ÎN NOAPTEA ÎNVIERII

 

În noaptea Învierii lumina e de Sus,

Din candele celeste picură untdelemn

Pe frunțile creștine ce-așteaptă pe Iisus

Cu suflete unite în chip solemn…

Hristos a Înviat! Răsună-n cer și pe pământ

Și universu’ întreg respiră a mântuire,

Iar harul peste har se-mbracă în nou veșmânt,

Căci viața este acum făr’ de-asfințire!

Lumină din lumină – e noaptea cea mai sfântă!

Citește bucuria pe chipul tuturor,

Transfigurată-n cuget, natura preacuvântă :

Hristos a înviat! În noaptea cea mai sfântă…

 

 

ÎNTRE GÂNDURI ȘI CUVINTE

 

Între gânduri și cuvinte

Rugăciunea e fierbinte,

De la inimă la minte

Treptele-s acuma sfinte…

De la vorbă pân’ la faptă

Drumul vieții se îndreaptă,

Cugetul ți se deșteaptă,

Căutând credința dreaptă…

Din apus și până-n zori

Nopțile-s numai culori,

Privirea plină de flori,

Cu îngerii ști să zbori…

De la tine pân’ la Cer

Poți iubi în sfânt mister,

Căci nădejdea e de fier,

Dumnezeu ți-e partener…

 

 

CHEMAREA SFÂNTĂ

 

Trec zile și nopți peste țară

Și duhuri vrăjmașe strecoară,

În inimi târâte prea jos,

Coroane de spini spre Hristos.

Trec zile și nopți peste lume

Și duhuri străine anume

Arată noroiul drept perle

Și păsări de pradă prin mirele.

Trec zile în zori peste sfinți

Și-n lacrimi curate-fierbinți,

Ne chemă duios la credință

În inimi mai multă căință….

Trec clipe și ani peste noi,

Cu soare, furtuni și cu ploi,

Iar Domnul cel Mare ne spune acum:

Fugiți de păcat și luați un nou drum!

 

 

LUMINĂ CALDĂ

 

Lumină caldă din ceruri senine

Cu porți ce curg duios prin multe stele,

Ce-alungă întortocheatele desene

Din ochii văzătorilor de rele…

Lumină caldă pe la colțul ierbii

Din lacrimi ce au fost uitate-n univers,

Căci sori din multe zări sunt numai albii

Ce poartă gândul într-un nou demers…

Lumină caldă dinspre răsărituri,

Unde și norii se topesc în soare,

Speranțele se întorc în infinituri

Plecând abrupt acum de la strâmtoare…

Lumină caldă și dinspre apusuri,

Căci scăpătatul intră în dimineți,

Credința-și ia acum multe răspunsuri-

Lumină caldă pentru atâtea vieți…

 

 

IMNUL SFINȚILOR BRÂNCOVENI

 

