Florentina SAVU: Trandafirul din grădină

Trandafirul din grădină
Îmi zâmbește maiestuos,
Se înalță în lumină
Drept, înalt și sănătos,

 

Are spini și nu îi pasă,
N-are frică de nimic,
Floarea lui e-așa frumoasă
De-ncântare, ce să zic?

 

Straturi-straturi de petale,
Precum catifeaua, fine,
Îmi devin păsări în cale,
Chiar și fluturi și albine…

Mi se pun prin păr cu drag
Și pe umeri mă sărută,
Trandafirul meu din prag,
Dragostea ta mă încântă!

Din roșeața ta îmi dai,
Bucuros mi-o pui pe frunte,
Trandafirule din Rai,
M-ai lăsat fără cuvinte!

Tu îmi cerni prin suflet dor
Și miresme de parfum,
Îmi ești veșnic călător
Pe-al iubirii mele drum,

În fața ta eu mă plec
Și-ți sărut petala fină,
Din ochi mereu te petrec
Prin a mea mândră grădină!

———————————–

Florentina SAVU

Gia STANCULET: Dărnicindu-mă ca zeii…

Nu te plânge-acum de viață,
înseși vieții ești dator,
adunând din amintiri
doar amăgitoare umbre,
când ascuns revezi trecutul,
nopților ești temător,
adăpându-ți tot nesațul
din moralități prea sumbre…
Ochii ți-s acum avizi,
iar privirea ca de pradă…
tot mai crezi că azi norocul
este pus în amulete?
sufletul îți e sărman,
ca o slujbă-n colț de stradă,
corzi întinse pân’ la cer,
peste timpuri desuete…
Dărnicindu-mă ca zeii…
vina toată ți-am fost eu,
împărțim în doi trecutul…
plânsu-ți dau din ochii mei,
brațele ce-au strâns în gol,
peste chipul tău mereu,
și întâiul vers ce-am scris…
toate ia-le dacă vrei!
Când scâncind a izbăvire
ne credeam eternități…
ai lăsat cu-ngăduință
frici pe care să le-accept,
sărutări de îngeri negri
peste lumea mea bucăți,
îți dau ție ,,nebunia”,
nu mai stă la mine-n piept!

—————————-

Gia STANCULET

Laura OPARIUC: O altă zi…

O gară și somnul tău…
S-a uscat roua ochilor tăi,
puțin rai în infern…
De la o vreme,
cu patimă, cu râvnă,
joci cartea vieții pe sârmă
cu arma în mână…
Întunericul se ridică
în valuri prin ceață,
curând va începe
o nouă bătălie,
a ta cu lumea,
o nouă dimineață …
Și brusc
lumea se schimbă,
natura șoptește
pe muchia dimineții,
o nouă zi la întâmplare,
sub noul, bătrânul soare…
Deschide ochii, iubire,
încheie visul,
sosește trenul curând,
o altă zi stă la rând,
e încă bine aici,
suntem amândoi pe pământ,
chiar cu stihii
din noi, din cer, din ape,
la distanța deschiderii de pleoape,
hai, sunt eu, trebuie să vii…

—————————-

Laura OPARIUC

24 iulie 2019

 

 

Mugurel PUȘCAȘ: Portița spre inima mea

Există o poartă secretă,
Lirismul condeiului meu,
Te-aştept cu un stih, ca antreu,
Pășește, iubito, discretă.

Canaturi sunt simple coperte,
Arcada-i din cânt fermecat
Fin, pragul cu strofe-i sculptat,
Pictată-i cu vers de sonete.

Prinţesă cu ochii verzii,
Privești versatilă, timidă,
De dragoste, simt, eşti avidă !…
Hai, gustă răsfăţuri târzii !

Portiţa e doar pentru tine,
Din slove făcut-am zăvor,
Te-aşteaptă al tău visător,
Cu-n ceai în amurguri divine.

