Elena BUICĂ: Lansarea cărților mele la „Biblioteca din Alexandria”

Primul cuvânt despre lansarea cărţilor mele la Biblioteca judeţeană „Marin Preda” din Alexandria –Teleorman, este mulţumire, o mulţumire sufletească şi o bucurie asemenea unei înălţări de spirit…

Mă aflam pe meleagurile Teleormanului de aproape o lună, bucurându-mă de  reîntâlnirile cu prietenii, rudele, cunoscuţii şi sătenii de care mi-a fost atâta dor, de revederea locurilor care cuprind în adâncul lor tainele comorilor de visuri şi speranţe de pe vremea când credeam că pot atinge cerul cu mâna, înaripată de speranţele părinţilor investite în mine. Toate şi totul, văzute şi muiate în necuprins, m-au adus de la cei 8.000 kilometri distanţă, cu dorinţa tainică de a le spune spiritelor părinţilor mei că ceva din speranţele lor le-am îndeplinit şi le pun la picioarele lor.

O toamnă frumoasă şi blândă îşi întindea aripile moi peste tărâmul natal şi peste trăirile mele. Doream să-mi lansez cele două cărţi apărute în 2017 – „Sensul giratoriu al vieţii” şi „Între două lumi, Canada şi România” ediţie bilingvă – ambele apărute la Editura „Armonii culturale”, editor, George A Stroia. Iniţial, intenţionam să fac lansarea la Casa de Cultură din Roşiorii de Vede, unde, cu un an în urmă, fusesem primită cu braţele deschise la lansarea cărţilor publicate în anul respectiv. Dar, cum o astfel de acţiune nu ţine de voinţa sau de efortul unei singure persoane şi, mai ales că apăruseră şi alte activităţi care ar fi tins să se suprapună, am optat pentru o lansare la Alexandria, reşedinţa judeţului, activitatea desfăşurându-se la Biblioteca Judeţeană „Marin Preda”, pe 19 septembrie 2017. Am primit sprijinul personalului şi al directorului Viorel Fota, cărora le mulţumesc şi pe această cale.

În sala de lectură a bibliotecii din Alexandria, s-au adunat personalităţi culturale de pe trei continente: America de Nord, Australia şi Europa. Ca moderator al acestei activităţi, l-am invitat pe scriitorul-publicist George Roca, venit de la Sidney cu mult drag şi pentru această întâlnire de suflet, dar şi-a declinat responsabilitatea motivând că nu-i cunoaşte prea bine pe cei prezenţi şi pe cei care vor vorbi despre cărţi (deşi nu era la prima întâlnire cu oamenii de cultură teleormăneni). Astfel, am rugat-o pe îndrăgita poetă „a iubirii”, aşa cum este cunoscută Domniţa Neaga, să facă oficiile de moderator. A fost o bună alegere, fiindcă poeta Domniţa Neaga, profesoară de limba şi literatura română, jurnalistă, cunoscătoare a uzanţelor unui astfel de eveniment cultural, a ridicat valoarea acestei întâlniri spirituale la înălţimi demne de prestanţa sa. După o scurtă introducere privind motivul întâlnirii, după o sumară trecere în revistă a celor două cărţi, cu menţiunea că „Între două lumi, Canada şi România” este o ediţie bilingvă, moderatoarea i-a prezentat pe cei care, într-un fel sau altul, mi-au stat alături în acest răstimp, pe toţi scriitorii de la masa oficială şi pe oamenii de cultură din sală.

Continue reading „Elena BUICĂ: Lansarea cărților mele la „Biblioteca din Alexandria””

Lucia PĂTRAŞCU: Eduard Claudiu Brăileanu – Un traducător de excepție a lui Balzac

Verişoara Bette  – Honoré de Balzac

Traducere în limba română de Eduard Claudiu Brăileanu

Volumul Verişoara Bette (La Cousine Bette, 1847) de Honoré de Balzac, tipărit la editura RAO, Bucureşti, 2017, 656 pagini, în cea mai recentă traducere semnată de Eduard Claudiu Brăileanu, devine o parte înseamnată în palmaresul literar al acestuia.

Cine este autorul acestei traduceri?

 Eduard Claudiu Brăileanu, este Profesor de limba franceză; Şef serviciu „Relaţii Publice” la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Braila; Doctor în bibliologie şi ştiinţa informării 2008, Traducator-interpret din/în limba franceză autorizat de Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale şi de cel al Justitiei; absolvent al Universităţii „Dunarea de Jos” Galati, cu specializarea: limba franceză – limba română, 1997.

