Irina Lucia MIHALCA: Sclipiri de raze prin ochiul dintre lumi (poeme)

Dimineţi cu ferestre de vise

 

Dimineţi risipite din boabe de rouă sunt oamenii,

înfloresc odată cu razele de soare,

îşi plăsmuiesc universuri, îşi deschid porţile sufletului,

pictând în vise mirări

şi povestind amintiri mai târziu.

 

După-amiezi de treceri în zbor sunt oamenii,

oscilează pe drumul lor între a fi cer senin,

nori, furtuni,

lumină sau întunericul zilei,

complicaţi sau simpli,

fericiţi sau întristaţi de singurătate.

 

Înserări printre adierile trestiilor sunt oamenii,

privesc la sfârşitul zilei pământul,

mulţumesc sau nu pentru destin,

sărută fruntea copiilor şi mâna părinţilor,

adorm unul lângă altul,

încălzind cu sufletele jumătatea cealaltă a lumii.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Sclipiri de raze prin ochiul dintre lumi (poeme)”

Viorel ROMAN: România stat mafiot?!

Romania stat mafiot

Tolerat la periferia Europei

Furtul si minciuna ca forme de protest

Romania stat mafiot intre orient si occident

Ori ne scăpați de pușcărie, ori dăm foc la tot sistemul!

Link-uri

1. Tolerat la periferia Europei. Aproape un mileniu, in Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana, cine nu era romano-catolic avea statutul de tolerat si numai dupa Razboiul religios de 30 de ani si Revolutia Franceza, cand Sf. Imperiul se degradeaza treptat in imperii, state nationale, apar Drepturile universale ale omului si egalitatea natiunilor, cetatenilor. La aceste canoane romano-catolice laicizate in Standarde de civilizatie, acceptate de intreaga umanitate, se mai opun moldo-valahii si dupa aderarea la civilizatia catolica, la acquis-ul Uniunii Europene / Sf. Imperiu. Structura social-politica, devalmasia neofanariota de la Bucuresti e cantonata in „Forme fara fond“, de aceea nici nu poate fi vorba de depasirea statutului de tolerat, chiar daca de jure el nu mai exista de mult, dar de facto e a tot prezent. Vezi aderarea la Euro, Schengen, Tiganii romanes romii, filmul rusesc Leviatha, cel romanesc Aferim! si „De dece e România un stat feudal. Până unde ajunge șpaga de la vamă?“ de Lucian Davidescu: „Sunt diferenţe între feudalismul medieval şi cel contemporan … mijlocul de producţie” nu mai este privilegiul agricol, ci al taxării – fie ea legală sau ilegală … la vârf nu-i „Domnul”, ci privilegii care se autoperpetuează şi care funcţionează ca o inteligenţă colectivă. Are o strategie de conservare, îşi trimite reprezentanţi la vârf pentru a-i servi interesele şi distribuie eficient sarcinile în interior. Cum arată ierarhia:

I. Clasa politică. Luaţi individual, politicienii nu realizează exact ce caută acolo. Ştiu doar atât cât e nevoie să ştie: că au ceva datorii, câţiva prieteni şi o organizaţie de partid pe care trebuie să o răsplătească.

II. Structurile de forţă. De la judecători până la jandarmi, toţi reprezintă linia de fidelitate care trebuie să păstreze lucrurile aşa cum sunt acum. Cel mai mic salariu de aici e mai mare decât un salariu bun de profesor sau medic. Cea mai mică pensie specială este mai mare decât o pensie bună de profesor sau de medic.

III. Masa de manevră. De la sutele de mii de funcţionari angajaţi pe posturi inventate până la beneficiarii de ajutoare sociale pentru nevoi fictive. Rostul lor este să îşi înţeleagă statutul semiprivilegiat şi să tacă.

IV. Baronii locali. Fac reglajul fin între nevoile de hrană ale caracatiţei şi nevoile reale de finanţare ale comunităţilor. Direcţionează fondurile în aşa fel încât să menţină o stare permanentă de dependenţă.

V. Clienţii fondurilor publice. O nouă castă socială, care a înţeles sistemul şi l-a încălecat din fugă. Un calcul cinic le-a demonstrat că e mai rentabil aşa decât să faci afaceri cinstite. Ei au dat tonul creşterii în spirală a cheltuielilor publice până la nivelul de acum, la care nu mai pot fi susţinute. Şi – ca într-un joc piramidal -, ca să nu cadă sub propria greutate, trebuie să găsească pe cineva care să achite nota de plată.

