Magdalena ALBU: Smaranda Brăescu și Ioana Cantacuzino s-au întors din exil, acasă…

Dezonorate de statul român și în ultimii lor ani de viață, dar și în postumitate, despre Smaranda Brăescu și prințesa Ioana Cantacuzino putem spune că s-au aflat în exil în propria lor țară, căci, vreme de șaptezeci de ani, ele au fost eroinele fără cruce ale spațiului, unde au văzut lumina zilei și și-au trăit destinul. Atât prima femeie-parașutist din România și, deopotrivă, prima din Europa cu brevet de pilot obținut în SUA, Smaranda Brăescu, căreia i se spusese, la momentul respectiv, că femeile nu au voie să facă aviație, cât și Ioana Cantacuzino, prima femeie-pilot din țară (cu brevetul nr. 1/1930, obținut la București) care a pus bazele aviației turistice pe plan național, în anul 1929, au fost victimele directe ale regimurilor politice față de ideologia cărora s-au declarat ferme oponente, încă de la început.

Traseul ultimilor ani de viață ai celor două eroine fără cruce a fost unul de Golgotă cristică. În ceea ce o privește pe Smaranda Brăescu, ea  a fost dată în urmărire generală de poliție, la data de 20 iulie 1946, și condamnată, în contumacie, la doi ani de închisoare, pentru faptul că, în conformitate cu informațiile din arhiva CNSAS, ar fi făcut parte dintr-un grup militar ce avea drept scop lupta împotriva guvernului comunist condus de către dr. Petru Groza. Fostului campion mondial absolut al lumii la parașutism și instructor al Batalionului de parașutiști de pe vechiul aerodrom din Popești-Leordeni, nu i se va mai depista niciodată urma de către autorități și familie, fiind îngropată, doi ani mai târziu, sub numele fals de Maria Popescu, în Cimitirul Central din Cluj.

***

Ultima descendentă a neamului Cantacuzinilor, însă, prințesa-pilot Ioana Cantacuzino, cea care înființase, în anul 1928, împreună cu fratele său, Mircea, prima Școală de pilotaj cu motor din țară (unde însăși Smaranda Brăescu  și-a echivalat brevetul de zbor obținut în SUA și unde se formaseră foarte mulți piloți deveniți, ulterior, eroi ai celui de-Al Doilea Război Mondial, printre care Marina Știrbey, Irina Burnaia ș.a.), în urma conflictului din anul 1941 cu mareșalul Ion Antonescu , va fi închisă, o perioadă, în lagărul de la Tg. Jiu, iar, apoi, va capăta domiciliu forțat în castelul Cantacuzino din Călimănești (județul Vâlcea). O dată cu venirea comuniștilor la putere și naționalizarea, în 1949, a castelului, ”Duduia”, așa cum i se spunea în localitate, își va trăi ultimii doi ani de viață, cu chirie, înr-o casă din zonă, în condiții de sărăcie și de boală greu de închipuit.

***

 După șapte decenii de la moartea lor cumplit de nedreaptă, în raport cu serviciile deosebite aduse de ele României, Smaranda Brăescu și Ioana Cantacuzino au parte, în țara lor natală – leagăn al Ortodoxiei milenare -, în sfârșit, de o cruce. Sfințirea acestei troițe a avut loc pe data de 5 iunie 2019, la Aeroclubul „Aurel Vlaicu” din Clinceni, în prezența nepotului Smarandei Brăescu – prof. univ. dr. Tudor Sireteanu, directorul Institutului de Mecanica Solidelor al Academiei Române din București – și a conducerii Aeroclubului României – director George Rotaru. Demn de menționat aici este și faptul că, în memoria Smarandei Brăescu, a fost ridicat un monument funerar în Cimitirul Central din Cluj, în luna noiembrie 2018, de către ARPIA Cluj.

De asemeni, tot ieri, au mai fost sfințite alte două troițe în memoria lui Mihai Dobre Țone, pilot-acrobat al Hawks of Romania, responsabil de zbor la Clinceni, în perioada 2007-2008, și comandant al aerodromului din decembrie 2008, de la a cărui dispariție tragică s-au împlinit zece ani.

