Unirea Transilvaniei cu România

În toamna anului 1918, în octombrie-noiembrie, în Ungaria şi Transilvania avea loc o revoluţie, care amintea, parţial, de toamna lui 1848; flăcările revoluţiei, care au cuprins monarhia dualistă s-au întins până departe, ,,au pătruns până în creierul munţilor”. Aveau loc acţiuni radicale ale muncitorilor din oraşe, la Arad, ,,soldaţi şi muncitoare tăiau galoanele ofiţerilor” de pe străzi, iar la Timişoara, la 31 octombrie, socialiştii sub conducerea lui Otto Roth proclamă ,,republica bănăţeană” şi instituie ,,Consiliul poporal bănăţean”, organisme neviabile, fără viitor. Revoluţia din Transilvania a fost provocată de ample contradicţii, sociale şi naţionale, acutizate în anii războiului. Mulţimile, plebea, n-au mai putut fi zăgăzuite în manifestările lor: ,,…Plebea este motorul care mişcă masa, inspiră îndrăzneală şi nu cunoaşte frâu” (cf. ,,Românul”, din 1/14 noiembrie 1918). La 31 octombrie (st. n.), la Arad, se declanşează evenimente revoluţionare de amploare, despre care relata tot ,,Românul”: ,,Mişcări de revoluţie! Libertate! Sufletele-s agitate, zguduite…Oraşul fierbe în zgomotul cetelor de soldaţi şi muncitori, femei şi copii, care pornesc mişcarea lumii amorţite…E ceva rezolut şi puternic în descătuşarea lanţurilor de secole ce ţineau lumea noastră ferecată…, s-au rupt lanţurile. Bâjbâie străzile de lume liberă, soldaţi care fără şovăială îşi rup rozetele de pe chipiuri, îşi aruncă puştile…Jurământul dat împăratului este nesocotit într-o clipă spontană şi înlocuit cu cel mai sublim şi puternic instinct uman: libertate!..”.

La Arad, muncitorii declară grevă generală, apoi se îndreaptă in corpore spre Piaţa Libertăţii, la un miting convocat de socialişti, antrenând sute de cetăţeni ai oraşului, iar pe drum, mulţimea somează pe ofiţerii întâlniţi în cale să-şi scoată insignele imperiale şi galoanele, geamurile firmelor sunt sparte, prăvăliile sunt asediate. În Piaţa Libertăţii din Arad, la ora 10 şi jumătate (suntem în 31 octombrie!), ,,puhoiul de oameni” număra aproape 10 000. Soldaţii din cetatea de pe Mureş (Arad), imediat ce au fost eliberaţi, ,,părăseau serviciul şi de pe pod aruncau armele în apă”, mulţimea a pătruns în închisoare, eliberând deţinuţii politici, entuziasmul în întreg Aradul era de nedescris. Muncitorii din Arad au constituit un Consiliu (soviet!) muncitoresc, alcătuit din lucrători maghiari, germani şi români, mai mult, soldaţii au fost îndemnaţi ,,să-şi aleagă (şi ei) un Consiliu militar” (,,Românul”, din 1/14 noiembrie 1918).

La Timişoara, la 31 octombrie 1918, au avut loc evenimente asemănătoare, ,,o mişcare colosală” (cf. ,,Adevărul” (socialist), din 21 oct./3 nov. 1918). Şi aici, la apelul social-democraţilor, muncitorii au declarat grevă generală şi au manifestat pe străzi cerând o ,,republică democratică”. Oraşul nu mai era controlat de nimeni, unităţile militare se destrămaseră, poliţia era redusă la neputinţă, muncitorii au ocupat clădirea poştei. A urmat proclamarea republicii, soldaţii şi ofiţerii din oraş au trecut de partea muncitorilor, abandonându-şi insignele imperiale. S-a constituit şi la Timişoara un Consiliu muncitoresc, care a solicitat respectarea drepturilor acestora. Valul agitaţiilor sociale a cuprins şi alte localităţi din Banat, la începutul lui noiembrie 1918, ziarul ,,Ujsag” din Cluj scria că ,,tot Banatul este în flăcări”, la Reşiţa, a avut loc o grevă generală şi demonstraţii muncitoreşti, participanţii s-au pronunţat pentru republică. S-a constituit un Consiliu muncitoresc şi gărzi muncitoreşti, care au preluat controlul întreprinderilor din oraş. Acţiuni asemănătoare au avut loc la Lugoj şi Caransebeş.

