„Peste aproape toate ţările din Europa se întinde un stat inamic puternic care poartă un război continuu împotriva celorlalte şi îi apasă îngrozitor pe cetăţeni: acesta este iudaismul.”
(Johann Gottlieb FICHTE:1762-1814)
Naţiunea dacoromână a odrăslit în esenţa creştinismului ortodox fiindcă existenţialitatea Neamului românesc a purces cu şi spre toate energiile sale harice, creatoare pentru a se defini naţional şi universal, pământean şi ceresc, pentru a-şi înfia soarta istorică întru destinul divin al veşniciei sale.
În această atotcuprinzătoare perspectivă, comunitatea întregită spiritual prin Elita aleasă şi prin fiecare dacoromân chemat trebuie să împlinească vocaţia şi misiunea hristică a Neamului prin gând, cuvânt, scris, cântare, artă, dăruire, jertfă şi dragoste.
Numai în acest fel se ctitoreşte Patrimoniul spiritual creştin ortodox care dă un aspect de permanenţă, de taină, de împliniri şi supraîmpliniri ale vremurilor indiferent de timpuri: cu urcuşurile şi căderile lor, cu biruinţele şi frângerile lor, cu Crucea şi Învierea lor, cu acele momente înălţătoare care punctează Istoria, Naţia şi Biserica în Cerul eternităţii, în sinergia veşniciei aşa cum au făcut-o faimoşii Voievozi şi regi ai Daciei Mari, marii Vlădici ai Neamului, iluştrii poeţi ai Iubirii, martirii şi sfinţii, magnificii filosofii şi teologi ai Culturii Duhului cum au fost şi sunt: Andrei Şaguna, Antim Ivireanu, Mihail Eminescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Nae Ionescu, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Vasile Băncilă, Ernest Bernea, Dumitru Stăniloae, Antonie Plămădeală, Vasile Ţepordei, Sergiu Roşca, Constantin Galeriu, Theodor M. Popescu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Nichifor Crainic, Constantin Noica, Iustin Pârvu, Artur Gabriel Silvestri, Ieronim Hristea ori Mihail Diaconescu, Mugur Vasiliu, Ioan Roşca şi spre disperarea vrăjmaşilor atei şi creştini, încă mulţi alţii temerari de înaltă ţinută morală şi autoritate celestă covârşitoare.
Toată creaţia, suferinţa, crucea şi dragostea acestor divini înaintaşi ori a prezenţilor întregitori ai spiritului incorporează o Filocalie sofianică ce se întregeşte mereu prin jertfa comuniunii asumată de sacrificiul originalităţii specifice fiecărui mare Român.
Continuarea tâlcuirii Protocoalelor:
Capitolul XI: <<Consiliul de Stat va fi menit să sprijine puterea guvernului. Sub înfăţişarea unui corp legiuitor, el nu va fi în realitate decât un comitet de redacţie a legilor şi decretelor guvernului. Iată care e programul noii Constituţii pe care o pregătim. Vom crea Legea, Dreptul şi Tribunalul: 1) sub forma de propunere a corpului legislativ; 2) prin decrete ale Preşedintelui (republicii) sub formă de ordine generale; prin acte ale Senatului şi prin decizii al Consiliului de Stat, sub forma de ordine ministeriale; 3) în cazul când am găsi că e folositor, sub forma de lovitură de Stat.>>
În primele zece capitole parcurse deja asistăm clipă de clipă, etapă cu etapă, moment cu moment derularea proiectului-program al guvernului mondial prin tactica şi strategia forţelor iudeo-sioniste privind distrugerea statelor şi naţiunilor creştine pentru a se ridica, pentru a se impune acea mult visată Republică Universală.
Capitolul al XI-lea răsfoieşte filă cu filă amploarea făţărniciei, sistemul doldora de minciuni, precum şi planul diabolic elaborat pentru actuala destrămare a istoriei.