După ceremonia religioasă de ieri, se poate spune că Smaranda Brăescu și Ioana Cantacuzino s-au întors din exilul impus  în propria lor țară, în sfârșit, Acasă…

P.S.

Personal, aduc mulțumiri deosebite conducerii Aeroclubului României, Dlui Director George Rotaru, comandantului Aerodomului Clinceni și tuturor celor implicați de acolo, pentru sprijinul acordat în vederea amplasării pe teritoriul aerodromului a troiței închinate memoriei celor două eroine – Smaranda Brăescu și Ioana Cantacuzino.

–––––––––-

Magdalena ALBU

6 iunie 2019

București

Gheorghe A STROIA: Cât dor?

(POEM PENTRU PĂRINȚI)

 

Părinților mei, Andrei – pe 4 iunie ar fi împlinit 85 de ani, la 23 de ani de la plecarea în Veșnicie și Aurica – pe 6 iunie ar fi împlinit 80 de ani, la 16 ani de la plecarea în Veșnicie…

 

Încă un an s-a dus

din Veșnicie,
câți vor mai fi,

doar Domnul îi mai știe,
de câte ori

în marea cea de Timp,
vom suspina

cu lacrimi fără nimb?

Câți ani și

câte zile-veacuri
vor trece peste

noi – fragile vreascuri,
câți nori vor fulgera

din cer înspre pământ,
câtă lumină

mai găsi-vom în Cuvânt!?

Câți sori s-or perinda

prin Univers,
fără să-ncapă

într-un singur vers
și câte galaxii

vor trece-n neființă,
câtă putere

mai este în Ființă?

Cât Dor sosi-va-n

valuri din Eter,
odată cu stelele

ce rând pe rând tot pier
și câte sentimente

vor dispărea în fum,
cât Timp e strâns

în praful de pe drum?

Nimeni nu știe,

nimeni n-are habar,
doar Domnul cunoaște

al vieții tainic Har,
doar El le dăruiește,

asta-I e menirea,
Promite că în veci

va rămânea IUBIREA!!!

––––––––––––––

Cu recunoștință și eternă iubire,

Gheorghe A. STROIA

Adjud, Vrancea

6 iunie 2019

 

Anatol COVALI: Optzeci

OPTZECI

 

Sunt opt decenii…Nu ştiu când au trecut. În jur

e-aceeaşi prospeţime a unei vieţi în care

nu am văzut în clipe o urmă de obscur

şi am crezut că este o binecuvântare

venită din ursita ce mi-a fost dată-n dar

când în Eternitate mi s-a croit destinul

din petice superbe de inefabil har,

cerându-mi-se ca să îi preţuiesc seninul.

Am ars dorind ca nimeni să nu zărească-un fum

în rugurile care s-au vrut desăvârşite,

nevrând ca să trăiască batjocora din scrum,

când de-ntuneric toate-s încet acoperite.

Întreaga mea fiinţă e plină de idei,

de visuri şi de ţeluri, de splendide elanuri

ce nu pot să conceapă ca viaţa s-o închei

într-un bordei ce n-are măcar câteva geamuri.

Uimit îmi număr anii. 80 !!!… Nu pot să-accept

că cifra e reală, când simt că sunt fierbinte,

iar inima ce-mi bate întinerită-n piept

mă-ndeamnă spre noi ţinte şi-mi spune : Înainte !!!

