Eleonora SCHIPOR: Succesele tinerilor fotbaliști din Cupca

Zilele trecute un nou stadion sportiv modern, dotat cu toate cele necesare, a fost deschis în satul Voloca. La construirea, amenajarea și darea lui în expluatare și-a adus contribuția nemijlocită deputatul român din Rada Supremă a Ucrainei, domnul Grigore Timiș.

          Ca de obicei, când au loc asemenea evenimente importante, au loc și competiții sportive. La Voloca s-au întâlnit șase echipe de fotbal (vârsta mijlocie) ale elevilor din raionul Hliboca și orașul Cernăuți. În primul raund au jucat echipele din Voloca, Cupca și Sparta Bucovinei (1) din orașul Cernăuți. Au câștigat cupcenii. În al doilea raund s-au întâlnit alte trei echipe – Valea Cosminului, Bucovina (Cernăuți) și Sparta Bucovinei (2). De astă dată au câștigat cei din Valea Cosminului. În final s-au întâlnit cele două echipe câștigătoare – Cupca și Valea Cosminului. Câștigători au devenit cupcenii, cu scorul de 2:0. Lor le-a revenit în rezultat cupa câștigătoare, medalii și felicitări.

          Sincere mulțumiri aducem domnului deputat Grigore Timiș, care a contribuit și la deschiderea unui asemenea stadion cu un an în urmă și la Cupca, unde în permanență se antrenează fotbaliștii noștri. Îi mulțumim antrenorului Nicolai Kovalenko din Cernăuți care îi antrenează pe elevii noștri, părinților pentru procurarea formelor, susținerea morală și financiară, șoferului autobusului școlar Viorel Alerguș, pentru deplasarea lor la timp, cât și pentru susținerea nemijlocită a elevilor noștri atât la antrenament, cât și la participarea la competiții. Fiul său Costel, elev în clasa 7-ea la CIE Cupca, este și căpitanul echipei.

          Le dorim succese frumoase pe viitor și victorii cât mai strălucite. Sportul înseamnă putere și sănătate.

———————–––––

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Bucovina de Nord – Ucraina

25 mai, 2018

Galina MARTEA: Cruzimea umană în epoca contemporană

Fenomenul ferocității nespus de vizibil în epoca contemporană. De-a lungul timpului lumea s-a schimbat mult, și-a modificat viziunea față de natura lucrurilor înconjurătoare, însă, cu mare regret, nu și-a schimbat caracterul, acesta însumând în sine un ansamblu de însușiri psihice-morale prin care se manifestă modul de comportare al omului în diverse acțiuni, dar mai ales, în condițiile când omul este influențat de propria poziție socială și de propriul mediu social. Ambițiile omului au fost și sunt parte componentă atât din trecut, cât și din prezent. Este bine cunoscut faptul că omul în procesul dezvoltării parcurge mai multe etape până la maturizare, acestea fiind de la începutul copilăriei și până la vârsta adolescenței. Evident este un lucru firesc, respectiv, un copil crescut în condiții umane civilizate își va construi o personalitate decentă, iar un copil crescut în condiții sociale mai puțin sănătoase atunci personalitatea acestuia, posibil sau cu certitudune, va fi afectată de mai mulți factori negativi decât pozitivi. Necătând la respectivele descrieri, dependente de mediul social, omului îi poate fi afectată personalitatea atât în procesul de dezvoltare până la maturizare, cât și după, dacă să luăm în considerație o vorbă populară: „Omul se educă și învață pe parcursul întregii vieți”. În această discuție sunt binevenite și cuvintele lui Emile Durkheim (filozof și sociolog francez de origine evreiască), care spunea: „Fiecare societate își face un anumit ideal despre om, despre ceea ce trebuie să fie el, atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic și moral; acest ideal este, într-o oarecare măsură, același pentru toți cetățenii, dar de la un punct oarecare el se diferențiază după mediile particulare pe care orice societate le cuprinde în sânul ei”. Cu adevărat așa este, mediul social este componentul cel mai esențial ce contribuie în formarea personalității omului, nemijlocit, în procesul de dezvoltare și existență al acestuia. Deci, pentru ca o societate să contribuie în cel mai sănătos mod în formarea unei personalități decente, atunci totul depinde cum este interpretat procesul de integrare socială al omului în această colectivitate, cum este întegrat în societate nivelul de educație și instruire, cum sunt stimulate/ motivate de societate năzuințele și necesitățile omului în creștere și nu numai. Dacă toate aceste aspecte sociale sunt neglijate și nu se aplică prin practică întru beneficiul omului, dar rămân doar la nivel teoretic, atunci formarea unei personalități autentice nu va avea loc niciodată, iar o asemenea societate va produce numai erori care vor fi mereu în detrimentul omului/ concetățeanului. Cu atât mai mult, o asemenea societate va forma omul prin cele mai inumane caracteristici și, totodată, va declanșa un proces viabil social prin care se vor dezvolta infracțiunile, în consecință, acestea fiind cel mai grav pericol social.

