Populismul, prin definiție, este o ideologie ce pune în acțiune mișcarea politică în cadrul unei comunități, iar conținutul semantic al acestui curent este de a obține superioritate în fața maselor prin diverse interese, avantajele fiind centrate pe un anumit scop sau pe o anumită situație. Este vorba de situații în care realitatea este întortocheată în cel mai direct și eronat mod, doar pentru a obține obiectivul prestabilit. Sub această formă de manifestare se înscriu populiștii, persoanele care, la propriu și la figurat, fac parte de fapt din clasa demagogică. Dacă să luăm în considerație opinia publică și a mediilor politice, atunci fenomenul populismului este comparat sau este chiar identic cu fenomenul demagogiei, ambele redând înțelesuri cu scop de a obține popularitate în fața maselor, în acest caz utilizând și punând în joc promisiuni și discursuri pline de emfază numai pentru a induce în eroare întreaga comunitate umană. Considerat un curent al democrațiilor moderne, populismul sau, mai bine zis, populismul politic a luat naștere din secolul XIX în S.U.A. și în Imperiul Rus. Nemijlocit, înainte și după anii 1990 fenomenul populismului politic a început să se manifeste într-o formă destul de activă și în alte țări europene, cât și în alte țări de pe mapamond. În particular, despre acest aspect destul de delicat în cultura politică europeană este binevenită monografia științifică „Populist Political Communication in Europe” („Comunicarea politică populistă în Europa”) – autori Toril Aalberg, Frank Esser, Carsten Reinemann, Jesper Stromback, Claes De Vreese – publicată la prestigioasa Editură Routledge din Marea Britanie, 2017. Lucrarea în cauză cuprinde studii corespunzătoare din 24 de țări europene (Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia, Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Olanda, Elvețea, Marea Britanie, Franța, Grecia, Israel, Italia, Portugalia, Spania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Slovenia), respectiv centrându-și subiectul pe cele mai importante domenii ale populismului și comunicării politice populiste, și anume despre: actorii populiști în calitate de comunicatori; mass-media și populismul; cetățenii și populismul. Ca urmare, în lucrarea respectivă sunt descrise părțile componente și modul în care liderii populari, partidele și mișcările politice (din cele 24 de țări prezente în cercetare) obțin influență asupra maselor, „fie prin succese electorale ca atare sau fie prin influențarea altor partide politice prin discursul politic național”[1]. Cu referire la „Populist Political Communication in Europe” Michael Higgins, profesor la Universitatea din Strathclyde, Marea Britanie, spune: „Populismul, în toate categoriile sale, a devenit o forță în întreaga Europă. În sfârșit, avem o colecție care combină o varietate de analize la nivel de stat cu o rigoare conceptuală necondiționată. Pentru oamenii de știință din Europa și nu numai, colecția respectivă promite să hrănească o discuție informată despre provocarea populistă pentru anii următori”[2]. În spectrul tematicilor abordate sunt formulate condițiile social-politice ale unor țări prin intermediul cărora politicianul sau clasa politică este acea persoană care determină prin influență modalitatea de a guverna, în rezultat fiind pus în acțiune și nivelul de trai al cetățeanului și societății acestuia în dependență de orientarea politică aplicată în administrare. Așa fiind, „Populist Political Communication in Europe” („Comunicarea politică populistă în Europa”) este o cercetare foarte bună, care reușește să oglindească aspirațiile fenomenului de populism contemporan.
În contextul celor specificate, ar urma să facem o paralelă la societatea basarabeană (nefiind prezentă în lucrarea susmenționată), țara care prin argumente reale șochează opinia publică mondială la capitolul populism-demagogie-corupție, țara care pe parcursul a 29 de ani de independență statală a dezvoltat în limite inexistente fenomenul populismului politic. Cu tangență la aceste subiecte, R.Moldova se regăsește pe locul potrivit, existând în baza conceptului de populism demagogic-coruptor, fenomen care a distrus și înrobit o întreagă societate umană. Realitatea existentă din societatea moldavă este la ordinea de zi în clasamentele mondiale – fenomenul coruptiei, care a împânzit integral tara, fiind plasat pe locul 116 din 138 state participante în clasament (anul 2017). Conform unui studiu realizat de organizaţia Transparency International, prezentă cu reședința în Germania, Berlin, se stipulează: „Capturarea procesului politic de luare a deciziilor este una dintre formele cele mai răspândite ale corupţiei politice în ţările CSI, acolo unde cultura impunităţii predomină în rândul politicienilor, procurorilor şi oligarhilor”; totodată experții raportului menționând: „Astfel, anul 2016 a demonstrat peste tot în lume că inegalitatea socială şi corupţia sistemică se susţin reciproc, ceea ce duce la nemulţumirea