveduie, știu sigur că acolo este măcar un of tutankamonic, știu că măcar acolo sunt strigătele acelea care se descătușau pe tăișul morții …
știu,
dar, MNERULE,
am avut o tresărire cu SCUFUNDĂTORUL,
însă m-am lăsat păgubaș !
nu mi se luau în surâs sforțările eului
și din eu mi-am asuns atâtea ascunse, că s-ar da cu fundul de pământ chiar TRATATUL DE IUBIRE ASCUNSĂ … eh, eh, de v-aș spune ODATĂ povestea lui … poate chiar am s-o fac, sunt acolo două suflete aproape îngenuncheate care nu știu unul dinspre altul, însă era vorba de aceeași simțire …
MNERULE !
domnule …
când iubirea se intră în arenă, toții leii sunt niște cățeluși, apoi,
când povestea se dă pe față,
tot universul se crede cel puțin departe în dejucarea cosmică, tot universul …
miteamiubescul este acum un erou atât de cunosut, că zorii se storc de albastru bâlbâindu-mi-l …
MNERULE !
chiar acum mi se redau serenadele lui Shubert și sunt cal și călăreț, în luptă strâmbă cu sufletul compozitorului care-mi pune prin sânge încărcat de octave, cum se iubea el …
mi te-am iubesc !…
îi transmit și eu și telurul duce spre Shubert tresaltul sufletlui meu care duce pas de vals poezia pielii lui Mărțișor,
ea,
inima frământu-mi dă delirul cu care să mă răzvrătesc ție, să-ți sfarm prețiozitățile …
numai ea, Mărțișor !
și, apropos,
am dărâmat fără resentimente orice INTEMPERII SOCIALE,
am sfărâmat orice intruziuni …
nu mi-au plăcut pestilențialele, dar când s-a trebuit să ajung la
pamflet, i-am dat sacâzul …
orchestrațiile altora m-au pus în genunche atâta vreme cât nu le-am cunoscul originea, când s-a produs asta, am recuperat totul, plus încă ceva,
MNERULE,
n-am fost născut victorian, dar totdeauna am ieșit în câștig din război, iar când s-a trebuit să dau cota de sânge, am dat-o cu asupra de măsură … aparent n-am recuperat, dar s-a fost chiar o trecere prin curăție, ceea ce merită orice sacrificiu …
sacrilegiul s-a fost al clipei, prin moartea ei n-a fost de față să se bucure, dar am înțeles că-n lume lor ștafeta este mereu vie, deci feed-back-ul vine cu valențe de câștig …
vezi tu, Cinstite Cititorule, am luat de la MNERU teoriiile dinspre prețiozități, ceea ce mi-a permis o altă perspectivă întru dimensiunile performanței, iar lupta cu mine a meritat,
și când voi ați tăcut cu toții, am înțeles:
TĂCEREA E CONSIMȚIRE !
o consimțire nensemnând o tonă de likeuri reșapate, cât o reală apropiere de sensul cugetării mele, explicitările cu și despre ce reprezintă Șoapta în accepțiunea mea având darul spovedaniei, dar și imboldul din care și mai ales cum, mă raportez eu la întâlnirile cu DUMNEZEU …
să ai Credința că se va fi !
astfel Căpitanul mi-a trasat vectorul pe care l-am urmat dar
l-am urmat cu o sârguințoșenie de neabătut, dacă unele spirite s-au retras cu un pas din dreapta mea …
MNERULE,
nici eu nu strivesc domnule corola !
mi-i ciudă unori când se –nrățoie niște cotcodăcuitori, dar am
învățat că pisica oricât ar vrea nu poate învăța limba de ham
și cum să mă sperii de zgârieturile lor ?
am pus pastelul la locul lui și-am înțeles cavalcada turmelor la ceas de sară,
când se-ntorc și codanele,
de la pârâu !
cu coșurile vârfuite de rufe scrobite … eh, suflecatelor, cum v-am mai dat eu versului, iar pasul de doi l-am păstrat din fir de tradiție, chiar dacă Milcovul nu mai înseamnă ce-a însemnat,
și istoriile se rescriu, MNERULE !
iar tu ești Profesorul meu de prețiozități, cum domnule tainele
de Vatican să aducă alte elemente care să ne situieze pe noi peste ăștia care ne țin de 2000 de ani cu degetele-n ușă … uau, să te ții cum se răscolește Cantemirul, să te ții nu mai dau alte nume, să sară academia machidonului pe mine, iar aici chiar apar nevoi de ștaif gramatical …
câteodată mă uit cum sar cârmuitorii cu tunul în salve peste drapel la actori, pentru Poetul cel marginalizat de Cetate oare cine s-ar bate, că iar ajung la kkk și cerul sigur va cere o nouă
restituțio ad integrum …
ștaif am văzut la băieții care-au ciocnit 100 de pahare, dar aici, aici este deja o altă lume, cristalul izvoarelor nu se-nconfundă,
iar cu pluta pe Bistrița se trebuie îndemânare nu glumă, Nord
e peste tot,
și doar DUMNEZEU știe de ce toate sărăciile nspre sud …
a, uitasem,
c-așa e-n teniși !… CIOBURI DE NĂDUF … risipite la afumat
că, dacă vine comeata, să aibă nemul să vază curcubeul adus de American când a venit să ne dea suzeta …
cu care am și rămas !
iar unii fac din asta atâtea pațachine că legea valorii este iarăși sub bătaia plusvalorii, și poate că Moara lui Asan ve emerge-nspre momentul zero al scăienismului care era să ne ducă pe noi la răspopit …
și-am umbla toți cu pantalonii rupți în fund, măcar așa acela care a dat peste noi cu Evenimentul zilei să se întoarcă la origini, originile dacice să nu recunoască asemănare, iar dacă Revluția ce va să vină, va trebui să se lupte cu Crivățul, atunci
ne vom întoarce automat cu fața spre nord și fără de busolă !
VATICINAROIDICA dându-ne irodiada filă cu filă …
veniți băieți !
avem cozi cât pentru o mie de ani și vom scrâșni din dinți Marea Unire, după care iarăși am cobi … că mai bine ne e cu asociațiunile zonale, unde nu se mai dau mici și bere la ovine, nici sarmale de a nu știu câta paraschieva … Sfântul Ștefan ne va povesti cum mama lui l-a-ntors în curajul de război și se spune că Turcul n-a reușit vreodată să priceapă de ce nu și i-a putut înstruni din fugă și aduna pe ai lui …
dar se pare, MNERULE, că se va trebui să înțelegem din nou spiritul de vizionar, degeaba stăm cu pantalonii rupți în fund pe aur, Cloșca nu-și va mai înturna vreodată puii-n Tezaur !