Cu mâinile deschise către Cer,

Stă Brâncoveanu pe eşafod, cu inima de fier,

Înconjurat de-un brad şi patru stejărei

Ahmed sultanul înfruntă pe Altân Bey…

E miezul lui Gustar la Ţarigrad

Şi Marele Vizir e în jihad,

Pe Brâncoveanu acuma se răzbună,

Fiincă a pus crucea mai sus de semilună…

Astăzi e ziua sfântă a Preacuratei Maici,

Iar îngeri dospesc în Cer prescuri în chip de cruci

Ca să-i primească pe Brâncovenii mucenici,

La poarta Raiului, căci uşile li s-au deschis…

Iar Vodă Brâncoveanu cu glasul ca de tunet

Spuse cuvinte sfinte ce vor avea răsunet,

În toată Europa şi-n mândra Românie

Că-s Basarabi de sânge, credinţa-i temelie…

Hristos le este viaţa şi calea-n nemurire

Vor pentru El să moară şi pentru mântuire,

Biserica e mamă şi ţara-i deopotrivă,

Chezaşe le stau sufletele ce nu mai au zăbavă…

Călăul hâd loveşte cu barda-i mişelească

Şi capul lui Ianache smerit acum se-apleacă

Pe drumul veşniciei şi-al fericirii sfinte,

Cu ochii duşi spre Ceruri în ruga-i preafierbinte…

Şi prinţul cel mai mare pe nume Constantin

Aşteaptă în credinţă să moară tot creştin,

Slavoslovind în taină Îl cheamă pe Iisus,

Şoptind în gând litanii, vorbind cu Cel de Sus…

Ştefan cel erudit cu mintea-i lustruită

Priveşte lin seninul cu fruntea miruită,

I se deschide Cerul pe Împărat să-L vadă,

Cu braţele deschise se ţine să nu cadă…

La rând urmează Radu cel voinic,

În dragoste frumoasă el s-a logodit,

Şi-n aşteptarea nunţii împărăteşti,

Hristos îi dărui cununile cereşti…

Iar Mateiaş, cu chip frumos de îngeraş,

Mezinul scump cu lacrimi pe obraz,

Ceru sultanului ca viaţa să i-o cruţe

Căci se va face turc şi-aşa o să-l ajute…

De-atâta sânge curs pe caldarâm

Pe-obrazul crudului tărâm,

Îşi vede frăţiorii-trupuri făr’de cap,

Stând la picioarele hainului arap…

Dar glasul Brâncoveanului acuma se ridică

Spunând lui Mateiaş să nu îi fie frică,

Nicicând vreun Basarab nu şi-a trădat credinţa sfântă

Şi pentru Dumnezeu primesc jertfelnica osândă…

Iar bietul copilaş cu ochii de safir

Primi povaţa părintească cu lacrimi ca de mir,

Cu glasul îngeresc ceru acum să moară

Pentru Iisus Hristos şi pentru mândra-i ţară!

Tiranul de sultan dădu crudă poruncă,

Iar Mateiaș sublim spre Ceruri urcă…

Cu frăţiorii lui şi sfetnicul cel drag,

Pe Vodă Brâncoveanu, în Rai l-aşteaptă-n prag…

Bătrânul Principe priveşte împrejur

Căci marea-n Iali Kioşc se tânguie-n azur,

Și ceru-n depărtare pare purpuriu

Iar sângele pe eșafod e străveziu…

Pe prinţişorii săi îi mângâie tăticul,

Cu dreapta-i ca un sceptru le-alungă acuma chinul,

Pe devotatul sfetnic îl binecuvântează,

Prin sânge de martiri în Duh Sfânt se salvează…

Satârul ticălos loveşte iară

Şi capul Brâncoveanului călăul îl separă,

De trupu-i falnic ca un chiparos

Îmbrăţişându-şi fiii pe eşafodul sângeros…

 

***

Într-un turn jilav şi sumbru ca şi loc pentr-un sihastru,

Plânge-o mamă îndurerată cu un chip de alabastru…

E Maria Brâncoveanu, sfântă mamă şi soţie,

Rugăciunea îi e viaţa trăită-n cuvioşie…

Strig-acuma către Cer chemându-L pe Duhul Sfânt,

Să-i primească azi feciorii, soţul şi pe sfetnicul cel blând,

În meleagul fericirii şi al Soarelui de Sus,

Căci ei sunt de-acu-nainte mucenicii lui Iisus…

 

***

Cât vor dăinui pământul, Carpaţii şi Dunărea

Brâncovenii ne sunt fruntea, curajul şi inima,

Ei rămân pe veci creştini şi candele aprinse-n Cer,

În Biserică lumini şi în ţară sfânt drapel….

 

 

COLINDUL COPILĂRIEI

 

Colind prin nămeții ce duc pân’ la cer,

Colind prin zăpezi din flori ca de meri,

Colind prin colinde ce-mi vorbesc despre ierni,

Despre iernile sfinte uitate de vremi…

Colind prin colindul ce mă face iar prunc,

Colindul ce mă ține de mână copil,

Cu trupu-mi firav ca un fulg,

Cu ochi-mi lucioși de safir…

Colindele sfinte m-aduc la izvor,

Acolo unde ninge cu dor,

Cu dor de copil ce vestește de zor

Pe pruncul Iisus în dulce fior…

Colind peste case cu hornuri și fum,

Colindul mă ține pe drum…

Pe drumul ce duce acasă-n pridvor,

Acolo m-așteaptă mama cu dor…

În prag mă sărută pe frunte ușor

Și-mi spune să intru-n odaia cu flori,

Cu flori dalbe de-atâtea ninsori,

Băiatul mamei fecior…

 

 

LUMINĂ LINĂ

 

Aprinde Doamne rugul iubirii în lume,

Lumină lină în inima ei,

Candelă din Soare sfântă și blajină,

Candelă din Lună, o sfântă lumină…

Pune degetul Tău pe inimile celor ce plâng,

Lumină lină peste trupul lumii,

Oprește Tu viscolul din mintea celui nătâng

Și crivățul ce bate prin inimi …

Învață-ne Doamne cum să vedem Cerul,

Lumină lină ca-ntr-un suav amurg,

Mai dă-ne din pâinea cea dulce ca raiul,

Mai dă-ne din vinul cel viu și preasfânt!