Dacă să ne referim la pericolul social, cu caracteristici negative, atunci acesta este un component care, mai întăi de toate, pune în primejdie integritatea concetățeanului, în rezultat formând o colectivitate care se abate de la regulile morale de conduită decentă. În ultimile două decenii cetățeanul unor colectivități se confruntă tot mai evident și mai des cu fenomenul pericolului social, în consecință, confirmându-se că o bună parte dintre ei sunt actorii principali în săvârșirea fărădelegilor, respectiv, fiind implicați în acțiuni ce dezvoltă situații care amenință liniștea socială și, totodată, pun în primejdie existența întregii comunități. Dacă să analizăm cu luciditate aceste aspecte, atunci vom determina că pericolul social, ca fenomen negativ, naște anume în acele colectivități unde există sărăcie socială, în rezultat, producând procesul de insecuritate și degradare socială. Astfel, în linii generale, omul unei societăți sărace este capabil de orice și acționează în diverse ipostaze numai ca să supraviețuiască în condițiile de vulnerabilitate. În zilele noastre în asemenea situații sunt implicate mii și mii de persoane, o mulțime de colectivități umane care, la rândul lor, se regăsesc între pericole sociale, acestea fiind însoțite de atitudini și acțiuni bestiale. Credem, aici nici nu este cazul de menționat despre acele comunități în care au loc conflicte militare, deoarece totalitatea împrejurărilor vorbesc de la sine despre condițiile cumplite prin care se regăsește ființa umană. În acest caz ne vom referi la acele comunități în care lupta vădită pentru putere este o condiție prioritară a existenței, indiferent de faptul că aceasta provoacă doar o situație destul de negativă și este numai în detrimentul cetățeanului/ în detrimentul societății. Centrându-ne pe fapte concrete, ar urma să punem în discuție problemele societății basarabene, comunitate ce are la bază atât fenomenul pericolului social în viața cotidiană a cetățeanului, cât și procesul de degradare și sărăcie socială de nivel atroce. Cu o situație socială greu de suportat, societatea basarabeană în ultimile 2-3 decenii a devenit un centru social în care fărădelegile prin faptele săvârșite contrazic legile juridice și normele morale de conduită decentă ale omului. O societate bântuită de ambiția umană, aceasta incluzând în sine dorința intensă pentru putere, bani, superioritate. O societate în care ordinea publică/ ordinea de drept aproape că nu există, există doar supunerea omului simplu din societate în fața celor ce au putere, bani, influență. Acest lucru demonstrează faptul că într-o asemenea comunitate cultura educației este la un nivel inferior, iar prin cultura oarbă a puterii și a banului se construiește societatea fragedă și plină de neajunsuri care, într-un final, reprezintă o ambianță primitivă de dezvoltare socială. Deci, cu o astfel de dezvoltare, societatea, în acelați timp, este inhibată și de barbarie, rezultat al sărăciei și degradării sociale unde omul simplu se confruntă cu supraviețuirea, iar omul puterii și al banului influențează societatea negativ și, totodată, produce infracțiuni ce reprezintă un grad ridicat de pericol social pentru întreaga comunitate, dar, cel mai grav, acest component motivează cetățeanul spre o comportare indecentă, influențându-i comportamentul spre acțiuni defavorabile și pline de cruzime. Sub acest aspect în comunitatea basarabeană se produc infracțiuni de o bestialitate aparte, astfel însumând: omoruri la comandă, având la bază lupta pentru interese personale între oamenii de afaceri și nu numai; violența asupra femeilor, minorilor, copiilor, aceștea fiind exploatați sexual și nu numai; traficul de ființe umane, în umbra acestora activând grupări criminale ce au foloase ilicite din toate acestea; răspândirea în masă a consumului de droguri, la fel, cuprinzând venituri ilicite; incriminări nemotivate; coruptie; răpiri; morminte jefuite; consumul de alcool; furturi din apartamente/ de animale/ din instituții medicale, precum și din morgi unde sunt sustrase bisturii pentru disecția cadavrelor (https://crimemoldova.com/news/kriminal/doi-minori-au-jefuit-o-morg-din-vulc-ne-ti/) etc; și, nu în ultimul rând, relațiile inumane dintre părinți și copii, dintre concubini, etc., unde în foarte multe familii au loc o multitudine de crime prin omoruri. O situație socială greu de imaginat și de înțeles, aceasta reprezentând, de-a dreptul, nivelul primitiv de cultură ce este suprapus cu nivelul de cruzime umană.

