Având ca fondator pe poetul Vasile Dan Marchiș, revista aceasta își propune să unească în paginile ei pe toți aceia care iubesc condeiul și vor să comunice; fiind o revistă de cultură, literatură, artă, religie și tradiții.
Ca istorie privind apariția revistei putem aminti că în anul 2010 apare revista „Izvoare Codrene”, (revistă cu rază medie de Cultură, Literatură și Artă -de la Asuaju de Sus la Mireșu Mare și retur prin tot nord-vestul- țării) – am doar numărul 4 din acel an -inițiată și condusă de scriitorul Vasile Dan Marchiș; revista Izvoare Codrene a avut mai multe numere; a revenit în 2019 schimbându-și titlul prin adăugarea cuvântului „chiorene” cu ideea de a cuprinde cât mai mulți colaboratori într-un spațiu geografic mai mare.
Voi continua prin a comunica câteva observații asupra numerelor mai sus amintite; cele două reviste, nr. 16 și 17 fiind număr dublu-stau sub semnul celebrării evenimentului major care a marcat istoria României și anume 1 Decembrie 1918.
Cu gândul la aceste vremuri poetul Radu Botiș remarcă în „articolul „SEMN” apariția cărții „100 de ani la Marea Unire”- carte coordonată de dl. Dr. Teodor Ardelean, lansând și la Ulmeni acest volum omagial.
În cuvântul de început dl. Maxim Morariu-devenit de curând doctor în teologie-aduce laude colectivului de redacție pentru publicistica literară, istorică, etnografică, filozofică sau teologică-oprindu-se asupra preotului cărturar Botiș Radu care împletește calitățile de slujitor al altarului cu cele de mânuitor al condeiului, conducător al revistelor electronice „Glas comun” și „Slova Creștină”.
În recenzia referitoare la „Mărturii năsăudene” carte scrisă de preot Maxim Morariu și recenzată de poetul Radu Botiș-se specifică faptul că „țăranii români din Ardeal, cei din zona Năsăudului au lăsat posterității un adevărat tezaur constând în poezii, balade, bocete sau povestiri privitoare la război.
Scriitorul Ioan Voicu care face parte din Cenaclul Literar „Petre Dulfu” din Satulung e prezent în revistă cu poezii triste și nostalgice. Lipsește însă balada „Rău mă dor ochii, mă dor” devenită șlagăr după ce muzica a fost adaptată textului de Valentin Moldovan-devenind piesă șlagăr național, cântat cu succes de Paul Surugiu &Fuego și Irina Loghin. Redau aceste versuri:
„1. Rău mă dor ochii, mă dor/ De lumina stelelor/ De durerea frunzelor
Refren: Și mă duc și mă tot duc/ Până la izvor sub nuc
Și mă fac și iar mă fac/ Lemn de brad și lemn de fag.
2. Rău mă dor picioarele/ De bătut cărările.
3. Rău mă doare inima,/Că iubești pe altcineva.
4. Unde ai plecat, nu știu/ Dar mi-e sufletul pustiu.
5. Și-am să merg fără să știu/ Dus de dorul meu târziu.”
Făcând o comparație cu baladele scrise de Ion Minulescu „vesele și triste”-cele scrise de Ion Voicu sunt numai triste: exemplific prin „Balada cutremurătoare”: „de unde-n mine atâta chin/ și-atâta ură și pelin/ că n-am fost niciodată salbă/ doar un culegător de iarbă/ pe unde calc, nu e lumină/ doar întunericul de vină/ și mă cutremur printre voi/ cu temătoarele nevoi…”
Se prezintă într-un articol scris de Radu Botiș și Mircea Botiș cartea nou apărută „Lucăcești-file de istorie.” Localitatea reprezintă un colț de lume din țara noastră România, scriitorul și jurnalistul Gelu Dragoș alege descrierea satului natal cu oamenii lui, obiceiurile lor din trecut până-n prezent. E monografia unui sat transilvan din zona Chioar(Cetatea de Piatră)-fiind situată în depresiunea Someșului, având forma unui uriaș ou de struț iar în 1970 datorită așezării sale a fost ferită de inundații, cartea prezintă date despre populație(tabelul)-oameni, școala de ieri și de azi personalități din Lucăcești, natura așezării, rezervația de stejar pedunculat Bavna Fersig, laleaua pestriță-monument al naturii, stârcul cenușiu, moara plutitoare de pe Someș etc. În cuvântul introductiv al cărții primarul comunei Mireșu Mare-Ioan Mătieș recunoscând valoarea acestei cărți pentru lucăceni scria că „patriotismul nu e un merit, ci o datorie de onoare.” –referindu-se la faptul că această monografie e un act de patriotism din partea unui scriitor.