Deschide-ne ochii- vrem să vedem raiul,

Lumină lină ca să Te privim…

Mai dă-ne din harul ce satură sufletul,

Mai dă-ne iubire, ca să Te iubim…

 

 

NECTARUL BISERICII

 

Florile inimii ți le aduc ca jertfă Doamnă,

Jertfelnic este sufletul meu,

Iar ochii mei smeriți acum ți se închină,

Preasfântă Mamă a lui Dumnezeu!

Nectarul Bisericii ești tu,

Mireasmă de flori după ploaie

Ești candelă aprinsă ce curge-n șiroaie,

Spre lumea rănită de atâtea războaie…

În zâmbetul pruncilor te zăresc

Și-n lacrima celor sărmani,

Ghirlande de îngeri în spațiul celest

Îți cântă cu glasuri de nori diafani…

 

 

URARE

 

Să-ți fie viața precum e cerul dimineața,

În luna lui cuptor

Când munții gem de dor,

Când marea-i un covor…

Să-ți fie mintea precum e cerul fără nori,

În nopți de-a lui Gerar

Cu stele de cleștar,

Când noaptea dă pe jar…

Să-ți fie inima ca roua lui florar,

Pe câmpuri de muștar

Din frunțile de deal

Ce nu au nici un mal…

Să-ți fie crezul

Cu vârful către Cer,

Privirea doar un țel

Și pasul plin de zel!

Să dai în mintea florilor de primăvară,

Să râzi cu florile din vară,

Să cânți romanța florilor de toamnă,

Și flori de zurgălăi să te tot ningă-n iarnă…

Să ai mereu privirea întoarsă către Cer,

Iar soarele să te îmbrace în flori de meri,

Și stelele să-ți cânte ler din ler,

Să nu ai drumul vieții cu poveri…

Și să-ți colind din loc în loc,

Pe la portiță flori de busuioc,

Iar drumul vieții să-ți fie doar cu rod,

Să n-ai pe la răspântii nici un nod…

 

 

ÎNTR-O ZI…

 

Într-o zi te va luat îngerul Domnului

Ca să-ți arate Cine ești

Și Ce poți fi…

Te va purta din zare-n zare pân’ la Izvoare,

Pân la Izvorul cel Mare…

Acolo unde curge viața dintr-o Mână,

Ca o Lumină…

Și în culori neânțelese

Stau Sfinții lui Dumnezeu

Pe roduri neculese…

Vei auzi vorbind șoaptă cu șoaptă

O Împărăteasă, ce poartă-n inimă

Izvoarele pline de viață…

Iar de la Răsărit lumină multă,

Și-atât de sfântă de-ți stă privirea mută…

Și vei vedea pe-un munte înalt

Un Împărat, la ceas de sfat prealuminat,

El stă cu mâinile întinse către lume,

O îmbrățișează…

Vai ce minune…

Căci soarele nu mai apune…

 

 

NINSOAREA DE ASTĂZI…

 

Ninsoarea de azi este pornită din munte,

Din muntele cu piscuri multe

Ce mă privește semeț pe frunte,

Ca să-ma ningă pân’ la tâmple…

Ninsoarea de azi m-a sărutat pe tâmple,

Ca să-mi aducă aminte că s-au făcut cărunte…

Și mi-a șoptit adânc pe la timpane,

Că vara n-o să vină și-o să rămâna iarnă…

Ninsoarea de azi mi-a înghețat privirea

Pe albul ei turbat și neumblat,

M-a rătăcit pierzându-mi firea

Printre troiene crude să mă zbat…

Ninsoarea de azi mă ține-n insomnie

Ca să mă ducă-n pribegie,

Pribeag printre zăpezi străine,

Străin între ninsori haine…

Ninsoare, ninsoare, tu azi îmi ești străină,

Chiar dacă ieri îmi erai zână,

Azi, nu mă cunoști, nu te cunosc,

Cu ochi străini noi spunem tot…

 

 

NINGE…

 

Ninge cu fulgi albaștri

Și cu arome din cer,

Se aștern pe pământ coroane de îngeri,

Ninge cu stele-n eter…

Ninge cu zâne din fulgi de cristal,

Ascultă cum geme pământul de dor…

Auzi cum cântă văzduhul cu șuier de val

Prinzând comete ce mor?