Deţine Certificat de compétence linguistique (Certificat de competenţă lingvistică)  eliberat de Institutul Francez Bucureşti, 2002; Diplôme de langue (DL) eliberată de Alliance Française din Paris, 2003; Master în management cultural la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti, 2004; Master în managementul organizaţiilor culturale, Universitatea Paris Dauphine, Franţa 2007.

În dorinţa perfecţionării profesionale, a urmat diferite stagii de specializare: Procese democratice şi educaţia adulţilor, Education Foundation of Nordals (Danemarca) şi Ministerul Culturii din România, 1999; Conduite de projets en bibliothèques (Conducerea proiectelor în biblioteci), organizat de Maison des Cultures du Monde, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Comunicaţiei (Franţa), stagiu desfăşurat la Paris şi la Villeurbaine, la Şcoala Naţională Superioară pentru Ştiinţe ale Informaţiei şi pentru Biblioteci (ENSSIB), 2000; Relaţiile publice şi comunicarea în bibliotecă, organizat de Fundaţia Concept în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor din România şi cofinanţat de Uniunea Europeanş prin Programul Iniţiativa Europeană pentru Democraţie şi Drepturile Omului, 2002.

Continue reading „Lucia PĂTRAŞCU: Eduard Claudiu Brăileanu – Un traducător de excepție a lui Balzac”

Ioana STUPARU: Iarba salvatoare

Iarba salvatoare

 

Când pe panta pierzaniei căzură,

Când mai mari ca Mărirea se crezură,

Mai vechi ca Începutul,

Stâpâni peste Cuvânt

Şi peste vorbele vorbite de oricine,

Oricând,

Cu biciul dădeau în tată şi în mamă,

În frate şi în soră…

Ar fi dat şi în Cer, de nu era prea Sus…

 

Dumnezeu i-a lăsat să decadă,

După a lor sminteală,

Nemăsurând la sânge: grame,

Kilograme

Sau tone de prosteală.

La lucrul stabilit de El la Început

Nu voia să revină.

Nu îi stătea în fire.

Nu era scris în Lege.

Cel puţin, deocamdată,

Lăsa pe fiecare

Să-şi folosească

Propria libertate de gândire,

Iar uneori de faptă.

Continue reading „Ioana STUPARU: Iarba salvatoare”

Isabela VASILIU-SCRABA: Himera “Școlii de la Păltiniş” ironizată de Noica (Partea întâi)

Motto:

“Oamenii sînt trecători, dar valorile, creaţiile lor vor rămâne”,

C-tin Noica, iulie 1978

 

Horia Stamatu (1) credea că la Noica sentimentul metafizic al temerii neîmplinirii nu depăşeşte planul cultural. Poate datorită insistenţei cu care autorul Rostirii filozofice româneşti vorbea despre “mântuirea prin cultură”, sau despre intrarea în domeniul filozofiei “cu harul care poartă dincolo de sine” ducând la o transformare interioară, asemenea oricărei alte iniţieri: “Când intri în filozofie, îţi schimbi numele, nu te mai poate chema Saul sau Kepha, îţi spui Pavel sau Petru” (Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p. 73). Pentru Noica, la judecata de apoi, când trebuie să dai socoteală de cele făcute în timpul vieţii, hărnicia culturală manifestată prin numărul de cărţi publicate nu cântărea însă prea mult. Fiindcă atunci “trebuie să spui ce ai scris în ele” (Noica).

Poetul exilat nu avea cum să afle că filozoful îndeaproape urmărit de securitatea statului polițienesc (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Cât de subversiv putea fi Noica, în rev. Meandre, XII, 1-2 (22-23), 2009, p.80-81; http://www.romanianstudies.org/content/2010/02/isabela-vasiliu-scraba-cat-de-subversiv-putea-fi-noica/ ) îi spusese la Păltiniș călugărului Vasile Luca în 1987 că este credincios. Deși la biserică vine mai rar, el l-ar avea „pe Dumnezeu în inimă, permanent” (C-tin Noica).

De posibilitatea „mântuirii prin cultură” era convins de tânăr și Mircea Eliade. În perioada „Criterionului” suplinitorul profesorului de metafizică Nae Ionescu (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, on-line https://fr.scribd.com/doc/132110995/IsabelaVasiliuScrabaNaeMetafizica ) scrisese ca „mare sau mică, biruită sau victorioasă, o națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se descoperă și se creează” (Mircea Eliade în rev. „Criterion”, nr.2, 1934).