————————————–

Anatol COVALI

București

7 iunie 2019

Anna-Nora ROTARU: Clipe de melancolie

Toamna e târzie, frunzele gem pe ram,
Topindu-se-n agonie, c-o ultimă suflare…
Pe caldarâmul umed pașii-mi număram,
Încă doi și încă patru, oftam și respiram
Și iarăși înainte, iar înapoi, la întâmplare,
Neavând repere clare…

 

E frig și-i vântoasă, cade ploaia ca biciul,
Răpăind pe-asfalt monotonu-i repertoriu…
Fâșii smulge din ceruri, ca tăind cu briciul
Și frunze-ngălbenite, în jocu-i de capriciu,
Din copacii scheletici, ftizici ca-n sanatoriu…
Eu… spectator și-auditoriu…

Martori și statuile, patetic privind și grav,
Cu gurile-astupate de marmura cenușie…
Din ochi curg lacrimile ploii-n pământ jilav,
Își plâng soarta, poate având dorul hulpav,
Ca oameni să fi fost, cu dorinți și duioșie
Simțind un dram de gingășie…

Nu mai știu, râd-plâng, așa ca măscăriciul,
Că timpului ce trece-i sunt sclav și prizonier…
Trăiesc o viață efemeră plătindu-i sacrificiul,
Ca-n lut a reveni, humă, pulberea, chirpiciul,
Și nu Madonă, Apollon, un poet sau lăncier,
Trainici din marmură și fier…

 

ROMANŢA VECHILOR TRĂIRI

 

Te-am aşteptat, iubite, să revii,
Pe-aleea noastră de castani…
Din zori, până în nopţile târzii,
Din umbre şi ceţurile străvezii,
Cu dorul meu, nestins de ani !

Adesea, zorile plângând mă prind,
Cu-atâtea amintiri să-nşir…
Din minte, clipe dulci desprind,
Le-adun pe toate, le cuprind,
Le împletesc şi le deşir…

Sunt clipe din sfera mea de vise,
Le sorb, nectar, de-atâtea ori…
Parfum suav de roze şi narcise,
Prin versurile scrise şi nescrise,
Cu lacrime, prin file de scrisori…

Mai trec şi azi pe-al nostru drum…
Mai stau pe banc-aceea şi-i pustiu…
Nici florile castanilor nu au parfum…
Iubirea-i doar scânteie-n scrum,
Cum ni s-a stins, nici eu nu ştiu…

Ecoul şoaptelor s-a spulberat,
În negura vremurilor apuse,
Lăsând, firavul vis la colţ uitat
Şi chipul ce l-am dezmierdat,
La jugul timpului supuse…

Mi-s astăzi tâmplele-argintii,
Mi-au nins în păr flori de castani…
Aceeaşi am rămas, dar tu nu ştii,
Speranţe-n vânt, ca fulgi de păpădii,
S-au-mprăştiat pe culmile de ani…

Din clipele de-atunci ce ne curgeau,
Să sorb mi-aş vrea surâsu-ti cald…
Cu şoaptele aprinse ce frigeau
De dor, în ochii ce ades plângeau,
Privire-aş vrea să mi-o mai scald…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

6 iunie 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Clipe de melancolie”

Daniel IONIȚĂ: Papa Francisc și țuica de prune / Papa Francisc and the Romanian plum brandy

Papa Francisc, liderul oficial al Bisericii Romano-Catolice, și lider neoficial (nerecunoscut de toți) al creștinismului mondial, a vizitat recent România pentru trei zile – și s-a întâmplat să mă aflu și eu în patria mumă în această perioadă! Aceasta (vizita papei, nu prezența mea) a avut mare răsunet local, câteva canale media au urmărit și comentat pas cu pas vizita pontIfului vaticanez. Nu știu câtă rezonanță a avut aceasta în presa mondială, dar cel puțin presa australiană (locuiesc la Sydney) a menționat câte ceva, dar nu prea mult. Mă rog, fiind martor al altor vizite papale în alte țări (sunt plecat din România de 40 de ani), nu am urmărit îndeaproape toate detaliile – dar sunt familiar cu evenimentele de la București, Iași și Blaj – impresionante și prin ceea ce a transmis papa, și prin organizarea acestora de către autoritățile locale. De meționat că papa a călătorit în umila Dacie Logan, și nu în limuzine de lux, occidentale. Tipic – și o palmă pentru personalități locale, bisericești sau laice!