Susură cerul de-atâta ninsoare,

În sobă focul arde de zor,

Norii stufoși se duc ca să moară

Căci iarna-i bolnavă de dor…

 

 

ÎNGERUL PĂZITOR

 

Îți mulțumesc ocrotitorul meu

Ce vii de la Dumnezeu,

Că îmi ești tată și mamă

Atunci când îmi este teamă,

Tu îmi ești frate și soră

Când viața mi-e incoloră…

Îi mulțumesc lui Dumnezeu

Că tu îmi ții sufletul meu,

Și-mi dai trup din trupul tău

Să mă fac înger și eu…

Îmi dai aripi ca să zbor

Când mi-e greu să fiu ușor…

Îți mulțumesc prieten sfânt

Că îmi ești un sfetnic blând,

Când mi-e rău mă ții în brațe,

Când mi-e bine ești cu mine…

Pentru toate îți mulțumesc

Sfinte îngere ceresc!

 

 

O ZI DE MARTIE

 

E soare azi e dulce și e roz,

Se trândăvesc copacii, le e somn,

Și uite mugurii se nasc și dau pe rod!

Și uite toporașii, lumini albastru-mov…

E soare azi făr’ de-asfințit

Și plânge curcubeu-ndepărtări,

Pământul parca-ar fi îndrăgostit

Când vezi că plămădește atâtea flori…

E prea fierbinte pentru această lună

Îmi sprijin ochii pe splendoarea ei,

Și-l văd pe Creator sfințind c-o mână

Zidirea Sa cu tot cu rozul ei…

O NOAPTE DE AUGUST…

Se-mbracă noaptea în indigo

Și ochii ei sunt numai stele,

Ar vrea să știe de ce viața

Stă-n zodie cu dimineața…

Mirosu-i dulce-a fân cosit,

Din când în când mai plouă-n rouă,

E noaptea ce a asfințit

Peste pământul ostenit…

Se scaldă noaptea-n bronz topit

De-atâta lună cursă-n ape,

Lacrimi de soare clocotit

Se pregătesc de răsărit…

Se-ascunde noaptea printre crini,

Pământul freamăt-a miresme,

Se-nțeapă zorii-n colți de spini,

Iar noaptea fuge prin vecini…

 

 

ADIE VÂNT DE TOAMNĂ

 

Adie vânt de toamnă cu nostalgii-npriviri,

Adie vânt de toamnă, mireasmă în struguri aromați,

Mi se-ntâlnesc în minte deja uitate amurguri…

Auzi cum cântă codrii de dorul tinereții?

Adie vânt de toamnă pe frunze ca de ceară,

Adie vânt de toamnă pe piscuri de strejar,

Pe uliți bate vântul cârtind a câta oară?

Se scurg cocorii-n valuri plângând iar cu amar…

Adie vânt de toamnă pe ruguri obosite,

Adie vânt de toamnă și sufletu-mi dă-n clocot,

Acum se-mperechează stelele pe cruguri nesfârșite,

Acum se tânguie ploile cu glasuri ca de clopot…

Adie vânt de toamnă pe frunze desfrunzite,

Adie vânt de toamnă și ochi-mi dau pe jar,

Își fac de cap bursucii peste bostane sparte

Și râu-și țese dorul cântând ca un hoinar…

Adie vânt de toamnă pe tâmple de gutui,

Adie vânt de toamnă pe dealuri pastelate,

Îmi spăl privirea tristă in ochi-mi lini căprui,

Ca frunzele întomnate pe drumuri neumblate…

 

 

PLECAREA TOAMNEI

 

Se-așterne toamna tristă printre ploi

Și frunze reci se-așează peste noi,

Iar soarele se pierde-n depărtări

Căci doarme acum deasupra multor mări….

