Dan-Obogeanu Gheorghe: Vino!

Vino lângă inima mea
Și te așază pe umărul moale
Ca o pasăre pe cuib…
Te voi feri de ploile
Ochilor nemângâiați de sărutul soarelui
Și te voi ascunde
De norii șoaptelor grele…
Vino!

Așază-te pe umărul drept,
În locul îngerului păzitor,
Ca o stea pe vârful muntelui….
Mă vei feri de singurătatea
Zilelor fără început de povești
Și mă vei privi
Cu ochii din Cer…
Vino!

Te chem cu dorul tău
Și îmi răspunzi cu iubirea ta
În legătura dintre două fire de Lumină…
Privire de stea
Pe vârful de munte cu zăpezi
Albite de nopțile târzii
În care inima mea bate
Cu milioane de pulsări
În Cerul de albastru mozaic
Rupt din pereții moscheilor albastre
Sau din oceanul batit de Steaua polară…
Ești luntrea mea
Care îmi duce gândurile
Prea departe de uitare
Și prea aproape de inimă
…………………………………………..
Risipește-mi uitările
Cu uitarea ta…
Dar vino
Pe umărul stâng
Și ascultă muzica
Unei inimi
Care bate în pământul
În care îmi îngrop
Ultima tristețe de mâine!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

15 martie 2019

Mariana POPAN: Sfada stropilor din mofturi

De sub geana geamului
Se aude pic cu pic;
Cum se-aude în tăcere
Cearta lor dintr-un nimic?

 

Cu răbdare-i ascultăm;
Viclenește îi privim:
Cum să fie ne-ascultarea
Haosului? Îl dorim?

 

– Treaba lor! Rîspunde-n
Șoaptă fiecare spectator.
Luminat din cerul vieții,
Ca un vis din viitor.

-Încercat-am să le-atragem
Fel și fel de (re)atenții!
Nu cred c-avem ce le face
Cu deșarte-le pretenții!

Liniștea e graiul firii
Și-al înțelepciunii vii;
Când consideră că vorba
Li-i verdict de-a se răsti.

E o vorbă din popor:
Hărnicia-i mereu soare;
Printre leneșii defel
Lenea-i veșnic, sărbătoare.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

Martie 2019

Ana PODARU: C-am iubit orbeşte, iartă!

C-am iubit orbeşte, iartă!
-sonet-

Astăzi mă prefac în vultur şi-am să urc în vârf de munte
să smulg steaua lui David, s-o aşez la tine-n păr,
mâine o să-ţi dau, iubito, toate florile de măr…
să-ţi văd zâmbetul pe buze pot să mă prefac în punte

peste ape tulburate, peste valuri-guri de fiară,
să-ţi simt tălpile gingaşe mângâindu-mă pe spate.
Voi fi înger de-am fost monstru şi cu mâinile curate
te voi îmbrăca cu aripi către mine să zbori iară.

Nu-ţi mai măsura secunda ce-a rămas nemăsurată,
uită fiecare clipă când pe ochii mei a nins,
lasă-te ca o regină de un biet sărman curtată.

C-am iubit orbeşte, iartă!… cresc în mine şerpi de vină,
s-au încolăcit pe suflet, unde candele s-au stins,
tu le-aprinde cu iubire, fii-mi a inimii stăpână.

——————————–

Ana PODARU

15 martie 2019

 

Mirela NECULA: Aşa cum tu cobori, înger ideal

Aşa cum tu cobori, înger ideal

 

Priveşte această zi, vis de fericire,
În versuri răbdătoare, mă respiri Uimire,
Viața zbuciumată mi-a sfărâmat gândul, pasul,
În lacrimi de soare, doar tu-mi bucuri glasul.

În trista aripă a unei râvnite şoapte,
În suflet cu nemurirea, un fior blând de noapte,
Tu-l răspândeşti în cerul meu cu mulțumire,
Gândul tău de pază, geme cu iubire de reunire.