Poetul e-o magică cheie
Cuvântul e-alint de zefir,
Să bem al iubirii potir !
E patima noastră, femeie !

Poteca ivită din vis,
Pavată-i cu dale de dor,
Comoară ursită şi zbor
Vei fi în floral paradis.

Un înger va fi călăuză,
Cu mii licurici ca alai,
Stăpână vei fi în cel rai.
A mea jumătate și muză.

Portiţa va fi încuiată
Odată cu trecerea ta,
Vei fi pe vecie a mea,
În file cu-amor ferecată.

O carte şarmantă-i iubirea,
Copertele ei suntem noi,
Păşind pe catrene în doi,
În pagini ne-om arde trăirea.

( 19. 07. 2019, Reghin, din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

 

Mircea Dorin ISTRATE: Ardealul meu

 

V-ați întrebat, ce e Ardealul

Cel dăruit cu veșnicie?

Cu frumusețí ce-aveți în dealul

Ce vi s-a dat, al vost’ să fie?

 

Ardealu-i raiul di-nceputuri

În care moși mei străbuni,

Au încinstit aceste luturi

Că fost-au harnici, drepți și buni.

 

Și țintirimele pe dealuri

Cu neamu-n ele, înstelat,

Înveșnicindu-se tot valuri

Pe sub melinii înflorați.

 

Ardealul e jertfelnicie,

Necaz, durere, umilință,

Iertare multă, vrednicie

Sub umbra Lui, într-u credință.

 

E lacrimă mereu neștearsă

De câte totate dat-am vamă,

Aici să fim la noi casă,

Nu cerșetori cerând pomană.

 

Ardealu-i  Coasta și hotarul

Cu roada sa din greu muncită,

Și urma care-o lasă carul

În huma asta, însfințită.

 

Ardealu-i șipotul din dâlmă

Cu apa-i rece și curată,

Și via cu miros de brumă,

Gutuia-n toamne parfumată.

 

Ardealu-i stâna veșnicită

Pe dealul cu frăguță coaptă,

Cu turma-i  veșnic renoită

În dorul doini spusă-n șoaptă.

 

Ardealu-s eu și străvechimea

Tot înădiți în ăsta loc,

Iar cât mi-o ține veșnicia,

Cu Domnul fi-vom  sub noroc.

*

Ardealu-i dor și pătimire

Și-n toate-i suflet românesc,

Cu  țara, neamul, în iubire

Și gând urcat, în spre ceresc.

 

 

LA  UN CEAI  DE  MUȘEȚEL

 

Pusu-m-ai iubită doamnă

Să-ți fiu lacrimă de toamnă,

Să-ți fiu of de suflețel

La un ceai de mușețel,

Să-ți fiu dulce amintire

La trecuta ta iubire,

Să-ți fiu dulce-nfiorare

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Ardealul meu”

Valeriu DULGHERU: PDM-ul de ieri și umbra lui de astăzi

Părăsit de bos PDM-ul mai ieri atotputernic se pare că scârțâie din toate încheieturile. După scurt timp cel care era umbra lui Plahotniuc peste tot, chiar și la aruncarea curcanilor peste gardul președinției, ex-premierul P. Filip, nitam-nisam și-a dat demisia din postul de președinte al fracțiunii PDM în parlament. Motivul chiar nu a fost motivat. Urmează apoi o primă părăsire a fracțiunii parlamentare de către dna Angela Drăguțanu, care nu este altcineva decât soția fostului guvernator al BNM Dorin Drăgușanu. Plahotniuc nu mai e, pe care urma să-l slujească, și a dispărut toată dorința acestei doamne de a „sluji poporul”. În general, e o problemă cum a ajuns acest Drăguțanu, bine cunoscut cu A. Candu, candidatul lui M. Ghimpu în această funcție-cheie de guvernator al BNM? Partidul, care luase cele mai puține procente în alegerile parlamentare din 29.07.2009 dintre partidele AIE1, PDM s-a căpătuit cu cele mai importante posturi în stat. Pe lângă cele care i-au revenit conform algoritmului, Plahotniuc a cumpărat postul de procuror general de la S. Urechean cu 2 mln Euro (din confesiunile lui Filat martori oculari sunt V. Untilă și V. Platon, care au fost împotrivă). Și postul de guvernator general al BNM, care de jure era al PL-ului (să ne aducem aminte cum M. Ghimpu î-l proteja), până la urmă tot în gașca lui Plahotniuc a nimerit, fiind unul din principalii vinovați în devalizarea celor trei bănci și în furtul Miliardului. Nu putea guvernatorul BNM să nu observe acțiunile frauduloase în cele trei bănci. Drept dovadă că Drăguțanu a fost omul lui Plahotniuc este și alegera soției lui deputat pe listele PDM.

