Având ca fondator pe poetul Vasile Dan Marchiș, revista aceasta își propune să unească în paginile ei pe toți aceia care iubesc condeiul și vor să comunice; fiind o revistă de cultură, literatură, artă, religie și tradiții.
Ca istorie privind apariția revistei putem aminti că în anul 2010 apare revista „Izvoare Codrene”, (revistă cu rază medie de Cultură, Literatură și Artă -de la Asuaju de Sus la Mireșu Mare și retur prin tot nord-vestul- țării) – am doar numărul 4 din acel an -inițiată și condusă de scriitorul Vasile Dan Marchiș; revista Izvoare Codrene a avut mai multe numere; a revenit în 2019 schimbându-și titlul prin adăugarea cuvântului „chiorene” cu ideea de a cuprinde cât mai mulți colaboratori într-un spațiu geografic mai mare.
Voi continua prin a comunica câteva observații asupra numerelor mai sus amintite; cele două reviste, nr. 16 și 17 fiind număr dublu-stau sub semnul celebrării evenimentului major care a marcat istoria României și anume 1 Decembrie 1918.
Cu gândul la aceste vremuri poetul Radu Botiș remarcă în „articolul „SEMN” apariția cărții „100 de ani la Marea Unire”- carte coordonată de dl. Dr. Teodor Ardelean, lansând și la Ulmeni acest volum omagial.
În cuvântul de început dl. Maxim Morariu-devenit de curând doctor în teologie-aduce laude colectivului de redacție pentru publicistica literară, istorică, etnografică, filozofică sau teologică-oprindu-se asupra preotului cărturar Botiș Radu care împletește calitățile de slujitor al altarului cu cele de mânuitor al condeiului, conducător al revistelor electronice „Glas comun” și „Slova Creștină”.
În recenzia referitoare la „Mărturii năsăudene” carte scrisă de preot Maxim Morariu și recenzată de poetul Radu Botiș-se specifică faptul că „țăranii români din Ardeal, cei din zona Năsăudului au lăsat posterității un adevărat tezaur constând în poezii, balade, bocete sau povestiri privitoare la război.
Scriitorul Ioan Voicu care face parte din Cenaclul Literar „Petre Dulfu” din Satulung e prezent în revistă cu poezii triste și nostalgice. Lipsește însă balada „Rău mă dor ochii, mă dor” devenită șlagăr după ce muzica a fost adaptată textului de Valentin Moldovan-devenind piesă șlagăr național, cântat cu succes de Paul Surugiu &Fuego și Irina Loghin. Redau aceste versuri:
„1. Rău mă dor ochii, mă dor/ De lumina stelelor/ De durerea frunzelor
Refren: Și mă duc și mă tot duc/ Până la izvor sub nuc
Și mă fac și iar mă fac/ Lemn de brad și lemn de fag.
2. Rău mă dor picioarele/ De bătut cărările.
3. Rău mă doare inima,/Că iubești pe altcineva.
4. Unde ai plecat, nu știu/ Dar mi-e sufletul pustiu.
5. Și-am să merg fără să știu/ Dus de dorul meu târziu.”
Făcând o comparație cu baladele scrise de Ion Minulescu „vesele și triste”-cele scrise de Ion Voicu sunt numai triste: exemplific prin „Balada cutremurătoare”: „de unde-n mine atâta chin/ și-atâta ură și pelin/ că n-am fost niciodată salbă/ doar un culegător de iarbă/ pe unde calc, nu e lumină/ doar întunericul de vină/ și mă cutremur printre voi/ cu temătoarele nevoi…”
Se prezintă într-un articol scris de Radu Botiș și Mircea Botiș cartea nou apărută „Lucăcești-file de istorie.” Localitatea reprezintă un colț de lume din țara noastră România, scriitorul și jurnalistul Gelu Dragoș alege descrierea satului natal cu oamenii lui, obiceiurile lor din trecut până-n prezent. E monografia unui sat transilvan din zona Chioar(Cetatea de Piatră)-fiind situată în depresiunea Someșului, având forma unui uriaș ou de struț iar în 1970 datorită așezării sale a fost ferită de inundații, cartea prezintă date despre populație(tabelul)-oameni, școala de ieri și de azi personalități din Lucăcești, natura așezării, rezervația de stejar pedunculat Bavna Fersig, laleaua pestriță-monument al naturii, stârcul cenușiu, moara plutitoare de pe Someș etc. În cuvântul introductiv al cărții primarul comunei Mireșu Mare-Ioan Mătieș recunoscând valoarea acestei cărți pentru lucăceni scria că „patriotismul nu e un merit, ci o datorie de onoare.” –referindu-se la faptul că această monografie e un act de patriotism din partea unui scriitor.
Preotul și scriitorul Radu Botiș prezintă cartea de dezvoltare personală „Arta de a învinge” scrisă de Minodora Ion– o carte care îndeamnă la armonie între oameni și la stimularea imaginației, atât la oamenii simpli, cât și la scriitori, deoarece așa cum zicea Einstein „imaginația e mai importantă decât cunoașterea”-cunoștințele sunt limitate, pe când imaginația nu are limite.