Altceva mi-a stârnit interesul în legătură cu vizita papei Francisc. Chiar de pe timpul vizitei au început să apară glume legate specific de vizita papei în România. Una din ele îl prezintă pe papa într-un fel de „before-and-after” legat de îmbibarea cu vestita „Țuică de Prune” românească, chipurile după o vizită (fictivă) la Vaslui. Pentru referință, în fotografia „after” Papa este reprezentat de Jonathan Pryce – cu care Jorge Mario  Bergoglio se aseamănă foarte mult la trăsăturile feței, în rolul lui de High Septon/High Sparrow (un fel de lider religios al unui cult din serialul Game of Thrones (Urzeala Tronurilor).

Postarea aceasta a trezit rumoare și chiar comentarii ofensate din partea unora: „Chiar așa?! Dar e vorba de Papa!”; „Chiar nu avem limite (noi Românii) cu glumele proaste, nici măcar cu privire la cineva ca Sfântul Părinte ?”, „S-a întrecut măsura !” etc etc. Nu voi comenta situația interesantă că România  – o țară 85% nominal-Ortodoxă, cu vreo 10% neo-Protestantism și foarte puțini Romano-Catolici – a avut aroma, pentru trei zile, de țară eminamente catolică. Acesta nu e o judecată de valoare, ci numai o observație. Pe tema asta discuția va fi mai complexă, și merită o analiză mai detaliată (nu doar reacții superficiale cum am văzut până acum în presa românească) – deci o vom lăsa poate pentru mai târziu.

Vreau să îmi circumscriu comentariile, reflecțiile de mai jos, doar la aceste atitudini ofensate.

În primul rând umorul răstoarnă de pe pedestal numai zeii falși. Nu e un aforism propriu, altcineva mai deștept decât mine a scris asta, dar subscriu sută la sută. Personalitățile neautentice sau mici, distorsionate și totalitare (vezi un Hitler, Mao, Stalin sau chiar…  Ceaușescu) trebuiau să se teamă de umor!!! Dar nu cele autentice, pozitive și inteligente. Niciodată! Apoi poanta nu e despre papa Francisc (aici multă lume nu gustă subtilitatea), ci despre alcoolismul rampant din acea zonă a României – papa reprezentând, în acest caz, doar un vehicol pentru a face această observație satirică. Repet, gluma nu este despre papă – doamnelor și domnilor ofensați!

În al treilea rând – și CE DACĂ se fac glume pe seama papei?! El (Francisc) ar fi primul care ar aprecia această glumă – fiindcă Jorge Mario Bergoglio are simțul umorului foarte dezvoltat, e un om deschis și vesel. Dacă ar cunoaște substratul glumei cu țuica, ar râde de s-ar prăpădi! Și în final, ce anume dezvăluie aceste proteste împotriva umorului legat de papă (fie acest umor mai bun sau mai prost), vis-a-vis de atitudinea noastră, ca „ofensați”?

Nu cumva spune că – oripilându-ne la umorul cu privire la „lucrurile sfinte” (papă, patriarh sau popă ortodox, pastor adventist, imam, rabbi, sau Dumnezeu știe…, sau chiar Dumnezeu Însuși/Însăși etc.) – ne asemănăm pe undeva cu musulmanii extremiști din Copenhaga și de aiurea, cei ce acum câțiva ani au asasinat un regizor de film care făcuse un documentar negativ despre Mohamed, iar pe un alt artist grafic, care desenase niște caricaturi publicate în ziar și pe internet – cu bombe agățate în turbanul profetului (binecuvântat fie-i numele…), îl tot amenință pe caricaturist cu moartea?

Dacă stai să te gândești mai bine, chiar glumele care implică divinitatea – (de exemplu sunt multe care încep cu „Dumnezeu se plimba cu Sfântu Petru prin… ”etc etc) – nu sunt, de fapt, făcute pe seama lui Dumnezeu sau a Sfântului Petru. Poanta se referă de obicei la unul sau mai multe din defectele noastre umane. Dumnezeu este antropomorfizat pentru a ne ajută să devenim conștienți de propriile noastre defecte, care altfel ar rămâne în unghi mort. Altfel spus, umorul ne ajută să percepem adevăvruri necomfortabile despre noi, care, dacă ne-ar fi fost expuse direct și cu seriozitate, ne-ar fi revoltat, sau cel puțin ne-ar fi pus într-o situație de defensivă – neavenită schimbării în bine.

