În zilele de 31 mai şi 1 şi 2 iunie 2019, Papa Francisc a făcut o vizită diplomatică, pastorală şi ecumenică în România, ca să propună creştinilor, în primul rând, dar nu numai acestora, pocăinţă, iertare, unitate. Înainte de a exprima câteva păreri personale despre această vizită, consider că ar fi necesare niște clarificări semantice în legătură cu unele noţiuni.
Cuvântul papă, venind din limba franceză şi latină, apare definit în dicţionar, ca fiind „capul bisericii catolice şi al statului Vatican, considerat de credincioşi (cei ai Bisericii Catolice) ca vicar al lui Iisus Hristos pe pământ” şi ca „urmaş al Sfântului Petru”[1]. Adjectivul diplomatic,-ă, venind din franceză e definit „Care aparţine diplomaţiei, privitor la diplomaţie”. Substantivul diplomaţie, venind tot din franceză e definit ca fiind „Activitatea desfăşurată de un stat prin agenţii săi diplomatici în vederea realizării politicii sale externe” [2].
Sintagma vizită pastorală în contextul acestei expuneri s-ar putea tălmăci ca o vizită „cuprinzând sfaturi şi urări adresate de (un) arhiereu (aici papa) credincioşilor”, cum ne sugerează aceeaşi sursă[3]. Adjectivul ecumenic,-ă, venind, de asemenea, din franceză, (termen religios) e definit „Care are un caracter universal, investit cu o autoritate care se extinde asupra întregii biserici creştine”.
„Mişcare ecumenică = mişcare religioasă apărută către 1900, care urmăreşte unificarea tuturor bisericilor creştine, respectându-se autonomia lor” [4].
În ultimul timp, mişcarea ecumenică s-a conturat tot mai mult mai cu seamă în Europa. Din cele pe care încercăm să le înfăţişăm în acest eseu se va vedea că înţelesul acestor termeni este acoperit de întreaga prestare a activităţii sfântului Părinte Papa Francisc şi, uneori, chiar depăşit datorită modestiei acestuia. Pornind, de pildă, de la înţelesul dat de dicţionar cuvântului papă, el ne-a apărut ca un semen al nostru al tuturor oamenilor obişnuiţi, iar ca arhiereu l-a considerat pe Preafericitul Părinte Patriarh ca un frate. A sărutat engolpionul Preafericirii sale Părintelui Daniel şi al altor înalţi ierarhi ortodocşi.
A binecuvântat poporul lui Dumnezeu ocrotit în Grădina Maicii Domnului, popor care l-a întâmpinat şi aclamat cu atâta căldură. Mulţimea aceasta de credincioşi ortodocşi, greco-catolici sau catolici de la Bucureşti, Şumuleu-Ciuc, Iaşi sau de la Blaj şi din toată ţara, prin televiziune, îşi exprima dorinţa să ajungă prin Maria la Iisus <<Per Maria ad Iesum>>, aceasta procurându-i Eminenţei sale mare bucurie şi admiraţie pentru România şi poporul său, angajat alături de Sfântul Părinte Papa în apărarea familiei creştine. Astfel suntem deplin încredinţaţi că Papa a înţeles perfect spiritul locului <<spiritus loci>>
Din punct de vedere diplomatic, vizita Sfântului Părinte Papa a fost minuţios pregătită în câţiva ani, după ce Eminenţa sa a acceptat invitaţia preşedintelui României Klaus Werner Johannis de a vizita România. Reprezentanţii diplomaţiei României şi ai Vaticanului au stabilit cu precizie toţi paşii ce trebuiau făcuţi pentru ca vizita acceptată de Papa Francisc să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.
Diplomaţii celor două state au luat legătura şi cu Patriarhia română pentru ca totul să se desfăşoare perfect şi sub aspect pastoral, ţinând seama de specificul celor două religii, de faptul că Papa în calitate de cap al Bisericii Catolice vizita o ţară în care credincioşii sunt majoritatea ortodocşi.