De menționat că parlamentara PDM-sta Angela Drăguțanu nu este unica care a demisionat din fracțiunea PDM. Un alt deputat Iu. Melnic, ales pe o circumscripșie uninominală din Transnistria cu ajutorul direct al lui Plahotniuc și Șor, s-a retras și el din funcția de parlamentar PDM, inventând un motiv bizar că dorește să se ocupe de business. Dar de ce s-a avântat în alegeri? Motivul este același. După alegeri Melnic urma să-și vândă serviciile lui Plahotniuc, însă deoarece bosul, care a dat bir cu fugiții, nu mai este, serviciile lui contra plată nu mai sunt solicitate.

Schema lui Plahotniuc a fost una simplă, probată deja anterior: să ia prin fraudă și folosirea potențialului administrativ cât mai multe mandate pe circumscripțiile națională și uninominale (obiectiv îndeplinit deoarece 30 de mandate cât are acum nu reprezintă valoarea reală a Partidului!); să organizeze partidul-clonă Șor, care prin distracții, pomeni electorale și fraude să cumpere electoratul necesar pentru accederea în parlament și să fie marioneta lui (obiectiv realizat – 7 mandate luate de o făcătură care nici partid nu poate fi numită!); să racoleze prin metode deja probate atât de la PSRM cât și de la Blocul ACUM numărul necesar de deputați pentru a rămâne la guvernare (obiectiv nerealizat!). Iată că de această dată păpușarul a dat greș. Blocul ACUM considerat de Plahotniuc și camarila sa drept o adunătură pestriță de oameni neexperimentați, diletanți, fără experiență politică, ia venit de hac.

Să analizăm puțin cauzele căderii lui Plahotniuc și a sistemului lui. În primul rând până în ultimul moment Plahotniuc a fost încrezut că-i va reși s-o atragă în schema lui de guvernare pe creatura sa Dodon, încercând toate mijloacele, inclusiv factorul extern (rusesc). La întâlnirea separată cu trimisul lui Putin D. Kozak, Plahotniuc a încercat să târguiască condițiile potențialei guvernări PDM+PSRM, propunând „patru pași de reglementare a conflictului transnistrean” prin federalizarea Republicii în contul clasării celor cinci dosare deschise pe numele lui în Rusia. Nu     i-a reușit și datorită pasului strategic corect făcut de partidul PAS a doua zi după vizitele celor trei oficiali când le-a propus PSRM că acceptă alegerea în funcția de președinte al parlamentului a candidatului PSRM. Acest pas, dar și factori externi, l-au împins pe Dodon în colț, făcându-l în final să refuze propunerile lui Plahotniuc. Iar Plahotniuc era în stare să-i cedeze lui Dodon majoritatea posturilor cheie (oricum la nivelul doi erau oamenii lui!) doar să rămână la putere. Cedarea puterii însemna pentru Plahotniuc pierderea tuturor schemelor frauduloase de estorcare a banilor, inclusiv securitatea personală, ceea ce, în final, s-a întâmplat ulterior. Plahotniuc a folosit PDM-ul ca pe unul din multiplele sale SRL-uri. Acum când acest SRL nu-i mai poate fi de folos l-a abandonat în modul cel mai perfid, dând bir cu fugiții. Conducerea rămasă – vicepreședinții, alți funcționari de partid, la început făceau impresia că nimic nu s-a întâmplat în partid, că „echipa” a rămas monolită (beton cum ar spune Ghimpu). Iată că nu e chiar așa. Drept confirmare este retragerea lui P. Filip din funcția de președinte al fracțiunii, cedând-o lui D. Diacov, inventând un motiv bizar, și începutul plecărilor de la PLDM.