Datorită faptului că este o modalitate de gândire paralelă, neliniară, neobișnuită (la o glumă bună poanta vine exact de unde nu ne așteptăm) – umorul pătrunde prin filtrele noastre defensive. Ne trezim râzând fără să vrem de propriile noastre defecte. Ceea ce ne va face, dacă avem inteligență și onestitate, să ne reevaluăm anumite atitudini și fapte. De unde importanța bufonilor la curțile regale din trecut – care, de multe ori, cu pericolul propriei vieți, iluminau prin umor anumite decizii greșite, periculoase sau nejuste, ale suveranilor în slujba cărora se aflau.

***

Daniel IONITA

PAPA FRANCISC AND THE ROMANIAN PLUM BRANDY

Pope Francis, world leader of the Roman-Catholic church, and unofficial leader (as he’s not recognised by everybody) of world Christianity, recently visited Romania for three days, and I happened find myself here in the old-motherland during this period. This (the pope’s visit, not my presence) was assiduously covered by the media, quite a few TV channels followed and commented on the Roman Pontif’s every move and word. I am not sure what resonance this hand in the world media – the Australian media (which I naturally follow) mentioned a little.

Continue reading „Daniel IONIȚĂ: Papa Francisc și țuica de prune / Papa Francisc and the Romanian plum brandy”

Dorel SCHOR: Zodiac

Sunt unii care cred în horoscop şi În toate prostiile astea… Eu nu dau un ban pe previziuni, dar de citit le citesc, mai ales în autobuz, in drum spre casă, că doar nu am ce face altceva. Aşa că mă uit, ia să vedem ce scrie la zodia leului. Profesional – o săptămână de succes, şefii vă apreciază. Nu vă lansaţi în cheltuieli inutile. Sentimental-romantic – un telefon şi o vizită din străinătate vă vor face fericitul beneficiar al unui influx planetar excepţional. Asta chiar e o tâmpenie…

Ajung acasă, pun sacoşele cu legume şi fructe în terasă, abia apuc să-mi spăl mâinile şi nevasta imi spune:

– Ai avut un telefon… Te-a căutat unul Prisăcaru, de la aeroport.

– Prisăcaru..?! fac eu. Nici nu am auzit de unul Prisăcaru…

– Omul spunea că aţi fost colegi, cei mai buni prieteni… Lasă că ai să-l recunoşti când o să-l vezi.

Aici este cazul să mă mir:

– Cum adică o să-l văd? Cu ce ocazie?

– Cu ocazia că peste circa o oră i-am invitat la masă, pe el şi pe soţia lui. Oamenii au venit din străinătate, special ca să te vadă pe tine…

Aici este cazul să mă mir încă o dată. Ce o fi cu soţia mea că învită la masă nişte necunoscuţi pe bază de telefon, fără să fi auzit de ei? O fi înfluenţa astrelor? Jupiter o face credulă şi naivă? Dar nu vreau să mă enervez, la urma urmei sunt şi eu curios, cine o fi individul?

După circa o oră fix, se sună la uşă. Deschid. Pe culoar, fericiţi, îmi zâmbesc un el şi o ea, cu mâinile ocupate de valize. Poftiţi, poftiţi, intraţi în casă, luaţi loc, bine aţi venit în ţara noastră.

Prisăcaru e un domn înalt, solid, cu părul tuns scurt. Româneasca lui e de moldovean, ar putea să fie botoşănean, ca mine…

– Am fost colegi de liceu, mă îmbrăţişează el generos. În clase paralele. O dată am jucat şi fotbal în echipa şcolii. Îţi aminteşti?

– Eu n-am jucat, spun timid.

