Rugă lui Dumnezeu
Lume păgână, lume păgână, ce ești un pumn de țărână,
Ești de durată lungă – scurtă, te rogi, visezi pe vreme apusă.
Coboară Doamne pe pământ și iartă sufletul păgân,
Ce mușcă cu gura flămândă și paralizează frică.
Vino să alini durerea , junghiul sufletelor vii,
Ce-s ca săbii și cangrene, în trupurile , pământene.
Coboară , te rog, pe pământ și dă flămândului spic de grâu,
Stomacul lui urlă de foame, înghițand bule de aer.
Iartă- le , Doamne, păcatul, soților ce-nseala patul,
Corabia căsniciei, n-o blestema pe vecie.
Pulsul lor zvâcnește în palmă, tremurând înăbușiți,
Patosul le este lavă, în vena lor cea păcătoasă.
Curăță Doamne, rugina, de pe suflet ce n-are mila
Alungă de sub pielea lui, mucegaiul mort, pustiu.
Vino să ne-atingi pe umăr, ținând catargul vieții în mână,
Să înclinăm clepsidra- n vânt, cântându – ne ceasul zâmbind.
Vrem Doamne să îndrăznim, să- nchidem țipetele plumburii,
Sfâșiată e lumea fragilă, ce sângerează și caută lumină.
Nu fii Doamne mâniat, morfina lumii ne-a drogat,
Ajută-ne ! Si șterge semnul, ochiului Diavolului negru.
Salvează sufletul păgân,
Unde Diavolul toarnă venin,
Nu lăsa ca el să invoce,
Întunecatele lui forțe!
O iubire îngropată
Sufletul îmi este negru și în el, o pasăre zboară,
Țipă strigăte de mort , ce mă biciuie în ochi.
Cu tâmplele transpirate, alerg pe cărări neumblate ,
Lianele îmi leagă corpul, când caut fericirii scopul .
Trădare mi-ai bătut în piept, pionul hipnozei cu un zâmbet,
Oglindindu – mi în apus iubirea toxică cu rugi.
Ai spulberat tot ce-i frumos, priviri gingașe cu ador,
Ai ars farmecul iubirii ce ne-mbata pe malul mării.
Ai trădat si-ai – njughiat , sărutul lui Iuda mi-ai dat,
M-ai mânjit dându- mi să gust , delirul amar si-ntristat .
Cu plâns și chin m-ai îmbrăcat, pucioasă în ochi mi-ai turnat,
M-ai scufundat în nămol să nu găsesc vreun antidot.
In jurul meu te-ai încolăcit , lăsându-ti veninul simțit,
Te desfătai , gustând iubirea , ce-i moartă acum si-are mâhnirea.
E o iubire îngropată, sub o cruce indecedată,
Cu kilogramele de lanț, încătușată și astupată.
Te împletesc în uitare și te blestem fără frisoane,
Te îngrop pe veșnicie în bezna plină de ruine.
Ciulini și spini ți-am pus pe drum, de vrei cumva să mă ajungi,
Înțepături să ai la călcâie și rănile în carne vie.
Luptătoarea
În ținuturi întunecate aerul morții paște,
fiorii singurătății injectează în vene ace,
cu trupul firav de țărână stau ghemuită pe-un colț de Lună,
ascunsă de testament în roba ei mă învelesc.
Continue reading „Luminița BORCAEAS: Poeme” →
De sub geana geamului
Vincent van Gogh