NOAPTE DE NOAPTE
trântit pe pat
confuz ca o focă ce a uitat
că trebuie să aplaude pentru
a primi peşte
pătez aşternuturile cu transpiraţie
lucioasă şi abundentă
ca de actor porno
urmăresc alternativ
Autor: logosadm
Lavinia BUD: Lumina din ochi (versuri)
AM ADUNAT
Am adunat zăpezi peste iubire,
De cald să-i țină în nopțile cu ger,
Acoperind tristeți și doruri din privire,
Să nu umbresc lumina stelelor din cer.
Să se-nmulțească ca și grâul
Când se răstoarnă-n primăvară brazda,
Încinge-mă-voi iar cu brâul
Din rogvaiv. Și curge-va zăpada
La rădăcini ce n-au uitat să crească Continue reading „Lavinia BUD: Lumina din ochi (versuri)”
Dragu Cătălin POPIAN: Sfânta noapte – Dramă religioasă în 4 acte
Dragi prieteni şi fraţi
Vă urez un Crăciun fericit şi un An Nou şi mai fericit, victorioşi prin Hristos Mântuitorul, Copil atotputernic.
Cu această ocazie, vă trimit un text inedit, o piesă de +Maestrul CC Popian, artistul şi bunicul vieţii mele. A fost scrisă pentru echipa de teatru a Episcopiei Rîmnicului, în 1929. Şi dată cu mult succes în acele vremi în Oltenia şi în toată ţara. Ea desfăşoară în versuri şi dramatism minunăţiile şi grozăviile întâmplate în jurul Naşterii Mântuitorului. Sper că citind-o, că veţi distra, veţi medita, veţi avea câteva momente înălţătoare. Când va vrea Domnul, voi reuşi s-o public împreună cu întreaga lui operă. Deocamdată, am transcris-o din vechile manuscrise şi v-o prezint cum s-ar zice, în premieră. La mulţi ani! (Părintele Dragu Cătălin Popian)
***
- POPIAN
SFÂNTA NOAPTE
Dramă religioasă în 4 acte.
- R. Vâlcea
Originală.
N.A.
*Am prelucrat una după A. Pan, în vers popular şi am tipărit-o în 2 ediţii, ambele epuizate,(1912 şi 1916)
(Actuala piesă nu are nimic comun cu cea prelucrată după Anton Pan şi care se numeşte Naşterea lui Christos. n.n.)
PERSOANELE Continue reading „Dragu Cătălin POPIAN: Sfânta noapte – Dramă religioasă în 4 acte”
Adrian BOTEZ: Interviu cu Ioan Miclău – scriitor și om de cultură australian
Ioan Miclău (n. 1940). Scriitor român din Australia. Poet, dramaturg, jurnalist, autor de memorialistică literară, promotor cultural de seamă. Fondator de grupări literare în ţara de la Antipozi. Cărţi reprezentative: Poezii alese (vol. I, II), Teatru, Fiica Zeiţei Vesta, nuvelistică. Ioan Miclau s-a distins drept principalul animator al gruparii scriitorilor români de la Antipozi , având o acţiune cetăţenească uimitor de tenace şi de echilibrată. Fondator al Bibliotecii Mihai Eminescu, din Cringilla/Australia, ridicată şi înzestrată cu efortul său generos şi neprecupeţit, Ioan Miclău a dat un exemplu de acţiune românească printre străini, şi a devenit un model, ce va trebui luat în seamă, întotdeauna, când se vor aminti faptele mari. Şi pentru aceasta, scriitorul a fost distins cu Premiul de Excelenţă al Patrimoniului Românesc, decernat de revistele ARP – Artur Silvestri, în 2006.
***
Adrian BOTEZ: Mult dragule domn, Uriaş Patriot, Paznic cu Sabie de Foc, tot arătând, cu vârful, către Cărţile Bibliotecii dvs. Româneşti, căreia i-aţi pus numele Aminului Românesc, Mihai Eminescu, din Cringilla-Australia, bunule prinţ al Byblos-ului Valah, transferat la Antipozi, Ioan Miclău – ne cunoaştem, parcă, de o vecie! Şi când te gândeşti că nu ne-am văzut decât în poze… – de fapt, da, ne-am văzut cu mult mai bine decât alţii: NE-AM VĂZUT (…internetistic, dar şi intens intuitiv!) SUFLETELE!!!
