Paul LEIBOVICI: Sărbătorile de iarnă – Crăciunul și Anul Nou

Istoria acestor două sărbători o găsim – sub alte denumiri – în trecutul îndepărtat al omenirii. Răsfoind, dar citind cu atenţie paginile îngălbenite a unor documente, înţelegem că străbunii noştrii, în condiţiile economico-culturale de-a lungul veacurilor, au căutat să-şi înveselească viaţa, mai ales când clima era aspră, necruţătoare. Se puneau la cale incendii locale.

Iernile geroase, lipsa de lumină sau mai bine zis lunile când în anumite zone ale Pământului oamenii erau lipsiţi timp îndelungat de razele solare, aceştea închinau cântece de slavă, rugăciuni zeilor protectori, în scopul îmbunătăţirii traiului. Iată de ce vom găsi sărbătorit „CRĂCIUNUL” în urmă cu 4000 de ani.

Mesopotamienii au fost primii care au celebrat această sărbătoare. Documentele îngălbenite de vreme mărturisesc, odată cu primele raze luminoase din timpul nopţilor lungi şi friguroase, oamenii acelori vremi au considerat ÎNCEPUTUL de AN Nou. Aceştea au denumit-o ZAGMUG.

La persieni şi babilonieni a fost denumită SACAEA. Grecii antici –aveau o altă orientare, iar sărbătoarea o închinaseră unui zeu local KRONOS.

Romanii au încetăţănit o sărbătoare închinată zeului SATURN –respectiv Saturniada, care se ţinea pe la mijlocul lunii Decembrie şi până la începutul lui Ianuarie.

Toate sărbătorile amintite aveau acelaş scop final, de a întreţine o atmosferă de îmbărbătare, veselie, pentru ca poporul să fie îndepărtat, fie şi numai pentru o scurtă vreme, de tristeţea, deplorarea în care cădea în perioada zilelor friguroase, întunecate ale anotimpului iernii.

Treptat, treptat religia a luat locul credinţelor în zeificări, dar natură cu nopţile întunecoase, friguroase au rămas constante. În aceste condiţii climaterice schimbările au constat doar în o reformă religioasă care a dus după sine noi şi nenumărate evenimente. Conducătorii, în special religioşi, dar nu numai – au căutat să clădească, în sufletul oamenilor încredere, optimism, veselie.

CRĂCIUNUL şi tot odată ANUL NOU încep să fie sărbătorile care vor fii încununate cu cântece de bucurie, jocuri şi diverse distracţii. Zeii au fost înlocuiţi cu „Sfiinţi”. Mesajele conducătorilor atât de Stat cât şi a bisericilor, la început au fost foarte prevăzătoare căci credincioşii în zei trebuiau a fii convinşi de, această trecere”. Iată, de pildă mesajul lui Papa Leon cel Mare:”Crăciunul celebrează naşterea noului Soare”.

Datina de, Ajunul Crăciunului” vine de la, ajuna” întru cât bătrânii obişnuiau să ţină post negru în această zi. Copii umblă cu colindul, căpătând „colindeţe” adică mici daruri precum mere şi nuci în traistele pe care mamele lor le-au pregătit din timp.

Bună dimineaţa la Moş Ajun

Că mâine e Moş Crăciun

Ne dai

Ori nu ne dai?…

Ca să mor de frig

Dă-mi o nucă

Ca să mă dau

Cu capul de ulucă.

Crăciunul e în fapt o sărbătoare mult mai veche. Iniţial se sărbătorea la 6 ianuarie, care în vremurile noastre e „Boboteaza”. Fixarea CRĂCIUNULUI la 25 decembrie s-a realizat în sec. IV. Prima dată Crăciunul a fost sărbătorit la această dată la Roma în anul 345 era noastră, apoi la Constantinopol în 375 e.n. şi în anul 386 în Antiohia.

Spre a completa informaţia documentară a acestei sărbători antice, amintesc că între Saturnalii şi Calendele lui Ianuarie era cândva sărbătoarea MITHRA, traducerea din latină ar fi „Soare invincibil”. Este exact ce-şi doreau cetăţeni acelor vremuri îndepărtate-aşa precum am arătat mai sus „un pic de soare” în lunile când nopţile întunecoase şi friguroase stăpâneau lumea.

Această „Sărbătoare a luminii” a avut mult timp şi semnificaţia „Anului Nou”. Odată cu zilele de sfârşit a lui Decembrie, începe ziua să se mărească şi treptat, treptat oamenii se bucurau de mai multă lumină, mai multe raze de soare, un pic de căldură şi deci de optimism, bucurie.

În Franţa, abia în anul 1564 s-a sărbătorit la 1 ianuarie „Anul Nou”. Să nu uităm, că din cele mai vechi şi îndepărtate timpuri SOARELE a fost şi a rămas un simbol al vieţii şi al totalităţii definitive. În timpurile depărtate, nici dacii, nici romanii nu sărbătoreau „Anul Nou” iarna, ci primăvara odată cu renaşterea naturii şi reînceperea muncii. Mai sunt unele popoare care urmează această tradiţie. Au trecut zeci, poate sute de ani de îndoctrinare religioasă, pentru a fi introdus în spiritul omenesc credinţa cu noile personaje zeificate. Ceea ce a rezistat vremurilor, au fost elementele bunei dispoziţii, a optimismului. Noile cântece, jocuri populare şi obiceiuri care sunt păstrate din străbuni: „Acum la început de an,/ Holde mândre lui Traian,/ Astfel să dea şi la voi/ Ca s-avem parte şi noi./ Să vă fie casa, casă;/ Să vă fie masa, masă;/ cu merii,/ cu perii,/ Ca-n mijlocul verii…//”

Acestora li s-a inoculat noi credinţe, împrospătări de simboluri, în general optimiste, vii. Răsăritul şi apusul soarelui, căldura şi frigul cu toate schimbările atmosferei generale au rămas cam la fel. Noul constă în îmbunătăţiri, perfecţionări de care civilizaţia erei noastre se bucură. Calendele lui ianuarie marcau începutul anului, fiind sărbătoarea cea mai venerată la romani. Daruri şi urări reciproce, printre care remarcăm dulciuri, fructe dulci sau, monede „care însemnau, un trai dulce”. Noi cuvinte, noi melodii, dansuri şi povestiri fie chiar dramatice au darul de a menţine o nouă atmosferă sărbătorească, aruncând o palidă rază asupra acelor vremi îndepărtate, dar înscrise în paginile hrisoavelor, pe care doar cercetătorii, istoricii le mai foiesc, din când în când.

Să vă aducă anul/ bucurii cu noianul!

–––––––-

Paul LEIBOVICI

Rehovat, Israel

Decembrie 2017