Printre alte mesaje mai subtile, ținând de spiritualitatea indiană în care era „doctor” (după întoarcerea din India) mesajul „mântuirii prin cultură” îl livrează Mircea Eliade si în romanul Pe strada Mântuleasa, început în 1955 si terminat doisprezece ani mai târziu (2). Fărâmă, omul micşorat si redus la limita de jos a supravieţuirii, scrie în temniţa comunistă la nesfârşit. El iese din timpul istoric al   „inchiziției” practicate de mercenarii ocupantului sovietic (3) şi trăieşte în timpul literaturii, în timpul culturii autentice. Iar prin tematica preocupărilor sale, Fărâmă pare a avea acces chiar la Marele Timp al sacralităţii.

Obișnuit să fie plagiat si chiar forțat la un moment dat să se declare mulțumit că ideide sale circulă în cărți semnate de unii dintre vizitatorii săi (vezi textul lui Octavian Chețan din volumul apărut în anul centenarului nașterii marelui filozof român: Modelul cultural Noica, 2009, pp. 119 –133), într-o conversaţie înregistrată de Securitate pe 14 mai 1984, Noica întreba despre un scriitor dacă “e bun, sau plagiator?” (Noica in arhiva Securităţii, II, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2010, p.264), ultimul fiind cel care fie rezumă, fie parafrazează ideile altuia şi uită să-l “deconspire” pe autorul ideilor preluate(4), sau, chiar dacă-l aminteşte în treacăt, el nu mai adaugă idei personale, nu pune nimic în plus (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu şi despre plagierea de tip ‘inadequate paraphrase’ la Patapievici, în “Acolada”, 7-8/2012, p. 19; on-line http://www.omniscop.ro/despre-g-liiceanu-si-plagierea-de-tip-inadequate-paraphrase-la-patapievici/ ). Neurmând îndemnul filozofului de la Păltiniș care-l sfătuise să-l lase pe Heidegger spre a-l citi pe Kant, întrucât la Heidegger “nu poţi veni cu mâna goală” (Noica), G. Liiceanu pare a se simti implinit ca traducător al lui Heidegger (5), deşi, după cum observase un universitar francez, specialiştii occidentali în Heidegger nu-l prea socotesc pe Liiceanu printre heideggerieni. De fapt, traducători de filozofie (germană) mai buni decât fostul doctorand al unui politruc cu liceul pe puncte (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Incultura Păltiniș sau Camera 13 a Vilei „Noica”, http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/ ) şi decât toţi bursierii post-decembrişti pe care Liiceanu i-a implicat în traducerea lui Heidegger, au fost cu siguranţă mulţi români. Și asta pentru că, sub teroarea ideologică a regimului comunist, generaţia lui Noica şi generaţia imediat următoare (care a supraviețuit regimului de exterminare din închisorile și lagărele comuniste) “a fost sugrumată, cu şansa ei [de afirmare prin creaţii originale]”, cum era înregistrat că spune filozoful trăitor într-o cameră microfonizată (Noica şi Securitatea, II, 2010, p.22). Noica știa perfect că filozofi marginalizaţi de statul poliţienesc au fost mulți, nu numai Petre Ţuţea, Alexandru Dragomir (traducător în anii patruzeci al unui eseu heideggerian) sau Gheorghe Ciorogaru (traducătorul lui Iabob Bohme). Iar „marginalizații” erau desigur cu mult mai pregătiți în domeniul filozofiei decât comuniștii „dresați” în facultățile de marxism-leninism înființate după distrugerea Academiei Române si a învăţământului superior românesc. În vremea “ocupaţiei comuniste” (apud. Vasile Băncilă), rezultatele muncii de traducere a „marginalizaților” impresionează și azi atât cantitativ, cît şi calitativ. Traducători precum Noica (din Kant și din idealiștii germani), D.D. Roşca, Virgil Bogdan, Octavian Nistor, C-tin Floru, Elena Irion/Moisuc, N. Bagdazar, C. Narly, Mihail Antoniade, Ion Gorun, Traian Brăileanu, D.C. Amzăr, Petre Pandrea, Gh. Ciorogaru, Horia Stanca, L. Blaga, etc., au fost cei care au introdus în cultura românească operele marilor filozofi germani. Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Himera “Școlii de la Păltiniş” ironizată de Noica (Partea întâi)”

Camelia CRISTEA: Leac

Leac

 

Îmi ești leacul care vine când părerile de rău
Mă alungă fară vrere doar acolo unde-i greu
Glaciare, clipe seci îmi strivesc cu talpa rece,
Chiar poveștile frumoase, unde Zâne erau zece!