-va urma –

—————————–

Marin BEȘCUCĂ

12 ianuarie 2019

Vlada ADALVA: …shi va…

 

... shi va …

 

cu credință
la moartea unui prieten
cred în testamentul său
codificat pe coloana vertebrelor

acolo fluturii culorilor
se vor transforma în statui
priviri ce veghează
vârtejurile vremelnice

cred cu tărie
în moartea – jertfă

se va împlini shi – va
pune lucrurile la punct –

lințoliu compensatoriu
trupului nostru
sărac

vom descoperi
ferestre de culoare ,
costum național ,
magice intervale …

cu lumina mantrelor șoptitoare
mai clare
în visele nopții
spre zori
când frecvența iubirii
coboară până la noi

adevărata iubire
înflorește postum !
vom vindeca răni
an de an
până vor deveni
ireal surâs pe o bancă
rostindu-ne
poeziile scrise
departe acolo

——————————-

Vlada ADALVA

Bucureşti

12 ianuarie 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Mâna

Mâna

 

strâng la piept tăcerea
unde e durerea
căutam un dus
lacrimile curg
timpul a apus
mă ascund în mine, zidul, este frig
azi acasă nu’s
ceasul a pornit, o oră
apoi a stat, timpul, ora, ceasul
căutam o dată
poate în altă viață
ce mai am de dat
se închide timpul, secolele curg
încercam să dorm între ziduri plate
venea încă o noapte
mai băteam în poartă, vântul răspundea
ulțele’s goale, totul e pustiu
dormeam într-o poartă visând a mea soartă
azi nu mai răspund
plec printre fire arsă de iarbă
plecasem dintâi
vroiam să mai vin încă odată
mă mângâie timpul
eu nu îl mai vreau
întrebam pașii unde să mă duc
treceau norii, fără chip, fără grai
căutam bezmetic o cale spre Rai
vreau să învăț, mai este un cer
mi-e teamă și frig
mă ninge femeie, mai ninge în noi
e ger azi în țară
la răscruce de drumuri
căutam bezmetic o lume
așezând începutul pe o cruce
o apă curge în vale, a jale
căutam nebun o cale
erau nopți fără lună
am întins Doamne, o mână…

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

12 ianuarie, 2019