Și pleacă munții întorși înspre amurg

Să hiberneze unde stele curg,

Spre ceruri luminate-n curcubeu

Căci răsăritul este-n apogeu…

Se uită toamna peste mări și țări

Să privegheze iarna-n depărtări,

Două surori se-alint-a câta oară?

Cu gelozie privesc spre primăvară…

 

 

ROMÂNIA

 

România este țara mea cu dor,

Ea îmi este mamă și dulce izvor,

În ochii ei puri văd ceru-n curcubeu,

În mâna cea sfântă a lui Dumnezeu…

România, leagăn din pământ până la cer,

Pe colinele ei îmi văd rădăcina de fier,

În brațele sale mă aștern ca un prunc,

Pe umerii săi mă sprijin când plâng…

Ea îmi este țară și sacru odor,

Zălogul de dragoste-al strămoșilor,

Iubirea nespusă mă îmbie să spun:

Mamă-mi este țara și tată preabun!

 

 

CE PRIMĂVARĂ…

 

Și violet și roz și roșu purpuriu

Și alb și galben și-albastru azuriu,

Și verde cât cuprinde mă-nconjoară

E semn că primăvara a venit iară…

Corale de ciripitoare pictează în văzduh,

În armonii angelice cu stihuri de nespus,

O primăvară zveltă și fără de apus,

În primăveri de vieți unite până Sus…

Și toporași, brândușe violet și ghiocei și viorele împarfumate,

Înmiresmează în viu natura-mperecheată

Cu nori de stele aurii ca niște nestemate,

Cu mii de șoapte străvezii ca îngerii în noapte…

 

 

COLIND DE MOȘ AJUN

 

Clopoței din flori de gheață

Doamne fă Crăciun din viață

Dă-ne inimă în Cer

Și Duh Sfânt jos pe pământ.

Mai fă Doamne flori din ură

Și păduri prin uscătură,

Râuri din suflete dulci,

Să-ți umpli raiul cu sfinți…

Dă-ne Doamne scară-n minte

Să urcăm spre Cer, Cuvinte!

Fă-ne Bethleem din țară

Să ne naștem iară și iară…

Pune-ți Doamne Mâna Sfântă

Peste lumea ce tot cântă,

Ler din ler cu flori din Cer,

În Duh Sfânt jos pe pământ…

 

 

IARNĂ DE POVESTE

 

Paloarea frunzelor de toamnă

Ce ostenite dorm în taină,

Se-ascunde binișor să doarmă

Sub plapuma nămeților din iarnă…

Și toamna doarme sub zăpadă,

Căci iarna parcă-i o baladă,

Dintre troiene să ne vadă

Ca o bătrână iscoadă…

Da, iarna asta-i de poveste

Și însăși stă mirată și privește

Cum ninge peste case haiducește

Și pe la hornuri ce frumos doinește…

Și ninge peste ulițe pufos,

Iar cerul nopții este albicios

De-atâta nea ce se prăvale preavârtos,

Peste tărâmuri de poveste…ce frumos!

 

 

FLORILE

 

Florile sunt Cerul așternut pe pământ,

Amintirea nestinsă a terestrului Eden,

Miresme ce curg din Paradisul etern,

Pasteluri nestinse pe pământ și în Cer…

Florile răsar ca să știm

Că pământul e făcut ca să nască sublim,

Lacrimile lui Hristos ce au curs pe pământ,

Icoane de Cer ca un sfânt legământ.

Florile sunt daruri ce din dar se fac rai,

Zâmbetul Maicii Domnului în miresme de mai,

Podoabe pentru tot ce e sfânt,

Că totul nu-i irosit pe pământ…

 

 

O NOAPTE IN MIEZ DE IARNĂ

 

E noapte și ninge în șoapte,

Cascade de voci se preling peste case

Și-mi dau vești despre ierni de departe,

Și-mi dau gânduri din zăpezile albastre…

Mă ninge pe frunte cu flori de zăpadă,

Prin gene văd stafii dansând,

Coline de îngeri la ceasuri de taină

Colindă mânate de vânt…

Mă ninge pe creștet cu buchete de nea,

Din neaua ce vine din ierni prea bătrâne,

Omătul sclipește ca o stea

E steaua ce naște doar basme cu zâne…

Oceane de alb pe pământ pân’la cer

Se-nhoresc în cadențe nebune,

Icoane de sfinți mă privesc din eter

Prin iarna aprinsă de ger…

 

