Corneliu NEAGU: Aștept

AȘTEPT

E noapte târzie şi somnul apune
în cumpăna gândului încă hoinar
prin gări neștiute cu trenuri nebune
pe care, mâhnit, le aştept în zadar.

Rămase cândva pe o linie moartă,
când iarna sosea târziu, într-o gară,
lăsat-au amante, bătute de soartă,
să plângă, rănite, în frigul de-afară.

Iar tu, neuitato, ai fost printe ele?
Ce crudă e-acestă-ntrebare ostilă –
loveşte ca ciobul venit printre stele
pe cântecul plâns de uitată siblă!…

Eu încă aştept să apari către seară,
minunea să fie din nou împăcare,
iar vântul, intrat prin horn de afară,
să cânte romanţe pe drobul de sare.

———————————————–

Corneliu NEAGU

27 ianuarie, 2019

Vasile COMAN: Plânge mama…

Plânge mama…

Câte lacrimi varsă o mamă
Ştie numai Dumnezeu,
Spini în inima-i sărmană
Chin şi gemete mereu.

N-ai avut copilărie…
Toți te-au înhămat la jug,
De-ai fi avut brațe- o mie
Toate le-ar fi pus la plug.

Mă-ntrebam, adesea…oare
Cum duci lingura la gură
Şi curg lacrimi, în mâncare
Din frumoasa ta făptură.

Băteai drumul întristată
Când alții erau la şcoală,
Cum să nu fii supărată…
Când plângea şi talpa goală?

Şi câți te-au luat în râs
Fiindcă n-aveai haină groasă,
Ştiu, măicuță…cât ai plâns…
Dar erați prea mulți la masă.

Amintiri…ce dor ca boala
Şi nu găseşti alinare…
Îți ştergi ochii, cu năframa,
Plânge mama…şi mă doare…

22 februarie 2018 Ploieşti

——————————–

Vasile COMAN

Monica Luminița CHIRIAC: De m-ai iubit…

De m-ai iubit…

De m-ai iubit, cândva, odată,
Și m-ai păstrat în gândul tău,
Aș vrea, acum, să fiu iertată,
Eram copii, și tu, și eu.

De m-ai iubit, cândva, odată,
Și n-ai uitat zâmbetul meu,
Iubirea, pe buze, a fost cântată,
De amândoi, când tu, când eu.

De m-ai iubit, cândva, odată,
Și am rămas în ochii tăi,
Culoarea lor a fost pictată,
De amândoi, când tu, când eu.

De m-ai iubit, cândva, odată,
Și n-am rămas la brațul tău,
E pentru că am fost trădată,
Când…, te credeam, sufletul meu.

———————————

Monica Luminița CHIRIAC

27 ianuarie 2019

Dan MORARU: În inima mea…

În inima mea…

Nu vreau să-mi spui că mă iubești,
Nu vreau să stai la mine-n gânduri,
Vreau doar să treci, nu să rămâi,
Și-n urmă făurește ziduri… …

Nu vreau să văd… că ții la mine,
Nici lacrimi în privirea ta.
Nu te știam, îmi era bine,
Credeam că știu ce-i dragostea…

Și-aș vrea doar să-mi vorbești nimicuri,
Să nu ascult tăcerea ta,
Să nu-nțeleg nici printre rânduri,
Să nu-ți aud nici inima…

Dar Zeus…. te-a făcut lumină,
E Afrodita-n ochii vii,
Artemis ești…ce mă săgeată,
În suflet… Ceres îmi rămâi…

Un zbor… cu aripile frânte
Când sufletul mi-e plin de tine,
Și-n inimă de-mi vei rămâne,
Nu va fi loc… și pentru mine…

—————————

Dan MORARU

25 ianuarie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Povestea unei fotografii

Povestea unei fotografii

Cine o fi oare
în fotografia uzată de vreme
timpul s-a pierdut în zare
ora e mai scurtă pe semne
șalul întârzie pe umeri înfrigurat
se-alintă printre perdele
un aprig oftat
păsările și-au cernut zborul
în părul meu
cine e fata din ramă
drumul se luminează greu
se deapănă prin frunziș
o nouă poveste
cu „a fost” și „mai este”
și cu „am încălecat pe o șa…”
încă mai caut târziu
în sipetul cu amintiri
povestea mea…

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

26 ianuarie 2019

Vasile COMAN: Vă iert…

Vă iert…

Dacă voi trăi sihastru
Prin zăpezi siberiene,
Eu vă iert, de vântul aspru,
De zăpada ce se așterne.

Eu vă iert copiii țării
C-ați plecat în pribegie,
Numai…nu ne dați uitării…
Sunteți fii de Românie.

Şi când veți ieşi prin vamă
Cu-n bagaj de vise noi
Cu iluzii…sau cu teamă…
Strânge-n palmă un trifoi.

Un trifoi cu patru foi
De sub brazda milenară
Şi-amintiți-vă de noi,
C-am rămas străini în țară.

Se v-aşterne praf de vreme
Peste casa părintească,
Nimeni nu-i cu mângâiere
Rana să ne oblojească.