 

Cu bagheta fermecată scuturi cerul meu de nori
Și lași caii bucuriei să alerge doar prin flori
Umplii inima de pace și o faci mereu ușoară,
Fără cuie și unelte pui în mine câte-o scară.

 

Îmi dai aripi pentru vise și o ceașcă cu lumină
Beau cu sete și iubire iar la colț mai pun o vină
Trec de mine uneori, brațul tău iar mă ridică
Sunt un fluture plăpând sau doar pasul de furnică! Continue reading „Camelia CRISTEA: Leac”

Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de timp, realitate și vis (poeme)

Priveşte cu ușa deschisă

 

Sincronic este totul! Între zâmbet şi suspin,

o picătură în abisul infinitului,

un cântec fără sfârşit

într-o limbă străveche.

O melodie amplă, curgătoare,

cu semne cursive ce, încă, se scriu,

mă cheamă, mă prinde, mă-mpresoară.

Fiecare atingere a ta o simt. 

 Trăiesc prin tine, respir, iubesc 

 pentru că tu mi-ai dat viaţă! – îmi spui.

 

Dar ce e dragostea şi ce e realitatea?

Vrei s-o priveşti acum,

totul, în tine, vorbeşte despre Ea.

Cu fiecare moment

trăieşti revelaţia paradisului.

Cuvântul se-opreşte în faţa frumuseţii.

Tăcerea se dezvăluie. O pace universală se-aşterne.

Te privesc o clipă şi-un ropot de-ncântare,

 de splendoare divină, 

 îmi copleşeşte întreaga fiinţă.

 Nu mă tem, nu-nţelegeam 

 şi căutăm răspunsuri.

Răspunsul? Zâmbesc. E-n tine,

îl ai, fiecare clipă

prezent trăită. Un dar!

 

 În tropotul hergheliei de cai Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Dincolo de timp, realitate și vis (poeme)”

Vavila POPOVICI: Ambâț, arțag și pârțag. Modestie – Canci !

„Lipsa modestiei nu este numai o dovadă clară de lipsă de caracter, ci și o gravă impolitețe și răutate față de cei prezenți.” 

Michel de Montaigne

 

   Am asistat în ultimele săptămâni la evenimente, atitudini degradante. Pe scena noastră politică și-au jucat rolurile scandalagii, flecarii, actori mediocri plini de ifose, care au urmărit obținerea de efecte teatrale cu mijloace de prost gust și pe care lumea serioasă îi consideră cabotini. Citisem în tinerețe o carte care se intitula „Cabotini și cabotine”. De ce oare memoria mi-a păstrat atât de bine titlul cărții? Se vede că, în creier se fac conexiuni neașteptate, neuronii lucrează…

   Concret, Secretarul general adjunct al PSD a declarat, cu o săptămână în urmă, că PSD va modifica „mult” Codurile penale și, întrebat de ce miniștri cu probleme penale vor face parte din Cabinetul guvernului, acesta a răspuns „pentru că putem”. De asemenea, întrebat dacă modificarea Codurilor penale va continua, secretarul general al PSD a spus: „Vor fi modificate Codurile Penale mult. În sens pozitiv. Societatea civilă este partea aia mare din România care ne-a votat și ne-a dat această împuternicire…. ”.

   După ședința Comitetului Executiv Național (CExN) al PSD, Președintele PSD a fost întrebat dacă vor putea fi miniștri cei cu dosare penale și răspunsul a fost: „Am hotărât să ne facem noi Guvernul, și nu alte instituții”. Întrebat dacă membrii PSD cu dosare penale ar putea face parte din viitorul Guvern, liderul social-democraților a răspuns: „Da”.

   Continue reading „Vavila POPOVICI: Ambâț, arțag și pârțag. Modestie – Canci !”

Ioana STUPARU: De Iubire

De Iubire

 

Despre ce să-ţi povestesc, iubite?

Despre zborul meu prin ere adormite?

 

Zbor dorit spre tine, fără frângeri,

Cu aripi primite de la Îngeri.

 

Mi-am ostoit setea din Cereşti Izvoare,

Tihna mi-am cules-o din sclipiri de soare.

 

Anii mi i-am scris doar în primăveri,

Când doineşte mierla printre flori de meri.

 

Pentru hrana noastră-am îmblânzit albine…

Şi am înflorit salcâmii pentru tine!