VI. Poporul. Mărim dijmele sau tăiem simbriile?“

Continue reading „Viorel ROMAN: România stat mafiot?!”

Anatol COVALI: Secvențe lirice

Trufia cerşetorului

 

Am fost şi cerşetor căteodată,
dar n-am cerut nimic, nici din priviri,
în timp ce pe spinarea-ncovoiată
duceam un infinit de răstigniri.

 

Prin lume am umblat chiar şi în zdrenţe,
dar nimeni n-a văzut ce straniu-arăt,
căci printre-atât puhoi de existenţe
a mea n-a mers vreodată îndărăt.

 

Am vrut să nu-mi simt fruntea în ţărână
şi-ale minciunii palme pe obraz,
să pot rămâne limpede fântână
în loc să mă fălesc în chip de iaz,

 

Să nu roşesc în faţa conştiinţei
când ochii ei vor căuta febrili
în smârcurile-adânci ale fiinţei
pe ai trădării sumbri crocodili.

 

Stă înaintea voastră cel din urmă
şi ieri şi azi, mereu biruitor,
pentru că-n timp ce unii-au rămas turmă,
eu mă mândresc că-am fost şi cerşetor.

 

Zburam…

 

Zburam… şi deodată înfiorat am vrut
pe-un fulg de dor să-ncalec, să vin să te sărut,
dar fulgul s-a topit şi am căzut.

 

În locul prăbuşirii, când noaptea e senină,
când stelele sunt albe şi luna este plină,
se-arată un izvor cu unda lină.

 

Continue reading „Anatol COVALI: Secvențe lirice”

Camelia CRISTEA: Primăvară?

Primăvară?

 

Multe ace-am scos din mine

Mă-nţepau până la os,

Viaţa însăşi mi se pare

Că s-a întors toată pe dos.

 

Ninge aspru- n primăvară

Şi copacii plâng cu-amar,

Crengile îşi pleacă fruntea

Că într-o rugă pe altar.

 

Vântul suflă fără milă

Supărat pe firul ierbii,

Unde-s paşii Primăverii

Să-i sărunte-n treacăt cerbii?

 

Continue reading „Camelia CRISTEA: Primăvară?”

Nastasia SAVIN: Printre gânduri desculțe

Prin volumul Printre gânduri desculțe, apărut la Editura Singur, Târgoviște, 2017, Viorel Birtu-Pîrâianu,  conform lui Ștefan Doru Dăncuș, ,,nu ne oferă poeme ci ne comunică stări. Cititorii își pot pierde contururile, destrămându-se în atmosfera oricărui text scris, pare-se, cu cea mai nobilă substanță a ființei sale. Datorită lui înțelegem că se poate scrie pentru om, nu pentru mașini; adică scrisul este pe potriva umanului, nu al tehnologiilor.”

Volumul Printre gânduri desculțe este scris într-un aparent dialog pe care instanța lirică și conlocutorul, lumea amorfă, și le trimit reciproc. Astfel, cunoașterea prin celălalt atinge, de multe ori, noi perspective. Scriitura este orientată către eu, sine şi spre evaluarea alterităţii. Raportul stabilit între limbaj şi trup în poezie fiind unul special: ,,ce lung e drumul/ către nesfârșit/ când am ajuns/ în sfârșit/ la sfârșit/ am uitat cine sunt/ cred că am uitat/ dacă mai sunt/ deci,/ am plecat/ desigur înapoi/ să caut drumul/ către voi/ eu, noi… (DECI).

Ceea ce se remarcă din lectura textelor este încălcarea canoanelor, onestitatea confesiunii, uneori dureroasă, a instanței lirice, dar și teribila curgere a timpului: ,,trec grăbit pe lângă mine/ adunând gânduri/ de azi, de ieri, de nicăieri/ privirea se confundă cu marea/ într-un gest târziu și inutil/ pe coperta timpului (CĂUTĂRI). Călătoria pare aproape de capăt, iar Artistul își caută cu patos elementele de statornicie de parcă ar înainta cu mare dificultate pe un teren abrupt.

Într-un asemenea cadru, Artistul se dizolvă, dispare ca fiinţă, săvârşeşte, ca un iniţiat, mişcări ritualice, amestecându-şi gesturile cu mişcarea tainică a Necunoscutului: ,,am semnat cu sânge/ pe masă/ am pus un pahar/ și o pană mânjită cu gânduri (CĂUTĂRI).

