Lia RUSE: 13 mai

13 MAI

Munte cețos… Clipa mov, umbre, desenând !

Noi pe munte, în sat crepuscul argintiu,

Motorul sforăia și am ajuns târziu,

Sala alb-roz, pași grăbiti, bolta atârna…

În orașul tăcut, vremea altei veniri,

Trecătoare și ea ca și clipa, -un fum-

Împlinind înc-un an…Cu mașina la drum,

Am plecat, pe o ploaie cu dâre subțiri…

Un alt gând împlinit, alintări ca de crin

Înfrunzind armonii pe iubirea din noi,

Într-o foame de vis, într-o sete de ploi

De viori și de dans și de timp trecut lin.

Amintind, iar, un dor ne-ntâmplat de frumos,

Timpul nostru trecut cu priviri de abis

Într-o viața de om ne-am iubit ca-ntr-un vis,

Și-am sorbit sentimentul atât de sfios !?

Am intrat într-un dans, de priviri, ca-n oglinzi

Cu toți anii noștri regăsiți în trecut

În spațiul luxos dintr-un sat necunoscut

Cu lumina pictând, clipa noastră, sub grinzi…

Treisprezece Mai ne-a adus și, ..am venit

Cu placerea în noi, ca o primăvară,

Într-un restaurant cu vedere clară

Peste poza anilor ce i-am împlinit…

Au rămas amintiri ce vor trece de-acum,

Seara caldă și noi, seara tandră de Mai

Într-o sală, alb-roz, cu ferestre spre rai

Cu zefir, printre flori, cu-adieri de parfum…

————————–
Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

18 mai, 2018

Iuliana PALODA-POPESCU: Poesis

SUFLET CU ARIPI

Este primăvară,
Îngerii trec înspre crânguri
şi durerile pier în suflarea lor,
înflorindu-mi cireşii copilăriei!…

Ascuns în rochia cu păsări
Îngerul îndrăgostit mă îmbracă
în aripi lungi,
apoi se roteşte şi aprinde
candela iubirii,
oferindu-mi fructele dulci!…

Din buchetul alb de mireasă
păianjenul întinde pe câmpuri
mreaja lui de lumină,
pasărea-nchisă în umăru-mi stâng
mai tânjeşte spre Lună,

poate Îngerul Bun se îndură
suflet cu aripi înalte să-i pună!…

CUMINECĂRI

Urme pe cer, urme pe roua inimii
şi pe imensitatea albă se aştern
în timp ce eu m-aşez
în Cercul de Lumină
şi-aştept să-L întâlnesc pe Dumnezeu.

Târziu,
un suflet zburător începe să apară
Continue reading „Iuliana PALODA-POPESCU: Poesis” →

Eleonora SCHIPOR: Muzeele și rolul lor în viața noastră

În fiecare an la 18 mai sărbătorim Ziua Mondială a Muzeelor. Anul acesta, tema Zilei Muzeului este: „Muzeele și peisajele culturale”, care este și tema Conferinței Consilului Internațional al Muzeelor, ce se va ține la Milano între 3 și 9 iulie. Tema a fost aleasă pentru a se sublinia necesitatea legăturilor între vizitatori, generații și culturi la nivel global.

„Muzeele sunt un mediu important al schimbului de experiențe cultural, îmbogățirea culturilor și dezvoltarea înțelegerii reciproce, cooperării și a păcii între oameni”. <<Președintele Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM)>>

Cu câțiva ani în urmă a fost deschis oficial muzeul istoric al satului Cupca, în incinta CIE Cupca. Cele trei camere găzduiesc materiale cu conținut istoric, documente, cărți, fotografii, standuri, hărți etc., dar și obiecte vechi – vase, unelte, tablouri, icoane, ceasuri, cusături, haine, tablouri ș.a.

