AȘTEPT
E noapte târzie şi somnul apune
în cumpăna gândului încă hoinar
prin gări neștiute cu trenuri nebune
pe care, mâhnit, le aştept în zadar.
Rămase cândva pe o linie moartă,
când iarna sosea târziu, într-o gară,
lăsat-au amante, bătute de soartă,
să plângă, rănite, în frigul de-afară.
Iar tu, neuitato, ai fost printe ele?
Ce crudă e-acestă-ntrebare ostilă –
loveşte ca ciobul venit printre stele
pe cântecul plâns de uitată siblă!…
Eu încă aştept să apari către seară,
minunea să fie din nou împăcare,
iar vântul, intrat prin horn de afară,
să cânte romanţe pe drobul de sare.
———————————————–
Corneliu NEAGU
27 ianuarie, 2019