Continue reading „Galina MARTEA: Cruzimea umană în epoca contemporană”

Monica Ilaș: Poesis

degete verzi

 

         P i r a m i d a   g â n d u l u i –

prin văzduhul sonor –

ne poartă, începând cu mâine,

sub ropotele calde ale  l u n i i,

 dincolo de sufletul de piatră

 a l   t e m p l u l u i …

 

Nu vom ști, din vreme,

daca zeii dinspre poluri

ne vor supune popoarele

d e   g â n d u r i,

ca pe niște  viori, peste care

moartea pașeste sub corzi

 d e s c â n t a t e

în răbdarea sunetelor

  c u   d e g e t e   v e r z i …

 

Vom afla că suntem țărmul

dinspre continentul înserării

și ne vom lăsa striviți de mirare,

până când zăpezile palmelor

  îi vor incendia văzduhul

   î n a l t e i    t ă c e r i   !

                                               

 

u n e o r i

 

 

 A  încărunțit   m i r a r e a

de pe umerii frunzelor

odată cu zâmbetul curcubeului

d i n   l a c u r i.

Curând  se vor scurge secolele

din clepsidre

și vom putea să culegem

țipetele verzi ale ierbii

îngrozite de văpaia cercurilor.

 

Nu ne vom mai împărți printre colțurile

norilor zornăitori

și masca neîncăpătoare a  v o c a l e i

nu ne va mai răsfira ca pe niște sulițe

înspre semnul de exclamare

 d e   l a    u r m ă…

 

Stropii de mirare căzuți peste noi

se vor ascunde pe sub tălpile calde

 a l e   p ă m â n t u l u i.

Atunci vom fi curați, precum

sufletul gerului și mai reci

decât  o c h i i   s t e l e l o r

care ne vor răstălmăci visele

și vom arde în bruma albastră

de la  p o a l e l e   i z v o a r e l o r…

 

s p i r a l a

 

Priveam prin ferestrele  v i o l e t e

a posibilei existențe

timpul mereu schimbat

unde lucrurile devorau cuvintele mele.

 

Zăpezile ardeau   d u r e r i l e   neînțelese.

 

Degetele atingeau gheața

de lângă conturul întrebării,

deopotrivă aer, deopotrivă lumină.

Îmi cădea privirea

peste strămoșul sunetului

devenind idol, ori fluture,

ori patima străveche

b â n t u i t ă   d e   z e i.

 

Nimic nu era   a p r o a p e   de mine,

iar amintirile pluteau înconjurate

de propriul lor blestem.

 

Întunericul se vedea departe

 – o spirala neîncăpătoare 

    pentru marginea cuvintelor diafane.

 

Se ridica din mijloc pe o bolta

n e ș t  i u t ă  și  n e v ă z u t ă –

tăcerea de mult părăsită.

 

Priveam prin ferestrele violete

 cum se mișcă

             s f e r i c    s p a ți u l …

——————————–

Monica Ilaș

Italia

28 mai,  2018

Anatol COVALI: Şi s-a făcut lumină

Şi s-a făcut lumină

 

Şi s-a făcut lumină. Ce dulce şi ce lină
mi-a cotropit deşertul şi noaptea-a destrămat!
Pe golgota mea plină de flori, ca o grădină,
din zori sufletu-mi strigă: Iubirea a-nviat.
Şi-aştept cu masa pusã, de rodul vieţii plinã,
sã ne-mbãtãm cu vinul ce-n noi s-a-nnobilat,
spãrgând de umbra morţii pahare de luminã.

