Crin
Vei fi mereu un crin imperial,
Eu, lacrimă de rouă pe-o petală,
Iubire sau doar vis autumnal,
Sau dor ce curge-n suflet cu sfială.
Vei fi de-a pururi zâmbet de copil,
Ce-ai colorat o clipă al meu drum.
Eu, doar poetul simplu și umil.
Pe-un colț de gând ne vom găsi de-acum.
–––––––––
Silviu Marius MUNTEAN
Foto: internet
CU IUBIRE DE NEAM
(versuri dedicate Manuelei Cerasela Jerlăianu)
Ea…
Ne-a primit
Dumnezeiește.
Ne-a dat… necondiționat
Ceia, … ce n-am avut nici odată.
Atâta de multă iubire de neam,
De Soră, de Om cu literă mare,
Bunătate și cumsecădenie,
De raza de Soare care frământă,
Nu te lasă să dormi, nici să mori,
Nu te lasă de unul singur,
Pentru că, ea, e alături de tine,
Cu inima ei, cât un fulg de păpădie:
Modestă, divină și nevinovată,
Un înger cu aripile legate,
Legate cu funii de dor să ajungă la toți,
Dar lipsită de zbor, anume de zbor.
Să-i dăm câte o pană, numai câte una,
Să-i creștem aripi din nou,
Din ale noastre, cât de obosite n-ar fi
Știu că putem, dacă vrem.
Frânte, arse, ude bleașcă de ploaie,
Doar aripi să fie, aripi din care…
Niciodată să nu se îndoaie,
Nici atunci când se va atinge
Cu ele, … cu amândouă…
De huma neagră, de țărâna
Din care ne naștem, de Pământ,
Să nu-l zgârie, dacă ar face-o,
I-aș căuta și săruta rând pe rând
Toate urmele, toate,
Cât de adânci, nu ar fi,
Cât de multe și cât de uscate,
I le-aș adăpa cu lacrimi,
Dulci și sărate, dulci și sărate
Și-o să fie de dor, ca și al ei,
De data asta, … de frate.
——————————————
Victor COBZAC (VicCo)
Chișinău, Basarabia
18 martie 2019
Captiv printre cuvinte
Timpul răzvrătit ține
De mână clipe enigmatice
Sunt doi acrobați pe o sârmă
Uniți de aceeași pasiune
Fac echilibristică prin viață
Aruncându-mă în vâltoarea
Neprevăzutului ce-mi zâmbește
Ironic de printre neînțelesuri
Zâmbesc dezlegând pași
Încurcați pe poteci
Virgine
Sunt reci, dar pline de nevoi
Vor în lumină să le scald
Să le fie și lor cald
Să nu moară-ntuneric,
Cu timpul survolând deasupra lor
Iau un gând îl prefac în cuvânt
Fac mănunchi de cuvinte
Din gânduri sfinte
Răpesc timpul
îl întemnițez în el
Și atunci observ
Niște lacrimi
Mângâindu-mi pașii
Ce aleargă liberi pe poteci
Scăldate în soare
Zâmbesc și înțeleg
A trecut norul și i-au rămas lacrimile în suflet
Gingaș le ating cu condeiul meu
Și văd cum ele-nfloresc
Într-un vers, devenind
Un punct de lumină în Univers.
———————————
Irina-Cristina ŢENU
18 martie 2019
Dorință
N-am să dau nimic uitării,
Clipele le consemnez.
Cu privirea – n largul zării,
Eu te -aștept și meditez.
Mă gândesc până la Soare
Dându -i inimii un semn.
Și -ntr-o binecuvântare,
Chiar tăcând, vreau să te chem.
Sub cupola caldă a Lunii,
Din dorința mea cea veche.
M-am oprit în fața lumii,
Lângă sufletul pereche.
Vreau să -mbrățișez iubirea,
Vreau să zbor oricând, oriunde .
Să cunosc ce-i fericirea ,
Nerăbdarea mă pătrunde.
Gând bun
Și dacă -n lumea asta mare,
Cu mii de doruri și nevoi.
Cu o nespusă nepăsare,
Din partea celor mari și răi,
Dacă iubirea pentru țară
Ar fi adusă înapoi,
Fiind „esență milenară ”
Și „rădăcină ” , pentru noi.