Cu brațele deschise te-aştept în al meu pur trai,
Cu diademă de roze, cu amor mare eu răsai,
În boltirea ta, te onorez şi te iubesc matinal,
Aşa cum tu-n palidele mele oaze, cobori înger ideal,
Cu mit magic, într-un suflet mângâiat sublim în boreal.

–––––––––

Mirela NECULA

15 martie 2019

Imagine internet

 

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: O realizare românească de excepție

La proiectul internaţional ,,COVORUL PĂCII”, realizat sub egida UNESCO, (se împlinesc 500 de ani de la naşterea lui Leonardo da Vincii), aceste minunate artiste românce: Mariana Slavu, Elena Volcinschi, Emma Poenariu Serafin, Georgeta Ciobanu, Elena Moisei, Mioara Voicu, Bianca Florea, au ţesut şi au contribuit cu câteva covoraşe româneşti pe care vi le prezint mai jos. Acestea au fost adăugate la proiectul general, fiind unite de versurile mele dedicate acestor artiste.

 

 

 

 

 

 

 

La Covorul Păcii ţes

 

Ţes câmpii ca în poveşti
În hotare româneşti,
Ţes Muntenia cea sfântă
Cu Ardealul făcând nuntă,
Ţes Moldova-n floare dabă
Prinsă-n ia Basarabă,
Ţes munţii cu creste albe
Râuri adunate-n salbe,
Ţes turme ce cerbi şi ciute
Prin pădurile tăcute,
Lupi ce urlă-n nopţi la lună
Când cu cerul se cunună,
Ţes cocori şi pescăruşi
Şi enoţi şi măgăruşi,
Iar în valurile mării
Răsărit pe fruntea zării.

 

Ţez Dunărea la cazane
Cum se zbate în frisoane,
Ţes cascade ţes şi peşteri,
Ţes Brâncuşi şi noi alţi meşteri,
Ţes pe Blaga, pe Sorescu
Pe Nichita, Păunescu,
Eliade şi Enescu
Pe Ţuţea şi Eminescu,
Ţes stoluri de stârci în deltă
Lângă trestia cea zveltă,
Ţes cum marea-nghite fluviul
Risipid prin val deluviul,
Pe căluţii cei sălbatici
Năzdrăvani şi singuratici,
Ce aleargă-n libertate
Prin grinduri de vânt certate,
Ţes seninu-n toiul nopţii
Cu stele pe fresca bolţii,
Ţes şi visul ţes şi dorul,
Ţes iubirea ţes fiorul.

 

Şi aşa cum e firesc
Covoraşul românesc,
Va fi prins de mâini dibace
La covorul Pentru Pace.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

14 martie 2019

Alice PUIU: Formă a clipei

Formă a clipei

 

Te respir ca pe-o noapte,
strigăt de ancoră-nverzită-n țărână
Ochiul dinăuntrul meu
se-aprinde-ntr-o încleștare de semne,
iedera-n cercuri de seară șoptește
viscolește o iubire-n pătrate
în romburi scoicile țes vise
timp derivat în curcubeu
corăbii însingurate pe-o frunză
luna aruncă infinitul în fântână
năvălește tot câmpul pe fereastră,
pe-un rug de primăvară înnodat
cuvintele mă răstignesc
Mă-nchin ție, formă a clipei

—————————–

Alice PUIU

14 martie 2019

Pictură: Armand Guillaumin (French; Post-Impressionism, 1841-1927)

Elena NEAGU: Și dacă te mai doare…

Renaște-mă,
când tac o literă captivă-ntr-un gând
resuscitează-ma c-o declarație la vreun notar ,
sau suflă-mi din culise un cuvânt ,
când simți că rolul mi-am uitat și n-am
habar …
Doar mă prefac, să știu dacă te doare
plecarea cât un iad peste abis ,
tăcerea , ca o piatră de încercare ,
sau zâmbetul, pe buze stins …
N-am cum să uit și nu tăgăduiesc ,
nici rana mea bătând ca o arsură,
nici toamna, din care te iubesc
și nici cărările cu spini, spre curmătură…
Și dacă te mai doare, un vis ce n-ai trăit,
vreun act din drama care mai există,
vreun-un munte, ce între noi s-a prăvălit,
să nu mă lași să mai fiu tristă .
Să nu mă uiți, poem în vreun sertar,
un mac zdrobit sub tălpi pe un răzor,
un nume rătăcit în gând și-n calendar…
… și de mă uiți…am să te dor…

