Şi s-a făcut lumină
Şi s-a făcut lumină. Ce dulce şi ce lină
mi-a cotropit deşertul şi noaptea-a destrămat!
Pe golgota mea plină de flori, ca o grădină,
din zori sufletu-mi strigă: Iubirea a-nviat.
Şi-aştept cu masa pusã, de rodul vieţii plinã,
sã ne-mbãtãm cu vinul ce-n noi s-a-nnobilat,
spãrgând de umbra morţii pahare de luminã.
Sã nu vii cu buchete de palide regrete.
O floare sãrutatã de dor va fi de-ajuns.
S-o porţi ca pe-o podoabã de preţ prinsã în plete
ca sã-nţeleg mesajul din ultimul rãspuns.
Va fi destulã vreme apoi ca pe-ndelete
sã desluşim ce umbre-n departe ne-au ascuns
în peşterã de foame şi în pustiu de sete.
Sã nu te mire focul ce în dorinţi va arde.
El a mocnit tot timpul şi-acum a izbucnit
în ardere deplinã şi-n zgomot de petarde.
Vei şti astfel cã-ntruna în tainã te-am iubit,
c-aceste sentimente ce par acuma hoarde
au aşteptat momentul acesta fericit
de-a se muta-n palatu-ţi din ale lor mansarde.
În regãsirea care va fi ca o minune
vom sta lângã-al iubirii împãrãtesc altar
ca îngerii speranţei cu fast sã ne cunune
şi sã ne miruiascã cu linişte şi har.
Şi-n noaptea nunţii noastre pe trupul tãu voi pune
al patimilor mele încã fierbinte jar
şi-ţi voi şopti iubirea ca pe o rugãciune.
––––––––––––
Anatol COVALI
București
27 mai, 2018