…Despre dvs., Ştefan Dumitrescu scria atât de frumos şi atât de profund adevărat: Dl Ioan Miclău este din acei patrioţi rari, cu mare greutate, pe care îi dă un popor spre creşterea şi continua lui lucrare în vremi. Din acea categorie din care face parte Badea Cârţan de pildă, şi prietenul meu Ion Crişan, unul dintre cele mai înalte exemplare umane date de acest neam… El este un Badea Cârţan care a trecut oceanele şi mările cu desaga plină de cărţi, ale neamului său, (cărţi în care se găsesc osemintele strămoşilor săi şi sufletul neamului său) în spate, şi s-a dus în Australia ca să facă acolo cunoscută demnitatea, frumuseţea, tragedia, omenescul şi măreţia neamului său. Dl Ioan Miclău este din acestui scriitori pe care eu îi numesc zidari ai templului românesc, slujitori ai Catedralei Fiinţei naţionale. Da, un Preot, un Apostol, dar şi un Manole al Duhului Românesc, ajuns cu propovăduirea în Australia, la capătul Pământului… Continue reading „Adrian BOTEZ: Interviu cu Ioan Miclău – scriitor și om de cultură australian”
Paul LEIBOVICI: Sărbătorile de iarnă – Crăciunul și Anul Nou
Istoria acestor două sărbători o găsim – sub alte denumiri – în trecutul îndepărtat al omenirii. Răsfoind, dar citind cu atenţie paginile îngălbenite a unor documente, înţelegem că străbunii noştrii, în condiţiile economico-culturale de-a lungul veacurilor, au căutat să-şi înveselească viaţa, mai ales când clima era aspră, necruţătoare. Se puneau la cale incendii locale.
Iernile geroase, lipsa de lumină sau mai bine zis lunile când în anumite zone ale Pământului oamenii erau lipsiţi timp îndelungat de razele solare, aceştea închinau cântece de slavă, rugăciuni zeilor protectori, în scopul îmbunătăţirii traiului. Iată de ce vom găsi sărbătorit „CRĂCIUNUL” în urmă cu 4000 de ani.
Mesopotamienii au fost primii care au celebrat această sărbătoare. Documentele îngălbenite de vreme mărturisesc, odată cu primele raze luminoase din timpul nopţilor lungi şi friguroase, oamenii acelori vremi au considerat ÎNCEPUTUL de AN Nou. Aceştea au denumit-o ZAGMUG.
La persieni şi babilonieni a fost denumită SACAEA. Grecii antici –aveau o altă orientare, iar sărbătoarea o închinaseră unui zeu local KRONOS.
Continue reading „Paul LEIBOVICI: Sărbătorile de iarnă – Crăciunul și Anul Nou”
Dorel SCHOR: Schițe umoristice (116) – Făt Frumos și fecioara cu părul de aur
Mai zilele trecute, l-am întâlnit pe Făt Frumos. Arăta ca întotdeauna bine, era prezentabil, proaspăt bărbierit şi mirosea after shave de calitate. Părea însă uşor blazat şi lipsit de entuziasmul de altădată… Ne-am aşezat la una din acele măsuţe cu vedere la stradă pe care cafenelele le pun la dispoziţia clienţilor negrăbiţi şi ne-am interesat fiecare de soarta celuilalt.
– Tot acolo lucrezi? Ce mai e nou? l-am întrebat.
– Tot acolo, a confirmat prietenul meu. Deşi…
Un gest de lehamite a completat fraza rămasă în aer.
– E leafa mică? am tatonat. Necazuri cu bosul? Nu promovezi?
– Nimic din toate astea… Mai bine ascultă. Într-o zi mă cheamă la el Bleumarin Împărat, şeful meu, şi-mi spune: „Aş vrea să mi-o aduci pe fecioara cu părul de aur, am de gând s-o numesc responsabilă cu public relations…” De bună seamă, am răspuns, plec îndată şi nu mă întorc fără ea! Am încălecat pe murgul meu cel năzdrăvan şi tocmai îi dădeam adresa când, aflând care ne e misiunea, calul mi-a zis:
– Numai atunci o vom găsi pe fecioara asta, când vom avea pasărea de aur. Dar aceasta se află la Verde Împărat.
– Să pornim într-acolo, am spus cu entuziasm.
– Ba mai întâi trebuie să ajungem la Împăratul Violet, că doar el are colivia de aur fără de care nu putem duce pasărea asta specială…
Continue reading „Dorel SCHOR: Schițe umoristice (116) – Făt Frumos și fecioara cu părul de aur”
Ion COJA: De ce sunt româncele atât de frumoase?