            Îndrăgostitul este condamnat la solitudine, Iubirea nu poate anula ancorarea iubitei în materie, el este creator, ea este o creaţie a plăsmuirilor artistului: ,,o teamă ancestrală/ plânge în mine/ în suflet dâre de lacrimi/ către seară mă duc/ pe unde apuc/ nu am casă, nu am drum/ singur în prag/ în pragul cui/ asta acum/ nu știu să spui/ că nu am cui/ tu ai plecat/ plouă, plouă peste toate/ e toamnă, nu…/ în jur pustiu/ de mine, de tine, de cine nu vine” (FĂRĂ TINE).

Continue reading „Nastasia SAVIN: Printre gânduri desculțe”

Lavinia BUD: Femeie singură

FEMEIE SINGURĂ

 

Ascultă primăvara-n răsărit de soare,

Atâta cântec se-nalță către cer!

Din sihăstrii vin păsări călătoare

Și niciun fel de plată nu ne cer.

 

Împarți cu floarea roua din petale

Și catifeaua zilei cade-n asfințit,

Îmbrățișare întinzând singurătății tale

Când fruntea poartă gândul obosit.

 

Te-nmiresmezi cu fiece culoare

Și lujerul de floare te înconjoară blând,

Femeie singură, măcar în vis tu oare

Mai crezi într-o iubire ce vine nevăzând?…

————————–

Lavinia BUD

Timișoara

20 martie 2018

George ANCA: Diana și păunul

Schopenhauer is German – Organi-cultural deviance – Sodoma postmodernă -The Corruption of Puritan Society – George – DIANA SI PAUNULCorruption in TDOM

 

ATAC

 

(atac) Mă visez întors în România, într-o casă asemeni celei de aici, reparată. Rudele mă privesc, îmi spun câte ceva. Nu puteam ajunge de ieri până azi, nu sunt cu voi, trebuie să visez – niciun răspuns, răceală, Viorica, Jenica, vă spun că nu m-am despărțit de Nana și Nansi – ea tocmai plecase să facă yoga. Guru-ul învață violent românește.

O boare. Timar Pur, cu Nana. Cumpărăm săpun, ciclete. Plouă. Înaintăm. Acasă toarnă și fulgeră. Nansi ne dă să mâncăm. Curând cădem îmbibați de muson.

Trebuie să deschid cursurile. Studenții, risipiți printre etaje. O comisie asistă. Câțiva s-au strâns în sală. Îmi spun în minte fraze adânci, de efect. Am deschis cursul. Oare castelul din fundul mării al milionarului va fi fiind la fel de umid? Ai mei vor recita – începutul teatrului de limbă română al Universității din Delhi – Peste vârfuri, La steaua, Facerea rigvedică în română, cor, român, apoi Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Blaga, în engleză, Păunul de Barbu – română, hindi, Shatranj de Sorescu, hindi, Cartea de Anca, punjabi. Cântăreți de sitar și veena. Studenții se înscriu la universitate, plătesc taxa, dar renunță, atingându-și scopul de a obține permise de autobuz.

William Wordsworth dacuri subcerești Mai supraviețuim Pe columna traiană o zi un mileniu renaștem musonice ploi înotul în timp o cetate renaștem nor de lăcuste Reumatism, tuberculoză. Cutremure, ucideri, rugăciuni ciclon de acte tributare.

Pot fi atacat în stradă. This lecturer?

Programul Eminescu. Animație.

Statuia lui Vivekananda se inaugurează astăzi

Speech cu Sangasen Singh (I think that

            Schopenhauer is German) – șeful Deptt.

            Buddhist Studies, despre Eminescu.

                        Salutat de Panka. Warmly.

Afluență de vehicule pe Chhatra Marg.

A răsărit soarele firbinte.

Ieri am privit două veverițe copii.

Rullerul a observat că am scris

            poezii contra unora. Lui?

            „dară pe calea ce-ai deschis

            n-oi merge niciodată”. Apoi al doilea

            ruller, la infinit, aceeași.

Cărticica de conversații va fi în draci.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii.

Eu însumi în panjabi.

Muzică de veena la universitate.

Xenofobie cu ușile închise.

Să-i scriu lui Marin Preda, nu lui

            Râpeanu.

Nansi reprezintă România. România o

retrage pe Nansi, India-bursa, mâine-poi-

mâine. Ne vedem infamați de famați

Zahăr, biscuiți, chibrituri. Signal.

Mâncărimi în pizdă.

