OPTZECI
Sunt opt decenii…Nu ştiu când au trecut. În jur
e-aceeaşi prospeţime a unei vieţi în care
nu am văzut în clipe o urmă de obscur
şi am crezut că este o binecuvântare
venită din ursita ce mi-a fost dată-n dar
când în Eternitate mi s-a croit destinul
din petice superbe de inefabil har,
cerându-mi-se ca să îi preţuiesc seninul.
Am ars dorind ca nimeni să nu zărească-un fum
în rugurile care s-au vrut desăvârşite,
nevrând ca să trăiască batjocora din scrum,
când de-ntuneric toate-s încet acoperite.
Întreaga mea fiinţă e plină de idei,
de visuri şi de ţeluri, de splendide elanuri
ce nu pot să conceapă ca viaţa s-o închei
într-un bordei ce n-are măcar câteva geamuri.
Uimit îmi număr anii. 80 !!!… Nu pot să-accept
că cifra e reală, când simt că sunt fierbinte,
iar inima ce-mi bate întinerită-n piept
mă-ndeamnă spre noi ţinte şi-mi spune : Înainte !!!
————————————–
Anatol COVALI
București
7 iunie 2019