Scriitorul Vasile Bele s-a documentat asupra subiectului „claca” din Chiuzbaia(care seamănă identic cu alte adunări de la țară din zona Codrului-numite „clacă”)-încearcă și reușește să dea o definiție acestui fenomen al satului tradițional românesc; descrie desfășurarea unei astfel de întâlniri unde „clăcașii” sunt oameni veniți la muncă să-l ajute pe un semen de-al lor, benevol, fără a primi bani în schimbul muncii, dar, la nevoie-cel ce-a venit la ajutor-va fi și el ajutat la rândul lui. Astfel se realiza socializarea prin muncă, omul leneș, dar și cel harnic se recunoșteau la clacă. fetele se cunoșteau cu băieții-viitorii pețitori: era și claca „de femei” dar și claca „de bărbați” în funcție de munca ce trebuia îndeplinită(munca la câmp, culesul fructelor, adusul lemnelor din pădure, crăpatul lor). Claca are puncte comune cu o șezătoare, participă băieți și fete care socializează, spun povești, zicători, întâmplări. Din zestrea strămoșească s-a scos la lumină acest obicei, el perpetuează valorile spirituale ale oamenilor satului. Acestea sunt tradițiile autentice, acesta e poporul românesc, sunt obiceiurile pe care le-au învățat de la moșii și strămoșii noștri. În acest fel avem o identitate distinctă, etnică, culturală și lingvistică.
Frații Mircea și Radu Botiș aduc o apreciere realistă și bine primită cărții scrise de Angela Monica Jucan cu titlul „Înstelatul Finteuș” carte în care se spune că acest cor bărbătesc de-o vârstă cu Marea Unire a repurtat succese răsunătoare pretutindeni prin repertoriul său de cântece patriotice-care au fost interpretate nu numai la noi în țară ci și peste hotare unde se găsesc români realizând „ păstrarea nealterată a identității naționale și ducând mai departe cu mândrie „cântul neamului nost”.
Vasile Hatoș scrie o„ Incursiune în poeziile și poemele lui Radu Botiș” afirmând că poeziile autorului reflectă stările sufletești care sunt în căutarea credinței adevărate”, spiritul este pur, ca a unui copil- Iar poezia lui Radu Botiș atinge stări mistice. Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Revista „Izvoare Codrene și Chiorene” nr.15, 16 și 17 (note de lectură)”
***
În liniștea profundă a înserării ,
Dorina Măgărin debutează cu un volum de proză scurtă (Galeria oglinzilor, Editura David Press Print, Timișoara, 2019), deși scrie și poezie.
Jurnalist–scriitor ori scriitor–jurnalist sunt două profesii care – nu de puține ori – își împrumută una alteia „uneltele” și subiectele. Se întâmplă chiar ca textul însuși să poată fi încadrat deopotrivă într-un gen sau altul. Căci atunci când spiritul de observație și talentul narativ se îngemănează sub același condei, rezultă, fără îndoială, o scriere cu cert caracter literar, creând totodată și impresia de autenticitate.
Valeru Ciurea este un mare risipitor de sine. Această vocaţie a artistului, căci despre o risipire artistică vorbim aici, şi-a descoperit-o cu precădere, după 1990, când, după câteva încercări în alte domenii, să le zicem non-artistice, reuşeşte să se decidă – o alegere fericită, pentru noi, obştea consumatorilor de artă, de frumos – a alege calea creatorului, a celui care caută, relevă stări şi fenomene, produce emoţie semenilor săi cu unelte când mai simple, când mai complexe, când mai austere, când mai moderne, când solitar, când în echipă. Aşa se face că-l întâlnim pe Valeru Ciurea în numeroase împrejurări care au presupus arta, fie ea scenică, fie fotografică, fie filmică, fie populară, fie literară. Dar nu s-a ferit nici să înveţe şi să aplice cât mai bine de la o etapă la alta, profesional vorbind, de la o vârstă la alta, nici părţile tehnice implicate în producerea unei act artistic, aşa că şi-a însuşit operatoria video, fotografia artistică, editarea de carte, panotarea expoziţiilor, apoi chestiuni de management, cum ar fi organizarea şi coordonarea de proiecte culturale, atragerea de simpatizanţi într-ale artelor, descoperirea şi valorificarea unor creatori – interpreţi, actori, artişti populari etc – valorificarea unor potenţialuri creatoare de la sat ori din nuclee urbane. Sub ochiul artistului Valeru Ciurea, au apărut colective de creaţie, s-au închegat proiecte artistice – teatrale, literare, etnografice, video-documentare, fotografice – multe depăşind aria locală, înscriidu-se pe cea naţională, altele depăşind-o pe aceasta, practic, ieşind peste graniţe şi făcând cunoscute concepte şi realizări ale sale sau, mai ales, ale unor confraţi artişti ori colective de creatori.
Tablou de Martin Missfeldt
ÎMBĂTRÂNIRE