Coșmare muncitorești, sub dictat.

Alternative înseninării și abisuri.

Degradare metaforică, retorismul

            umilului, scopitului, cumintelui.

Mântuire prin muzică, isterie, murire.

Nu te las, vreme de apoi, să mă aștepți.

Evanghelia după mine ba eu după

            evanghelie.

Predau româna în draci. Redus numărul de țigări din lipsă de bani. Negresele au apărut în sariuri la Gandhi Bhavan. Și iraniencele. Disputa grupurilor. Scrisoarea I este tradusă în punjabi, malayalam și telugu. Au sosit „ambasadorii”, anunță Nana – CR și nea I. Ceva reviste și tachinări, de ce nu mă duc pe acolo. Îi ofer pliante, îmi spune să i le duc țaței Leana – adaugă, de la noi din sat, a, pentru mine doamna Leana, măcar schimb numele-n Maria. Invitații la expoziția de pictură românească – o deschide P.C. Chunder – și la recepția din Imperial Hotel. Vrea să-l vedem acasă, nu plătesc scuter. Șefii mari sunt în concediu, mai așteptăm după bilete. Nansi face greva studiilor.

Se va tăia strofa din „Diana”, ca și „Păunul”. Își ridică schizofrenia la rang de reprezentativă, nu au alt rost decât să împiedice absolut orice cuvânt autentic în cultura românească. E greu de spus ce-i trage la fund iremediabil, o societate de o inerție dusă la sublim? „Muncim de dimineața până seara, facem și munca portarului”, îi spun că aia nu e muncă și „să faci bine să ajungi cel mai mare diplomat”.

Nansi are intuiția că mi se vor face insinuări și pentru First Romanian, chiar îmi sugerează să nu mă mai omor pentru carte. Măcar Geza mă acuză că eu sunt cel ce zice că e bine, totul, la noi, că aș fi naționalist, mă iscodește dacă mi-aș permite să să fiu împotriva lui, mărturisind că el m-a lucrat pentru că nu îl rugasem înainte să mă susțină – se pronunță că-l neglijam. Spune bazaconii despre toată lumea, polonezul cumpără înnebunit, terorizat, predecesorul său s-a făcut vinovat de tantra, plus că a mai și crescut în casă de orfani.

Continue reading „George ANCA: Diana și păunul”

Viorel BĂETU: Căpitanul, vaporul și …românii!

Suntem pe un vapor mare, cu pavilion aparținând statului Bahamas și care se învârte în jurul Pământului. Acum locuim aici… la bord, de două luni și mai avem încă două luni  până ajungem la punctul de unde am pornit, adică portul Amsterdam, unde vom reveni definitiv pe scoarța tare și terestră.

Între timp am văzut Lisabona, ne-am clătinat zdravăn de tot în golful Biscaia, unde marea e de obicei  înfoiată, am fost la Madeira insula primăverii veșnice,  am traversat oceanul Atlantic până am dat de Barbados în Caraibe, unde se spune că e plin de pești zburători!? …dar noi n-am văzut nici unul!!! Așa că ne-am încercat norocul în insula Grenada, adică în arhipelagul Antilelelor Mici unde găsești un rom foarte bun, dar pești zburători ioc.

Apoi am luat-o spre canalul Panama și în drum ne-am oprit puțin la Cartagena, faimosul oraș care ocupă un loc de frunte în orice film sau poveste cu și despre „Pirații din Caraibe”. Celebrul Francis Drake, fost un corsar, navigator, neguțător de sclavi și om politic englez din era elisabetană, a cucerit și jefuit orașul în 1585 și ca el încă câțiva francezi ca Jean-Bernard Louis de Saint-Jean, Baron de Pointis, și Jean Baptiste du Casse, așa că locuitorii s-au săturat de atâția pirați adevărați și au construit un zid de apărare, lung de unsprezece kilometri cu bastioane și bastionașe, care este și astăzi mândria orașului. După zid se află  o bijuterie de orășel colonial, cu nenumarate palate în stil andaluz cu o catedrală care adăpostește un muzeu al faimoasei inchiziții spaniole și cartierul Getsemani al micilor meșteșugari. Poate ar trebui amintit, că orașul după ce a trecut de la spanioli, un pic la englezi, apoi un pic la francezi, a redevenit spaniol, ca într-un târziu, în 1822 să se rupă de Europa și să se intregreze în America de Sud unde de altfel e localizat, fiind acum pe teritoriul statului Columbia.