Înzestrat cu alese calităţi diplomatice, Sfântul Părinte Papa însuşi a făcut trimitere la cei doi fraţi din Betsaida, Andrei şi Petru, primii chemaţi la apostolie, consideraţi a fi întemeietorii celor două biserici din România şi de la Roma, lăsând să se înţeleagă că dacă cele două biserici au fost întemeiate de doi fraţi, ele trebuie privite ca fiind biserici surori.
Folosind ca și cuvânt cheie slujirea, Sfântul Părinte vine cu acesta ca îndemn pastoral în primul rând pentru pastoraţie, pentru ca cei chemaţi să facă pastoraţie şi după modelul lor enoriaşii să vină cu gesturi de bunăvoinţă. Totul ne-ar putea duce cu gândul la I Corinteni 12,5, unde Sf. Apostol Pavel ne spune că „sunt felurite slujbe, dar este acelaşi domn”. De fapt în versete 1-11 din acelaşi capitol totul este expus atât de frumos, încât ar fi meritat să le cităm, dacă nu ne-am teme că lungim prea mult eseul acesta.
Un alt îndemn pastoral al Papei a fost spre iubirea binevoitoare, care ne duce gândul la capitolul XIII din I Corinteni, unde apostolul neamurilor ne spune că „dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate”, că „nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios…, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr…, nădăjduieşte totul, sufere totul” (V. Cap. XIII, 1-7). Apoi, apostolul concluzionează: „Acum dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”[5] sau iubirea, cum spuneam sau cum o numeam mai sus.
Profilul ecumenic al vizitei papale în România se referă, desigur, în primul rând, la caracterul universal şi la autoritatea extinsă asupra bisericii creştine, dar extensia ar putea viza şi aspectul statal al acestei vizite, dar şi în general dacă ne-am raporta la apropierea dintre state care a culminat cu realizarea Uniunii Europene şi nu doar la apropierea dintre Vatican şi România.
În cele ce urmează, noi vom reflecta sumar ideea de mişcare ecumenică care urmăreşte unificarea bisericilor creştine, catolică, greco-catolică şi ortodoxă. Tema fiind, însă, foarte vastă vom accentua mai mult dorinţa ambelor părţi şi a noastră a tuturor spre împăcarea care trebuie să ducă până la urmă spre unirea pentru care bisericile noastre – ortodoxă şi unită – se roagă în Sfânta Liturghie, din cauza schismei celei mari de la 1054 şi a principiului divide et impera practicat de Imperiul Habsburgic pentru consolidarea lui.
Ideea atragerii românilor la unirea cu biserica Romei le-a venit autorătăţilor austriece habsburgice, secondate de iezuiţi, cum spunea Lucian Blaga, pentru a putea catolicismul „să devină religie majoritară în Transilvania, iar Casa de Habsburg îşi putea astfel consolida aci dominaţia pe o scară neprevăzută” [6]. Puterea de stat şi iezuiţii au acţionat, deci, într-o convergenţă perfectă de interese în 1697 asupra mitropolitului Teofil, apoi asupra mitropolitului Continue reading „Teodor RIF: O punte FRANCISC-ANĂ spre împăcarea noastră”
Papa Francisc, liderul oficial al Bisericii Romano-Catolice, și lider neoficial (nerecunoscut de toți) al creștinismului mondial, a vizitat recent România pentru trei zile – și s-a întâmplat să mă aflu și eu în patria mumă în această perioadă! Aceasta (vizita papei, nu prezența mea) a avut mare răsunet local, câteva canale media au urmărit și comentat pas cu pas vizita pontIfului vaticanez. Nu știu câtă rezonanță a avut aceasta în presa mondială, dar cel puțin presa australiană (locuiesc la Sydney) a menționat câte ceva, dar nu prea mult. Mă rog, fiind martor al altor vizite papale în alte țări (sunt plecat din România de 40 de ani), nu am urmărit îndeaproape toate detaliile – dar sunt familiar cu evenimentele de la București, Iași și Blaj – impresionante și prin ceea ce a transmis papa, și prin organizarea acestora de către autoritățile locale. De meționat că papa a călătorit în umila Dacie Logan, și nu în limuzine de lux, occidentale. Tipic – și o palmă pentru personalități locale, bisericești sau laice!