Preotul și scriitorul Radu Botiș prezintă cartea de dezvoltare personală „Arta de a învinge” scrisă de Minodora Ion– o carte care îndeamnă la armonie între oameni și la stimularea imaginației, atât la oamenii simpli, cât și la scriitori, deoarece așa cum zicea Einstein „imaginația e mai importantă decât cunoașterea”-cunoștințele sunt limitate, pe când imaginația nu are limite.
Scriitorul Vasile Bele s-a documentat asupra subiectului „claca” din Chiuzbaia(care seamănă identic cu alte adunări de la țară din zona Codrului-numite „clacă”)-încearcă și reușește să dea o definiție acestui fenomen al satului tradițional românesc; descrie desfășurarea unei astfel de întâlniri unde „clăcașii” sunt oameni veniți la muncă să-l ajute pe un semen de-al lor, benevol, fără a primi bani în schimbul muncii, dar, la nevoie-cel ce-a venit la ajutor-va fi și el ajutat la rândul lui. Astfel se realiza socializarea prin muncă, omul leneș, dar și cel harnic se recunoșteau la clacă. fetele se cunoșteau cu băieții-viitorii pețitori: era și claca „de femei” dar și claca „de bărbați” în funcție de munca ce trebuia îndeplinită(munca la câmp, culesul fructelor, adusul lemnelor din pădure, crăpatul lor). Claca are puncte comune cu o șezătoare, participă băieți și fete care socializează, spun povești, zicători, întâmplări. Din zestrea strămoșească s-a scos la lumină acest obicei, el perpetuează valorile spirituale ale oamenilor satului. Acestea sunt tradițiile autentice, acesta e poporul românesc, sunt obiceiurile pe care le-au învățat de la moșii și strămoșii noștri. În acest fel avem o identitate distinctă, etnică, culturală și lingvistică.
Frații Mircea și Radu Botiș aduc o apreciere realistă și bine primită cărții scrise de Angela Monica Jucan cu titlul „Înstelatul Finteuș” carte în care se spune că acest cor bărbătesc de-o vârstă cu Marea Unire a repurtat succese răsunătoare pretutindeni prin repertoriul său de cântece patriotice-care au fost interpretate nu numai la noi în țară ci și peste hotare unde se găsesc români realizând „ păstrarea nealterată a identității naționale și ducând mai departe cu mândrie „cântul neamului nost”.
Vasile Hatoș scrie o„ Incursiune în poeziile și poemele lui Radu Botiș” afirmând că poeziile autorului reflectă stările sufletești care sunt în căutarea credinței adevărate”, spiritul este pur, ca a unui copil- Iar poezia lui Radu Botiș atinge stări mistice.
Eleonora Schipor scrie despre scriitoarea Mariana Gurza de care o leagă o prietenie veche atât prin locul de baștină comun-satul Cupșa, Bucovina, cât și prin pasiunea comună pe care o au în privința scrisului. În articolul „Mariana Gurza, poeta cu suflet de înger” scrie despre volumul de proză al Marianei Gurza „Apropieri-pelerinaj prin idee, gând și suflet”-vorbind și despre poetul martir Ilie Motrescu, dar și despre Petre Ciobanu și Vasile Plăvan.
