,,Numai în simplitate şi smerenie se manifestă tăria adevărată, noblețea autentică și grația. O lume ar fi cunoscut, ar cunoaște fericirea, dacă… ar fi putut, ar putea atinge măreția simplității în gândire, în cuvânt și faptă. În scenariul existent (al Lumii) acest lucru este dificil de atins, dacă nu și imposibil. Ar fi cu putință numai dacă oamenii și-ar iubi curat, din suflet semenii. Creatorul ne-a permis să peregrinăm prin Creații, dar să nu producem suferință altora în schimbul satisfacerii dorințelor personale. Cât de actuale sunt cuvintele Lui Iisus: ,,Iubiți-vă aproapele ca pe voi înșivă!” (Nicolae Bălțescu)

Crezul literar al poetului Nicolae Bălțescu, este edificator în ceea ce privește parcursul său scriitoricesc. Trebuie să recunosc că, primirea volumului  ,,Să mă ierți, Primăvară” apărut la Chișinău-Pontos, 2017 a fost o adevărată bucurie, descoperind un frate de dincolo de Prut ce mânuiește cu măestrie cuvântul.

Volumul este structurat în cinci capitol: Din istoria lumii, O lume azi, Psalmi, Să mă ierți, primăvară, Gânduri pentru Neamul Meu, Picături din roua lirei.

Poetul Nicolae Bălțescu este un căutător de sclipiri de smerenie, naturalețe, simplitate și modestie. Totul este iluzoriu, poetul visând la o lume neîntinată. Călătorește în timp, dezamăgit de aroganță, ură, invidii. Am putea să-l definim ca un neînțeles? Da, într-o lume în care valorile sunt răsturnate și firescul nu mai este firesc, poate să fie considerat un însingurat, un poet atipic. Sufletul poetului tânjeste după schimbare, simțindu-se însingurat doar în verdele viu, dar mai fericit… ,,Între acei pământeni care nu acceptau Primăvara, nici Înviere. Probabil, calitățile conglomeratului meu nu erau pentru momentul acestei lumi. În ea, în această lume rătăcită și văduvită de Primăvară, realizările vor aștepta încă mult”.

Poetul Nicolae Bălțescu este prins în ,,labirintul timpului”, dorindu-și veșnicia.  Căutarea de sine este tot mai pregnantă. Plutind pe Necuprins, nu învinovățește timpul. Ca și pentru Kant sau Eminescu, timpul este intuiție… ,,în fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu ele sunt numai în sufletul nostru. Nu e adevărat că există un trecut, consecutivitatea e în cugetarea noastră, cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleași întotdeauna, există și lucrează simultan. (M. Eminescu)

Timpul este legat de sentimentul propriei noastre existențe. Ne schimbăm noi înșine, și suntem martori la tot ce ne înconjoară. Mergând pe această idee, Heraclit din Efes spunea că nu ne putem scufunda de două ori în același râu, fiindcă între cele două momente râul s-a schimbat și nu mai este identic cu cel din primul moment. Dar toate aceste schimbări își pun amprenta pe sensibilitatea poetului. Îl doare neputința lumii, răutatea, indiferența și nepăsarea. O poezie profundă cu multe reflexii filozofice. Continue reading „Mariana GURZA: Nicolae Bălțescu în căutarea ,,Primăverii”” →