 

Sã nu vii cu buchete de palide regrete.
O floare sãrutatã de dor va fi de-ajuns.
S-o porţi ca pe-o podoabã de preţ prinsã în plete
ca sã-nţeleg mesajul din ultimul rãspuns.
Va fi destulã vreme apoi ca pe-ndelete
sã desluşim ce umbre-n departe ne-au ascuns
în peşterã de foame şi în pustiu de sete.

 

Sã nu te mire focul ce în dorinţi va arde.
El a mocnit tot timpul şi-acum a izbucnit
în ardere deplinã şi-n zgomot de petarde.
Vei şti astfel cã-ntruna în tainã te-am iubit,
c-aceste sentimente ce par acuma hoarde
au aşteptat momentul acesta fericit
de-a se muta-n palatu-ţi din ale lor mansarde.

 

În regãsirea care va fi ca o minune
vom sta lângã-al iubirii împãrãtesc altar
ca îngerii speranţei cu fast sã ne cunune
şi sã ne miruiascã cu linişte şi har.
Şi-n noaptea nunţii noastre pe trupul tãu voi pune
al patimilor mele încã fierbinte jar
şi-ţi voi şopti iubirea ca pe o rugãciune.

––––––––––––

Anatol COVALI

București

27 mai, 2018

 

Camelia CRISTEA: Stihuri…

MOTTO:

          „Stihurile mele zugrăvesc durerea ori bucuria inimii mele, iar nu dureri ori bucurii străine. Eu până nu simt, nu pot scrie. Până nu mă mustră cugetul, nu pot să scriu stihuri de mustrare.” Sfântul Ioan Iacob de la Neamț Hozevitul

 

Duhul Adevărului

 

Duhul Adevărului a venit din cer
Ca eu păcătoasa, astăzi să nu pier
Pe un vârf de cruce îmi ridic privirea
Fă să înțeleg care-mi e menirea!

 

Pregătită cale de Cel Înviat
Mă lepăd de mine ca de un păcat,
Zorii mântuirii pe un colț de rai,
Inimă zdrobită, Doamne să îmi dai!

 

Ucenici în turmă, marea de măslini,
Cu iubire multă durerile-alini,
În genunchiul minții mă petrec mai sus,
Scapă-mă de rău Bunule Iisus!

 

Biserica-Ți toată este ca o vie,
Duhul Sfânt coboară iar în Liturghie
Sforile mă leagă să nu pot vedea
Dar mă las Părinte, doar în voia Ta!

 

Nu înțeleg Taina, dar simt fericirea,
Când un bob de rouă îmi scaldă privirea
Și în cerul clipei simt nemărginirea,
Doamne cât aș vrea să îmi schimb și firea…

 

Curcubeu – vitralii, uncenici și sfinți
Te-am vândut odată pe câțiva arginți
Mă căiesc armanic și îmi plâng păcatul,
Într-o rugăciune fă să văd Înaltul.

 

Pe un braț ții cerul, pe altul pământul,
Eu dau mărturie Tu ești Sfânt Cuvântul!
Am văzut Lumina cea adevărată
Slavă în biserici a fost revărsată!

 

Clipele…

 

Telefonul sună Mamă
Și anunță despărțirea,
Firul vieții se deșiră
Așa cum îi e menirea.

 

Clipa curge răvășită
Într-o lacrimă-sărată,
Eu te strig din suflet – MAMĂ!
Tu în ceruri ești plecată!

 

Continue reading „Camelia CRISTEA: Stihuri…”

Lavinia BUD: Am înălțat iubirea

AM  ÎNĂLȚAT IUBIREA

 

Mi-ai așternut văzduhul la picioare,
La tine să ajung peste al mării val,
Cu timpul am zburat pe lângă soare,
Chemarea să-ți aud pe liniștea din mal.

 

Ai așteptat cu zâmbetul în tihnă
Ca aripile de lumină care m-au adus
În brațele arzând de dor și neodihnă ,
Când marea – mbrățișa nisipul la apus.