Dacă -am pașii cu măreție
Și sufletul neprihănit,
Dacă -am scăpa de lăcomie
Și de cuvântul „parvenit ”
Și -n gândul nostru ar fi „iubire”
Pentru „frumos ” și „omenesc ”
Cu demnitate și simțire
Pentru pământul românesc,
Eu cred că -atunci cu siguranță
Pe harta lumii ar răsări,
O Românie , cu prestanță
Și un popor ce s-ar iubi.
——————————-
Mia UNGUREANU
17 martie 2019
Alungând departe norul
Din iubire și din drag
A-ncolțit în suflet dorul
Să te-aștept iubire-n prag.
Adorată-i primăvara
Prin a inimii putere
Așteptând să vină seara
Cu iubirea în tăcere.
În apusul cel de soare
Să răsară lună nouă
Inima voind să zboare
Până dimineață-n rouă.
Când zâmbesc florile toate
Lăcrimând sub picături
Cu petalele udate
Aplecând vreju-n frânturi.
Cântul cel de păsărele
Să-l asculți cu drag in zori
Culegând la floricele
In nuanțe de culori.
Meargă dorul pân’ departe
De mână cu primăvara
Să-i facă iubirii parte
Prin trifoi când vine vara.
Ș-apoi tu să vii iubite
Să imi bați seara in geam
Și pe firele-nverzite
Mai aproape să te am.
—————————–
Zamfira CIOBANU
18 martie 2019
MAGIC DORUL
În albul luminii se înveșmântă încet zorii
Din întunericul nopții se destramă lin norii,
Bucurii privirii senine mi se deschid ușor
Iar în suflet simt frenetic un neînțeles dor.
Din somn se trezesc gingașe florile înrourate
Mângâiate de razele de soare mult așteptate,
Natura vibrează la frumusețea unei zilei senine
Fluturii albi valsează bătând din aripioarele fine.
Las libertate gândului să se piardă în visare
O lacrimă dulce pe nesimțite sub pleoapă apare,
Deschid fereastră inimii însetată de dorințe aprinse
Cu mâinile împreunate o ruga înalt pentru a fi atinse.
Între vise și șoapte dulce este mângâierea iubirii
O simte trupul ce vibrează după magică lege a firii,
În culori de curcubeu se înveșmântă grațios cerul
Iar lacrima minții plăsmuiește din senin magic dorul.
——————————-
Maria HOTEA
17 martie 2019
Sunt femeia dimineților tale,
când zorile mă îmbrățișează
sub faldul iubirii!
Aceeași clipă o trăiesc în fiecare zi,
până ce respirația se ridică spre cer,
și trupul meu se transformă în frunză…
Esența dragostei o absorb ca o licoare ce îmbată!
Un elixir numit chintesența trăirii…
Mă vrei ca lacrimă și umbră ,
să rătăcesc pe chipul tău,
sub vâltoarea dorinței!
Mai lasă-mă să fiu eu,
cea care alergă
în diminețile tale, dezgolită
și râde la soare cu fruntea lipită de umărul tău!
Îmbrățișează-mă pădure și acoperă-mă,
cu frunzele căzute…
Diminețile sunt ale iubitului meu!
———————————–
Miriam Nadia DĂBĂU
(Miriam Miriam)
Paris, Franța
17 martie 2019
Adoratele
(Cu mare drag și iubire pentru nepoțica mea superbă)
De sub norul prăfuit,
Soarele a revenit
Cu un zâmbet desuet,
Dăruit într-un sonet.
Ce mai frumusețe frate!
Flori gingașe,, parfumate
S-au ivit printre frunziș,
Colo sus în aluniș.
Două fete, adorate
Dulci și tare ,, aromate ”
Au plecat de dimineață,
După flori, după verdeață
Voind mamei lor să facă,
O surpriză minunată
Adunând suave flori,
Pentru Sfinte Sărbători.
Ce miraj! Ce încântare
Pe sub razele solare,
Văzând fluturii valsând
Cu aripile în vânt!
Curcubeie-n jur pluteau,
Cu lucirea de mărgean
Și picuri făloși de rouă,
Întindeau pătura nouă
Peste câmpul înfrunzit.
,, – Uite vezi? Și măcriș a răsărit!”
Strigă-n grabă Liliana.
,, ‘ Da. Codrul și-a pus năframa
De un verde crud și moale,
Parcă este Mama-Mare
Când se îmbracă-n zi de bal!”
