Acuma câteva zile, din senin, am fost atacat de invidie la aflarea unei întâmplări bune în favoarea unei rude aproximative.
Din prima clipă am fost conștient de prezența negativă și rea și am căutat să o înlătur.
Mai întâi „raționalizând”, apoi rugându-mă, dar fără folos. Prezența rea era mai departe cuibărită în suflet și inimă. Am avut reacție de furie: „de ce?”, „nu vreau să fie”, etc. Zadarnic. Finalmente am fost cuprins de întristare și am știut bine că, „în puterile” mele, sunt înfrânt. Probabil că doar atunci, cu adevărat, am rugat pe Domnul. Oricum brusc, fulgerător, am primit: răspuns, explicație și alinare.
În minte mi-au răsunat, efectiv răsunat, cuvintele cuprinse în Evanghelia Sfântului Matei, 20, despre „lucrătorii din vie”. Îndrăznesc să repet pe scurt.
În acel capitol se vorbește despre „un stăpân de casă” care și-a tocmit lucrători la vie cu un dinar pe zi. Același Stăpân, mai apoi, în cursul zilei, a tocmit și alți „lucrători” mai târziu în ziua, la prânzișor, la amiază, și chiar spre seară. La capătul zilei toți lucrătorii au căpătat plată egală. Iar atunci, cei care lucraseră toată ziua, au cârtit și lor li s-a răspuns: „Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? /Ia ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca și ție. /Au nu-mi este îngăduit să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?’ (Matei 20, 13-15)
Exemplul este clar și simple de înțeles.
Tot ce avem este DAR și, fiind dar un avem nici un drept sa ne lăudăm pe noi pentru el. Dar existența “darului” în mod necesar presupune și un dăruitor. Este lipsă de bun simț și prostie să judecăm pe cel care dăruiește. Dintru ale lui dăruiește, cui vrea dăruiește și cât vrea dăruiește. În această înțelegere “invidia” apare în toată hidoșenia ei iar cel invidios în toată prostia lui! Să avem doar un strop de răbdare și să avem bunăcuviința de a ne ruga, la ceas de îndoială.
Nu există întâmplare rea sau ispită care să nu poată fi alungate de Cuvântul lui Dumnezeu. Să avem doar trezvia și umilința de a cere cu stăruința, la vreme de nevoie, acest „Cuvânt”. El va veni neîntârziat și biruitor.
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, SUA
22 iulie 2019