 

O CLIPĂ DE TOAMNĂ…

 

Se așterne noaptea făr’ de stele

Peste pădurea ostenită,

Copacii-și fac din nori mantale

Căci ploaia vine iar grăbită…

Se-așează ploaia la taclale,

Peltică, zveltă și rebelă

Iar cântul ei parca-i de jale,

Căpoasă ca o sentinelă…

Se mai aude câte-o frunză

Ce-mpleticită își dă în petic,

Zicând că toamna n-o să vină

Și o să fie vară veșnic…

 

 

MOCNEȘTE UN FOC DE-O SEARĂ…

 

Mocnește-un foc de-o seară

Pe dealul cu poiene zvelte,

Miroase-a fum de frunze

Din toamna ce-a trecut,

E reavăn tot pamântul printre brazi,

Obrajii îmi sunt acuma calzi…

Îmi e răcoare-n suflet

Ca vara-n miez de codru,

Și-mi este verde pasul

De liniște și dor…

Mocnește-un foc de-o seară

Pe dealul ce sărută cerul,

Miroase-a ploaie crudă

Sfiosă și stingheră,

Îmi este jar pe frunte,

Căci luna-și varsă raze…

Îmi este rouă-n gene

Căci vara stă pe-aproape…

Mocnește-un foc de seară

A zvonuri spuse-n șoapte,

Miroase ceru-a lapte

De parcă mi-ar fi mamă,

Îmi e pământul leagăn

De parcă aș fi copil…

Și-mi este soare noaptea

Ca ziua în miez de-april’,

Mocnește-un foc de seară

și parcă sunt copil…

 

 

TIMPUL

 

Trece timpul cu nemilă

In vârtejul vieții crud,

Eu privesc ca o acvilă

Peste drumul ce-l colind…

Și văzând cum fuge timpul

Peste piscuri și prin văi,

Mă ridic si văd doar Cerul,

Peste timpuri, peste noi…

Și Îl rog pe Cel de Sus,

Cel ce totul a făcut

Să văd drumul spre Iisus,

Fiul Său din veci născut!

Trece timpul cu nemilă

Și mă rog la Dumnezeu,

Să culeg ca o albină,

Veșnicia din răstimpul

Care stă în drumul meu…

 

 

FLORI DE SÂNZIENE

 

Flori de sânziene pe trupuri de zăpadă

Rândunele zvelte se așează-n nori,

Plâng pe drum copacii cu ochii în rană,

Lacrimi zăvorâte se usucă-n zări…

Flori de sânziene pe râuri de seară,

Lebede albastre înfloresc în noapte,

Se topesc copiii pe doruri de mamă,

Trupuri de zăpadă se ascun în moarte…

Flori de sânziene pe maluri rănite

Se hrănesc cocorii cu mană cerească,

Mânjii albi se înalță spre ceruri măiestre,

Ochi de zâne triste stau să înflorească….

Flori de sânziene pe strune de soare,

Foi de azur din mare se întorc în cer,

Ploi de fum amare se preling cu jale,

Flori de sânziene pline de mister…

 

 

INIMĂ BUNĂ

 

Inima bună stă în mâna fericirii,

În ea strălucește lumina firii,

Numai cu ea poți urca până la Cer

Și poți iubi în sfânt mister…

Inima bună te-ndeamnă să spui

Că ai loc pe vecie în măduva Cerului,

Ea îți dă aripi să tot zbori

Pân’ la norii norilor…

Inima bună te învață să cânți

Pe strune de Cer însoțit doar de sfinți,

Să tâlcuiești pe portative nelumești

Acorduri de nespus din coruri îngerești…

Despre inima bună ne învață Hristos

Că este comoară și dulce prinos,

Ea este făcută din daruri cerești,

Să ști pe vecie pe Cine iubești…

 

 

FERICIREA

 

Fericirea-aici, un vis într-un abis,

Ce din țărână se preface iarăși vis,

Suspin și cânt, tot într-un gând,

Căci toate-s trecătoare pe pământ…

Fericirea-un drum aflat mereu la orizont,

Alergătorii se luptă ca pe front,

S-atingă iluzorii destinații,

Atât de efemere și ireale stații…

Fericirea-lutul nu o poate ține,

Fugind tenace spre piscuri senine,

Cât stăm sub nori ne amăgim profundȘi

suntem vrednici vânători de vânt…

Fericirea-i chipul sfânt al lui Hristos,

Ce prin iubire ne poartă duios,

Suflet cu suflet sub Cerul sublim,

În fericire pe Domnul iubim…

 