,, – Uite dragă! Totul e un carnaval. ”
Râd fetițele discrete
Adunând mici margarete.
Și așa, din una două,
Mai pe soare, mai pe rouă,
Vesele sunt amândouă,
Pe un lan frumos, brodat
De a soarelui cobalt,
Cu fir trainic, mătăsos
Udat de lacul fălos.
Mama? Cu imensă bucurie,
Le aștepta-n sufragerie
Pentru-o mare sindrofie.
———————————-
Ioana CONDURARU
16 martie 2019
De câte ori
De câte ori m-ai pus tu viata la pământ,
De câte ori de pragul tău eu m-am împiedicat,
De-atâtea ori cu ajutorul de la Tatăl Sfânt, ,
Încet, încet, cum am putut m-am ridicat.
De câte ori la zid, viață tu m-ai pus,
De câte ori mi-ai dat câte o palmă,
Am plecat capul, și m-am rugat la Iisus,
El m-a-ntărit, mereu mi-a luat din teamă.
De câte ori prin tine viaț-am rătăcit,
Iar sufletu-mi plângea fără putere,
În Tine Doamne, sprijinul eu mi-am găsit,
Strângând din dinți am dus a mea durere.
De câte ori viață , în drumul tău am obosit,
În firul de speranță, să mai cred,
De Sus din cer Tu Doamne m-ai iubit,
Nu m-ai lăsat prin lume să mă pierd.
De câte ori mă gândesc la sfârșitul meu,
De-atâtea ori se zbate sufletu-n căință,
Ins-am nădejde -n bunul Dumnezeu,
Mă va iubi, m-o ajuta, in El eu am credință.
De cât ori viață , fără să vreau ți-am mai greșit,
De ce mi-ai dat, uitând ca să îți mulțumesc,
Într-un final am înțeles că lecții tu mi-ai oferit,
Din care să învăț si-atâta timp cât te trăiesc,
În orice zi pe bunul Dumnezeu să-l preamăresc.
Am s-arunc,
Am s-arunc cenușa trecutului,
Pe adierea unui vânt de seară,
În mare, în adâncul abisului,
Ca un tribut din viața mea amară.
Am să m-agăț de al Speranței fir,
Deși știu, că și speranța uneori,
Doar dezamăgire dăruiește și respiri,
Aceeași durere, tristețe și dor.
Am sa încerc să-mi fac o cărare
În suflet, și pe ea să mă odihnesc,
Nădăjduind că o rază de soare,
Mi-o va lumina, fericirea s-o întâlnesc.
Am să m-ascund, voi îmbrățișa tăcerea,
Sperând că liniștea mi-o voi găsi,
Am s-arunc din mine toata durerea,
Ce mă chinuie în fiecare noapte și zi.
Singurătatea și nefericirea ce mă rod,
Tristețea ce mi-e cel mai cumplit calvar,
Vreau să le-arunc, nu mai pot să le sorb,
Dintr-a destinului nemăsurat pahar amar.
Azi am s-arunc pentru totdeauna,
A trecutului umbră ce mă răpune,
As vrea să aflu unde pot găsi urma,
Fericirii, ce se ascunde de mine.
Am s-arunc totul, dar unde-i fericirea,
Îmi poate oare cineva astăzi spune?
——————————-
Elena TUDOSA
18 martie 2019
Cuantică
Privesc la mine-s cea care trăiește
Dar oare nu-s și cea carea murit ?
Oare suntem în timp ce se-ntâlnește
Sau doar prin nopți o lună-a asfințit,
Ori am murit, și eu ce ispăşeşte ?
Se trece vremea, toată-ntr-o secundă
Și mă privesc, în două parcă sunt,
Și una-n alta,-ncearcă să se ascundă,
Mă pipăi iar și pare că-s pământ
Iar viața mea… îmi pare …că-i fecundă.
Adulmec trupu-mi simt miros de lut
In care încă bate-o viața de cărbune,
Ce-ar vrea ușor… s-o ia de la-nceput
In care timpul, poate și dispune
Ca-n zilele ce trec …din filmul mut.
Dar eu…cu mine… sunete-n ecou,
Ori vre-o nalucă-n timpuri , depărtată,
Redefinind un timp, ce s-ar vrea nou,
Să reînceapă cu: ,, A fost odată… ”
Și să se stingă, printr-un timp halou.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
18 martie 2019