La Oradea, au avut loc serioase agitaţii revoluţionare, muncitorii au declarat grevă generală, au constituit un Consiliu muncitoresc, iar cei 3000 de soldaţi din garnizoana oraşului au organizat un miting, la 31 octombrie, cerând instituirea republicii. La Cluj, muncitorii, sprijiniţi de soldaţi şi alţi locuitori ai oraşului au organizat un miting, manifestând pentru republică, iar deţinuţii politici au fost eliberaţi din închisoarea oraşului. La Bistriţa, Turda şi Ocna Mureşului s-au desfăşurat acţiuni similare. Agitaţiile sociale s-au extins în Valea Jiului, încă de la 29 octombrie, minerii au declarat grevă generală, înlăturând jandarmeria şi celelalte autorităţi. În oraşele din Valea Jiului, la Petroşani, Aninoasa, Vulcan şi Lupeni, s-au constituit consilii şi gărzi muncitoreşti, formate din mii de oameni şi care erau înarmate. În zona Munţilor Apuseni, s-au produs ciocniri violente între mineri şi vechile autorităţi, la Brad, s-a dat o adevărată luptă între muncitori şi armată, s-au înregistrat şapte morţi şi numeroşi răniţi, astfel de ciocniri au avut loc şi la  Zlatna. Agitaţii revoluţionare s-au produs şi la Braşov, unde s-a constituit o gardă muncitorească, care controla gara oraşului, la Sighişoara, la Târgu-Mureş, la Făgăraș şi Alba Iulia.

 Pe lângă agitaţii muncitoreşti, se înregistrează revolte ale militarilor din Transilvania împotriva comandamentului imperial, la Arad, Timişoara, Sibiu, Oradea, Lugoj, Cluj, Făgăraş, soldaţii din garnizoane s-au răzvrătit. La Timişoara, de pildă, ofiţerii şi soldaţii români au refuzat să se supună, constituindu-se într-un Consiliu militar naţional. Avocatul dr. Victor Hotăran din Arad, aflat în serviciu militar la Timişoara, împreună cu dr. Iustin Nemeth, au adus această hotărâre la cunoştinţa comandamentului garnizoanei. În urma revoltelor militare, garnizoanele din Transilvania s-au destrămat, după cum rezultă din raportul comisarului pentru Transilvania al guvernului Karolyi, din 2 noiembrie 1918, care arăta că comandamentul militar din Cluj nu dispunea nici de zece oameni care să-l asculte.

În aceeaşi vreme, puternice frământări aveau loc la sate, militarii revoltaţi din garnizoane se întorceau înarmaţi la casele lor, după cum relata ziarul ,,Unirea” din Blaj, la 9 noiembrie 1918: ,,Sosirea soldaţilor a răspândit groază prin satele unde au trecut. S-au alarmat mai ales curţile nobiliare, dar nu mai puţin s-au înfricoşat notarii şi alţi funcţionari. Mulţi dintre ei, de teama ameninţărilor, au căutat a se refugia la oraşe, lăsând pradă averea şi agoniseala lor”. După cum consemna I. Clopoţel, martor al vremii, ,,lumea săracă a satelor a atacat moşiile, însuşindu-şi grânăriile…, ciurzile de vite ale marilor domenii”. Într-adevăr, în prima decadă (între1 şi 8) a lui noiembrie 1918, Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (80)” →