Azi, aproape toți elevii și profesorii școlii noastre au vizitat muzeul nostru, au ascultat cele relatate de mine, dar și de membri cercului de Tineri muzeografi ce activează în școala noastră chiar de la înființarea muzeului. Elevii au pus întrebări, au răspuns la întrebările noastre referitor la istoria satului de baștină și a învățământului în Cupca, au examinat cu atenție exponatele, documentele, fotografiile…

Felicităm pe toți acei care și-au legat viața de lucrul muzeelor, repară, îngrijesc, adună exponate pentru muzeele noastre.

———————–––––––

Eleonora SCHIPOR,

directoare pe principii obștești a muzeului istoric din satul Cupca

Ucraina

18 mai, 2018

Nina TĂRCHILĂ: Vreau un ţărm

Vreau un ţărm

vreau un ţărm pentru fântânile mele de dor,
un ţărm dezlipit de tăceri şi uitare
peste care cu tălpile goale să calc
printre gânduri muşcate de raze de soare.
vreau un ţărm cu nisipul neînchis în clepsidră
aburind de-nfloriri fără sens, fără nume,
să-nnoptez printre riduri de scoici care-mi cântă
dor de-o mare albastră fără seamăn pe lume,
să îmi pierd în argintul presărat de prin stele
trup de frunză şi suflet troienit de dorinţi,
despletită de clipe fără noimă pierdute,
c-o dogoare în suflet şi-o uitare în dinţi.
vreau un ţărm doar al meu ca o insulă mică
între ape prea tulburi şi secunde ce mor,
să foşnesc a lumină şi a linişte scursă
până-n fibra din urmă, până-n ultimul dor.

între timp, mai alerg cu glezne de piatră
către-un ţărm care nu stă pe loc niciodată…

––––––––––

Nina TĂRCHILĂ

17 mai, 2018

Anna-Nora ROTARU: Paradoxuri lirice

PĂDUREA MEA, PĂDURE…

Îmi fuge gândul la anii aceia, demult duși,
La vremi apuse, vremea visurilor bucuriei…
Când, prin desele păduri alergam ca spiriduși,
Cu dragi prieteni, ce din ei, mulți au fost duși,
De mult, sub cruci de lemn, sub umbra balariei,
Cu plânsul copilăriei…

Mi-e dor de viața fără griji, chiar sărăntoacă,
Prin păduri să alergăm, să simt iarăși că exist…
Cu copiii de prin uliți, să ne adunăm la joacă,
Pe drumuri colbuite, prin băltoacă, promoroacă,
Prin satul plin de viață, azi… părăsit și trist,
Sub cerul de-ametist…

Din pădurea de stejar, nimic viu n-a mai rămas,
Nicăieri n-auzi vreo doină sau un cânt de ciocârlie…
Prin țărâna coaptă-n bulgări, plugul ani nu a mai tras,
Parcă vieții îi sunase dangătul de-un ultim ceas…
Tot ce-odată ne-a fost dat, îngropat e-acum sub glie,
Sub a vremii vijelie…

Si, nimic nu văd în zare, mă-nfior, mă înspăimânt,
Casele-s dărăpănate, au ruginit belciuge-n uși…
Din satul vesel altădată… mormânt lângă mormânt,
Din doinele de pe coline… ultim ecou, al jalei cânt,
Cu toți plecați, de soartă îngenuncheați, supuși,
Sub biruința timpului, apuși…

Ah, pădurea mea, pădure și satule, odată-ntreg !
Doar clopotul mai dăngănește, de frânghia lui uitat…
Mai-l trage vântul cateodată, a pustiu să înțeleg…
Sub pașii mei dezamăgiți, încerc să mai culeg,
Vreo amintire poate și-n loc ascuns, necăutat,
Copilăria mea, ce Zmeul mi-a furat…

FLOARE DE CICOARE

Ce faci, floare de cicoare,
Când te bântuie furtuna,
Cum poţi să răzbaţi la soare,
Când te-nfrânge vântu-ntruna ?

Cum te-ndrepţi iar pe tulpină ?
Cum zâmbeşti din nou la lume ?
Cum te-ntorci iar spre lumină,
Când vrea vânt să te sugrume ?