Continue reading „Valeriu DULGHERU: PDM-ul de ieri și umbra lui de astăzi”

Mihaela BANU: Sărut sufletul (poeme)

Te-ntoarce, tu, făptură!
– Sonet –

Un fluture se pierde încet spre ‘naltul cer,
Păşind timid pe urme de nevăzute fire,
Ce toate-ntrepătrunse ţes slavei împletire,
Ca un năvod pe luciul bătrânului eter.

Nu am în piept puterea să-i strig ce rău mă tem,
Că viaţa lui plăpândă se numără în clipe,
Iar zborul lui spre ceruri în zbateri de aripe,
O să îi împlinească al vieţii lui blestem.

Te-ntoarce, tu, făptură, de unde ţi-ai luat zborul!
Sau poate la-nălţime vrei visele să-ţi stâmperi,
Să faci întoarsă calea până nu-i tras zăvorul

Şi-n timp, ireversibil, să n-ai cum să răscumperi
Al vieţii fir, ce stingher, se-agaţă în fuiorul
De vise nemplinite, ce-oriunde poţi să-ţi cumperi.

 

Pictatele pânze sub lupă …

 

Maestrul rutina-și impută;
Tiparele vechi vrea să rupă.
Din har, chintesența-mprumută,
Pictatelelor pânze sub lupă.

O tentă se zbate captivă,
În raiul mirabilei schițe.
Promisa lucrare votivă,
Se-așterne sub tălpi de penițe.

Când ziua și-ntinde aripa
Și vezi greu muncite peneluri,
Pe-al lui șevalet a prins clipa,
Ce leagăn își află-n pasteluri.

Pe colțul de masă-o paletă,
Zăcând sub uscate vopsele,
E martoră, lâng-o lavetă,
La nașteri de stiluri rebele.

Cât nuanțe preschimbă sub ochii-i,
O tușă se naște perenă,
Dând pânzei, cum dă unei rochii,
Un aer distins, lunga trenă.

Pe pânză-nflorește pictura,
Sub ochii secundelor sparte.
Minutul își uită măsura,
Când arta pășește-n nemoarte.

Semnează-mplinita lucrare,
El, magul divinelor forme.
Preaplinuri de sens și culoare,
Trezesc noi șabloane și norme.

Cu-o tușă-n crochiu răstignită,
E timpul să tragă cortina.
Cu umeri măreți, dezvelită,
Ne poartă-n extaz Mesalina.

Continue reading „Mihaela BANU: Sărut sufletul (poeme)”

Dorel SCHOR: Capra vecinului (ziceri)

* Un condiment în exces poate face de nemâncat cel mai grozav aliment.

* Umorul îndeamnă la reflecție, dar nu toți sesizează îndemnul.

* Dacă furtul era fără riscuri, ce-ai fi vrut să-ți aduc?

* Nu contează ce știi, ci pe cine știi…

* Există prieteni de nevoie, prieteni pentru nevoie și prieteni în afara de orice nevoie (Pam Brown).

Continue reading „Dorel SCHOR: Capra vecinului (ziceri)”

Vasile LUNGEANU: Lacrimi de mac

Lanuri de mac
proaspăt operate
lăcrimează în căldura soarelui.
Sunt un copac
cu degete pătate din vecinătate,
inciziile de culoarea brunului,
sunt matrix-uri în maternitate.