————————-

Elena NEAGU

Eleonora SCHIPOR: Taras Șevcenko, marele ,,Cobzar ucrainean” comemorat în școlile din Bucovina

Peste tot în aceste zile, ba mai calde, ba mai reci ale acestui Mărțișor este marcat jubileul de 205 ani de la nașterea poetului național al Ucrainei Taras Șevcenko.

         Zilele acestea la CIE Cupca au avut loc un șir de activități  dedicate acestui deosebit eveniment.

         În toate clasele s-a vorbit atât la lecțiile de literatură, dar și la orele educative despre viața și opera nemuritoare a Cobzarului ucrainean. Am organizat mai multe expoziții de literatură, dar și ziare, reviste, calendare, buclete, gazete de perete, tablouri pictate și cusute, dedicate operei sale nemuritoare, dar și celor ce s-au scris despre Șevcenko și au fost publicate în diferite limbi.

         O primă expoziție a organizat la începutul lunii martie profesoara de limba și literatura ucraineană Alina A. Tarâța, ajutată de elevii clasei a 8-a a căror dirigintă este.

 

O altă profesoară de limba și literatura ucraineană doamna Maria V. Ovaciuc a organizat cu elevii clasei a 7-ea un montaj literar poetic-muzical. Elevii au recitatt versuri și au interpretat cântece în limba ucraineană pe versurile lui Taras Șevcenko. Despre importanța operei șevcenkiene pe meridianele lumii a vorbit în fața celor prezenți: elevi, profesori, părinți doamna Maria Ovaciuc. Ajutată de elevii clasei a 10-ea „B” a căror dirigintă este, a pregătit și o expoziție dedicată poetului.

 

 

          Profesoara de ucrainologie Mariana V. Alerguș  pregătește o expoziție cu picturile poetului tipărite prin almanahuri, broșuri, reviste…

          De asemenea toți elevii școlii vizitează în aceste zile muzeul istoric al satului Cupca, aflat în incinta școlii, unde se află o expoziție permanentă dedicată poetului național al Ucrainei.

          Pe parcursul întregii luni martie, dar și în lunile următoare, membri cercurilor „Lămâița” și „Tinerii muzeografi” conduse de subsemnata, vor organiza o serie de măsuri dedicate lui T. Gh. Șevcenko mai ales în incinta muzeului. În special vom pregăti un montaj poetic dedicat traducerilor șevcenkiene în diferite limbi, mai ales a celor traduse de regretatul poet sucevean Ion Cozmei în limba română.

          Cu ani în urmă domnia sa a fost oaspetele acestei școli având o întâlnire cu elevii și profesorii de aici. Atunci, primele culegeri de traduceri au fost donate de către autor școlii noastre. Pe parcursul anilor am mai primit cărți de la d. Ion Cozmei, unele dintre ele se păstrează în muzeul nostru.

          Personal am alcătuit un album cu toate publicațiile mele personale dedicate măsurilor organizate în școală dedicate lui T. Șevcenko, accentul fiind pus anume pe traducerile poetului Ion Cozmei, cel care a tradus în întregime opera marelui clasic ucrainean.

         Învățătoarea de muncă Vera Bicer  a cusut imaginea poetului Taras Șevcenko pe pânză. Acest portret se păstrează chiar în cancelaria școlii. De asemenea le vom face cunoștință la elevi cu acei bucovineni care s-au invrednicit fiind în viață sau post-mortem de înaltul titlu de Laureat al premiului „Taras Șevcenko”.

         Despre unele dintre aceste măsuri extrașcolare vă vom informa pe parcurs.