Analizând planul fariseic rabinic şi pe orizontal şi pe vertical se observă de fapt o răsturnare a tuturor virtuţiilor naturale cardinale ori creştine prin substituirea lor cu făgăduieli ameţitoare sau promisiuni deşarte. Dar şi aceste vorbe de clacă, goale vor dispărea când realizarea marii şi noii puteri va fi deplină.
Lovitura uzurpării vechii puteri va fi atât de surprinzătoare şi de nimicitoare încât va deveni lovitura de graţie a prea fărâmiţatei lumi creştine. Toate falsele teorii semănate de atei se vor spulbera şi ele, se va arde tot, se va curăţa, se va ara şi se va semăna caracterul absolutist pe fundaţia totalitară a Noii Organizaţii Mondiale, apocaliptica Novus Ordo Seclorum.
Lumea creştină răzleţită în bisericuţe, în camarile ierarhice clericale, în alte preocupări necreştine, în secte, îngrozită, ostracizată, terorizată, frântă, sfârtecată, ciopârţită, spulberată nu va mai avea un strop de vigoare, nu va mai avea un licăr de nădejde pentru a se aduna, pentru a rezista, pentru a mai pulsa, pentru a supravieţui.
Tenacitatea şi zelul iudeo-sioniştilor, al descendenţilor fariseilor şi saducheilor rabini, marea lor ispită milenară, universală, propria capacitate şi forţă a seminţiei atât de unite într-un plan ce nu este deloc paradoxal îi situează ca putere chiar deasupra dumnezeului creat de ei, făcând din etnia habotnică însăşi Zeul colectiv al acelui „poporului ales”, atât de mediatizat care astăzi se află în pragul supradominaţiei universale, conform cuvintelor profetice ale Proclamaţiei din: „Le Regne d’Israel chez les Anglo-Saxons”, publicată de Roger Lambelin: „Fii ai lui Israel, am ajuns la pragul dominaţiei universale!” (Roger Lambelin, Le Regne d’Israel chez les Anglo-Saxons. Ed. IV, Paris-1921, p. 130)
Directiva nr. 11
„Consiliul Guvernamental va fi pregătit să împartă puterea cu guvernul. Ca organism legal, el va fi folosit în realitate ca instrument de răspândire a legilor şi directivelor celui care guvernează.Vom crea legea, dreptul şi tribunalul: Sub formă de propuneri în forul legislativ. Prin ordonanţe ale preşedintelui, sub formă de ordonanţe generale. Prin acţiuni ale parlamantului şi hotărâri ale Consiliului Guvernamental, sub forma ordonanţelor ministeriale. Dacă se va considera necesar, sub forma loviturii de stat.”
Capitolul XII: <<Cuvântul libertate, care poate fi tălmăcit în deosebite înţelesuri, noi îl vom defini astfel: Libertatea e dreptul de a face ceea ce îngăduie legea. O astfel de tălmăcire a acestui cuvânt, făcută atunci când îi va fi sosit vremea, va pune toată libertatea în mâinile noastre, deoarece legile vor nimici sau vor crea ceea ce o să ne fie plăcut urmând programul prezentat mai sus. Cu presa vom lucra în felul următor: Ce rol joacă astăzi presa? Ea serveşte la aţâţarea patimilor şi la întreţinerea egoismelor de partid. Ea e plină de deşertăciuni, nedreptăţi şi minciuni, iar cea mai mare parte a oamenilor nu-i înţelege deloc menirea. Noi o vom înjuga şi îi vom pune oprelişti puternice, vom aplica acelaşi sistem şi cu celelalte lucrări tipărite, căci la ce ne-ar servi subjugarea presei, dacă nu ne vom pune la adăpost şi de focul broşurii şi al cărţii?… Vom transforma publicitatea-care ne costă astăzi scump, deoarece numai prin ea putem cenzura ce se scrie în ziare,-într-un izvor de venit pentru statul nostru. Vom înfiinţa un depozit special asupra presei. Vom obliga să ni se plătească o cauţiune atunci când se înfiinţează ziare sau tipografii.>>
Capitolul care încheie jumătatea Protocoalelor se opreşte la două idei principale, chiar fundamentale am putea spune: libertatea sanguinică a presei pe înţeles francmasonic şi scopul presei universale călăuzit cu mână forte prin monopolul stăpânilor aurului pentru a li se asigura acestora domnia planetară.