 

Ce suflet cald m-a-nvăluit în noapte,
Ca un olar m-ai conturat în palme,
Din marea de suspine, cu miile de șoapte,
Am înălțat iubire pe valurile calme.

–––––––––––

Lavinia BUD

Timișoara

27 mai, 2018

Claudia BOTA: Picătură divină

Picătură divină

O picătură divină din capsula iubirii
Atinge miracolul vieții în inima plină
Lumina necuprinsă emană fascicole vii,
Universul cuvântului se zidește în taină.

 

Tăceri abisale ne conduc printre aștrii,
Abătuți trecem în labirintul ce desparte
Moartea presărată pe țarina ce ne-o împarte,
Iar îngerii cântă divina comedie a lumii.

 

Privești în noapte la luna cea nouă,
Și vezi în lumina cea vie cum plouă!
Pe flori în câmpie, în molecule cu apa cea vie
Înserate sunt frumuseți nepătate ca o bijuterie.

 

Iubirea te poartă cu sufletu-ți cald
Inima adună-n tine lumina cea lină,
Imensitatea e drumul unui herald
Ce anunță calea învingătorilor divină.

––––––––––

Claudia BOTA

27 mai, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Ploaie de Rusalii

Ploaie de Rusalii

 

Ploaie sfântă de Lumină
Scaldă iarba și Pământul,
Inimă din Rai, senină,
Mângâiată-i azi cu Duhul

 

Care plouă, plouă vrednic
Peste lut și pe morminte,
Din izvor de viață veșnic
Îmi culeg șir de cuvinte!

 

Ploaie sfântă de Mir tainic
Umple trupul meu avar,
Luminând precum un sfesnic
La intrarea din Altar

 

Și când plouă, plouă-n spumă
Cu psaltiri și nopti albastre,
Cântec lin din glas de mumă,
Într-un veac doiniri măiastre!

 

Ploaie sfântă de Iubire
Spală păcura băltită
Și c-un nor de nemurire
Lasă casa mea sfințită

 

Și când plouă, plouă-n zare
Dorul vieții de Hristos,
Frunza Nucului cel Mare
Are Duh de trai mănos !
……………………………..
Plouă Nucii de Rusalii
Cu Duh Sfânt în verzi vitralii!

––––––––––––––

Dan-Gheorghe OBOGEANU

27 mai, 2018

 

Emma POENARIU SERAFIN: Poesis

În căruța ca seninul

 

În pădure, lună plină şi-o căruță speriată
Caii frământau noroiul ,scurs ca noaptea dintr- o beznă
O zeiță , păru-n plete prin căruță nu mai cată
Coborâtă prin mocirla ce-i veghează peste gleznă.

 

Banii-i zornăiau prin plete, fusta lungă, foc şi pară
Vrând să scruțe depărtarea ochii negri ca păcatul
Din căruța tremurândă glasul blând o înfioară
Tatăl ei cu hățu-n mână , vede-ndepartare satul.

 

Caii – abia înaintează, trag un coviltir prin care
Cerul scutură-noptarea coborâtă din neanturi.
Un frumos cu ochii negri din căruță de-abia sare
Și frământă cu zeița urmele ce-s prinse-n luturi.

 

Noaptea-i curge lin pe față, tandru murmurând din buze
Și cu ochii plini de lacrimi stânge tânăra de mână.
Codrul mângâie copilul şi dorind să-l prindă-n frunze
Și să-l legene la sânu- i în pădurea cea bătrână.

 

Paşii unul după altul uită – n pasul său tristețea
Și se pleacă înspre fată ca înspre o grea icoană
În pădurea departată readoarme bătrânețea
Și copilul ei din brațe ,cu obrajii din boboană.

 

Timpul ce-au lăsat în urma, se trezeşte și se zbate
Fata-şi urcă puiu-n spate in căruța ca seninul
Caii cocoşați de grijă abia-şi cară şatra-n spate
Și pe calea vieții aspre zâna-şi poartă… coviltirul.

 

La plimbare, eu cu mine

 

La plimbare, eu cu mine până unde duce drumul
Și prin văile măiastre, el aleargă ca nebunul
Înspre vis de alinare îmi găsesc prilej de ducă
Peste clipele speranței drumul meu spre zări apucă.

 

Continue reading „Emma POENARIU SERAFIN: Poesis”