Mihai Zmicală în articolul ”Doar o vorbă să vă spun” parafrazându-i pe vechii cronicari ne amintește de bogata sa activitate de director de Cămin Cultural din Satulung și despre pelerinajele organizate cu Ansamblul Folcloric de cântece și dansuri populare înafara graniței: Franța, Belgia, Elveția, Italia, Olanda, Austria, Ungaria etc. A inițiat și organizat un Festival concurs de cântece și jocuri populare având trei secțiuni-„Solist vocal”, Solist instrumentist”, Joc popular” cu prima ediție în 2002-la-nceput pe plan local, apoi zonal, la a treia ediție Festival Concurs Județean, apoi Festival Interjudețean, ca în final acest festival să primească un nume„ Maramureșul răsună” La acest festival internațional au participat artiști din Polonia, Ungaria etc. Prin schimbul de experiență în țară și peste hotare-tinerii au putut cunoaște alte tradiții, obiceiuri ale altor popoare-promovând în același timp specificul și obiceiurile românești într-ale cântecului și dansului popular. Dl. Mihai Zmicală descrie reînvierea Cenaclului Literar „Petre Dulfu” de la Satulung, apariția și lansarea cărții acestui cenaclu la 15i 2016 având ca moderator pe scriitorul Ioan Romeo Roșiianu fiind un real succes.
Dintre laureații Premiilor U.Z.P.R. 2018 amintim și pe părintele stavrofor Radu Botiș din Ulmeni, Maramureș considerându-se așa cum susține Gabriel Garcia Marquez care afirma că „jurnalistica e un gen literar” aș adăuga eu că literații, artiștii, oamenii talentați susțin acest gen și îl dezvoltă.
Radu Botiș vorbind despre poezia Elenei Armenescu afirmă că această poetă poate fi inclusă în rândul poeților de inspirație creștină și nu întâmplător jurământul lui Hippocrate-pentru apărarea vieții. dublat de sensibilitatea unei trăiri căreia îi închină frumusețea cuvântului, o reprezintă. „Destinul călătorului”, articol scris de Elena Armenescu este un studiu psihologic și filozofic asupra vieții omului pe pământ, om care ar trebui să creadă că poate merge și răzbi „pe cale” cu o gândire pozitivă conform preceptelor biblice, care nu reprezintă altceva decât frăția inimii despre care a vorbit Iisus-cu iubire; concluzia este „să ne continuăm călătoria în lumină, să dăm prilejul să crească plantele iubirii ale căror semințe le-am semănat cu drag, cu grijă în ceilalți. Fie-ne bogată recolta!”
Gelu Dragoș scrie un articol de suflet închinat maestrului Liviu Borlan care acum dirijează corul îngerilor în lumina astrelor- punctând activitatea creatorului în județ, a fost animator talentat al muzicii corale-considerat cel mai mare compozitor și prelucrător de texte și muzică din Maramureș. Căminul Cultural din Pribilești a primit numele muzicianului în semn de aducere aminte și de prețuire. În articol se redă activitatea publicistică a creatorului de muzică simfonică, de fanfară, de cameră, corală, de copii și muzică ușoară-realizându-se o mini monografie sau o fișă bibliografică de autor. Același scriitor Gelu Dragoș ia în vizor „Istoria de lângă noi-Castelul Teleki din Pribilești, comuna Satulung-vorbind despre proprietarul acestui castel, având un moștenitor, descendent al familiei Teleki, cetățean britanic-care nu a respectat angajamentul luat de a transforma clădirea în centru de conferințe până la sfârșitul anului 2009-, castelul fiind și azi într-o stare de degradare continuă. Ar trebui să se ia măsuri de renovare de către Primăria Satulung, Direcția de Cultură și patrimoniu Maramureș și de către Consiliul Județean Maramureș-castele ale familiei Teleki fiind mai multe în Ardeal.
Vasile Dan Marchiș scrie o recenzie la cartea scrisă de Emil Domuța cu titlul „Târgul fetelor de la Asuaj –sărbătoare folclorică tradițională a Țării Codrului făcând o asociere între cuvântul „cepsă”-ceapsă-care e o podoabă de nuntă și mai apropiatul fonetic „ceapă”-asemănări cu Târgul Fetelor de pe Muntele Găina din Munții Apuseni. În altă pagină a revistei o prezintă pe poeta Olguța Luncașu Trifan care scrie o poezie cu o efervescență metaforică aparte, transpusă în rondel: „Gândul îmi pleacă/ rătăcind pe poteca/ învăluită în fum a amintirilor/ oscilează între cât a fost real ori fantasmă/ și, se întreabă retoric: există un portativ al dorului?!”-după mai multe citate se prezintă un C.V. al autoarei.