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Paradoxuri lirice” →

Anatol COVALI: Cântând iubirii (poeme)

Taci

Nici o-ntrebare.
Taci. Din tăcere
vom lua putere
şi-mbărbătare.
Fă din plecare
o mângâiere
şi-apropiere
din depărtare.

Taci şi priveşte!
Din amintire
vechea iubire
cântând soseşte.
Vezi cum zâmbeşte,
ce fericire
are-n privire
când ne priveşte?

Aprinde-n tine
ruguri albastre
şi ia din glastre
flori şi-n retine
fă-le tulpine.
Aruncă-n astre
visele noastre
cât sunt senine.

Vom reîncepe
vechea poveste
urcând spre creste
pe mândre iepe.
Şi vei pricepe
că-n mine este
ceva să-ateste
că nu-ţi dau stepe.

N-ai să găseşti

N-ai să găseşti nicicând, niciunde
iubire cum este a mea,
cu sentimente-aşa profunde,
având răcori şi-arşiţi în ea.

Continue reading „Anatol COVALI: Cântând iubirii (poeme)” →

Irina Lucia MIHALCA: Două clipe, mai mult decât una (lirice)

Lumina clipei

În mâini ţii o carte îngălbenită de timp,

prizonier devii în clepsidră,

pe marginea prăpastiei

asculţi tăcerea,

cuvintele incantate

cu sonorităţile

unei limbi vechi, antice,

te poartă într-o altă lume,

îţi ating, în acelaşi timp, fiinţa,

purificând-o.

Totul e interconectat.

O altă forţă, fluidă, subtilă.

Câtă lumină doarme în clipă!

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Două clipe, mai mult decât una (lirice)” →

Simina PĂUN-MOISE: Poeme

„Macii” de Claude Monet

Fiecare

Fiecare are locul lui în lume.
Fiecare are suflet și destin.
Fiecare este el un TOT anume,
Fiecare vine-n viață mort câte puțin.

Cocheteaza cum, cu cine poate.
Se iubesc frumos și nebunesc.
Tăvălite stau femeile pe spate,
Printre maci și flori de măr domnesc.

Vin barbații plini de ei la ele,
Să le-arate cum şi cine sunt.
Dar cărările le sunt întortocheate,
Nu ajung, şi bietele femei doar plâng.

Ori ajung în alte părți din lume,
Unde n-au ce căuta, firesc.
Dar şi-aici femeile-s nebune,
Tăvălite stau, dumnezeiesc.

Toate sunt femei, zeițe,
Toate sunt de farmec plin.
Şi le dau din cupa sânului să guste,
Când acasă, tăvălita lui e-n mare chin.

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poeme” →

Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri

Absint de dor

Te întreb de ce stropii ce cad
Au glasul tău de esmerald
Și crepuscular în muguri ard
Pielelii ca un absint casap
Aprinzând artificii inimii
Flambate de zări de șoapte
Cu lampioane de ciocârlii
Și fulgerele cutanate
În tatuaje cu numele tău
Arzând pe pieptul meu
Ce se aprind și mai tare
Continue reading „Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri” →

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Cuvântul

CUVÂNTUL

ploua în cer
era târziu și era frig
privirea se pierdea printre rânduri
crestam gânduri în noaptea aceea
plângeam și rătăceam în lumea intunecată
a celor de aici de mult plecați
mă desprindeam de dureri, de tăceri
de azi și de ieri
lăsasem mâinile libere
pentru a-L primi în casă
vinul era roșu
sânge ce curgea dintr-un suflet
clopote bat iarăși pe deal, toaca plânge în vale
nu știam ce roșu era sângele azi
pe cer așezasem un semn
pentru cei ce trec pe aici
pe masă, o pâine de casă
bucăți din trup răstignit…
pe o coală albă
un cuvânt și o cruce

––––––––––-

Viorel Birtu PÎRĂIANU

18 mai, 2018