Irina Lucia MIHALCA: Sclipiri de raze prin ochiul dintre lumi (poeme)

Dimineţi cu ferestre de vise

 

Dimineţi risipite din boabe de rouă sunt oamenii,

înfloresc odată cu razele de soare,

îşi plăsmuiesc universuri, îşi deschid porţile sufletului,

pictând în vise mirări

şi povestind amintiri mai târziu.

 

După-amiezi de treceri în zbor sunt oamenii,

oscilează pe drumul lor între a fi cer senin,

nori, furtuni,

lumină sau întunericul zilei,

complicaţi sau simpli,

fericiţi sau întristaţi de singurătate.

 

Înserări printre adierile trestiilor sunt oamenii,

privesc la sfârşitul zilei pământul,

mulţumesc sau nu pentru destin,

sărută fruntea copiilor şi mâna părinţilor,

adorm unul lângă altul,

încălzind cu sufletele jumătatea cealaltă a lumii.

 

Nopţi cu stele sunt oamenii,

visează răsărituri

ce-şi deschid larg porţile luminii,

ca apoi, tăcuţi, să se retragă

în boabele de rouă ale zorilor.

 

 Dimineţi cu ferestre de vise –

un popas spre clipa de azi, spre ziua de mâine…

 

Sufletul deschis spre lume, uneori doarme,

uneori plânge, uneori râde,

uneori cântă.

Ne dorim mereu veşnicia

sau măcar stropi mari din ea.

 

Între noi

 

Între noi gândul,

între noi cuvântul,
între noi inima,
conexiunea iubirii.
Lumină sau întuneric,
sus – jos,
jumătaţi ale întregului,
privite diferit
prin prisma unicei Creaţii.

Lumina caldă, candela-vie
va topi întunericul
din gând,
din inimă,
din suflet.

 

Omul, doar omul

 

Sclipiri de raze prin ochiul dintre lumi,
papirusuri înscrise în piele şi în suflet,
la margine de noapte

asalt de doruri, animate gânduri,
dansezi cu cerul speranţe, regăsiri.

Omul visează, omul te visează,
Omul întâlneşte, omul te-ntâlneşte,
Omul iubeşte, omul te iubeşte.

Omul răneşte, omul te răneşte,
Omul pierde, omul te pierde,
Omul uită, omul te uită.

Pisc şi abis, contrast luminăîntuneric,

omul te-nalţă, te coboară.
În depărtări imense, sub triste constelaţii,
noian de-ntinse ape,

refluxul din genuni,
adâncul-ametist,

pe margini de prăpăstii,

pustiuri şi tăceri,
frânturi de realitate, şoapte,

imense ziduri, potop de suferinţe,
prin oglindiri de umbre,

furtuni nenumărate.

Din lacrimă de stea, călătorind prin ceaţă,

oceanul de lumini răsare-o floare albă,

surâs purtat în suflet

pe-aripă de vânt,
prin timpuri, lumina păcii este,

şi dincolo de moarte,

o viaţă într-un vis,

El, Ea,

Omul,

doar Omul

iartă, iubeşte,

Omul te iartă, te iubeşte.

——————————

Irina Lucia MIHALCA

București

21 martie 2018

One thought on “Irina Lucia MIHALCA: Sclipiri de raze prin ochiul dintre lumi (poeme)

  1. „Poezia nu e o acumulare de emoţii, ci o evadare de emoţii.”
    (definiţie clasică de T.S. Eliot.)
    Citind multele si deosebitele poezii ale Irinei Luciei Mihalca realizez cat de plina este ființa ei de emoții.Se pare ca ne va dărui inca ani buni poezii neasemuite ,din” evadarea acestora”.
    O felicit in această zi specială,o zi in care poezia este sărbătorita pretutindeni.

Lasă un răspuns