– Nu tu, râde el, eu am jucat.

Adevărul e că nu ştiu de unde să-l iau. Încerc să schimb o vorbă, două, de politeţe şi cu doamna lui, în timp ce doamna mea se agită prin bucătărie.

– Ah, precizează Prisăcaru, soţia mea nu ştie deloc româneşte. E finlandeză. Noi locuim acum in Finlanda, de fapt eu am ajuns acolo, m-am refugiat la ea. O cheamă Astrid.

Continue reading „Dorel SCHOR: Zodiac”

Vasile LUNGEANU: Fior de mamă

Fior de mamă

 

Liane dacă ți-ar crește
în loc de mâini
tot nu ai putea mângâia
obsesia gândurilor tale.
Imagini mintale, dureri în spitale,
nevralgii frontale,
răspunsuri vitale.

Te frângi suspinului,
îți plesnește țeasta
și gemi în vis.
Binele-rău, flămândul abis.

Depărtării ești slugă
pentru un pumn de sare,
dar ți-e verdele
pirogravat
cu fețișoara tristă
în casa bunicii lăsată.

Într-un cub de carton,
zidești alinturi și doruri
și speri că ceva-ul la modă
să cumpere
și să faciliteze favoruri.

Dar tu știi,
tu știi și presimți
în oase și zimți
că odată plecată,
în urma ta
este rămasă săgeată,
umbră nevindecată
doar de lacrimi
și scâncet
călcată.

—————————-

Vasile LUNGEANU

7 iunie 2019

Elena NEAGU: Eu

EU

Când mă tem că între noi,
cuiburi de tăceri vor plânge

 

Ia-mă în brațe când mă tem
de tăceri și ploi ursuze ,
ca de mucegaiul verde
înflorind moartea pe frunze ,
ca de frigul din Alaska
așternând omăt pe buze !
Ia-mă-n brațe
când mi-e teamă că-ntre noi
cuiburi de tăceri or plânge
ca o ploaie mocănească ,
semănând toamna prin sânge ;
ia-mă-n brațe ,
viața ta să mă iubească
cu o vară cu toți macii ,
cu cascadă de cicori ;
ia-mă-n brațe ,
când nu știi ,dar mă mai dori
și mă îmbrățișează cald,
ca icoana pe o pânză ,
și ne-or crește veri pe buză !

——————————–

Elena NEAGU

Nela TALABĂ: Sintaxa vieții

SINTAXA VIEȚII

 

Între de ce şi pentru ce
îşi desfãşoarã viaţa,
direct sau indirect,
nenumãrate drumuri,
moduri,
perspective,
condiţionate sau necondiţionate,
cu sau fãrã de concesii.

 

Circumstanţele
pecetluiesc existenţe,
cresc sau reteazã aripi.
Şi, peste toate,
suveran e Timpul.

 

Dar care-i întrebarea
cea mai pertinentã
în analiza corectã
a vieţii:
de ce
sau
pentru ce?

 

Sunt întrebãri
între a fi şi a nu fi,
la care-aflãm rãspunsuri,
poate,
atunci când, dincolo de Timp,
doar consecinţele ne-aratã
tot drumul care leagã
cauza de scop.

—————————––

Nela TALABĂ

Galați

5 iunie 2019

(Imagine sursa internet)

Carmen STUS: Ultimul gând

Ultimul gând

Un gând străfulgeră-o secundă
O prinde-n chingi, o țintuiește
Iar lumea lui, azi muribundă,
În univers se prăbușește.

O simte bâjbâind prin noaptea
Vâscoasă, rece ca zăpada,
O simte însoțindu-i moartea
Ce-și ține la vedere spada.

El, care-a-nveșmântat cuvântul
Făcându-și-l în versuri rege,
El, care-a colindat pământul
Taina iubirii s-o dezlege,

Acum, prin fibre nevăzute
Drumul final și-l rostuiește,
Pulsând tăcerile știute
Doară de cel ce-l găzduiește.

————————-

Carmen STUS

5 iunie 2019