Cel de-al cincilea volum de versuri scris de Vasile Dan Marchiș este prezentat de prietenul său Gelu Dragoș care amintește tematica abordată de poet: iubirea, dumnezeirea, cuvântul, materia, natura și subiectul „mirare” din care exemplific: „Ninsoarea căzând prea abundentă/ ca o bizară fantezie/ vrând parcă a se situa prin asta/ la rang de paradă…/ Dar e o mascaradă/ cum că nu se pot face/ oameni în toată firea/ doar din zăpadă…”
Simpozionul „Centenarul Marii Uniri” din cadrul Festivalului „Toamna Someșană” de la Ulmeni, Maramureș-eveniment de seamă organizat de administrația locală a orașului Ulmeni a cuprins și o întâlnire a scriitorilor din zonă, aceste evenimente sunt prezentate într-un articol de subsemnat, se amintește de aportul deosebit al corului și recitatorilor conduși și îndrumați de prof. Robu Georgeta evoluează soliști, recitatori. Coruri din localitățile aparținătoare de Ulmeni. Spectacolul a fost urmat de elogierea actului Marii Uniri prin luările de cuvânt ale scriitorilor care spun poezii sau citesc proză dedicată Centenarului, Astfel au elogiat actul Marii Uniri: dl. Săluc Horvat, Radu Ulmeanu, Florica Bud, Carmena Băințan, Traian Oros, Milian Oros, Oancă Aurelia, Ioan Ardusădan, Claudia Tomescu, Gelu Dragoș, Ioan Meteș Morar Chelințanu, Viorel Pop și mulți alții.
În povestirea „Bunicul” scrisă de Constanța Abălașei Donosă-scriitoarea realizează precum Delavrancea descrieri de „natură sufletească.” Fiind la țară alături de părinți și bunici pe malul Buzăului la Scorțaru Nou, era departe de gălăgia orașului și putea asculta liniștită poveștile bunicului ei moș Costache. Cei doi bunici aveau dintre darurile vieții-darul muncii și dragostea pentru animale. Plecarea la Mănăstirea Măxineni, peisajele călătoriei, istoricul mănăstirii, părintele din sat pe nume Orzan-sunt tot atâtea subiecte care trezesc sentimente nostalgice din amintirile copilăriei.
Asemănător cu relatarea de mai sus, Andreia Roxana Botiș scrie „Plaiuri codrenești” despre oameni de seamă ai zonei din trecut și prezent, despre așezăminte culturale și bisericești din această zonă etnografică care a fost binecuvântată de Dumnezeu pe pământ.
Președinta Ligii Scriitorilor Români, filiala Maramureș, dna. Carmena Băințan ne încântă cu poezii nostalgice din care citez; „A-ncărunțit și cerul de-atâta așteptare,/ Și doarme dus, pe vechile coline/ E lună plină pe un colț de cer,/ Iar codrii cântă doine cu suspine. ”poezia „Lacrima din noi”.
Prof. Traian D. Lazăr recunoaște în articolul „Identitate” că Ulmeniul a primit în persoana sacerdotului Radu Botiș încă un pașaport spre neuitare prezentând localitatea Ulmeni în studiu monografic ca identitate fizico-geografică, demografică și culturală. Alături de Constantin Voicu și poeta Cezarina Adamescu părintele Radu Botiș scrie un „Îndreptar de terapie divină-breviar sufletesc”- o carte analizată de Constantin Marin; alături de poeziile celor trei autori ai cărții putem citi C.V. urile lor, dar și reflecții creștine, sfaturi de viață, pagini memorialistice-iar ca o concluzie se constată că: „Dumnezeu cu ajutorul timpului stăpânește totul și toate.”
Despre cartea scrisă de părintele Radu Botiș „Aspecte pedagogice și catihetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos-regretatul scriitor Traian Rus apreciază în articolul „Carte de învățătură” valoarea acestei cărți pentru noi toți, cei ce-o citim, credem că această lucrare ar trebui să se regăsească în toate școlile și bisericile noastre- deoarece căile instruirii și deprinderii binelui comun se află în lumina lui Hristos, Domnul și Pedagogul Suprem.
Ar mai fi multe de spus, mai ales despre poeziile minunate publicate în aceste volume, dar vom încerca cu o altă ocazie acest lucru. Mulțumesc pentru înțelegere!
—————————————
PROF. OLIMPIA MUREȘAN ,
L.S.R.Maramureș
10 ianuarie 2020