Presa bine dirijată are o autoritate de Despot care, ia apărarea întregului arsenal al liberului albitru chiar până la nihilism şi anarhie.
Când dominaţia lor va atinge hotarele universale, liberul albitru va deveni suveran, chiar prin legile emise de stăpânitorii lumii, pentru ca acele legi noi să-i de-a caracter absolutist: controlând controlul maselor, al comunităţii civice, al opiniei publice prin intermediul informaţional al mass mediei.
Rolul suzeran al Presei a fost întrezărit de Cremieux-Părintele Alianţei Israelite Universale: „Priviţi totul ca nimic. Banii ca nimic. Consideraţia sau dispreţul ca nimic. Priviţi presa ca totul, pentru că având presa vom avea tot restul.” (Emile Cazanove, „La revolution antijuive le demain inevitable et a breve echeance”, în La Revolution Antijuive de demain, Paris-1904)
4 mai – 10 iunie 2018
În cartea de poezii „Cântând pe o rază astrală”, poeta Ioana Stuparu cântă în versuri, ca o hoinară voioasă şi frumoasa creaţie a lui Dumnezeu, minunăţiile vieţii, căutări de împlinit, necunoscute ce trebuie cunoscute, într-o activitate continuă şi neobositoare, cu plăcerea omului inteligent, educat şi instruit. Pentru a realiza şi a aşterne pe hârtie cu pixul, frumuseţi, dorinţe, împliniri, are nevoie de timp – preţiosul dar dat de Dumnezeu oamenilor – prin frumoasa rugă în versuri: „Chiar poarta de Rai de mă strigă, îi spun că mai am de cântat, că lanţul vieţii mai cere-o verigă”.
REGULAMENT
„Motivul pentru care scriu/ este de a creea/ ceva frumos ca tine” – afirma admirabilul poet-trubadur Leonard Cohen în 1968, printre versurile sale. Cândva, în anii mei de studenţie, am tradus în ebraică din aceste versuri, publicate de o editură la Tel Aviv. Ca multe alte milioane de cititori, îi admiram lirica, melancolía, ironia, imaginile profetice. Credeam că voi scrie şi eu, pentru a crea ceva frumos. Dar cu anii, am înţeles, că nu se scrie numai pentru a crea „ceva frumos”, ci pentru a exprima gânduri, sentimente, trăiri. Şi nu scriu. Eu citesc, studiez, gândesc, observ. Şi creez imagini.
Înainte de a vorbi despre romanul scris de Ioana Stuparu, intitulat „Cireşul spovedaniei” consider necesară readucerea aminte a unor credinţe arhaice. Din timpuri străvechi există credinţa că există copaci sacri cu puteri magice vindecătoare. Ei se găsesc aproape în fiecare cultură şi perioadă istorică. Sunt văzuţi ca un dar sacru făcut de către mama Pământ pentru ca oamenii să se poată însănătoşi atunci când cred în puterea copacilor, aşa cum cred şi în puterea de vindecare a plantelor a naturii în general. Astfel, de pildă în Europa (lăsând la o parte India, Africa unde copacul considerat a fi sacru este copacul căsătoriei şi al fertilităţii) se regăsesc credinţe conform cărora copacii ar avea puteri vindecătoare. Marii înţelepţi ai celţilor – preoţii druizi – ca de altfel şi călugării creştini – trăiau în adâncul pădurii, nu pentru a se îndepărta de societate, ci pentru că trăind în mijlocul naturii, puteau să o exploreze în profunzime. Ei au observat cum mistreţii scurmă pământul în căutarea ghindei, fructul stejarului, fructul înţelepciunii, după simbolistica celtică şi dădeau exemplu că tot astfel şi ei, driuzii răscolesc natura pe toate cele 3 planuri: fizic, sufletesc şi spiritual, ca să-i înţeleagă Legile.