Cu ani în urmă, vreo douăzeci, eram cu frate-miu la o cafenea celebră dintr-o capitală europeană. Nu era sezon turistic, numai noi doi părea că nu suntem de prin partea locului. Nu mai ştiu cum mi-a trecut prin cap gândul de a identifica femeile frumoase ce se perindau în raza ochiului senin cu care scrutam furnicarul din vestita piaţă… Ideea, mai mult o joacă, era de a ne verifica gustul în materie de frumuseţe feminină, să vedem cât diferă de la frate la frate, de la un medic ginecolog de succes la un profesor şi scriitor oareşcare ce eram şi eu!
Am constatat în final că nu erau diferenţe mari, am fost cam de aceeaşi părere, anume că din sutele de fete şi femei cu care ne-am clătit ochii vreo două ceasuri nu prea aveai ce alege, după cine să ţi se scurgă ochii de „connaisseur”! Nu prea aveam ce comenta! Nicio siluetă nu ne atrăsese privirile, în primul rând. Adică primul lucru remarcabil la o femeie fiind mersul, felul cum păşeşte, fie apropiindu-se, fie depărtându-se!
Continue reading „Ion COJA: De ce sunt româncele atât de frumoase?”
Adrian BOTEZ: Reînviata epopee daco-valahă în cinci cânturi
PROLOG
„…la-nceput a fost
Cuvântul – şi Cuvântul era la
Dumnezeu – şi Dumnezeu era
Cuvântul (…) Toate printr-însul
s-au făcut – şi fără Dânsul
nimic ce-i făcut – nu s-a
făcut…” (IOAN, cap. I, 1-3)
…un Singur Creator şi-o
Singură Creaţie – Creaţia fiind
de-a pururi repetată – şi iarăşi Ea-Creaţia fiind
Însuşi Creatorul
nicicum dăbălăzata – vicleana
periculoasa Treime…
…un Singur Creator – o Singură Creaţie – şi-un
Singur Neam – Mistică
Rădăcină – fără de
Nume – ci doar cu
Sfinte-Atribute: „dac” – „get” – „carp”
„trac”…
Continue reading „Adrian BOTEZ: Reînviata epopee daco-valahă în cinci cânturi”
Berthold-Tellu ABERMAN: D-ale vieții
„Nu se poate prevedea încotro va merge destinul.
El nu se poate învăţa nici nu poate fi cucerit de vreo ştiinţă!”
(Euripides)
Povestirea are loc prin memoria amintirilor, situându-se în frumosul oraş de la Dunăre – Tulcea, nume pe care-l găsim într-un registru vamal otoman din anul 1506 ca un important centru în comerţul de tranzit. Se pare că denumirea vine de la „Tul” care înseamnă de fapt cărămidă – reprezentând îndeletnicirea locuitorilor – referindu-se în special la „olane” cu care se acopereau acoperişurile caselor. Există şi alte variante ale originii denumirii. Oraşul este situat pe cele 7 coline din Dealurile Tulcei la fel ca Iaşul sau Roma, cu locuitori de pe timpul lui Mircea cel Bătrân, apoi sub stăpânire otomană, perioadă în care oraşul decade şi apoi îşi revine odată cu deschiderea canalului Sulina.
Magdalena ALBU: Pledoarie pentru creștinism
(Creștinismul = Aici și dincolo, dimpreună…)
„Neclintit râul, fără de punţi.
Înecaţii din veac, trestii şi nuferi tăcând.
Vânătă pielea apei. Aici Dumnezeu
Niciodată n-a coborât.”
(Radu Cârneci – Banchetul în doi – Sonetul LXXXI, fragment)
Astăzi, religia creştină se află la o mare răscruce de drumuri, de unde se poate înălţa ori se poate pierde. Depinde cum luptă pentru a-şi defini cu sinceritate şi coerenţă miezul adânc al propriei filozofii interioare şi imaginea. Însă nu despre acea imagine de tip pr-istic vorbim noi aici, ci despre o radiografie exactă de sine, o poză amplă, nefardată cu intenţie, dar catalizatoare prin însăşi intensitatea Verbului de Lumină transmis către umanitate. Căci astăzi, într-o lume care nu te invită ostentativ decât la decadenţă şi puternic frig existenţial, creştinismul, prin oferta sa largă de atribute (re)umanizante şi (re)umanizatoare, produce o cantitate infinită de Lumină în stare să dezgheţe şi să lămurească cele mai intransigente şi înţepenite conştiinţe şi inimi.
Continue reading „Magdalena ALBU: Pledoarie pentru creștinism”