——————————————-

Pr. Emil Nedelea CĂRĂMIZARU

Săptămâna Mare

Bucureşti, aprilie 2018

————————————

Preotul Emil Nedelea CĂRĂMIZARU, este preotul paroh al Bisericii brâncoveneşti Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, de la „Kilometrul Zero” al României. L-am cunoscut în luna septembrie 2017, la o agapă organizată în Casa Memorială „Ion Dolănescu”. Atunci, acolo, într-un cadru festiv, a recitat mai multe poezii personale cu tematică religioasă. Am rămas încântat de frumuseţea versurilor fapt pentru care m-am gândit să le prezint cititorilor noştri.

 

* 

Părintele Cărămizaru s-a născut la data de 2 Iunie 1966, în oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman. A absolvit şcoala primară în oraşul natal, precum şi treapta l de liceu. În anul 1983 a fost admis la Seminarul Teologic din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1988. Între anii 1989-1993 a absolvit Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti, cu teza de licenţă la catedra de Drept canonic. Este doctor în teologie, la Catedra de Drept canonic, cu calificativul „Magna cum laude”, titlul tezei de doctorat fiind: „Mărturii ale legislaţiei canonice privitoare la rugăciune şi post”. A absolvit Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, precum şi un Masterat în Drept, cu programul de studii: „Drept social român şi european”. Studii Postuniversitare la Academia de Studii Economice Bucureşti, cu specializarea – Management şi Relaţii Economice Internaţionale. Între anii 1996-2008, a fost Directorul Seminarului Teologic din Giurgiu, pe care l-a şi ctitorit. Parohul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu, Responsabil cu învăţământul religios, Consilier Cultural şi Şeful Biroului de Presă al Episcopiei Giurgiului, au fost responsabilităţi pe care le-a avut între anii 2000-2007. În anul 1999, a primit Definitivatul în învăţământ. A participant activ la înfiinţarea Episcopiei Giurgiului în anul 2006, făcând demersurile necesare pentru înfiinţarea acesteia, pregătind în acest sens şi sediile necesare. Este iconom-stavrofor, purtător de „Cruce Patriarhală” din anul 2000. A primit Ordinul „Sfintii Martiri Brâncoveni” (2014), precum şi multe alte distincţii eclesiale. A publicat numeroase articole şi studii în presa bisericească şi laică, fiind prezent activ în mass-media bisericească şi naţională, la televiziuni şi posturi de radio, pe teme religioase, culturale şi sociale. A scris trei cărţi: “Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu”, „Monografiea Bisericii Sfântul Gheorghe-Nou” (prima din istorie), ambele la editura “Basilica” a Patriarhiei Române, precum şi un volum de poezii cu titlul: „Privind spre Ceruri cu speranţă”. În anul 2014, când s-au împlinit trei sute de ani de la martirizarea Sfinţilor Brâncoveni, a participat la deshumarea moaştelor Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, din biserica Sfântul Gheorghe-Nou, documentaţia pentru acest demers istoric, la care au participat specialişti arheologi, antropologi, teologi etc, Între anii 2008-2017, a restaurat şi repus în valoare Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, de la “Kilometrul Zero”  al României, singura ctitorie eclesială a Voievodului Martir Constantin Brâncoveanu, rămasă în Capitala României. În anul 2014, când s-au împlinit trei sute de ani de la martirizarea Sfinţilor Brâncoveni, în ziua de 16 August, a fost resfinţită ctitoria brâncovenească Sfântul Gheorghe-Nou, în prezenţa Patriarhului României, Daniel şi a întregului Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi a cinci delegaţii patriarhale din străinătate. Tot în acelaşi an, 2014, această ctitorie brâncoveanească a fost vizitată şi de Patriarhul Ierusalimului, Sanctitatea Sa Teofil al-lll-lea şi Preafericirea Sa, Ioan al-lX-lea, Patriarhul Alexandriei şi  al întregii Africi. În prezent lucrează la un nou volum de versuri, intitulat: „Stihuri pentru Dumnezeu”.

(George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, Australia)