————————————–

IOANA STUPARU

21 aprilie 2016

Ștefan DUMITRESCU: Să-l colindăm pe Caragiale

Au venit Sărbătorile de iarnă, Domnul nostru Iisus Christos, care este nașterea și venirea continuă a Domnului pe pământ, se mai naște încă o dată.  Colindătorii au pornit ca odinioară în satele românești prin  Țară să-i colinde pe marii Scriitori, pe marii Oameni dați de acest pământ. Acum ne îndreptăm prin  nămeții pufoși și înmiresmați  ca niște grădini uriașe de crini de pe alte tărâmuri să ajungem la Haimanale  să-l colindăm pe Marele Caragiale. Auziți cum sună zurgălăii, cum pocnesc urătorii din bice, cum vine de departe tânguiosul sunet de corn. Haideți să-l colindăm cu toții, scriitori, copii, toți românii pe  nenea Iancu, să se scoale din morți !

 

SĂ-L COLINDĂM PE CARAGIALE

 

 O, lerui, ler

E sărbătoare-n cetate,

Ninge din cer,

Cu colinde bogate,

 

O, lerui, ler,

La Haimanale,

Vin să-l colinde

De pretutindeni,

Pe Caragiale,

 

Profesori şi critici,

Şi cititori

Vin să-l colinde,

Cu buchete de flori,

 

Vin să se plece, Continue reading „Ștefan DUMITRESCU: Să-l colindăm pe Caragiale”

Ioan POPOIU: Sfinţii Trei Ierarhi

La 30 ianuarie, Biserica sărbătoreşte pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Ei au trăit în secolul al IV-lea, perioada de mare însemnătate în istoria politică şi bisericească europeană, când Imperiul roman se împarte în două, în anul 395, la moartea împăratului Theodosius I, iar creştinismul, legalizat în 313, de împăratul Constantin, este confruntat cu marea erezie ariană. Ierarhia creştină, aşa cum s-a cristalizat după primul Conciliu ecumenic de la Niceea, din anul 325, era confruntată cu mari provocări în afara sa, dar mai ales înlăuntrul său. Deşi la Niceea tezele episcopului Arius au fost condamnate ca eretice (în afara dreptei credinţe), după mijlocul secolului al IV-lea, erezia ariană a făcut mari progrese, fiind îmbrăţişată atât de membrii familiei imperiale (împăratul Constantius-337-361), cât şi de elitele politice şi intelectuale. Doctrina bisericească ariană, care contesta divinitatea lui Hristos (a Fiului) şi afirma monarhia Tatălui, conţinea un sâmbure raţionalist care atrăgea deopotrivă elita şi mulţimea. O vreme, lupta împotriva acestei erezii puternice  fost condusă de Atanasie, episcopul Alexandriei, adept al lui Antonie cel Mare, exilat de multe ori de conducătorii politici arieni. Însă după moartea lui Atanasie, în 373, Biserica s-a aflat într-o situaţie foarte dificilă, deoarece curentul arianist nu era puternic doar în societatea vremii, dar pătrunsese adânc şi printre creştini, mulţi episcopi înclinând să-l accepte.

În aceste împrejurări complexe din sânul Bisericii, s-a impus personalitatea arhiepiscopului din Cezareea Capadociei, Vasile cel Mare. După Atanasie, el a fost ierarhul de mare credinţă, profunzime şi curaj, care a condus cu mare energie lupta ortodoxiei împotriva autorităţilor politice şi bisericeşti ariene, l-a înfruntat pe însuşi împăratul Valens (364-378). Născut într-o familie creştină din Pont, părinţii săi, Vasile şi Emilia, au avut numeroşi copii (11), crescuţi în credinţă şi moralitate. Tânăr fiind, Vasile şi-a făcut studiile la Şcoala (Universitatea) din Atena, având drept coleg pe Grigorie Teologul. Revenit în Pont, Vasile s-a botezat (să precizăm că, în primele secole creştine, botezul se făcea la majorat!), apoi s-a retras o vreme la o mănăstire. Dar, cel cunoscut ca episcop al Cezareii, marele Capadocian, rămâne în memoria noastră ca apărător al ortodoxiei şi autor al unor lucrări consacrate Sfintei Treimi (De Trinitate), având un rol fundamental în elaborarea învăţăturii ortodoxe despre Sf. Treime. El este şi autorul unor Comentarii la Facere, apreciate de contemporani, a unor Comentarii la Psalmi şi a unor Reguli monahale aplicate şi azi. El a părăsit această lume la doar 49 de ani.

Continue reading „Ioan POPOIU: Sfinţii Trei Ierarhi”