Dar vă iert…şi în tăcere
Cu dureri în mădulare,
Sânger eu…a mângâiere
Să veniți când vi se cere…

Să apărați această glie
Pe flămânzi, bătrâni şi goi,
Iartă-i…Maică Românie…
Adu-i Doamne…înapoi…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

26 ianuarie 2019

Emilia-Paula ZAGAVEI: Vis și gând

Glasul clipelor mele ucise. Cuvintele înghețate de ploi târzii, cuvintele abandonate pe obosita peniță a timpului, rămân suspendate pe o margine de gând și așteaptă clipa când își vor lua iarăși zborul. Visele-mi ning trăiri neîntâlnite și fericiri imposibile. Târziu am înțeles că doar în ale mele visuri și gânduri nimeni și nimic nu mă poate răni, că ele sunt refugiile mele din calea urâciunilor vieții, pitite după un paravan ridicat între mine și lume. Doar pe tărâmul lor sunt eu, adevărata eu. Doar acolo mă regăsesc învăluită în liniște, învăluită de fericire. Nici măcar frumusețea iernii nu mă poate răpi din îmbrățișarea lor. Nici fermecătorul dans al fulgilor golași, nici simfonia iernii ce-mi cântă la fereastră pictând cu notele sale flori de gheață pe geamuri.
Visele. Așezate și frumos ordonate, parfumate și mult prea cuminți, mă așteaptă seară de seară să le răsfoiesc paginile colorate de timp. Mângâierea lor catifelată, sărutul lor plin de nectarul zeilor, privirea lor flămândă de iubire mă amețesc și mă ademenesc mereu. Fugim mână în mână de urâciunile vieții, colorăm curcubeele și sărutăm soarele, atingem zenitul și devenim sublim poem cu mireasmă de magnolii. Zorii de zi le risipesc și le adună iar în cufărul cu zestre al sufletului meu.
Gândurile. Profunde, uneori cu aromă de galbeni trandafiri sau îmbrăcate în petale de iasomie, uneori amare de dulci sau pline de neliniști liniștitoare… cuminți sau obraznice, tăcute sau gălăgioase, însorite sau înzăpezite, îmi dau sens vieții și putere de a mai face un pas.
Vis și gând….și eu.

———————————–

Emilia-Paula ZAGAVEI

26 ianuarie 2019

Anca-Maria DAVID: Zbor

Zbor

Să mă desprind ușor de lume,
Să mă înalț și să ating un nor,
Să mă învăluie cu ploi de vară,
Ce curg din zori și până-n seară.
Aroma florilor de câmp mă împresoară,
Mă leagănă o stea pe cerul moale,
O pasăre m-alintă cu zborul de vioară,
Un cântec ce ne învață că iubirea
ne înalță-n zbor măreț.
Mă înfioară șoaptele tale încolăcite de valurile mării,
Ce se izbesc continuu de țărmul inimii.

———————————-

Anca-Maria DAVID

26 ianuarie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: Dansul cocorilor

Dansul cocorilor

Dansează un vals cocorii
Pe gheața gândurilor mele
Le cântă-n strună şi norii,
Desfăşurați ca’n joc de iele

În jocul lor topesc gheață,
Falfâind grațios din pene,
Iubirea mă-nvăluie-n ceață
Prin vene îmi pătrunde alene

Trupul meu scrie azi istoria
Cocorilor ce zboară spre tine,
Sfidând furtuni îşi fac datoria
Să te aducă inapoi la mine

Dansează un dans cocorii,
O rugaciune spre cer înalță,
O incantație pe strunele viorii,
Iubirea să ne fie veşnic credință

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

20 ianuarie 2019

Laura Cristina CRISTEA: Prietenia

Prietenia

Prietenia frumoasă-i faţa ei ca-n beznă
O dulce trecere de rază
Neîntinata ei lumină
A lumii zori o luminează

Prieteni mi-am făcut să-mi fie armură
Le simt sufletul în vrajă
Cununa prieteniei în frunze de laur
În gingaşe făpturi, comori de aur

Alunga-ţi tristeţi ,gânduri amare
Oare nu ştiţi că deznădejdea doare
În voia sorţii mergeţi -să aveţi parte
De darul fericirii fără moarte

Fie-vă zilele albe mărgăritare
Iar fericirea întreagă
Şi bucuria frumuseţii sfinte
Primească-mi inima topită

Prietenia străluceşte în lumea muritoare
Cum străluceşte sus pe cer o stea
Prietenia e zâmbet ,bucurii şi glume
E sfânta prietenie ce ne leagă acuma.

***

Prietenia e bunătate şi credinţă
Ce creşte-n inimă şi-n gând
Adesea ne înconjoară
Ca o comoară divină

Prietenia e un dar
Ce se varsă şuvoi
Te înalţă la cer
Şi toate vorbele pier

Prietenia mă înalţă
E armonioasă
E sădită-n suflet
E legătură sacră

Prietenia e praful cernut de stele
Purtat de vânt răscolitor
E un sfânt legământ
Între oameni pe pământ

Prietenia e izvorul
De bucurii şi veselii
Cel care-l bea uită dorul
Şi prinde proaspete tării.

——————————-

Laura Cristina CRISTEA

26 ianuarie 2019