———————————-

Eleonora SCHIPOR,

Cupca, Ucraina

15 martie 2019

Maria do Sameiro Barosso: Recoltă

                                             Vincent van Gogh

 

Recoltă

Eu voi veni pe alte uși,
cu bolduri de lumină,
iar roua zorilor de zi,
prin roze și marină spumă va licări.
Prima silabă-n noaptea mută
o voi rosti tot eu
printre umbre și îngeri bleu.
Astfel a mea viață se va vedea-n adins
ca o scânteie sau o clipă,
un creștet nins
sau întuneric greu,
un pește mic în eleșteu.
Înot înconjurat de o mireasmă
de dulce și vechi vin înnobilat
dintr-o recoltă aurie.

Maria do Sameiro Barosso, Portugal

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Luminița BORCAEAS: Poeme

Rugă lui Dumnezeu

 

Lume păgână, lume păgână, ce ești un pumn de țărână,

Ești de durată lungă – scurtă, te rogi, visezi pe vreme apusă.

Coboară Doamne pe pământ și iartă sufletul păgân,

Ce mușcă cu gura flămândă și paralizează frică.

 

Vino să alini durerea , junghiul sufletelor vii,

Ce-s ca săbii și cangrene, în trupurile , pământene.

Coboară , te rog, pe pământ și dă flămândului spic de grâu,

Stomacul lui urlă de foame, înghițand bule de aer.

 

Iartă- le , Doamne, păcatul, soților ce-nseala patul,

Corabia căsniciei, n-o blestema pe vecie.

Pulsul lor zvâcnește în palmă, tremurând înăbușiți,

Patosul le este lavă, în vena lor cea păcătoasă.

 

Curăță Doamne, rugina, de pe suflet ce n-are mila

Alungă de sub pielea lui, mucegaiul mort, pustiu.

Vino să ne-atingi pe umăr, ținând catargul vieții în mână,

Să înclinăm clepsidra- n vânt, cântându – ne ceasul zâmbind.

 

Vrem Doamne să îndrăznim, să- nchidem țipetele plumburii,

Sfâșiată e lumea fragilă, ce sângerează și caută lumină.

Nu fii Doamne mâniat, morfina lumii ne-a drogat,

Ajută-ne ! Si șterge semnul, ochiului Diavolului negru.

 

Salvează sufletul păgân,

Unde Diavolul toarnă venin,

Nu lăsa ca el să invoce,

Întunecatele lui forțe!

 

O iubire îngropată

 

Sufletul îmi este negru și în el, o pasăre zboară,

Țipă strigăte de mort , ce mă biciuie în ochi.

Cu tâmplele transpirate, alerg pe cărări neumblate ,

Lianele îmi leagă corpul, când caut fericirii scopul .

 

Trădare mi-ai bătut în piept, pionul hipnozei cu un zâmbet,

Oglindindu – mi în apus iubirea toxică cu rugi.

Ai spulberat tot ce-i frumos, priviri gingașe cu ador,

Ai ars farmecul iubirii ce ne-mbata pe malul mării.

 

Ai trădat si-ai – njughiat , sărutul lui Iuda mi-ai dat,

M-ai mânjit dându- mi să gust , delirul amar si-ntristat .

Cu plâns și chin m-ai îmbrăcat, pucioasă în ochi mi-ai turnat,

M-ai scufundat în nămol să nu găsesc vreun antidot.

 

In jurul meu te-ai încolăcit , lăsându-ti veninul simțit,

Te desfătai , gustând iubirea , ce-i moartă acum si-are mâhnirea.

E o iubire îngropată, sub o cruce indecedată,

Cu kilogramele de lanț, încătușată și astupată.

 

Te împletesc în uitare și te blestem fără frisoane,

Te îngrop pe veșnicie în bezna plină de ruine.

Ciulini și spini ți-am pus pe drum, de vrei cumva să mă ajungi,

Înțepături să ai la călcâie și rănile în carne vie.

 

Luptătoarea

 

În ținuturi întunecate aerul morții paște,
fiorii singurătății injectează în vene ace,
cu trupul firav de țărână stau ghemuită pe-un colț de Lună,
ascunsă de testament în roba ei mă învelesc.

 

Continue reading „Luminița BORCAEAS: Poeme”