publicului faţă de clasa politică şi oferă un teren fertil pentru apariţia politicienilor populişti”[3]. Cu precădere, o bună parte dintre țările în curs de tranziție din Europa de Est, în mod aparte statul moldav pe parcursul anilor de independență a instaurat un regim populist-demagogic deplin în administrare. Luând în considerație situația reală, cu o democrație nespus de dificilă și fragilă, liderii politici au pus stăpânire pe modul de organizare a vieții economice, politice și sociale din cadrul țării; au dominat structurile statale prin cele mai coruptibile forme și metode; dar cel mai grav, au îngenunchiat poporul basarabean în fața unei ideologii absurde și inumane ce este aplicată în procesul de existență socială; au aservit poporul în fața unei puteri populiste-demagogice și, nu în ultimul rând, au indus poporul spre o sărăcie și degradare socială înspăimântătoare. Toate acestea, în rezultat, au pus stăpânire pe mentalitatea cetățeanului, făcând-l să devină dependent de un regim politic populist nespus de fals. Dacă să facem o analiză dintre fenomenul populismului democratic-civilizat (exemplu, din țările dezvoltate ale Occidentului sau ale unor țări menționate în lucrarea de mai sus) și fenomenul populismului nedemocratic-necivilizat (exemplu, societatea moldavă), atunci lucrurile se vor poziționa în direcții opuse. În linii generale, conceptul populismului politic prezent în țările dezvoltate și democratice din Occident este privit ca o propagandă pozitivă, având scopul de a convinge și de a câștiga cât mai mulți susținători de partea sa; în asemenea condiții populistul democrat-civilizat nu tâmpește masele prin minciună și escrocherie, dar încearcă doar să obțină cât mai mulți simpatizanți/ alegători, ca ulterior în caz de victorie punându-le în practică ceea cea a promis anterior prin discursurile politice naționale. În asemenea caz, populistul politic civilizat și democrat se prezintă în fața maselor cu multă sinceritate, indiferent de faptul dacă poziția tratată va fi sau nu va fi benefică integral pentru societate. La acest subiect, în paralel, ar fi cazul să cunoaștem și lista celor mai democratice țări din lume, clasament mondial, 2017, studiu realizat de The Economist: Norvegia – loc 1, Islanda – loc 2; Suedia – loc 3; Noua Zelandă – loc 4; Danemarca – loc 5; Irlanda – loc 6; Canada – loc 7; Australia – loc 8; Finlanda – loc 9; Elveția – loc 10; Țările de Jos – loc 11; etc. În cadrul acestui clasament, la capitolul democrație, R.Moldova este plasată pe locul 78 din 167 țări, fiind luate în considerație principalele aspecte precum: alegeri libere şi corecte, libertăţi civile, funcţionarea guvernului, participare politică şi cultură politică; rezultatele studiului susținând că Moldova se încadrează în lista democraţiilor defectuoase sau viciate, realitatea confruntându-se cu o cultură politică subdezvoltată.
Continue reading „Galina MARTEA: Efectele populismului demagogic în dezvoltarea umană”
Poezia este un spațiu recuperatoriu pentru sufletul împovărat de neliniști. Arta, literatura, Poezia, frumosul în general, sunt spații compensatorii în care sufletul, acoperit de metaforice zăpezi se zbate și se refugiază spre refacere, reechilibrare emoțională și recalibrare, prin cânturi de chitări „aprinse în cuvânt”. Stările noastre emoționale, vibraționale, sunt energii care ne plasează pe o treaptă înaltă (de vibrație), dincolo de tristeți: Crezul meu înfloreşte pictând armonii-n contraste…(Crezul meu). Toate stările, care urcă în intensități explozive și coboară în dezolare, de la melancolie, la tristețe, la amărăciunea îndoielii și a neputinței, până la mânie și durere scursă în resemnare sunt realități transfigurate cu migală de poetul Ștefan Doroftei. Dacă „toate neputințele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristețe.” (Emil Cioran), atunci Eul liric își contemplă atent sufletul, ca un univers din care, cu fervoarea apelor și liniștea câmpului, răzbate simfonia:
Trăim zile în care Credința este atacată salbatec, în toate modurile, de către o ideologie penibilă și de inspirație demonică. Încă mai vehement și tot mai vicios este atacată Dreapta Credință, Ortodoxia, Patriarhia Ortodoxă Română și toți dreptmăritorii creștini. În asta nu găsim decât tenacitatea demonică, o tenacitate care a rămas neschimbata de la Întruparea Mântuitorului. În această acțiune sunt angajați statul, aservit intereselor transnaționale și toate puterile sale, mulțimea “imbecililor utili”, cei care urmează cu spirit gregar “moda” secularistă și, nu în ultimul rând, nefericiții căzuți în erezii și în secte și încă mai penibilii “ecumenisti”. Cei care suntem dreptmăritori, Ortodocși, trebuie să respingem aceste atacuri și sa rămânem, ’să stăm bine”, în Ortodoxia singura mântuitoare. Trebuie să o facem în “duhul blândeții” dar cu fermitate și fără compromis. Un exemplu de asemenea fermitate în Ortodoxie ni-l oferă Sfântul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului.
VIRGIULIU BRADIN,