Iubito, caldul amețește
strivește-mi scoarța cu un sărut
mângâie-mi părul;
frunzele, carnal devin castanii
și necatifelate.
Ai vrea să fii o piatră
și să petrecem toamna în doi,
vacanța, câmpul și noi,
în lanul cu mac incizat,
magic exorcizat?
M-a mângâiat pe scoarță vicios
și a zâmbit sfărâmicios.

 

 

Patruzeci

Umblu fără căpătâi
în noaptea întunecoasă
lăsandu-mi pașii
să spargă oglinzile bălților negre.
Iar mintea-mi toarce mărunt,
ca mecanismul unui ceasornic
demodat de buzunar.
Un fel de studiu anatomic
al alunecărilor pe gheața lacului
numit viață,
uns cu dulceață
după rețeta secretă a mamei,
protagonista dramei.

Cât mi-ai fost,
atât ți-am fost,
privirea ta sfâșietoare, și tu,
cuvintele nerostite
și cele 21 de grame
cântăreau munți.
Iar eu, un puști pierdut
fără de punți.

—————————-

Vasile LUNGEANU

Iulie 2019

Continue reading „Vasile LUNGEANU: Lacrimi de mac”

Alexandru NEMOIANU: Un atac de invidie

Acuma câteva zile, din senin, am fost atacat de invidie la aflarea unei întâmplări bune în favoarea unei rude aproximative.

Din prima clipă am fost conștient de prezența negativă și rea și am căutat să o înlătur.

Mai întâi „raționalizând”, apoi rugându-mă, dar fără folos. Prezența rea era mai departe cuibărită în suflet și inimă. Am avut reacție de furie: „de ce?”, „nu vreau să fie”, etc. Zadarnic. Finalmente am fost cuprins de întristare și am știut bine că, „în puterile” mele, sunt înfrânt. Probabil că doar atunci, cu adevărat, am rugat pe Domnul. Oricum brusc, fulgerător, am primit: răspuns, explicație și alinare.


În minte mi-au răsunat, efectiv răsunat, cuvintele cuprinse în Evanghelia Sfântului Matei, 20, despre „lucrătorii din vie”. Îndrăznesc să repet pe scurt.

În acel capitol se vorbește despre „un stăpân de casă” care și-a tocmit lucrători la vie cu un dinar pe zi. Același Stăpân, mai apoi, în cursul zilei, a tocmit și alți „lucrători” mai târziu în ziua, la prânzișor, la amiază, și chiar spre seară. La capătul zilei toți lucrătorii au căpătat plată egală. Iar atunci, cei care lucraseră toată ziua, au cârtit și lor li s-a răspuns: „Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? /Ia ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca și ție. /Au nu-mi este îngăduit să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?’ (Matei 20, 13-15)

Exemplul este clar și simple de înțeles.

Tot ce avem este DAR și, fiind dar un avem nici un drept sa ne lăudăm pe noi pentru el. Dar existența “darului” în mod necesar presupune și un dăruitor. Este lipsă de bun simț și prostie să judecăm pe cel care dăruiește. Dintru ale lui dăruiește, cui vrea dăruiește și cât vrea dăruiește. În această înțelegere “invidia” apare în toată hidoșenia ei iar cel invidios în toată prostia lui! Să avem doar un strop de răbdare și să avem bunăcuviința de a ne ruga, la ceas de îndoială.

Nu există întâmplare rea sau ispită care să nu poată fi alungate de Cuvântul lui Dumnezeu. Să avem doar trezvia și umilința de a cere cu stăruința, la vreme de nevoie, acest „Cuvânt”. El va veni neîntârziat și biruitor.

——————————

Alexandru NEMOIANU, istoric

The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, SUA

22 iulie 2019

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Un atac de invidie”