Trecerea din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific prin Canalul Panama, este un eveniment care trebuie trăit „live” ca să-l poți înțelege cu adevărat. Este un număr de precizie absolută, iar pe puntea de comandă exterioară a vasului, „ai noștri ca brazii”,  cei doi ofițeri de navigație, Cătălin trei trese, Victor două trese și cadetul Daniel care, împreună cu ceilalți ofițeri au condus vasul prin canalul îngust,de la o ecluză, la a doua ecluză și la următoarea ecluză până am ajuns în Oceanul Pacific. Acum urmează nouă zile pe mare până vom ajunge la Nuku Hiva în arhipelagul insulelor Marchize iar apoi în Tahiti, Morreea și Bora Bora.

Vasul nostru de pasageri, numit semnificativ,  „Columbus”, este lung de 247 metri și lat de 32 de metri adăpostește 1400 de pasageri, în majoritate englezi sau vorbitori de limbă engleză, cam 180 de nemți și olandezi și patru vorbitori de limbă română care vin din Germania, dar sau născut și au trăit o mare parte a vieții lor, pe plaiurile mioritice.

Vaporul este condus de un căpitan, care are un adjunct și trei șefi de departamente, navigație, mașini și hotel. Ei împreună formează consiliul de conducere al vasului. Căpitanul vasului, care conduce acest orășel pe apă, este Carlo Servillo (vezi photo, împreună cu subsemnatul), un italian din Molfetta (lăngă Bari), care are aproape 60 de ani și nu e la prima lui comandă. În interviul pe care i l-am luat, am aflat că e pe mare din 1976, că e căsătorit, că are două fete și că mai are cățiva ani până la pensie, când va deveni fermier și se va dedica plantației de măslini și uleiului  produs în regie proprie.

Continue reading „Viorel BĂETU: Căpitanul, vaporul și …românii!”

Irina Lucia MIHALCA: Ieșirea din labirint / Comentariu Gheorghe Apetroae

Ieşirea din labirint

 

Ard clipe la temelia templelor,

urnind lespedea simţi

vaierul lanţurilor.

 

Mai departe de soare,

insula virgină

apărută din mare

( cu fiori pătrunzi în ea ).

 

Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi!
Un mesager nevăzut,

vântul călător mi-a dăruit sărutul.
Parfum suav, mister printre stele,

doar buzele tale în vise!
Misterul învăluie

visele tale,

o lume unde puţini au acces.

 

Capcane de gânduri

despleteşti spre mâine,

înaintezi

în flacăra stinsă a torţei,

printre voci,

respiraţia ei îţi arde oxigenul.

 

Două clipe-i separă

atât de aproape şi-atât de departe…

 

Blocat printre ruine,

paşii lui călcau peste el.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Ieșirea din labirint / Comentariu Gheorghe Apetroae”

Nicolae BĂLȚESCU: Poesis

Motto:

Omul fără Dumnezeu este Nimeni,

vine din Nicăieri și pleacă În nu știe unde

 

 

Nu puteam să învăţ a trăi…

 

Nu puteam să învăţ a trăi pământeşte vreodată

În şirul de existenţe, pe atâtea cărări zbuciumate,

Pe atâtea meridiane, pentru a-mi putea găsi

Menirea.

 

Încercam să învăţ diverse roluri pe scenele

Cunoaşterii şi ale ispitei, ca apoi să-mi spăl

Chipul de lacrimi amare al destinului ce-l năşteam

Neîndurător.

 

De fiecare dată apăreai în calea-mi tu, Femeie!

Trezind un dor fierbinte, aruncam privirea spre Cer

Năpădit de reverii, ca din nou să cad în capcana-ţi plină

De farmec.

 

Vestigii ce dor, răni neînchise mi-au lăsat destinele Nilului,

Piramidelor, Atlantidei şi Troiei, deşertul Saharei în chinuri

Cumplite de faceri: doar de tine râvnit m-am lăsat,

O, Femeie!

 

În deznădejdi, mă chinuiau Văile Plângerii, regate

Întregi de victorii lăsasem în gloria altora.

Zornăitul de arme, blestemul şopteau: A ucide nu este

Un act de bărbăţie.

 

Pace visam, armonii, echilibru în Galactici şi pe Pământ,

Să recapăt respectul de sine, respectul pierdut de Bărbat.

Privirea, dorul îndrept să-l obţin de la tine, Femeie

A Neamului Nou!

 

Odă

 

Continue reading „Nicolae BĂLȚESCU: Poesis”